O floare de la regină

A-nflorit una dintre reginele nopții! Are numai o floare deschisă, și doi boboci.

Sunt foarte mulțumită cu floarea primită de la regina nopții. Luni seară era încă închisă floarea. Marți la ora 20 era deschisă. N-am pierdut ocazia și-am fotografiat-o.

Am văzut floarea reginei destul de târziu, după ce am terminat de semănat semințele de busuioc. Le-am pus în pământ și le-am udat. Anul trecut am semănat semințe de busuioc respectând cu strictețe (am considerat) indicațiile de pe un site. Plantele nu s-au deranjat să se arate; poate de data aceasta.

Marți am „rezolvat” semințele! Am înfipt în pământ un bețișor pe care am atașat o eticheta, să știu ce e acolo și când sunt puse. Deschizând fereastra, miercuri, să dau grăunțe la păsări... am smuls cu rama bețișorul și s-a împrăștiat pământul. Ce s-o fi ales de semințe n-am idee (pământul împrăștiat l-am pus înapoi în ghiveci). Și m-am murdărit teribil de la vopseaua folosită pentru decorarea ghiveciului - fiind vopsea pe bază de apă e clar că se ia când o atinge apa. Unde nu-i cap vai de haine. Cine n-are de lucru își face: va trebui să spăl ghiveciul.

Nu mă pasionează îngrijirea florilor - nu m-a pasionat vreodată; cei care mă cunosc, și au aflat ce nouă preocupare am, se amuză pe seama mea. Adevărul e că și eu mă amuz. Sunt antitalent total. Cu animalele și copiii mă descurc, cu plantele nu, dar mă străduiesc - dacă-i musai! De fapt, nu e musai, dar nu-mi vine să le dau/arunc/las să se usuce. Recunosc: simt o mare satisfacție că, încă, mai are mama plante. Nu se înghesuie ele să facă flori, dar nici nu mor.

Când s-a încălzit vremea am scos ghivecele în balcon și, practic, le-am înșirat pe marginea jgheabului și pe unde am mai găsit loc potrivit (mai mult sau mai puțin). Habar n-am cărei plante îi place soarele direct, care preferă să aibă lumină dar să nu fie direct sub razele de soare, care vrea la umbră. Nici nu știu cum se numesc, unele. Le-am așezat „la inspirație”, mai mult. Eu îmi dau silința, cred că-și dau și ele silința să reziste - le e milă de mine sau apreciază gestul.

De ce mă tot rostogolesc și vreau ba o plantă, ba alta în loc să le ud pe cele existente și basta? Sunt mai multe motive: vreau parfum de flori în casă, vreau busuioc verde în salată și vreau să aflu dacă sunt capabilă să am grijă de plante! Cine nu poate avea grijă de-o plantă?!

Să nu uit: în sufragerie, de cum se apropie seara, pătrunde parfumul suav al reginei nopții. Iupiii ieee ieee iupi iupi ieee!

Cu floarea nu m-am jucat prea mult în „mixerul foto”, dar mi-am făcut de cap cu semințele (colajul de mai sus):

Procopie, Precupul sau Ziua Lupului

Cum o fi azi, nu știu, dar înainte vreme oamenii credeau că nu e bine să-i supere pe sfinții pomeniți în calendar în perioada când se coc grânele (luna iulie este o astfel de perioadă). Oamenii considerau că grindina, arșița, seceta sau furtunile erau pedeapsa sfinților de vară, pentru păcatele lor. Unul dintre acești sfinți este Sfântul Mare Mucenic Procopie, care e prăznuit de biserica ortodoxă în data de 8 iulie.

Sărbătoarea se numește, în calendarul popular, „Precup”, „Pricope”, „Procopie”, în funcție de zonă. Despre Sfântul Procopie se spunea că „Pricopul pricopește”, ceea ce înseamnă că făcea să dea în copt semănăturile de primăvară. El veghează coacerea semănăturilor, apară recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină; are puterea de a face câmpurile să rodească și grindina o transformă în picături de apă înainte de a atinge pământul (Pricupul „arde piatra în apă”), și ține lupii departe.

La sate, de Ziua Lupului, Ziua lui Procopie sau a lui Precup, oamenii se temeau de mânia sfântului. Atunci când ziua nu îi era respectată se supăra și arunca arșiță mare care usca cerealele înainte ca acestea să aibă bobi în spic. Se credea că femeilor care lucrau în această zi un lup le fura pruncii. Moții din Apuseni credeau că cei care nu respectă ziua sfântului erau luați pe sus de două vânturi puternice: Harcodan și Dornados.

În ziua de 8 iulie e bine să fie evitate muncile casnice, secerișul și torsul.

Sfântul Procopie a primit la naștere numele de Neania; era fiul unui tată creștin și o mamă care credea în zeii Romei. După moartea tatălui, mama lui a aranjat să fie soldat în slujba împăratului Dioclețian. Împăratul l-a apreciat și pentru frumusețe și pentru inteligență; l-a făcut guvernator în Alexandria, Egipt, și i-a cerut să să-i anihileze pe creștini. Neania, în drum spre Alexandria, a avut o viziune în care a apărut o cruce ca de cristal și a auzit o voce din cer care-l dojenea. Atunci a devenit creștin. Un timp și-a ascuns noua credința, dar când mama lui i-a cerut să aducă jertfe zeilor și-a declarat iubirea pentru Hristos. Chiar mama, Teodosia, l-a pârat împăratului și acesta a pus să fie cercetat. A fost închis și torturat, dar spre mirarea temnicerilor trupul lui nu purta urmele chinurilor pentru că Hristos avea grijă de el, și este eliberat prin arătarea Domnului. A săvârșit multe minuni și a devenit mucenic după moartea sa prin decapitare.

Chip din piatra. MFC

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: ©Brașov, orașul sufletului meu.

Fotografiile sunt și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-207/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/07/my-corner-of-world.html

*

https://allatseawithme.blogspot.com/2021/07/wordless-wednesday-salisbury-wiltshire.html

*

https://natashamusing.com/2021/06/being-vegan-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

https://cats-astrophic-events.blogspot.com/2021/07/story-in-3-pictures-for-wordless.html

Flori și frunze

O minunată zi de toamnă în iulie. A plouat liniștit, apoi a dat soarele, norii au ascuns soarele, vântul a-nceput să sufle nu prea convins, Miki e la căsuța ei, de muncit... Ce-i aia muncă?

Privesc teiul din dreptul ferestrei și-mi pare ușor înclinat - când l-au ciopârțit au tăiat crengile dinspre bloc iar acum pomul pare înclinat spre trotuar. Când s-o depune pe crengi zăpada grea a iernilor care vor veni... o rezista și el un an, doi... Cât poate rezista un copac astfel ciuntit care, în plus, are "norocul" de-a avea orientat spre trunchi, la nivelul rădăcinii, ventilatorul magazinului de la parter, care-l sufocă zi de zi cu un curent fierbinte și, din când în când, cu duhorile detergenților? Cui să-i pese că mai moare un copac din cauza celor care urmăresc profitul cu orice preț? Nu le pasă lor de sănătatea și liniștea oamenilor; cum să le pese de-un pom?! Vreau, nu vreau, trebuie să vorbesc cu cei care ciopârțesc copaci, să-l „uniformizeze”.

Tare rău mi-ar părea să moară acest tei. E barieră între apartament și soarele foarte puternic, e locul unde poposesc guguștiucii, vrăbiile, porumbeii, mierlele, coțofenele și alte specii de zburătoare, pe care nu le recunosc, și e paravanul care-mi conferă intimitate (în balcon) din primăvară și până-n toamnă. 

Mai are ceva teiul: flori (mai mult sau mai puțin) parfumate, o dată pe an!

Florile sunt numai spre vârf în acest an, și le văd doar dacă scot capul pe fereastră și privesc spre cer. Le-am fotografiat folosind „zoom”, dar telefonul nu-i performant și florile teiului se văd ca niște pete galbene.

Pentru că tot eram acolo, am fotografiat și firul de busuioc. 

De când am citit la Suzana despre busuioc (și am văzut poze) am încercat de câteva ori să am și eu, am plantat semințe dar n-au încolțit. Mi-a adus mama un fir, și semințe proaspete (pe care nu m-am învrednicit să le plantez).

Am fotografiat firul de busuioc și unde stă, de regulă: lângă geam.

Mi-a mai adus mama câteva fire de regina nopții - sper ca în acest an să aibă și flori, pentru că regina nopții de anul trecut n-a avut și, în final, s-a uscat (deși m-am străduit să am grijă de ea). De câțiva ani n-am mai avut regina nopții în balcon și mi-e dor de parfumul acestei flori care înmiresmează aerul noaptea. No! Regina nopții n-am fotografiat-o...

Una dintre plantele care-mi plac (face flori dar n-a făcut niciodată în toți anii de când o avem) este una cu frunze mari, lucioase, verde închis. 

E o tufă în toată regula dar peste iarnă stă în casă și nu prea îi priește, așa că an de an pierde din frunze. 

Am observat - pentru prima dată - că unele frunze sunt (de)colorate cu „model”. O fi de la prea multă apă? O fi vreo problemă cu planta?! N-am idee. Poate o găsesc pe net, să citesc despre ea.

Pentru că tot n-aveam chef pentru ceea ce trebuie m-am jucat cu fotografiile plantelor - rezultatul jocului se vede lângă fiecare plantă/frunză/floare.

De-ale cinicilor in citate

Ce faci când te întrebi „de ce?” și singurul răspuns posibil e mereu „degeaba”?

Se spune că sunt cinici acei oameni care au atitudini condamnabile, adică sfidează regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bun-simt. Nu cred că-i chiar așa de simplu de pus o etichetă celor care manifestă atitudini care pot fi „încadrate” la cinism.

Cinicul antic sfida orice convenție sau normă socială (cu privire la religie, politețe, decență etc.), pledând pentru o viață "aproape de natură”, apropiată de animalitate, și acuza normele sociale impuse convențional ca fiind împotriva firii. Nu mai știu ce „meșcher” a scris pe undeva că bărbatul e poligam și rolul femeii e de a-l face monogam. Aiurea! Toți oamenii sunt poligami, dar sunt obligați prin convenții să fie monogami. Teoretic sunt monogami. În practică e puțin altfel, dar în cazul femeilor se zice că „nu se face” - pe vremuri, adulterinele erau ucise cu pietre, dar patriarhi din Vechiul Testament, ca Avraam și Iacov, n-aveau taine. Nici înțeleptul Solomon nu se sfia să-și manifeste poligamia (poate și de-aia-i ziceau înțelept?), nici regele David nu se chinuia să fie monogam. Monogamia a început să prindă contur cam din vremea grecilor și a romanilor, care-și organizaseră statutul familiei pe principiul soț-soție (ce se întâmpla în realitate știm din cărțile de istorie).

Când e permisă pasiunea și când nu?!

Ei, și când vezi ce diferență e între teorie și practică (în general, nu doar în acest caz „particular”) nu aluneci pe panta cinismului?

Cinism provine de la numele locului unde se întâlneau discipolii lui Antistene (inițiatorul cinismului, un discipol al lui Socrate), gimnaziul Cynosarges, dar a fost interpretat și ca fiind înrudit cu termenul grecesc care înseamnă „câine”, în amintirea lui Diogene, considerat alt întemeietor al cinismului - cel care a consacrat Școala cinică; lui Diogene i se spunea „Câinele” - aluzie la modul sau de viață. (nu există dovezi certe că Antistene și Diogene s-ar fi întâlnit vreodată).

Cinicii antici pledau pentru practicarea virtuții într-un stil de viață simplu și detașat de mediul exterior. Prin secolul XIX, au fost accentuate aspectele negative ale filosofiei școlii cinice din Grecia antică și „cinism” a ajuns să desemneze neîncrederea cu privire la sinceritatea, bunătatea, corectitudinea motivațiilor și acțiunilor umane. Cinicul de azi nu are încredere în morala publică, nici în valorile morale bazate pe consens, mai ales când așteptările sale legate de societate, instituții, autorități sunt mari și îi sunt spulberate - așa că cinicul contemporan nu mai are așteptări de la autorități, instituții, organizații, de la oameni, în general, considerând ca toți (și toate) acționează numai în interes personal, pentru satisfacerea propriilor nevoi.

Poate că ați observat: cinismul e la modă, e „corect politic”! Cinicul de azi are o atitudine deschis negativă, disprețuitoare, nihilistă, față de principii, valori morale și culturale acceptate social; ignoră demonstrativ valorile morale individuale și consideră ca fiind inutile standardele etice pentru rezolvarea problemelor practice sau redundante. Cinicul neagă mila, compasiunea, simpatia pentru că nu corespund intereselor sale personale.

Gata cu gânditul (nu m-a durut!). Mai jos am adunat unele zise care ar putea caracteriza un cinic. Nu le cunosc autorii.

O să plec înainte de a veni, așa de tare mă grăbesc!

Ce caut eu în viața mea?

Norocul e prea puțin și lumea prea multă.

Suntem suma a ceea ce gândim, a ceea ce mâncam, a oamenilor pe care-i întâlnim etc. s.a.m.d..

Cum să nu le dai dreptate cinicilor cu privire la neîncredere, mai ales, când auzi de-astea?! Aristotel spunea că părerea „antistenienilor” era că nu se poate spune decât un singur lucru despre un lucru. Antistene susținea că unui lucru nu i se poate atribui niciun epitet, că nu putem afirma omul este bun, ci doar omul este om și bunătatea este bună, și concluziona: există doar individualul senzorial și nu concepte generale.

Viața celor mai mulți oameni: muncesc, mănâncă, dorm, și asta în fiecare zi!

Dragostea câștigă bătălii. Poate câștiga și războaie?

Dacă toți oamenii ar fi fost aventurieri omenirea ar fi dispărut până acum. Cei care nu știu ce-i frica sunt aventurieri; cei care simt frica stau acasă și fac copii.

Când nu știi ce se întâmplă poate fi greu să faci o alegere. Dar dacă știi ce va urma nu ar fi greu? Tot nu poți face ușor alegerea.

Să fii sărac e ca și cum ai fi mort, doar că respiri.

Folosești banul până începe să te folosească el.

Când vrei să scapi din jungla orașului mergi la grădina zoologică.

Ne luptăm pentru viața oamenilor! Cine-și dă seama împotriva cui luptăm?

"Normal" e doar un program la mașina de spălat.

Fii așa cum vrei, nu așa cum crezi că trebuie.

Zi-le oameni și dă-le pace!

Este mai bine să dai peste corbi decât peste linguşitori, căci cei dintâi te mănâncă după ce ai murit, pe când ceilalţi te mănâncă în timpul vieţii. (Antistene)

Ziua complimentării în oglindă

Azi, 3 iulie, este Ziua complimentării în oglindă. E o zi în care ar trebui să ne așezăm - măcar un pic - în fața oglinzii și să ne acceptăm exact așa cum suntem, și să înțelegem (să ne spunem - măcar în gând) că suntem frumoși, inteligenți și puternici. Numai la gândul că mi-aș spune, privindu-mă în oglindă, că-s frumoasă și deșteaptă mă pufnește râsul. Nu e falsă modestie, e o realitate: „frumusețea stă în ochii privitorului”, iar pentru a fi deșteaptă... hm. E și pentru asta o vorbă: „ca să te cred inteligent spune-mi ce-ai făcut cu inteligența”.

E ziua în care să recunoaștem ce ne face excepționali, exterior și interior. Nu există om căruia să nu-i placă măcar ceva la el. Unghia de la degetul mic de la picior, dacă e, și faptul trebuie să confere siguranță de sine. Vi se pare că exagerez? Puțini oameni sunt considerați excepționali de majoritate.

Despre această zi scrie în calendarul de aici: http://calendar.city-star.org/ro că este zi internațională; căutând info pe internet constat că apare ca fiind națională (dar nu mi-am dat seama pentru cine). Nici nu contează, probabil, pentru că e o idee interesantă (părerea mea), așa că o „trec” la „zile internaționale”.

Cum se sărbătorește această zi?! Scriu câte ceva din ce-am aflat pe net: să ne observăm calitățile, să fim propriul partener de dans (în fața oglinzii), să ne facem complimente (și să le facem și celorlați complimente). Dacă nu obișnuiești, caută să îmbraci haine în culori tari, vesele (chiar și numai în casă). O chestiune de imaginație sărbătorirea.

Azi, în orice oglindă vă vedeți (fie că-s lentilele unor ochelari, geamul unui magazin, caroseria lucioasă a unui autovehicul etc., nu pierdeți ocazia și adresați-vă un compliment. Mai puțin în cazul oglinzilor retrovizoare, dacă sunteți la volan și mașina e în mers (ideea cu retrovizoarele nu-mi aparține).

Stima de sine este modul în care ne percepem personal. Toți suntem unici, valoroși și demni de respect (bănuiesc ce gândesc unii privind respectul pentru toți, dar aceasta e altă discuție, despre cum ajung unii să se comporte nedemn de respect).

În autoevaluarea personală trebuie avute în vedere mai multe „criterii”: moștenirea genetică (trăsături fizice și psihice), iubirea oferită și/sau primită, eventuala responsabilitate pentru viața cuiva, importanța în viața altora, integritatea morală, realizările s.a.m.d.. Accentul se mută de la un criteriu la altul în funcție de vârstă, în general, presupunând că prioritățile se schimbă pe măsură ce înaintăm în viață.

Stima de sine este un concept care apare și în scrierile lui David Hume (1711-1776); el a sugerat că fiecare om trebuie să se prețuiască, să gândească de bine despre el pentru că autoaprecierea funcționează ca o funcție motivațională.

William James (1842-1910), unul dintre fondatorii psihologiei științifice, a definit stima de sine ca fiind un rezultat al raportului dintre succesele unei persoane și pretențiile ei. Stima de sine, o nevoie fundamentală a oamenilor, nu poate fi cuprinsă într-o definiție seacă; psihologii încă analizează această nevoie umană.

În anii 1970 stima de sine a început să fie considerată un pilon important în performanța academică a studenților și fericirea generală a tinerilor.

Complimentele pe care oamenii ar trebui să și le facă în această zi a complimentării în oglindă nu se reduc la aspectul fizic; trebuie să apreciem părțile pozitive, ale noastre și ale celorlalți. În general, complimentele sunt pe placul tuturor, dar atunci când facem complimente trebuie să avem în vedere spațiul personal al celorlalți, să-l respectăm.

Privitul în oglindă nu-i obligatoriu, ca gest; gândurile de bine despre propria persoană sunt suficiente - e vorba despre vibrații pozitive.

La oglindă, de George Coșbuc

(primele două strofe)

Azi am să-ncrestez în grindă -

Jos din cui acum, oglindă!

Mama-i dusă-n sat! Cu dorul

Azi e singur puișorul,

Și-am închis ușa la tindă

Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!

Ochii? hai, ce mai pereche!

Și ce cap frumos răsare!

Nu-i al meu? Al meu e oare?

Dar al cui! Și la ureche

Uite-o floare.

postare programata

Și tu ai dreptate!

Judecătorul dintr-un orășel era plecat în vacanță. Nastratin a fost rugat să fie judecător pentru o zi. Hogea a acceptat imediat. S-a așezat în scaunul judecătorului cu o față foarte serioasă, a învăluit asistența cu privirea și a ordonat să fie prezentat primul caz de pe ordinea de zi.

Prima parte din cazul respectiv și-a susținut cauza.

- Ai dreptate! a zis Nastratin.

A doua parte din procesul pe rol și-a susținut, la rândul ei, punctul de vedere.

- Ai dreptate! a zis Nastratin.

- Ambele părți nu pot avea dreptate! se aude vocea unuia din sală.

- Și tu ai dreptate! a zis Nastratin.