2015-03-22

Unde e intrarea?

Pana prin anul 1991 stiam toate magazinele din oras; stiam de unde pot cumpara absolut orice. Apoi, de prin 1992, au inceput sa se inmulteasca precum ciupercile dupa ploaie – si cele mai multe erau ca ciupercile otravite: produse aratoase dar ingrozitor de proaste – masini de spalat second-hand vandute ca fiind noi; aparate care functionau numai in magazin, pantofi carora le cadea talpa la prima ploaie s.a.m.d. – si nu le-am mai tinut evidenta.

Avand in vedere cele de mai sus, intr-o zi de toamna, un prieten ma roaga sa merg cu el si cu mama lui sa-si cumpere aceasta pantofi pentru o nunta la care urma sa mearga. Mama lui nefiind din oras, ce sa zic? Hai sa mergem. Am urcat in autobuz, ne-am dus in Centru si am luat magazinele la rand – pantofi era posibil sa nu gasesti in alimentare (acolo erau detergenti, langa biscuiti), in rest cam oriunde. Nimic nu-i era bun, pentru ca avea probleme la unul dintre picioare. Dupa ore de mers imi amintesc de un magazin mare, unde pe vremuri aveau si confectii si pantofi. Mergem acolo. Se lasase deja intunericul si erau aprinse felinarele stradale.

Magazinul luuuung si nu gasim intrarea. 
Noi in spate, mama lui, micuta si rotunjoara, ţopaia energica in faţa noastra. La un moment dat o vedem ca se opreste langa un tip inalt, sprijinit de rama unei vitrine:
- Buna seara! Nu va suparati, unde e intrarea? il intreaba.
Barbatul, impasibil, o privea de la inaltimea lui de un metru nouazeci, cu mainile in buzunare (parca), sprijinit de rama unei vitrine. Noi am inceput sa hohotim si nu reuseam sa-i spunem ca vorbeste cu-n carton! Era o reclama la tigarile Camel: un tip inalt, suplu, frumusel si din carton. Ea privea cand la noi, cand la carton. Dadeam din maini catre vitrina, ne tineam de burta si râdeam in hohote… A renuntat sa inteleaga ce vrem si a observat o doamna care tocmai iesea. Ne-a abandonat in drum si s-a dus sa-si caute pantofi.
Culmea e ca a gasit! Cand a iesit noi eram tot acolo, râzând – deja râdeam de râsul nostru, ca prostii, repetand scurtul monolog al mamei lui imediat ce simteam ca ne trece pofta de râs. Abia acasa am reusit sa ii explicam de ce râdeam cu pofta. Ea, draguta, nu vedea bine, mai ales seara, iar luminile din magazin, fiind puternice in spatele reclamei, nu reusise sa vada ca e doar un carton, pentru ca avea forma unui barbat care sedea in semiumbra. Noi nu mai aveam energie si aproape ca ne secasera si lacrimile. Probabil ca a fost o descarcare nervoasa; obosisem ingrozitor in acea zi. De atunci, de cate ori treceam cu el pe langa acel barbat din carton presat, care aparea in multe locuri, ne opream si salutam, intrebandu-l unde e intrarea – buna dispozitie era garantata pentru toata ziua si privirile trecatorilor care ne auzeau contribuiau din plin.

14 comentarii:

  1. Faine amintiri, si eu as fi ras in locul vostru pana la epuizare. Si-a gasit doamna pantofi? O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A gasit in chiar acel magazin! :)
      Multumesc, la fel!
      Seara frumoasa sa iti fie!

      Ștergere
  2. Bine că și-a găsit pantofi doamna, dar și mai bine că v-ați distrat voi, râsul e întotdeauna bine venit! Îți amintești că după revoluție, în primii 10 ani, cam așa, numai porcării s-au adus la noi, și-au răsturnat aici tot gunoiul turcii, dar și țări din vest. Se găseau, nu știu dacă-ți amintești, niște pantofi aparent din piele întoarsă neagră, cu catarame din metal auriu (de fapt erau din catifea sintetică, iar cataramele din plastic vopsit), care se stricau după prima purtare. Am aflat că erau destinați persoanelor decedate, erau din carton, dar până să se prindă lumea, multe cumpărătoare, s-au înșelat. Am văzut ghete Filla care se desprindeau din cusături la probă, mai era și marfă turcească de un kitsch oribil, sucuri contrafăcute, colorate și edulcorate artificial. Mai cădeam și eu pradă acestor înșelătorii, am aruncat un set de 10 săpunuri ... alergizante, odată, pe care scria ”Rexona”! Mi-am luat de la mare un parfum Chanel, fără probă, că nu era voie, care mirosea grețos, descoperind, astfel, prima imitație grosolană și de atunci numai din shopurile de profil am mai cumpărat. Altă dată, am luat o grămadă de mezeluri din Germania, de import, expirate, vândute la ei cu o zi înainte de expirare, la noi date ca bune mai târziu, norocul meu că verific, le-am aruncat, evident...Și haine din sintetic, arahide râncede, lollipop expirat, ce era în magazine, ferească! Uite cum mi-am amintit, cu ocazia aceasta. Acum știm să ne ferim de chinezării, pe mine niciodată nu m-au atras! ;)
    Dar întâmplarea ta e veselă și cu final fericit, iar asta e îmbucurător! O duminică minunată îți doresc, Diana dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost ceva...!! Dar n-a fost prima data de amuzament scapat de sub control si nici ultima. Râsul chiar e medicament!
      N-o sa uit curand ce marfuri au invadat RO! Ai azi am "pe retina" magazinele sclipicioase, inghesuite, cu produse proaste-proaste!
      Daaaa :)) Pantofii pentru decedati au facut furori! Si un vecin al nostru isi cumparase (bucurandu-se de chilipir!) Si cand i s-au crapat am ras cu lacrimi! Atunci am aflat care-i treaba cu acel gen de pantofi! Cred ca nici cel care i-a vandut nu stia ce... cumpara pentru a vinde!
      N-o sa uit nici "oranjadele"! :)) Hm... Mi-am luat o bluza de la Benetton la vremea aceea si s-a decolorat la prima spalare - intr-un mod grosolan! Apoi am aflat ca era marfa turceasca la care schimbau eticheta! O nebunie totala era! La parfumuri ma orientam dupa pret: daca era ieftin nu putea fi original. :) Aha, si chestia cu mezelurile o tin minte - dar, oricum, nu era pericol pentru consum (daca erau consumate imediat) deoarece data de expirare include o "perioada de siguranta", tocmai pentru a proteja consumatorul de inselaciunile vanzatorilor.
      Chinezii au unele produse foarte bune, dar pe piata par a intra cele mai proaste, pentru ca sunt cele mai ieftine si o mare majoritate si le poate permite...
      In acea zi a fost prima data cand am luat la rand toate magazinele si magazinasele care erau prin centrul orasului... A fost o experienta obositoare si pentru picioare si pentru ochi dar am fost "rasplatita" cu o portie zdravana de ras!
      Zile fericite iti doresc, cu drag! Pupici!

      Ștergere
  3. se intâmpla de multe ori sa fim martorii unor momente haioase pe care nu le vom putea sterge niciodata din memorie si care sa genereze asa numite "parole-pentru-râs" :) O data stabilite, este suficient sa le rostim în împrejurari asemanatoare situatiei de atunci pentru ca râsul sa nu se mai opreasca decât în hohote si ochi înlacrimati de atâtat râs. Detin si eu un set de asemenea parole ☺☺☺
    Pupici pentru o duminica seara frumoasa ♥ Imbratisari de la duo pentru trio.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Parole-pentru-ras"! Perfect spus! :))
      Adevarul este ca nu prea imi trebuie mult sa izbucnesc in ras! Si uneori mi se intampla cand sunt singura pe strada si vad ceva ce mi se pare hazliu... Intr-o zi a trebuit sa intru in scara unui bloc, pentru ca nu ma mai puteam opri! Cand am zis ca am terminat cu hohotele am iesit, dar m-a luat iar rasul, gandindu-ma ca m-am ascuns ca sa rad....
      Multumim, Carmen draga! Imbratisari si pupici, cu drag, de la noi pentru voi! <3

      Ștergere
  4. Ha, ha! Simpatică doamna! Eu însumi am păţit-o de curând într-un magazin când am zis "pardon" unui manechin de plastic, de care m-am lovit privind la rafturile din magazin. Binenţeles că "individul" nu s-a sinchisit de politeţea mea! :-)
    Numai bine şi zile frumoase, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) De curand n-am mai patit-o cu manechinele, dar cu ce pasiune mi-am cerut unuia scuze n-o sa uit! :) Nici "manechinul meu" nu s-a sinchisit cand l-am rugat sa ma iaerte ca l-am lovit! Sunt cam needucate manechinele acestea! :)
      Multumesc, la fel, Alex!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  5. cred ca si eu m-as fi tinut cu mainile de burta de ras...haioasa mama prietenului :))
    oricum, faina amintire! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma dureau muschii abdomenului, ma dureau maxilarele, nu mai vedeam de lacrimi! :))
      A fost cu atat mai haioasa cu cat este o persoana foarte sobra - unii ar numi-o "scortoasa" - iar faptul ca se adresa unui carton a fost peste poate! Cand am lamurit-o de ce am ras a zambit (aproape ca s-a amuzat), dar se vedea ca nu i-a cazut bine ca a facut o astfel de greseala! :) In schimb sotul ei... :))

      Ștergere
  6. De cate ori nu m-am pacalit si eu machinele prin magazine...Daca eram cu cine se putea rade,o faceam cu spor.Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Râd cu spor si cand sunt singura! :) Ceea ce - zic unii - nu-i a buna! N-o fi! :)) Dar daca-mi vine sa râd, râd!
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  7. Super tare!Se intampla si in zilele noastre....cunosc cazuri :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convinsa ca mai sunt si azi oameni care vorbesc cu manechinele! :)) Si vor fi mereu! :)) Azi, cei mai multi vorbesc cu computerele, laptop-urile... :))

      Ștergere