Porumbelul si idiotul

Am văzut oameni care dau cu piciorul într-un câine care doarme liniştit; am văzut oameni care dau cu piciorul după pisici, dar până azi n-am văzut vreun om care să dea cu piciorul după un porumbel…

Dimineaţa, pe la 7, plimbam câinele şi mă bucuram de aerul încă destul de curat, de liniştea cartierului, de străzile aproape pustii… Din direcţia opusă se apropiau trei oameni: doi vârstnici şi unul tânar – toţi înalţi, îmbrăcaţi frumos, discutând cam prea tare nu doar pentru ora aceea, ci în general, pe stradă. Cel tânăr mergea cam cu un pas în faţa celorlalţi…Mi-am zis că-s părinţii cu fiul şi merg la muncă împreună… Mi s-a părut drăguţ.

sursa: Brasov, orasul sufletului meu 

Porumbeii au locurile lor, unde se adună ştiind că oamenii le împart grâu sau fărâmituri de pâine. Gângureau, se înfoiau, ciuguleau din când în când…

Se apropie trio de şoc şi tipul tânăr, ce face? Dă cu piciorul spre un porumbel care era mai aproape de el. Porumbelul, mai rapid, şi-a luat zborul, şi privind spre porumbel, individul mă vede… M-a văzut târziu, ‘că eram în dreptul unui pom, aşteptând ca micuţa patrupedă să-şi piardă interesul pentru firele de iarbă. Tipul era cu piciorul încă în aer când m-a văzut şi, probabil, s-o fi jenat de gestul stupid şi a făcut ce a făcut de-a căzut.

Nu-i bine să te bucuri de răul altuia, dar am simţit oarecare satisfacţie când a căzut. Nu foarte rău, dar suficient cât orgoliul lui să se şifoneze. S-a ridicat rapid şi toti trei au grăbit pasul, dispărând după colţul unei clădiri construite cam până la jumătatea trotuarului… Şi viaţa merge înainte!