17 nov. 2016

M-a speriat Luna

Era pe la mijlocul anilor 1990 (nu-s sigura, pentru ca nu le prea am cu memorarea cifrelor). Eram impreuna cu o prietena. In drum spre casa am trecut pe la ea – intr-o comuna din imediata apropiere a orasului – pentru ca voia sa ia ceva de la parinti inainte de a merge acasa. Era seara, pe la opt, poate, si bezna totala in zona – casa era la sosea, la marginea comunei unde nu erau stalpi de iluminat public si casele aveau obloanele trase. Pe cer sclipea o singura stea. In ideea de a nu sparge cineva masina am ramas acolo si ea a intrat.

Era liniste totala. Priveam bezna peste câmpul ce se deschidea in stanga mea. La un moment dat, de dincolo de câmp, se iţeste un punct extrem de luminos ce s-a lungit, ca o raza de laser, până la masina. Mi-am simtit inima-n gât si m-am gândit la un incendiu, dar repede am alungat ideea pentru ca nu erau vâlvătai. Lumina portocalie creştea, se ridica pe cerul de catifea neagra. Intai un semicerc mai mic, galben-portocaliu incandescent, apoi semicercul se tot marea. O imagine fascinanta!

M-am gândit la extraterestri?! Nu m-am gândit! In acel moment nu gândeam, imi era doar frica! Am pus mâna pe clapa portierei, gata sa fug in casa, dar curiozitatea era mai mare decat frica… Apoi, brusc, m-a fulgerat gândul: “Asta-i Luna!” M-a pufnit râsul, de prostia mea, de ignoranţă! M-am relaxat, am iesit din masina si am urmarit cum Luna urca pe cer. Era imensa! Parea sa aiba diametrul câmpului. Era perfect rotunda, stralucitoare, galben-portocaliu – sunt sigura ca l-am vazut si pe “omul din Luna”!!! Si a tot urcat – la inceput incetisor, apoi parca tot mai repede, până când intunericul m-a invaluit din nou. In numai cateva minunte am trecut printr-o mie de stări.

A fost un spectacol incredibil! A fost prima si ultima data cand am avut ocazia sa ma aflu in punctul de răsărit al Lunii, in exact momentul când rasare si un fascicul de lumina sparge bezna noptii. Cred ca am privit-o cu gura căscată! Prin ce spaima am trecut iniţial, si cât de… fericita am fost mai apoi! De ce fericita?! Habar n-am! Si nici nu ma intereseaza; ma bucur sa am aceasta amintire – un fenomen obisnuit, nu zic nu, dar pentru mine a fost incredibil sa fiu acolo, singura la margine de drum. De fapt nu singura, ci cu Luna.

Cu aceleaşi descântece Luna adoarme Pământul şi răscoleşte marea (Rabindranath Tagore)

12 comentarii:

  1. Pe mine nu m-a speriat Luna,dar ma fascineaza cand o vad luminanad noaptea.Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand e sus, nu ma sperie, dar atunci m-a luat prin surprindere! Era ca un... bloc de 10 etaje ce creste din pamant. :)) Era atat de mare! Atata de... aproape! Si atat de stralucitoare! Puteam jura ca-i Soarele! :)
      Multumesc. Noapte buna!

      Ștergere
  2. Ce fascinant trebuie sa fi fost! Un moment unic, sa o vezi rasarind!
    Auzi la tine: extraterestri! Citeai prea multe SF-uri!

    Seara frumoasa si un weekend... fascinant, draga Diana! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost, cumva, coplesitor. :) Prima raza care a "izbucnit" (alt cuvant nu gasesc) a fost ca un trasor tras spre masina.
      :)) Culmea e ca tocmai la extraterestri nu m-am gandit. M-am gandit la trasoare, la incendiu, la eruptie vulcanica, acumulare de gaze naturale sub câmp, la explozie nucleara! In numai cateva secunde mi-au trecut zeci de ganduri prin cap. :) La Luna m-am gandit cand era aproape pe sfert rasarita. Crestea din câmp. :)) Pe masura ce urca vedeam cum se micsoreaza... si intunericul isi recastiga terenul.
      Aveam senzatia ca de alerg spre capatul câmpului pot atinge Luna! :)

      Multumesc, Suzana draga!
      Iti doresc sa ai un weekend minunat! <3 Noapte buna!

      Ștergere
  3. hornet.natalia17 noiembrie, 2016

    Mi-a placut mult descrierea starilor prin care ai trecut,pana cand ai recunoscut Domnita noptii,Luna !Cred ca acele trairi prin care ai trecut,pana a o recunoaste,sunt unice,nu le vei mai putea avea !Dar esti o fericita,pentru
    ca le poti uita !
    Noapte buna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. adorabila relatarea ta <3

      Ștergere
    2. Natalia, la cat de uimita am fost - nu uit nici spaima :)) - mai apoi m-am gandit la cum au aparut legendele despre Soare si Luna si altele. :) Nu e deloc de mirare. :) Daca eu, in secolul XX, am avut tendinta sa fug... :))
      Chiar unice sunt acele trairi! Va ramane mereu sentimentul acela de uimire, incantare... Am fost acolo exact cand a rasarit Luna! Si de-as fi vrut, nu as fi reusit (am incercat mai apoi, dar n-a iesit) :)
      Multumesc. Iti doresc sa ai un weekend minunat!

      Ștergere
    3. Draga Carmen draga! Ma bucur tare sa te "vad" aici. :) Multumesc.
      Weekend frumos sa ai!
      Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru duo! <3

      Ștergere
  4. Bună Diana!
    Interesantă descrierea ta,ocazie unică să vezi luna cum apare!
    Un weekend minunat și plin de bucurii îți doresc,draga mea!
    Pupici cu drag și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      Unica a fost ocazia! Si surprinzatoare senzatia! N-as fi crezut vreodata c-o sa ma sperie Luna! :))
      Multumesc. Iti doresc sa ai un weekend minunat!
      Imbratisari si pupici, cu drag! Cu placere. :)

      Ștergere
  5. Vanez sa vad si eu luna asa mare. Nu am reusit deloc!
    Vlad a vazut-o, tot asa intrun spatiu deschis, venind spre casa. Ii era frica sa nu cada pe Pamant :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Am vanat Soarele, sa-l vad rasarind, la mare - si l-am prins. Luna nu m-am gandit ca as putea s-o vad astfel rasarind, in BV. :) Am mai incercat in zilele urmatoare - am pandit-o la ora la care m-a surprins, dar nu mi-a iesit... :)
      E coplesitoare senzatia aceea ca... Luna se prabuseste pe Pamant. :)) Dar tare fain spectacol! :)

      Ștergere