2018-09-17

Bogăţia. Citate favorite

- Aţi face avere dacă nu aţi avea aspiraţii filantropice.
Vraciul însă ori nu-şi dădea seama că e examinat ori îi era indiferent că i se întind capcane, fiindcă zâmbi blajin.
- Asta nu-i filantropie, spuse. Îmi place să ajut oamenii suferinzi, iar de avere… n-am nevoie. Dumneavoastră, om bogat, vă vine greu să înţelegeţi.
- De ce?
- Fiindcă bogăţia e înşelătoare. Bogăţia se câştigă pentru a sluji la ceva. Când însă ai obţinut-o, ea înăbuşă totul şi-l pune pe om să-I slujească.
- Adică din mijloc devine scop?
- Da, da.
- Pornind de la acest principiu e primejdios să posezi ceva, fiindcă poţi deveni sclavul propriei proprietăţi.
- Sigur că da, conveni cu blândeţe vraciul, dar numai dacă omul nu înţelege acest lucru, dacă se lasă înşelat.
[citat din romanul Vraciul, de Tadeusz Dołęga-Mostowicz (n.10.08.1898-d.10.09.1939), ziarist şi scriitor polonez; Editura Univers, Bucureşti, 1991; traducere, prefaţă şi note Ion Petrică].



Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

18 comentarii:

  1. Cred ca am citit cartea, dar nu o mai am in 'vizor'.
    Si oricat de adevarate ar fi ideile, tot nu sunt intelese cu adevarat in spiritul lor.
    Multumesc de reamintire, draga Diana! Pupici si o saptamana frumoasa! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu ani in urma am citit-o, si am notat, cu creionul, pe ultima fila, numere de pagini unde am descoperit ceva care mi-a atras atentia. :) Mi-am amintit de acest pasaj despre bogatie pentru ca am citit (nu pentru ca am vrut) cateva declaratii de avere si de interese ale unor politicieni români. :)
      Prea multi oameni isi fac din imbogatire un scop.
      Cu placere.
      Multumesc, Suzana draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Stii care e culmea? Cand anumite persoane citeaza nonsalant asa ceva, in timp ce sunt tinute in lesa de propria lacomie.
    Te uiti si ii privesti cum ciripesc ei dragalas de tot...

    Si mai este o vorba din aceasta- ca iubim lucrurile si folosim oamenii (in loc sa iubim oamenii si sa folosim lucrurile). Desi eu iubesc si oamenii si lucrurile :)))). Hahahaah

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corecta observatie. :) Sunt cam multi cei care vorbesc foooarte relaxat despre cum ei "fac avere" cu un scop anume, scop care, desigur, e unul nobil: sa le fie bine, sa le fie foarte bine numai lor. Sigur, nu e gresit, e viata lor, meritul lor, dar sa n-o mai de-a pe dupa cires. :)

      :) Important este ca iubesti oamenii si nu-i folosesti. :)
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  3. Hello dear Diana!
    Very beautiful quotes!
    I don’t know the writer though but like the meaning!
    Have a lovely week! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello dear Dimi!
      Thank you! I wish you a wonderful week!
      Hugs!

      Ștergere
  4. Mi-a plăcut mult cartea şi am reuşit să o şi cumpăr, o am în bibliotecă !
    Îți doresc o săptămână bună ! Pupic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si Profesorul Wilczur stiu ca e faina (dar prea multe nu mai tin minte). :) Am avut un volum care cuprindea "dilogia", dar l-am dat cu imprumut si dat a ramas. Am cumparat numai "Vraciul", mai apoi - cartea "Profesorul..." nu am gasit-o la acel moment si apoi... am uitat. :)
      Multumesc! Iti doresc sa ai si tu o saptamana buna! Pupici!

      Ștergere
  5. Am citit cartea cand eram ptin liceu, sau inainte..
    M-a impresionat tare, si am tinut cont de ea in timp.
    Multumesc de amintire! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut foarte mult - poate ca de aceea am retinut mai multe decat din romanul "Profesorul Wilczur".
      Cu multa placere! :)

      Ștergere
  6. Eiii, un roman tare drag mie! De fapt, amândouă.
    Cât despre bogăție... Și aici e vorba despre educație. Nu e rău să câștigi bani, să fii bogat. E rău să uiți să fii modest și milos.

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-e drag romanul "Varciul" - mi-am propus sa-l recitesc desi am retinut mai multe decat din celalalt (si-a pus amprenta, altfel spus) :)
      Categoric ca nu e rau sa fii bogat! E chiar bine-bine, cat timp nu devii sclavul bogatiei, iar daca esti "putred de bigat" sa nu uiti ca sunt unii care nu-si pot castiga singuri existenta.

      Multumesc, Zina draga! O saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  7. O carte aparte, pe care am citit-o mai demult. Povestea unui mare chirurg polonez, ce suferă de amnezie...Romanul lui Tadeusz Dolega Mostowicz, unul dintre cei mai popularti scriitori interbelici polonezi, are și o ecranizare bine realizată.
    Eu nu împărtășesc întru totul această părere, alegând calea de mijloc. Să muncesc atât cât trebuie pentru ca, atunci când am nevoie, să nu cer, să nu mă plâng, să nu tânjesc. Există oameni care susțin că nu dau doi bani pe...avere! Dar atunci cine-i întreține, unde locuiesc, cine-i îmbracă și hrănește?! Că doar sunt adulți. Bine, aici se referă la o mare avere, nu la un trai obișnuit. Dar dacă te naști bogat, nu e vina ta, nu-i așa?! Eu niciodată n-am fost cu adevărat bogată, dar tare mare nevoie aș avea de un atelier ca lumea! :))))))))))
    Dragă Diana, în 29 octombrie avem Poveste parfumată, cu o temă aleasă de Adriana, ”Parfum de catifea și mătase”, te aștept cu mare drag! O săptămână minunată îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a placut tare mult povestea chirurgului. Si pana sa devina amnezic era modest - pe sotie o rasfata, si pe copila.
      Ceea ce a spus despre a nu deveni "slujitorul" bogatiei este o observatie corecta - cei care sunt sclavii bogatiei vor tot mai mult si mai mult, pentru a-si achizitiona lucruri, pentru a "sparge bani"... si cam traiesc cu teama sa nu raman fara ei.

      Oooo! Cei care sustin ca nu dau doi bani pe avere si chiar simt asa sunt foarte putini! Ia sa luam unul care zice ca nu da doi bani pe avere dar castiga super-potul la loto (sa zicem!) Ar dona el toti banii sau macar cea mai mare parte din ei?! Putin probabil.

      Ce draguta esti! :) "Daca te nasti bogat nu e vina ta!" Evident! Nu e vinovat nimeni ca e bogat sau foarte-foarte bogat cat timp resuseste sa ramana cu picioarele pe pamant si sa nu traiasca doar pentru a acumula, considerand ca toti cei care nu sunt bogati sunt "rebuturi".
      Sunt sigura ca nu trece mult si vei reusi sa ai un atelier asa cum iti doresti! Iti doresc acest lucru! :)

      O! "Parfum de catifea si matase" - faina combinatie. O sa-mi rasucesc cheita si vin si eu la Club. :)
      Multumesc! O saptamana minunata iti doresc, cu drag, sa ai si tu!

      Ștergere
  8. Ooo,da,minunata carte,daca "stii" sa o citesti,sa intelegi traiul lui Wilczur,
    logica gandurilor lui,implicarea lui reala in viata cetatii...
    Cred ca e bine sa ai cat iti trebuie,sa nu depinzi de nimeni,dar sa imparti cu altii,cand poti;cred ca trebuie sa obtii totul prin munca cinstita(nu ma refer la
    mosteniri!),dar ACUM,mai ales se poarta bogatia ca scop al vietii,in ideea suverana "scopul scuza mijloacele",ceea ce e diabolic !
    Toamna frumoasa iti doresc,draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o un roman pe care mi-am propus sa-l recitesc - deocamdata doar l-am rasfoit, sa-mi mai "aduc aminte". :)
      Dreptate mare ai: prea multi au facut din bogatie un scop si dorinta lor nebuna de-a avea, de-a epata prin bunurile (mobile si imobile) pe care le poseda, a distrus inclusiv natura, aspectul oraselor, a contaminat apele (de munte) cu dejectiile din canalizarea pensiunilor) s.a.m.d..
      O proprietate ne cam face sclavii ei: impozite, cheltuieli cu intretinerea (si nu doar in sensul "intretinerii la bloc"), asigurari impotriva unor calamitati, accidente etc., teama ca putem pierde tot ce avem intr-o singura clipa... Suntem un fel de sclavi toti cei care avem o proprietate (macar una) :)

      Multumesc, Natalia draga! Toamna minunata iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.