Fereastră overton şi nu prea

Fereastra overton este o teorie care ne arată cum putem fi manipulaţi să acceptam inacceptabilul, ceea ce e de neconceput / imposibil, şi in textul respectiv se suţine că suntem manipulaţi pentru a accepta uniunea legală (căsătoria) între persoane de acelaşi sex.

Aceste rânduri sunt răspuns, pe larg, la un comentariu de aici.

₪

Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex (şi multe altele) au fost interzise de biserica creştină şi tot această biserică a inventat instituţia căsătoriei, in cadrul căreia bărbatul avea rolul principal, sute de ani femeia fiind doar cea care naşte copii, obligată să se căsătorească doar cu cine dorea capul familiei, să faca numai ceea ce îi permitea bărbatul din familie - fie el tată, unchi, frate, soţ, după caz. Homosexualitatea a fost interzisă de biserica creştina care, candva, ardea vrăjitoare ş.a.. In ceea ce priveşte femeile, in Biblie scrie foarte multe pe care acestea ar trebui să le respecte - între altele: să aibă grijă de soţ, de casă şi de copii, să nu iasă din cuvântul bărbatului. N-o vrem şi pe asta?

₪

In cazul homosexualităţii nu se poate discuta despre “de neconceput” - homosexualitatea are cam aceeaşi vârstă cu omul - nu a fost blamată dintotdeauna; mulţi oameni celebri (între aceştia, unii care, practic, au schimbat lumea, au fost bisexuali - cu înclinaţie mai mică sau mai mare spre bărbaţi - sau homosexuali): Cezar, Domiţian, Nero (nu toţi bisexualii / homosexualii au fost ca Nero!), Alexandru cel Mare, Platon sunt numai câteva nume, şi nu se sfiau să fie ceea ce erau. Oameni precum Leonardo da Vinci, Oscar Wilde, Ceaikovski, Goethe, Alan Turing, Hans Christian Andersen şi mulţi alţii au fost nevoiţi să îşi ascundă înclinaţiile homosexuale pentru că societatea nu mai accepta aşa ceva.

In Ţările Române, se pare, îi avem pe Radu cel Frumos şi Petru Cercel, despre al doilea se spunea că este unul dintre favoriţii lui Henric al III-lea al Franţei, despre care se ştie că avea mulţi băieţandri la cheremul lui.

Codul penal al lui Cuza (1864) nu face referire la homosexualitate - in sensul că ar fi fost interzisă - codul face referire la faptul că se pedepseşte “atentatul la pudoare împotriva oricărui individ de sex bărbătesc sau femeiesc”. Altfel spus: ceea ce legea penală nu interzice este permis - într-un stat laic.

De ce căsătoria (sau parteneriatul civil) pentru toţi cetăţenii, indiferent de orientarea lor sexuală. Am mai scris: căsătoria este un contract civil pe care îl semnează doi oameni care doresc să gospodărească împreună (să trăiască împreună, să formeze o familie).

Nu fac apologia homosexualităţii. N-o înţeleg, dar nu înţeleg nici de ce o femeie frumoasă şi bogată se căsătoreşte cu un bărbat nu prea frumos şi sărac, de exemplu, şi nu înţeleg de ce unii simt plăcere in durere; nu înţeleg cum de un bărbat tânăr sau o femeie tânără reuşesc să împartă aşternutul cu o femeie, respectiv bărbat in etate. Trebuie să ţnţeleg doar că toţi aceştia sunt oameni şi cât timp nu dăunează majorităţii au şi ei drepturi fundamentale. Cum ne afecteaza, concret, pe noi, majoritarii heterosexuali, căsătoria între persoane de acelaşi sex? Atentează la credinţa noastră creştină? Slăbeşte credinţa celor care cred? Hm. Unii au cerut să nu se mai permită împodobirea bradului de Crăciun in public pentru că simbolul respectiv “atentează” la credinţa lor, in Biblie fiind inexistent pomul de Crăciun.

Vor adopta homosexualii şi lesbienele copii? Proabil că unii o vor face, dar mulţi pot avea copii chiar din “sămânţa lor”, iar la un moment dat vor putea toţi.

Parteneriatul civil nu e doar in avantajul cuplurilor de acelaşi sex - cum manipulează unii ideea - beneficiază şi cuplurilor heterosexuale care trăiesc in concubinaj şi chiar nu vor să se căsătorească.

Exemplu: un bărbat şi o femeie trăiesc in concubinaj; casa in care locuiesc este a unuia dintre ei - să zicem că este a femeii (femeia este proprietară, numele bărbatului nu apare in actul de proprietate). Cei doi nu au copii. Să zicem că femeia moare, după 30-40 de ani de concubinaj - bărbatul poate fi scos din casă (imediat) de moştenitori şi, după 30-40 de ani, e mai mult decât posibil ca bărbatul să rămână pe drumuri, neavând bani pentru o nouă locuinţă - cu chirie sau altfel. Sigur, in astfel de cazuri bărbatul poate pretinde moştenitorilor banii pe care i-a investit in acea casă, pentru bunurile pe care le-a cumpărat - le-au cumpărat practic împreună (dar trebuie să fie in putere şi să aibă destui bani pentru a dovedi şi pentru a obţine măcar mare parte din ceea ce a cheltuit in acel concubinaj). Când veniturile femeii sunt dovedite a fi fost mai mari e de presupus ca bărbatul va primi - dacă va primi - o sumă mică. Aici intervine protecţia statului, permiţând - celor care doresc, desigur - un contract de parteneriat civil care îi poate pune la adăpost pe concubini.

Azi, dacă unul dintre concubini se îmbolnăveşte - tânăr sau bătrân fiind - celălalt îl poate abandona - nu există obligaţia de întreţinere, de exemplu. In cazul unui contract de parteneriat civil sau căsătorie există această obligaţie de întreţinere - in anumite cazuri chiar şi in caz de despărţire / divorţ.

Acest drept la îngrijire este numai unul dintre motivele pentru care nu merg la un referendum de acest gen: nu vreau să interzic unor oameni dreptul la îngrijirea pe care ar trebui să le-o datoreze partenerii. Un singur caz de-ar fi tragic şi tot aş considera că acel singur om aflat in nevoie are dreptul la ocrotire din partea statului: un contract prin care să fie ocrotit, aşa cum sunt astăzi soţii heterosexuali.

Informaţii despre tragediile unor concubini heterosexuali pot fi găsite, de regulă, in arhiva instanţelor de judecată, in unele tratate de dreptul familiei / drept civil şi culegerile de speţe.

Statul, invitându-ne la acest referendum, ne pune faţă in faţă cu o alegere pe care multi o bagatelizează. Homosexualii există, formează cupluri (trăiesc in concubinaj) şi li se poate întâmpla exact ceea ce li se poate întâmpla şi heterosexualilor care trăiesc in concubinaj.

In articolul amintit de Zina scrie că suntem manipulaţi să acceptam cuplurile gay ca familie şi că prin aceeaşi metodă de manipulare - fereastra overton - se poate ajunge la legalizarea canibalismului şi pedofiliei.

Canibalismul. La fel ca şi in cazul homosexualităţii, precedentul istoric există, şi a fost considerat legitim. In anumite situaţii chiar şi in cazul celor care nu provin din triburi de canibali: oameni care au supravieţuit hrănindu-se cu… carne de om – sunt mai multe cazuri decât se aşteaptă cei mai mulţi. Se va ajunge la “legalizarea canibalismului’? In mod cert, nu!

Argumente:

Unul ca glumă: se militează pentru eliminarea din alimentaţie a consumului produselor din carne.

Canibalismul nu este util societăţii in ansamblu. Căsătoria între persoanele de acelaşi sex este utilă societăţii: întreţinerea concubinilor / soţilor abandonaţi de partener nu va fi suportată (in cele mai multe cazuri) din banii tuturor (doar un exemplu).

Canibalismul nu poate fi considerat “sinucidere la cerere” = eutanasie. Canibali, însă, există (şi nu in triburi uitate de “civilizaţie”) - e celebru cazul analistului IT care a întâlnit pe un forum al celor care au ca fetiş canibalismul (forum ulterior închis şi interzis) - un tânăr care a acceptat să-şi de-a părţi din corp pentru a fi mâncate; analistul a fost arestat când a considerat că îl poate ucide şi mânca pe tâmpit. Altfel spus: omorul va rămâne omor (fie că e involuntar, fie că e cu intenţie sau, in astfel de cazuri, “la cerere”). Găsesc unii oamenii de ştiinţă ceva prin ADN şi-or să ne spună nu ştiu ce?! Hai să ajungem până acolo. Tot oameni de ştiinţă sunt şi aceia care, unii, ne spun că imunizarea împotriva prea multor boli distruge sistemul imunitar, dar nu-i credem deşi, logic, s-ar putea să aibă dreptate: e ca şi cum te-ai umple cu antibiotice, preventiv, şi dacă te loveşte vreo infecţie… pace bună! Ţi-ar trebui doză… letală să te vindeci.

In fond, de ce nu i-am lăsa să se mănâce între ei pe cei care consimt “mâncătoria”? Glumesc! Expresii de genul: “Îmi vine să te mănânc, iubita mea!” şi-ar schimba înţelesul.

Compararea canibalismului cu sexul între persoane de acelaşi sex consider că este forţată. E ca şi cum am compara merele cu morcovii.

Pedofilia. Despre pedofilie îndrăzesc să afirm că e chiar încurajată de oamenii din actuala societate - clericii nu sunt prea vocali pe tema consimţământului sexual, dar devin vocali când o fetiţă in vârstă de 11 ani sau o femeie violată aleg avortul.

Cand s-a schimbat codul penal român nu am văzut prea mulţi care să se împotrivească vârstei de 15 ani ca fiind legală pentru consimţământ când e vorba de sex, inclusiv cu un adult (e pedepsit numai acel adult care face sex cu minora care are vârsta sub 15 ani, şi doar dacă ar fi putut să ştie că fata are sub 15 ani). Am fost destui cei care ne-am răcit gurile şi încins tastaturile, dar degeaba - majoritatea care susţine azi “familia tradiţională”… a fost mută. Nu am auzit oameni care să se revolte când minore cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani au rămas gravide cu adulţi care aveau vârsta tatălui, cel puţin. Nu am auzit ca vreunul dintre cei care au lăsat gravide aceste minore să fi fost “aspru pedepsiţi” (poate că au fost). De la vârsta de 16 ani fetele se pot căsători, in anumite cazuri, cu acordul părinţilor / tutorilor. Pe când un referendum pentru mărirea vârstei de la care fetele îşi pot da consimţământul pentru întreţinerea de relaţii sexuale? Nu ar fi mai protejate minorele dacă adulţii ar şti că sunt pedepsiţi pe bune dacă îşi bagă coada pe sub fustele copilelor?

In lume, vârsta consimţământului sexual pentru fete variază între 12 şi 21 de ani (media este 16 ani).

Vârsta consimţământului sexual este vârsta de la care legiuitorul consideră că persoana este capabilă să aibă, în cunoștință de cauză, relaţii sexuale.

₪₪

Articolul amintit este un punct de vedere al celor care zic că sunt creştini-ortodocşi. România, totuşi, mai este, încă, un stat laic şi pe teritoriul acestui stat trăiesc şi oameni care îşi zic atei, oameni care au îmbrăţişat alte religii, creştini mai toleranţi etc. Ateii (şi toţi ceilalţi) au aceleaşi drepturi ca şi creştinii, într-un stat laic, şi contractele civile nu sunt reglementate de arhiepiscopi / de preafericiţi.

₪

Citez din text: Biserica nu e şi nu pretinde a fi un factor politic, dar are un interes profund pentru binele comunităţii polisului, bazată pe dreptate, şi îşi oferă contribuţia pe două nivele: credinţa creştină purifică raţiunea şi o ajută să fie ceea ce trebuie să fie.

Altfel spus, Biserica îi consideră pe toţi cetăţenii a fi creştini - ceea ce nu e cazul, unii s-ar putea sa fie atei. Ce fac acei preoţi care le spun enoriaşilor, in biserică, pe cine să voteze la alegerile electorale? Sunt ei “pedepsiţi” pentru amestecul in campania electorală, in politică? Ah! E pentru binele comunităţii - e ca şi cum le-ar spune acelor oameni: “Sunteţi mai prostovani, votaţi cu X, ca să vă fie bine”.

Ştiu ce este raţiunea dar… ce trebuie să fie raţiunea in accepţiunea clericilor?! Cum e purificată raţiunea? Purificată?!?

₪

Citez din text: FEREASTRA de oportunitati descrisa de OVERTON se „misca” mai usor intr-o societate toleranta. Intr-o astfel de societate fara idealuri nu exista o delimitare clara intre bine si rau. (unde se reflecta ratiunea?)

Uau! Deci… o societate tolerantă este una fără idealuri; o societate tolerantă este naşpa. Vor, unii, altfel spus, să avem o societate intolerantă. Păi… atunci… de ce tot dau cu pietre unii creştinii spre societatea intolerantă a musulmanilor, de exemplu?!

₪

Citez din text: Daca nu exista tabu-uri, nu exista nimic sacru.

Repet: sunt oameni care nu cred in sacru. Lumea aceasta e şi lumea lor. Apoi, depinde la ce fel de tabu-uri se referă autorul! Tabu-urile sexuale i-ar putea aduce pe unii in situaţia de a nu se bucura de o viaţă sexuală sănătoasă.

₪

Citez din text: […] Dar, personal, esti obligat sa ramai OM! OMUL e capabil sa gaseasca o solutie oricarei probleme. Si ceea ce nu vei putea de unul singur, vor reusi oamenii uniti de
o idee comuna.
         Nu sună a ipocrizie acest îndemn de a rămâne Om, după ce a tot dat cu băţul prin gard?! Nu sună a ipocrizie această asigurare că se găseşte o soluţie pentru fiecare problemă? La problema homosexualităţii care ar fi soluţia, după ei? Uciderea acestor oameni? Izolarea lor? Cum de nu reuşesc aceşti oameni, care susţin că trăiesc după cum le dictează conştiinţa, să înţeleagă că ar trebui să permită acelaşi lucru celor cărora conştiinţa le dicteză diferit?

Toţi vorbesc despre majoritatea care poate câştiga aproape orice într-o democraţie. Corect! Dar asta nu înseamnă că majoritatea are dreptate întotdeauna. Majoritatea credea, cândva, că Soarele se învârte in jurul Pământului. Cine a avut dreptate?