Doi copii se certau

Doi copii se certau.

- Când e soarele mai aproape? Când e la răsărit sau când se află în creștetul bolții cerești?

- Când se ridică e mai aproape, spune unul.

- Nu – zice celălalt copil. Când abia răsare e cât roata unei căruțe, pe când la amiază e cât o tipsie. E mai mare când e mai aproape.

- Nu! Când abia se înalță e rece, și când ajunge deasupra capului nostru frige. E rece când se află departe.

Confucius nu a putut să-i lămurească!

**

Kong Qiu (Zhong Ni, Kong Fu Zi, Kong Zi sau Confucius) a fost supranumit de adepții lui și „sfânt”. A trăit între anii 551-479 i.e.n. și e considerat cel mai mare filosof al antichității chineze. Filosofiile sale erau legate de moralitatea personală și guvernamentală, de corectitudinea relațiilor sociale, de justiție.

Confucius s-a născut cu o înfățișare destul de ciudată: în creștetul capului avea o bulbucătură asemănătoare unei coline și așa numelui tatălui i s-a alăturat și numele Qin (= colină). A rămas orfan de mic. Era înalt, bine făcut, avea o putere neobișnuită, ca și tatăl său – putea doborî cu o lovitură de picior un tigru. Era priceput în mânuirea arcului și a carelor de război, dar nu se lăuda cu măiestria lui. Îi plăceau drumețiile. Într-o zi, se spune, l-a prins noaptea într-un loc numit Shong Mu (Mai presus de mama) și n-a înnoptat acolo din cauza denumirii; n-a vrut să bea apă dintr-o fântână numită Fântână hoților.

În templul strămoșesc al țării Qi, Kong Zi a avut prilejul să asculte muzica Shao și a fost cuprins de o asemenea vrajă încât trei luni mai târziu sunetele acelea încă îi mai stăruiau în urechi, că nici mâncare nu i-a trebuit în acel timp.

Shao e un gen muzical tradițional din sudul Chinei; e muzică lăsată moștenire de regele Yao, o muzică de o neasemuită frumusețe.

(din cartea Legende chinezești - de la facerea lumii la Confucius; traducători: Li Jiayu și Elvira Ivașcu, Ed. Univers, București, 1988)