Mini incendiu de vegetație

"Vine apocalipsa! Ard pădurile, de la soare!” strigă unii, la TV, cu disperare parcă. Ard și cioturile uscate din fața blocului, noaptea, tot de la soare, desigur.

Ieri pe la ora 21 și ceva ies din casă să merg la cineva care locuiește la o altă scară. Îmi miroase a fum, dar nu mă sinchisesc – atâtea duhori suport de la magazinul aflat la parter încât nu mai bag seama la aproape nimic puturos ce se simte în apropiere. Când revin acasă – după mai puțin de-o juma de oră – mirosul de fum nu se mai simte. Ce-a fost a trecut (cu bine!) Haha! Râdea un ciot uscat în sinea lui. 

Pe la ora 23 se simte iar miros de fum. Mă, nu-i ok. Ăștia de la magazinul aflat la parter or fi dat iar foc blocului (o făcuseră cu ceva ani în urmă – și a fost jale). Deschid larg o fereastră și văd că se ridică fum gros din apropierea ferestrelor unde-și au ăia de la magazin ventilatorul. Mă „enervez”, și cobor. Când ajung în „grădinița” de sub balcoanele blocului să-nțepenesc! În bezna din tufe strălucea un con format din licurici! Mă apropii și văd cum se transformă-n jar ciotul uscat aflat acolo de ani și ani. 

Era ciotul unui dud care fusese tăiat imediat după anul 1989 pentru că dudele murdăreau trotuarul! (luna asta a fost mult despre duzi și dude! dar las povestea pentru altă ocazie.) 

Mă apropii, analizez situația, îmi dau seama că nu trebuie să chem pompierii, și urc să iau apă să sting jarul. Umplu cu apă un bidon de zece litri – economisiți apă!!! (ne spun responsabilii cu bau-bau). Ok. Atunci, să nu sting jarul? Cobor pe scări – liftul e oprit de luni; schimbă cabina, „să fie frumos”. 

Beznă totală în colțul acela de zonă „verde” (de când cu ventilatorul de la magazin e praf și sunt multe "veștejeli"). Doar ciotul strălucea, accentuând bezna, și nu prea știam pe unde pășesc. Îmi dă prin cap să fotografiez conul format din „licurici”? Nu! Ultimul gând care-mi dă prin cap – în general, legat de orice – e să fac poze. 

Torn apă, având grijă să stropesc peste tot jarul aprins. S-a făcut întuneric total. Fac spre scara blocului câțiva pași și privesc în urmă, așa, de control. Din beznă-mi zâmbea ciotul, cu dinți de jar. Măi să fie! Atunci îmi dă prin minte și fac o poză, folosind blițul (știu, e jalnică poza). 

Ceea ce se vede.... nu se vede în poza prezentată, dar ceea ce-i „albicios” e jar aprins după ce am udat. Urc în casă, umplu un bidon, cobor pe scări, ud ciotul... Îmi dă prin minte că telefonul luminează (n-are lanternă). Lângă ciot era o gaură, ca și cum cineva săpase, și pe acolo ieșea fum (părea că arde din interior). Am turnat apă până s-a făcut noroi. Ciotul n-a mai zâmbit arătându-mi colți de jar.

Bun. Adică, nimic bun în jarul din „grădină”, bun că am terminat povestea. De la ce a luat foc? Intenție sau neglijență?

Intenția cuiva care vrea să întărească ideea că e jale cu incendiile din cauza încălzirii globale - variantă pe care o scriu doar pentru că se vehiculează la nivel (aproape) mondial - sau intenția cuiva care a vrut să facă rău.

Neglijența vine din partea fumătorilor, sunt aproape sigură. 

Știu că la scara vecină (sub șirul „lor” de balcoane ardea ciotul) cineva fumează și aruncă pe fereastră chiștoacele. 

La început de mai, câțiva vecini, am săpat zona, am curățat-o de uscături, am plantat niște floricele și atunci am descoperit zeci de chiștoace. O vecină și-a dat cu părerea că par țigări scumpe. „Da, sunt scumpe, și cine le fumează nu mai are bani și de scrumieră” – am comentat, adăugând că se scutură în draci și se aruncă diverse și de la ferestre, așa că nu-i de mirare jegul din zonă. Apoi, fiecare și-a dat cu părerea despre cei care fac de-astea. Vorbeam tare, să fim auziți – băteam șeaua să priceapă iapa, altfel spus. Un timp n-au mai fost chiștoace acolo (nu m-am gândit să verific „pe loc” dacă ieri noapte erau). 

Sau a fost neglijența unui trecător fumător care a vrut să arunce chiștocul în coșul de gunoi din apropiere și a nimerit în „iarbă” sau l-a aruncat direct în "iarbă".

Tind să cred că de la o țigară a luat foc ciotul. De la un chiștoc de țigară aruncat peste balcon a luat foc în balconul unui vecini de la etajul unu – cu ani în urmă, noaptea – de la un chiștoc de țigară a luat foc un coș de gunoi de pe bulevard, de la un chiștoc de țigară aruncat de un zugrav a luat foc și coșul nostru de gunoi (zugravii au plecat și noi nu știam de unde-i fum!)... De la un chiștoc de țigară au luat multe foc!

Nu mai aruncați la întâmplare chiștoacele! Să le stingeți înainte de a le arunca, indiferent unde le aruncați.

Ședință la blocatari

Comitetul de scară format din trei persoane care s-au numit singure și s-au făcut că plouă cu privire la voturile celorlalți blocatari, au organizat un discurs susținut de una dintre persoane, și i-au spus „ședință de scară”.

"Pentru că mulți oameni au cam rămas fără venituri în ultimii doi ani, pentru că s-au scumpit utilitățile și toate produsele alimentare și nealimentare, noi ne-am gândit să alea-alea-valea! Cui nu-i convine, să se mute." Pe ordinea de zi avem așa:

1. cabină lift nouă, să fie frumos;

2. camera de supraveghere, să știm cine la cine vine, când;

3. femeia de serviciu care nu face curățenie.

(numai paragraful dintre ghilimele e "pamflet")

Discursul s-a axat pe cabina de lift – între cei prezenți cei mai mulți au zis nu, dar nu au fost luați în seamă. În câteva minute, vorbeau toți deodată, ca la Bursă, strigând să acopere vocea persoanei care ținea discursul și care-i punea pe toți în fața faptului împlinit: cabina liftului va fi schimbată, pe banii tuturor. Cei care au apartament cu mai multe camere plătind mult mai mult decât cei care au apartament cu două camere, deși în mai puține camere locuiesc trei-patru persoane care „forjează” liftul zilnic de cel puțin zece ori pentru că au copii pe care-i duc-aduc la-de la școală, cursuri, joacă, iar ei merg-vin la-de la muncă și cumpărături etc.

- Eu folosesc liftul cam de trei ori pe săptămână, când ies la cumpărături – încearcă să se facă auzită vocea pierită a unei pensionare. Suma e prea mare pentru pensia mea.

- Ce să facem, doamnă, asta e; trebuie schimbată cabina – răspunde persoana care a ținut discursul-ședință.

- Cei care-s mulți ar trebui să plătească mai mult, pentru că ei folosesc cel mai mult liftul – își dă cu părerea alt pensionar.

- Legea spune că se plătește în acest caz pe „cotă parte suprafață apartament”.

- Legea spune și că părțile se pot înțelege – se aude o voce mai puternică.

- Consumul de energie electrică se plătește „pe număr de persoane” – insistă vocea-discurs, vocea persoanei care, cu ani în urmă, voia lift cu cartelă, iar cei care nu ar fi plătit nu ar fi avut dreptul să-l folosească. Vocea puternică râde:

- Bineințeles! Consumul e repartizat tuturor, indiferent că folosesc liftul o dată sau de zece ori pe zi. Doamna – arată spre pensionara care a spus că nu poate plăti suma – plătește o parte din ceea ce consumați voi, pentru că nu calculează nimeni de câte ori folosește cineva liftul. Exemplu: sunteți doar voi; tu folosești liftul de 10 ori pe zi, doamna doar o dată, dar în sistemul acesta plata s-ar face jumi’-juma’. Nu-i prea cinstit; nu?

În vocea-discurs se ghicește satisfacția. Ridică din umeri și zice:

- Ce să facem? Așa e legea.

- Avem ce face, după ce scăpam de greierii din călcâie – zice vocea mai puternică. Plătim egal pentru schimbarea cabinei.

- Asta nu! sar și celelalte voci ale persoanelor din „comitetul” autodesemnat, persoane care sunt plătite de la stat pentru munca ce-o depun în vedera unei pensii ulterioare, și care n-au cunoscut nicio pierdere financiară în ultimi doi ani de praf și ceață, cum li s-a întâmplat celor care nu depind de bani statului.

Discursul-ședință se termină; cei prezenți sunt îndemnați să semneze un tabel „de prezență”, practic, dar e ca și cum toți și-ar da acceptul la schimbarea cabinei. Câțiva nu semnează pentru că vor să vadă procesul verbal care va fi încheiat și despre care se susține că va fi afișat, să-l vadă toți cei interesați, dar îl vor vedea numai cei care îl vor cere special, și vor constata că nu e întocmit conform legii, deci ar putea foarte bine să nu dea un ban pentru lift.

Camera de supraveghere a fost propusă pentru că... s-a furat o mușama de pe o masă veche pe care cineva a lăsat-o în holul scării pentru că nu mai avea nevoie de ea și nu avea un loc special amenajat unde s-o lase fără a primi amendă. Tema doi nu s-a discutat în detaliu, și nici tema trei.

Praful de sâmbătă

Începând cu primăvara anului 2020, influențată, probabil, de... nici nu știu cum să-l numesc pe individul care a venit cu „sfatul”... Îl numesc „bogătanul” și gata. Reiau. De când bogătanul a venit cu „sfatul” de a scutura de praf, cât mai des, preșurile și alte cele, fiica vecinilor care ocupă apartamentul aflat fix deasupra apartamentului nostru scutură de zor preșuri, perne, așternuturi, cuverturi, cârpe, pe fereastră. 

În fiecare sâmbătă – cu unele excepții - vine la părinți și le face curățenie în casă, spală rufe. Toată stima! Dar să nu mai scuture praful în cameră la noi! Am văzut cum praful aluneca ușor „pe” razele de soare și se învârtea prin cameră! Pentru că avem mereu oberlihtul deschis. Că praful se depune și pe pervaz și pe geam... Asta e! Acolo e praf și de-afară. Particulele de praf ajung în casă la noi mai repede și mai direct decât cele ridicate de vânt.

Când a scuturat prima dată – și am fost pe fază - am zis „deh, se mai întâmplă!” Am închis geamul și ne-am văzut de ale noastre. Când am constatat că se întâmplă regulat am zis „mno, asta nu-i ok, pentru că nu mereu e cineva pe fază să închidă geamul”.

După ce scutură ce are de scuturat, pune aspiratorul în funcțiune! De ce, oare, scutură înainte preșurile mici? Nu le mai aspiră?! Și de ce, dacă tot scutură, nu scutură totul, fără atâtea pauze? Ținem geamul închis o jumătate de oră, până termină ea de scuturat tot ce are de scuturat de prin casă și gata. Dar nu! Scutură acum, și după un sfert de oră... Timp de vreo două ore – la diferite intervale – scutură ceva.

Mi-a fost jenă să-i spun să nu mai scuture. De câteva ori, când scutura, am închis oberlihtul trântindu-l, exact când ea scutura. Puțin probabil să nu fi auzit. Poate nu s-a prins. Mai apoi, am lipit un bilet lângă oglinda din lift: „Vă rog, nu mai scuturați de praf pe fereastră”. Biletul nu cred că a „rezistat” câteva ore – puțin probabil să-l fi citit fiica vecinilor, deși l-am lipit cam când știam (din deducții) că pleacă la ea acasă. Am lipit apoi o coală A4, cu același text, pe un panou din holul de la parter, lângă cutiile poștale. Aici, afișul a rezistat vreo săptămână și gata – poate că sunt mai mulți cei care scutură pe fereastră și nu le place ideea de-a nu mai scutura.

Cu trântitul n-a mers, cu afișele n-a mers. Atunci i-am spus. Am rugat-o să nu mai scuture pe fereastră pentru că alea-alea.

- Și ce vrei să fac?! mă întreabă, pe ton răstit.

Am copilărit împreună, așa că ne permitem „familiarități”.

- Scutură-le pe fereastra de la ghenă, în curtea interioară.

- Adică să tot deschid ușa și să merg acolo?! (ghena e imediat lângă ușa apartamentului, deci n-ar avea prea mult de mers) Vara mai merge, dar iarna iese căldura din casă dacă mă tot fâțâi pe ușă.

- Ia-le pe toate! Pe bune! Nu mai scutura pe fereastră.

Evident, a continuat să scuture, dar mai „pe ascuns”, cu mai puțină fermitate, dar tot praf intră în casă dacă nu închidem oberlihtul - trântindu-l. Puteam urca să-i sun la ușă fix când scutura, dar mi-e jenă de părinții ei vârstnici. Ce să le spun?! Că fiica lor e prost educată? Am luat-o tot pe ea la rost și i-am spus că e o lege care-i interzice să facă ce face. A ridicat din umeri – știe că trebuie „prinsă în flagrant” pentru a fi amendată. (actualizare iulie 2022: cica nu e lege/hotarare, inca, ci doar proiect de)

În ianuarie, când era zăpadă afară și aerul aproape curat, m-a enervat rău cu scuturatul ei. Am scos capul pe fereastră și i-am spus să nu mai strice aerul, iar dacă nu vrea să înceteze o să-i fac rost de praf pe preșul din fața ușii cât n-o să poată duce, și-o să dau muzica la max la fiecare oră a prânzului (când știu că părinții ei dorm).

Vreo trei sâmbete n-a mai scuturat. Până sâmbăta ce tocmai a trecut! De apreciat că n-a exagerat. O fi crezut că-mi pun amenințările în practică?! Nasol. N-aș face așa ceva, dar mă întreb: numai cu amenințări mârlănești se poate obține dreptul de a nu inhala - în propria casă - praful scuturat de alții?!

Image by dadaworks from Pixabay

Pe lângă teiul de la fereastră

Imediat e iarnă. S-a lăsat cu frig și ploaie, și puțină zăpadă – mai mult lapoviță, dar s-a depus strat subțire pe crengi, pe acoperișuri și mașini. Iarba mai puțin s-a lăsat învelită cu păturica albă – pare doar ușor pudrată. La prânz, pudra albă, umedă și rece a devenit amintire.

Teiul de lângă fereastră mi-e drag și pentru că pe crengile lui poposesc fel și fel de zburătoare (uneori certându-se-ntre ele), l-am tot fotografiat. În ultimele luni l-am fotografiat mai des și mi-am dat seama că îl am în diferite „ipostaze”: cu frunze verzi, cu frunze galbene, desfrunzit.

Îl am și cu șervețel antibacterian, aruncat de la balcon de o doamnă foarte responsabilă și sensibilă, dintre cele care ziceau că le venea să nici nu mai între în scară (din cauza găinatului de porumbei pe care nici nu-l vedeai dacă nu știai că este acolo și pe care-l spăla orice ploaie mai serioasă). 

Am văzut-o aruncându-l, și știe că am văzut-o. Nu știu cum să scap de șervețelul ăla (nu am cu ce să ajung la el și, fiind umed, nici vântul nu-l poate zbura). Și e chiar în dreptul ferestrei! Ca fapt divers: la un moment dat mai era o doamnă în bloc – arunca pe fereastră scutecele speciale (pline de rahat) ale bebelușului.

Mai scutur din tei resturi uscate de la plantele care le înfrumusețează vecinilor balcoanele... E greu să le arunce la gunoi. Important e să fie la ei frumos, nu contează că aruncând ei resturi pe fereastră „fac urât” la alții.

Cam atât despre ce s-a mai întâmplat în jurul teiului. Corcodușul de lângă el are frunzele încă verzi. Mestecenii nu sunt desfrunziți total și frunzele lor, ca niște bănuți galbeni, lucesc de la ploaia ce cade mărunt – și care, probabil, se va transforma în lapoviță (dacă nu se încălzește iar - sau nu se oprește ploaia). 😊

Deoarece sunt despre tei (sau nu?) 😊 copiez aici versurile următoare, pentru că-mi plac:

Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,

Desigur că la nopte un tei am să visez.

Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,

Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.

(Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle)

Să fie frumos!

La începutul săptămânii proprietarii magazinului de la parter au hotărât să refacă vopseaua scorojită a fațadei. În urmă cu câțiva ani, când cei mai mulți au ales să-și îmbrace apartamentele în plastic au zis că nu mai dau bani și pentru zugrăveala parterului așa că blocul arată foarte frumos de la etajul unu în sus dar mezaninul și parterul erau varză, inclusiv „gangurile” de intrare în scară. Acum, reprezentanții asociației au întrebat oamenii dacă vor să contribuie la zugrăvit alături de magazin – din multe „scări” au acceptat locatarii de la două. Acum, un sfert de bloc e dichisit, restul are partea de jos decolorată – parcă ar fi un om îmbrăcat elegant dar cu pantofi în ultimul grad de uzați. Hazliu este că unul dintre stâlpii de susținere / de rezistență este zugrăvit, în lungime, numai pe jumătate – sunt, în fapt, doi stâlpi unul lângă celălalt, tencuiți astfel încât să pară unul singur, foarte lat. (nu știu cum să-l fotografiez pentru a se vedea deoarece e vegetație în apropiere și de aproape nu se înțelege nimic iar de departe dacă vreau să fotografiez nu se vede stâlpul).

Acum ajung la ce voiam de fapt să scriu, dar e legat de cele de mai sus. Deasupra scării noastre era un cuib în care au crescut sute – dacă nu mii – de porumbei, pentru că era acolo de vreo 40 de ani și nimeni nu s-a simțit deranjat că pe un pervaz al ferestrei de la uscătorie, între geam și gratii, era acel cuib. De când s-au mutat mulți dintre cei care au cumpărat apartamentele încă de când era blocul în construcție au venit cei care, probabil, dacă și-ar face casă la țară ar betona și curtea și grădina și-ar pune și plasă deasupra, să nu intre zburătoarele. Pe ei a început să-i deranjeze cuibul, deși găinațul nu cade undeva unde să deranjeze măcar estetic (și spală ploaia de fiecare dată)... Ieri au stricat cuibul. Una dintre vecinele care-și dorea cu ardoare să nu mai fie acolo acel cuib vorbea cu muncitorii. Venind din oraș m-am nimerit chiar în spatele ei când vorbea despre a pune plasa – pentru ce, însă, nu am auzit. Ei au zis „da” și ea tocmai se entuziasma prin „Să vă dea Dumnezeu sănătate!” (mai trebuia să le pupe mâna). O salut, se întoarece spre mine, face ochii mari și începe să-mi explice despre cuibul distrus (cred că mă prindeam târziu că nu mai e cuibul acolo, dar m-a pus ea în temă). „Să fie frumos” – zice. „Dacă tot s-a zugrăvit intrândul acum nu mai e nici mizerie de la porumbei, pentru că vor pune plasa și nu vor mai putea face cuib acolo”. „Ok” – ridic din umeri și dau să plec; doar nu era să discut despre un fapt consumat. Mă gândesc, dar nu-i spun, că tot pentru a fi frumos cei care locuiesc la etajele superioare își pigulesc plantele din balcon și uscăturile le aruncă afară, unde aterizează în tei, în corcoduș, liliac și tuia... Ea mă reține și-mi tot explică despre frumos. Și-atunci se trezește piticul de pe creier. „Să fie frumos blocul e foarte bine, dar să fie și rezistent n-ar fi la fel de bine?” Și-i povestesc pe nerăsuflate despre toate găurile, fisurile, infiltrațiile de apă... M-a întrerupt de câteva ori, pentru amănunte – părea destul de îngrijorată. „La noi se tot face mucegai prin unele locuri și e foarte multă umezeală de când au anvelopat blocul” – îmi spune. „Și ce să va fac eu?” am gândit, dar am spus: „La noi nu.” „Acum se infiltrează apă de pe terasa blocului între zid și plăcile de zăpada artificială” – zice. Ridic din umeri gen „asta e”. M-a mai întrebat despre una-alta, i-am dat indicații. Mi-a spus că o să se intereseze ce și cum. Am ridicat din umeri cu indiferență pentru că mare lucru nu se mai poate face acum. I-am spus „la revedere” și-am urcat în casă aproape râzând: cică, să fie frumos au cerut să fie distrus cuibul de porumbei. În câteva zile iar apar cei cu „vezica urinară mică” și fac pe gardurile lor vopsite... Și de-astea se întâmplă, dar mai rar decât atunci când era banca în fața scării. Și cu banca din fața scării e o poveste de toată frumusețea!

Actualizare 5 octombrie 2020: dimineata, cand am plecat, stalpul din poveste era jumate alb, jumate gri-argintiu; cand am revenit, dupa-amiza, stalpul era - tot! - gri-argintiu. Banuiesc ca au inteles si ceilalti ca e cam... stramb jumi-juma in  sensul jumate frumos, jumate jerpelit.

Interval orar de bătut covoare

Unii întreabă şi se întreabă când pot fi bătute covoarele in spaţiul public. In unele localităţi a fost interzisă (total) baterea covoarelor, in baza unor hotărâri ale consiliului local sau ale primarului. Nu ştiu cât de legală e interdicţia dar… Din fericire, nu mai sunt mulţi cei care obişnuiesc să bată covoare.

Interzicerea amplasării barelor de bătut covoare la mai puţin de 5 m de ferestrele oamenilor mi se pare mai mult decât firească, dar şi aşa praful zburdă spre ferestre sau se adună lângă bară şi apoi îl împrăştie vântul, sau plouă peste el şi se face noroi cu scame. Locatarii sunt cei care hotărăsc dacă desfiinţează / montează sau ba acest bare pentru bătut covoare.

Bara ca bara, dar unii au parcare la doi metri de ferestre!!! Legea nu permite, dar… Un ordin din 2014, al ministrului sănătăţii, menţionează parcarea la cel puţin 5 metri de ferestre (nu cred că a fost modificat sau dat altul in acest sens).

Revenind. Intervalul legal in care se pot bate covoare, se poate ţipa la membrii familiei, pot fi bătute cuie-n pereţi sau in talpă, in care este voie, pe scurt, să fie gălăgie este, in Ro, conform Legii 61/1991 republicată, cu modificarile ulterioare: de la ora 08:00 la ora 13:00 şi apoi de la ora 14:00 la ora 22:00. Intervalele 13-14 şi 22-08 sunt orele când gălăgia este strict interzisă. Hîm.

**

Din Legea nr 61/1991 actualizată la 14 februarie 2019

Art. 2 al. 2 pct. 26)

tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00 - 8:00 şi 13:00 - 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

*

Tulburarea liniştii e contravenţie şi conduce la o amendă între 500 şi 1500 de lei.

*

A nu se înţelege că in afara “orelor de linişte” se poate face orice, oriunde:

Art. 2, al. 2, pct 25)

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă e tot contravenţie, dar amenda e mai mică: de la 200 de lei la 1000 de lei.

Democraţia şi liftul cu cartelă

Unii sunt cu democraţia-n gura şi la piaţă şi la wc-ul public dar când s-o pună in practică…

Democraţia prost înţeleasă poate duce la dezastru.

Pe scurt, democraţie înseamnă puterea poporului. Printre altele, in democraţie sunt respectate drepturile omului şi hotărârile importante se iau prin vot, majoritatea având, practic, câştig de cauză. Această majoritate care hotărăşte e, cumva, un minus al democraţiei pentru că mult nu înseamnă şi bun…

Asta, la nivel macro, să zic aşa. La nivel micro, in hotărârile care se iau in asociaţiile de proprietari, de exemplu, se merge tot pe ideea majorităţii. Majoritatea poate hotărî, dar nu cu încălcarea principiilor democratice, adică, cine nu votează cum vrea majoritatea nu poate fi sancţionat şi nu i se pot interzice drepturile doar pentru că face parte dintr-o minoritate. Şi iată că am ajuns la liftul cu cartelă…

O femeie, sosită in imobil in urmă cu doi ani, prin căsătorie - locuieşte in apartamentul cumpărat de socri, pe acelaşi palier cu aceştia. La etajul cinci liftul ajunge când ajunge – sunt multe etaje, multe apartamente, oamenii sunt activi in scara respectivă, şi ea se plânge că veşnic e liftul ocupat şi se mişcă prea lent pentru cât e ea de grăbită (deocamdată e in concediu pentru creşterea copilului şi iese la plimbare cu căruciorul de trei ori pe zi – şi nimeni nu s-a plâns cât de des e liftul ocupat de ea). De când a venit a început cu idei, ultima fiind "schimbarea liftului". Probabil că e necesară – dacă mă gândesc că blocul e vechi, deşi liftul a avut parte de o reparaţie capitală.

Femeia in cauză doreşte ca schimbarea liftului să fie achitată într-o singură tranşă, in avans, prin adunarea banilor de la oameni. Cei care şi-au exprimat până acum părerea sunt împotrivă pentru că ori nu-şi pot permite să plătească dintr-o dată o sumă foarte mare (sumă care, in cazul unora, depăşeşte câştigul lunar) ori vor să se asigure că nu rămân şi fără toţi banii şi fără lift.

Posesoarea ideilor creţe pretinde că se va supune la vot şi se va face cum hotărăşte majoritatea: liftul va fi cu cartelă şi cine nu plăteşte nu va avea dreptul să folosească liftul iar cui nu-i convine să-şi vândă proprietatea şi să cumpere una unde îşi permite să plătească - o dorinţă care nu-i va fi îndeplinită, desigur.

Ce nu ştia (nu vrea să ştie) femeia in cauză:

- astfel de plăţi nu se fac, in totalitate, in avans (ar fi absurd, pentru că nu există certitudinea că firma angajată va fi una de cuvânt);

- nu poate îngrădi dreptul unora la lift: unii dintre cei care pot plăti doar in rate (mici) sunt vârstnici şi locuiesc la etaj – nu doar că i-ar aduce in imposibilitatea de a-şi procura alimentele de bază dar le-ar pune viaţa in pericol dacă aceştia ar avea vreodata nevoie de ambulanţă (mulţi au avut nevoie, de câteva ori); nu poate obliga pe cei care plătesc să coboare de câte ori vor avea musafiri…

- nu ştie că cei care pot şi vor să plătească nu vor s-o facă in avans şi nu vor să le îngrădească altora dreptul de a folosi liftul – majoritatea pe care se bazează ar fi formată doar din familia ei.

Cei de la etajul unu, in ideea democraţiei aşa cum o înţelege femeia in cauză, au spus că ei vor să fie blocată uşa liftului la etajul lor pentru că oricum folosesc scările, in principal. Femeia nu a fost de acord pentru că in acest mod s-ar mări (şi la ea) cota lunară a cheltuielilor cu liftul.

M-am distrat şi m-am întristat când această femeie şi-a pledat cauza… I-am spus ce am avut de spus şi de atunci mă salută din vârful buzelor când ne vedem prin cartier.

Pe de altă parte, m-am bucurat să constat (din nou!) că mai există şi oameni cu creierul la ei… N-ar trebui să fie de mirare că mai există oameni care nu se gândesc numai la ei dar...

Bună, vecine! Renovare apartament

- Bună, vecine! Ce cauţi in baia mea?

- Aaaa… Ăăăăă…. Ooooo…. Oh. Trebuia schimbat sifonul de scurgere.

Cât de bine au fost construite unele imobile de locuit, trecerea timpului îşi lasă amprenta dar puţini sunt cei cărora pare să le pese. Aproape pe toţi i-a interesat la un moment dat să-şi pună gresie şi faianţă in baie, bucătarie, holuri şi chiar in dormitoare.

E frumos - şi firesc - să îţi aranjezi casa, să fie cum îţi place ţie nu cum i-a plăcut proiectantului, insă cred că există unele limite. Unii au dărmat pereţi pentru a face din doua camere una; alţii au spart zidurile bucătăriilor pentru a le “deschide” spre restul casei. S-au modificat instalaţii sanitare şi electrice, s-au schimbat uşile de la casă şi de la camere… S-au lărgit camerele cu balconul şi s-au montat uşi şi ferestre termopan.

S-au montat centrale termice şi au fost găurite zidurile, pentru ţevăraie şi aerisire; s-au găurit pereţii blocurilor pentru firele de telefon, internet, televiziune – apoi s-au spart din nou, pentru a pune un fir pentru toate trei şi mai apoi iar s-au spart, pentru că unii voiau o firma de profil alţii altele…

Comercianţii au modificat configuraţia parterului, au dărâmat ziduri (nu dintre cele de rezistenţă, zic ei, dar chiar şi aşa, rezistenţa clădirii se slăbeşte şi numai prin vibraţiile produse de utilajele şi uneltele folosite pentru aceste modificări), au găurit zidurile rămase, au montat cabluri fel de fel…

Cutremurele şi ploile au acţionat şi ele, independent de voinţa oamenilor, la fel şi inundaţiile cauzate de neglijenţa unor locatari sau din cauza vechimii ţevilor… Asfaltul de la baza unor blocuri a început să se încline, între zidul blocului şi porţiunea de asfalt distanţa devenind tot mai mare – apa de ploaie se infiltrează fără “restricţii” in fundaţiile clădirilor. Când liftul e in mişcare paharele zdrăngăne pe tavă; când o maşină mai grea trece prin apropiere gemurile vitrinelor din unele apartamente / case zdrăngăne şi ele… Toate astea, însă, nu contează cât timp fiecare îşi face in casă – şi in magazin - modificări după cum îl duce capul…

Când crezi că lucrurile s-au liniştit şi vei avea parte de linişte, nu doar de zum şi zdong şi tronc ce-ţi împrăştie creierii pe cutia craniană, unora le vine cheful să-şi schimbe decorul in casa şi să mai modifice ceva instalaţii electrice şi sanitare, să mai dărâme un zid sau să ridice… Apoi, la parter vine alt comerciant, care modifica şi el, după cum se potriveşte profilului…

Şi, uite asa, vecinii ajung să se viziteze între ei prin baie: cel de sus bagă capul prin plafonul celui de jos…

- Scuză-ma, vecine!

- Eu te scuz, dar mi-ai stricat şi instalaţia electrică şi plafonul…

- Repar, să ştii, nu rămâne aşa…

- Şi până repari eu ce fac? Nimeresc buda la lumina din baia ta?

Vecinul de deasupra a săpat până a reuşit să doboare o bucată de plafon in baia noastră – cât să intre până la umeri… A doua oară ne-au făcut-o, in alt loc, mai puţin rău: n-au ajuns să-şi bage capul, ci doar să lanseze fire de ciment in capul celui ce-şi spăla dinţii. Curgea moloz pe linia deschisă între perete şi plafon – locul unde era sifonul doar s-a ondulat şi suportul becului s-a deplasat in jos, lumina începând să pâlpâie… S-a bucurat instalatorul că a fost anunţat să nu mai sape, că ajunge un etaj mai jos… El se pregătea să scoată sifonul de scurgere şi atunci s-ar fi repetat distracţia amintită mai sus.

Un fel de concluzie: nu mai poţi sta liniştit nici in propria-ţi casă. Dacă nu dau hoţii peste tine dau vecinii.

Pe unii dintre cei care ajung la medic cu tensiunea crescută medicii îi sfătuiesc: evitaţi stresul! 

Vecinica

Sunt unii oameni care mă calcă pe nervi! Dar cine mă pune să-mi ţin nervii pe jos, să-i calce te miri cine?! Nu mă manifest decât umblând cu o falcă-n cer şi una in pământ; atunci îmi tună şi-mi fulgeră - deci nimic de spaimă pentru ca nu-s Thor sau Zeus şi nu am la îndemână trăsnetele.

Vecinica e una care mă calcă pe nervi! Cine-i Vecinica?! Eeee… cred că mulţi o cunosc. Probabil că nu există vreo comunitate de (b)locatari in care să nu fie cel puţin o Vecinică! E cea la care e “cartea de imobil” şi care se bagă in seamă cu orice ocazie, cea care-ţi sună la uşă când trece pe acolo - doar aşa, să verifice dacă totu-i in regulă - sau dacă nu sunteţi mai mulţi decât aţi declarat la asociaţie pentru calcularea cheltuielilor. Vecinica e aceea care îţi spune că se aude la ea zgomotul atunci când faci duş, când speli rufe sau vase….

Vecinica e acea fiinţă care te caută prin oraş, ori telefonând ori sunând la uşă – când pleci de la domiciliu pentru mai multe zile – şi-ţi spune că ai inundat pereţii! Alergi disperat să afli ce-oi fi uitat sau ce s-a defectat! Constaţi că, de fapt, te-a inundat vecinul de la etajul superior şi apa s-a infiltrat şi pe un perete de pe coridor, in dreptul locuinţei tale. Verifici la vecin - împreună cu Vecinica - el zice că ia măsuri. Cureţi peretele ud şi pleci; că ce să mai faci?! Vecinica vine după câteva zile şi-ţi zice să-ţi rezolvi problema cu ţeava pentru că apa continuă să se infiltreze. Îi explici că ai fost împreună cu ea la vecinul vinovat şi a văzut unde-i buba. Ea insistă că-i la tine buba şi trebuie să rezolvi! Te duci iar cu ea la vecin, el zice acum că nu-i de la el! Tu insişti că-i de la el - altfel n-ar fi şi tavanul tău ud - el că nu! Chemi instalatorul şi se constată clar – din nou! - că e de la vecinul care voia să-ţi spargă ţie zidul să… repari! Ce face Vecinica cea amabilă?! Începe să le explice tuturor cum ea a zis de mult că de la vecin e problema, dar nimeni n-a ascultat-o!

Ţeava e reparată, peretele dinspre coridorul comun se usucă şi e murdar, dar vecinul n-are chef să dea bani pentru zugrăvit – şi nici tu, că n-a fost vina ta! Vecinica incepe iar: “Trebuie să reparaţi, că doar a fost vina voastră!” O priveşti cu ochi de melc şi nu ştii dacă-i doar bătrână sau… altfel! Îi explici că nu e cazul şi pare că înţelege după ce administratorul spune că va fi făcută reparaţia de cineva plătit de la asociaţie. Perfect imperfect având in vedere a cui e vina, dar te bucuri să scapi!

Timpul trece, reparaţia se face, urmează zugrăvitul, după ce se usucă materialul. Se zugrăveşte şi, într-o seară, când tocmai eşti cu prietenii şi-ţi e bine, te sună Vecinica: “Vă rog să veniţi să măturaţi ce s-a şlefuit înainte de a se vopsi. Sunt resturi şi e mizerie pe hol”. Ea nu-ţi poate vedea ochii de melc. Îi spui politicos: “Desigur; acum vin” – şi ea te-aşteaptă, poate, până-i cresc urechile.

Bara de bătut covoare

Gospodarul de la opt şi-un sfert

Luni dimineata, spre zori, ma trezesc in ciripit de pasarele. In linistea diminetii glasurile lor somnoroase ma faceau sa zambesc, si mi-am spus ca trebuie sa fie extraordinar de fain sa avem o viata in care sa ne putem permite sa contemplam natura. Pentru ca nu toti putem asta continuu ne multumim cu clipele.

Bine dispusa, mi-am vazut de ale mele. La un moment dat, in linistea diminetii senine, incep sa se auda batai puternice de “batator”. Pe care l-o fi apucat criza de curatenie la ora asta? Oricum, nu-mi pasa, pentru ca n-am de gand sa ma duc la el si sa-i atrag atentia ca face galagie – omu’ respecta cu strictete programul de “liniste publica” prevazut in legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (republicata in 2014), art. 2 pct. 26, unde scrie clar ca se scanctioneaza cu amenda intre 500 si 1000 de lei orice persoana care tulbura linistea locatarilor intre orele 22:00-8:00 si 13:00-14:00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuintele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinatia de locuinte ori situat in imediata vecinatate a acestora. El isi batea covoarele la opt si-un sfert. La opt si un minut de-ar fi facut-o era in “litera legii”.

Chiar de n-ar fi “respectat” legea, pentru asa ceva nu m-as fi dus la el, ca nu-s sarita de pe fix!

In mai puţin timp decat mi-a luat sa scriu randurile de mai sus se aude o voce de barbat care striga cat il tin plamanii la cel care-si bate cu spor covoarele. Curioasa ca pisica, ma duc la geam. Era un locatar din blocul aflat la vreo cinci metri de bara de batut covoare, iesit in balcon in pijama – il cunosc de ani de zile si stiu ca lucreaza in trei schimburi. O fi venit de la schimbul trei si abia s-o fi dus la culcare. “Batausul” tace si-si vede de treaba. Nu-l recunosc pe cel care bate covoare (covorase, de fapt) si ma bucur. Deh! Vreau sa cred ca vecinii pe care-i stiu de-o viata nu s-au schimbat peste noapte.

De ce “consemnez” aici un fapt atat de banal? Pentru ca legea are si litera si spirit (si acest “spirit al legii” ar trebui sa fie inteles si de cetateni, nu doar de “oamenii legii”). Multi sustin ca respecta litera legii cu strictete dar uita de spiritul acesteia. In acest caz, vecinul care-si batea covoarele  poate ca ar fi putut sa mai astepte puţin, mai ales ca nu erau covoare mari, pe care sa nu le poti curata simplu cu aspiratorul. Nici zece minute n-a facut galagie! N-ar fi gasit aceste 10 minute cand s-ar fi intors de la munca? Poate ca nu…

Mai sunt zone in Brasov unde se bat pe rupte covoarele, inclusiv sambata sau duminica, spre disperarea celor care vor liniste macar in aceste zile de repaus legal.

In unele localitati a fost interzisa amplasarea acestor bare prin hotarare de consiliu local - cele existente, insa, pot fi folosite in continuare. Stiti ca unii dintre cei care mai au bare de batut covoare pe langa bloc au montat bare cu “ţepi” pe ele, inchise cu lacat, sa nu vina la batut covoare cei de prin alte blocuri?!!

Nu-mi place (si nu mi-a placut) acest obicei cu batutul covoarelor in faţa blocului, mai ales cand barele pentru batut covoare sunt amplasate aproape sub ferestrele unor locatari (pentru ca un loc mai izolat nu exista in orice zona). Felicit initiativa celor care au desfiintat aceste bare de batut covoare si au scapat de praful adunat in jurul acestora, de galagie cand ti-e lumea mai draga, de apa murdara aruncata acolo dupa ce gospodarii si-au spalat covoarele.

Amintiri din copilărie

Imi amintesc perioada copilariei, cand majoritatea locatarilor din bloc bateau covoare cu regularitate - inclusiv parintii si tare nu-mi placea; atunci mi-am zis - si le-am zis - ca nu voi bate vreodata covoare - si pâna azi n-am batut (nu mi-au facut nimic!). In perioada sarbatorilor se forma “coada”. La vremea aceea nu erau prea multi cei care isi permiteau aspirator, dar chiar si cei care aveau tot bateau covoarele – sa le “improspateze” – adevarat: aerul din casa se schimba radical, mai ales cand covoarele erau batute pe zapada.

Se adunau mai multi barbati si isi asteptau rândul. Pana ajungeau la bara “socializau”. La noi, copiii, nu se mai gandeau cand isi insirau pe mesele de ping-pong covoarele facute sul sau cand le intindeau acolo pentru a le spala. Nu ii interesa nici ca iarna, inca de la prima zapada asternuta mai serios, murdareau zapada batand covoarele intinse pe patul alb si pufos unde noi abia asteptam sa ne bulgarim sau sa construim igluri - da, am construit si igluri, dar nu din blocuri de gheaţă: faceam bulgari de zapada mari si ii asezam formand o piramida teşita, nivelam, apoi udam si pe interior si pe exterior, sa fie rezistent, sau adunam zapada morman, o udam lasand doar o portiune “moale”, pe unde sapam. Cand era gata ne inghesuiam acolo si jucam carti. Cand aveam mai multe igluri formam “triburi” si ne razboiam – muniţia fiind bulgarii de zapada. Cine era atins intr-o “zona vitala” iesea din joc; cei atinsi intr-un braţ, de exemplu, nu mai aveau voie sa foloseasca acel braţ s.a.m.d. Uneori luam si “prizonieri”.

Cand zapada era murdara, insa… nu aveam chef de asa ceva… asteptam un strat proaspat si speram sa ajungem acolo inaintea adultilor – uneori reuseam (in vacanta).

Azi nu se mai joaca nimeni in zapada, in zona – nici nu mai cade asa multa ca in acei ani – dar destui adulti continua sa-si bata covoarele de la primele ore ale diminetii – nu se mai formeaza cozi!

Cand adultii nu se inghesuiau la bara de batut covoare ne jucam noi acolo - faceam sport: concurs de tractiuni, mers pe bara (cand conditiile climaterice permiteau) si altele sau o foloseam ca poarta pentru fotbal si handbal. Unele fete imitau gimnastele pe care le vedeau la TV. Acum, si sa vrea cineva sa se joace acolo nu poate: e fixata pe un “piedestal” de asfalt, inghesuita intre un gard si parcare – cel care-si are loc de parcare in imediata apropiere a barei trebuie sa fie tare… “fericit”.

La comun. Asociatia de proprietari.

Pentru ca au rezolvat toate chestiunile stringente, legiuitorii s-au gandit sa-si mai bata putin joc de cetateni si cei de la Ministerul Dezcoltarii Regionale si Administratiei Publice au dezvoltat un proiect de lege care sa inlocuiasca actuala lege privind asociatiile de locatari / proprietari / mixte – de ce-or face aceasta distinctie daca e o singura lege si daca tuturor celor care locuiesc intr-un imobil de locuit le zice locatari, fie ca sunt proprietari, chiriasi, tolerati sau ilegali?

Au zis ei ca s-au sfatuit cu cei de la Liga Asociatiilor, cu diversi presedinti de asociatii dar cei de la Liga ii contrazic. Abia dupa publicarea proiectului de lege pe siteul ministerului pentru dezbatere publica – cand s-au sesizat cei de la Liga – au inceput ceva discutii, dar proiectul nu mai poate fi scos de pe site si contine o multime de aberatii. Cine nu e de acord cu unele prevederi din proiectul noii legi e liber sa trimita obiectiile, propunerile celor de la minister, prin email-ul publicat pe site.

Ce contine, printre altele, acest proiect?! De exemplu:

1) Amenda intre 5.000 si 10.000 de lei celor care-si inunda vecinii. Amenda?! In contul cui? Al primariei? Al asociatiei de proprietari? Paguba e doar a celui inundat, nu a condominiului, nu a primariei, ca-i proprietate privata a cetateanului, nu a asociatiei, nu a primariei! Ce treaba are amenda cu inundatia? (art. 100 lit. f) - punerea in pericol de catre proprietari a integritatiii structurale a condominiului sau a altor proprietati individuale, precum si a bunei functionari a instalatiilor aferente acestora).

Un presedinte de asociatie viseaza ca instanta sa-l oblige pe cel care inunda des sa se mute din blocul respectiv! E mai mult decat clar ca toti acestia au mentalitati de tovarasi, avand impresia ca e vorba despre apartamentele date de la fabrica (proprietatea fabricii), cand comitetul executiv de partid lua fel si fel de hotarari pentru binele popular.

Neexecutarea de catre proprietar a lucrarilor de intretinere, reparatii sau de inlocuire a elementelor de constructii si instalatii aflate in proprietatea sa individuala, daca aceasta este de natura sa aduca prejudicii celorlalti proprietari.

Si aceasta dispozitie conduce la alt abuz:

2) Administratorul / presedintele poate intra oricand in apartamentul oricui pentru a verifica instalatii, pentru a efectua reparatii bla-bla-bla, cu notificarea prealabila: 5 zile inainte (sunt presedinti de asociatie care vor eliminarea notificarii). In caz de urgenta nu se mai notifica. Dar cum navalesti in casa omului daca el nu e acasa?! Noua lege prevede sanctiuni: amenda de la 500 la 3.000 de lei daca-ti bate administratorul la usa si nu-l lasi sa intre. Clar! Se duce naibii dispozitia din Constitutie care zice, in art. 44 al 2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Adica, am dreptul sa refuz intrarea unui politai care vrea sa perchezitioneze fara mandat si sunt amendat ca nu-i dau voie unuia caruia ii place sa se certe?! Iar amenda! In contul cui?! Cine stabileste gravitatea contraventiei si amenda?! Administratorul?! Vine politia locala?! Ah! Vor sa justifice infiintarea politiei locale si au gasit cum?!

3) Amenda inte 5.000 si 10.000 lei pentru cei care zugravesc holul, monteaza ghivece cu flori, isi inchid balconul… din proprie initiativa si pe banii lor.

In primul rand, pentru a inchide un balcon e necesara autorizatia de construire de la primarie si o primesti daca ai acordul asociatiei de proprietari. Sa inchizi un balcon inseamna sa ingreunezi, eventual, constructia, sa strici aspectul imobilului si e de inteles autorizatia – si cei de la primarie te pot amenda daca nu ai autorizatie. Dar ce treaba are asta cu asociatia de proprietari?

Asa se poate deduce din interpretarea art. 100 lit. i) modificarea aspectului proprietatii comune de catre proprietari, precum si a elementelor constructive ale condominiului fara respectarea prevederilor prezentei legi.

4) Cenzorul trebuie sa aiba studii superioare. O gaselnita bine-venita pentru toate birourile de cenzori, contabili sau persoane juridice de profil, intre altele. Un om care a fost contabil de cand a terminat un liceu economic si pana la varsta pensionarii nu e capabil sa verifice o evidenta contabila a unei asociatii de proprietari! Ii trebuie facultate pentru a sti sa verifice o contabilitate in partida simpla (si chiar dubla) dupa ce a lucrat in contabilitate intre 35-40 de ani! Dar! Un cenzor cu studii superioare nu vine pe doi lei, cum ar veni un contabil care locuieste in acel imobil sau pe aproape. Studiile superioare ale cenzorului cresc si cheltuielile locatarilor, pentru ca omu’ va avea contract de munca, nu de mandat sau de prestari servicii si nici firma nu-si trimite omu’ pe doi lei. Dar, deh, trebuie sa creasca prin orice mijloace veniturile la bugetul de stat, prin taxele pe salarii; si cum e mai simplu altfel decat pe spatele celor care deja sunt sufocati de taxe si impozite?

5) Restantierii, obligati sa-si vanda apartamentele (pentru asa ceva militeaza Liga, nu-i data in proiect!)

Pe langa faptul ca i-ar putea lasa pe restantieri in strada pentru sume deloc astronomice se mizeaza (cel putin aparent) pe necunostinta oamenilor in stufoşenia legislatiei românesti. Adica, pentru ca o executare silita sa se manifeste imobilul trebuie scos la licitatie. Daca nu se prezinta nimeni la prima licitatie pretul imobilului va scadea cu un procent anume si tot asa… Pe scurt: pretul va ajunge sa fie unul derizoriu si restantierul va lua praful de pe toba dupa ce asociatia de locatari se va indestula.

Ce nu li se mai spune oamenilor: in cazul creantelor de pana la 10.000 de lei, vanzarea bunurilor imo­bile ale debitorului (datornicului) poate fi facuta numai daca acesta nu are alte bunuri urmaribile sau, daca avand bu­nuri urmaribile, aces­tea nu pot fi valori­fi­cate. Altfel spus, inainte de a scoate apartamentul la licitatie trebuie sa urmareasca altceva: sa puna poprire pe conturi, salariu, pensie etc.. Ar trebui sa se orienteze catre un eventual teren pe care datornicul l-ar avea in proprietate, si sa-l execute silit; ar trebui sa se orienteze catre un autovehicol inainte de imobil, asupra altor bunuri care nu sunt de stricta necesitate si pot fi valorificate, s.a.m.d. De ce urmaresc ei vanzarea apartamentului? Simplu! Imi permit sa speculez pentru ca m-am nascut noaptea, dar nu noaptea trecuta, si traiesc in aceasta ţara si cunosc guvernantii. Deci: vreau un apartament in centrul capitalei, ochesc un apartament care figureaza cu datorii mari, discut cu administratorul asociatiei sau cu presedintele si aranjam de-o executare silita. Eu ma aleg cu un apartament in centru, la un pret de nimic, administratorul / presedintele se alege cu un comision iar amaratul care nu mai are dupa ce bea apa din cauza ca uzinele au fost vandute la fier vechi ajunge sa locuiasca in boscheti.

In legea actuala exista posibilitatea ca datornicii sa fie chemati in judecata dupa 90 de zile de neplata, Sa stabileasca noua lege termenul de 30 de zile, pentru ca nu se aduna o suma imensa! Nici chiar in 3 luni… Dar! De ce vor – asta-i chiar tare! – unii presedinti de asociatie ca datornicii sa fie obligati de instanta sa-si vanda apartamentele? Pentru ca-i cheama acum in judecata, oamenii platesc, apoi iar raman datori, iar ii chema in judecata si tot asa… Si nu mai vor sa faca asta.

Si mai vor ceva presedintii de asociatii: sa aiba parte de procedura de urgenta, nu sa stea cu fraierii in sala de judecata pana vine randul dosarelor lor! Pai, cum?! El e presedinte de asociatie si are chestiuni importante de facut, n-are timp de pierdut! Iar daca e caz social sa fie ajutat de primarie!

Zic ei ca n-au bani sa plateasca furnizorii diversi, dar uita sa mentioneze anumite fonduri (cum ar fi cel de rulment) care pentru asa ceva este. Ar putea veni cu alta propunere: banii adunati din eventuale penalitati sa nu mai fie strict pentru plata penalitatilor catre furnizori.

6) Regulament de conduita mai prevede proiectul (art. 22). Statutul asociatiei nu mai e util, nu! Pentru ca statutul poate fi modificat / completat printr-o procedura in instanta, regulamentul se poate face pe genunchi, asa cum se fac toate legile din acest stat, se dezbate si se adopta in adunarea generala a asociatiei de proprietari, cu acordul majoritatii proprietarilor – si iata gata scandalul, disensiunile in cadrul asociatiei, oamenii ocupati cu rahaturi cand totul se duce naibii in jurul lor. Dar asta e si ideea: cu cat e cetateanul mai prins in chestiuni care-l privesc personal, cu atat mai putin e atent la tancurile rusesti, de exemplu, sau la cianuri, gaze de şist, cine doarme in parlament etc..

Proprietarii au cateva drepturi: v.art. 27-29 (cateva alineate) si au obligatii: v. art. 30-32, cu o muuuuultime de alineate, de parca ar locui in casa data de primarie sau de fabrica, nu in proprietatea sa  privata (proprietatea privata in RO pare a deveni privat de proprietate)

Ce scrie in expunerea de motive, intre altele:

Unele prevederi ale cadrului normativ in vigoare reglementeaza limitativ problematica coproprietatii si a condominiului. Cadrul legislativ referitor la proprietatea comuna indiviza si la administrarea condominiilor este necesar a fi remodelat, deoarece in prezent acesta nu ofera suficiente solutii pentru problemele proprietarilor din condominii si noile moduri de viata si locuire, nu asigura o clara reprezentare si corelare a rolurilor actorilor publici si privati in noile conditii ale transformarilor socio-rezidentiale ale oraselor si satelor si ale pietei imobiliare si, mai ales, nu stabileste regulile si principiile care sa directioneze actiunile lor in vederea asigurarii conditiilor durabile de locuit, la standarde europene.

Comentarii:

a) cadrul legislativ actual nu ofera suficiente solutii pentru problemele proprietarilor din condominii si noile moduri de viata si locuire – si vin ei cu solutii: executarea silita, amenzi.

b) nu asigura o clara reprezentare si corelare a rolurilor actorilor publici si privati in noile conditii ale transformarilor socio-rezidentiale ale oraselor si satelor si ale pietei imobiliare nu asigura o clara reprezentare si corelare a rolurilor actorilor publici si privati in noile conditii ale transformarilor socio-rezidentiale ale oraselor si satelor si ale pietei imobiliare – ce treaba au actorii publici cand e vorba despre proprietatea privata? Ce legatura are amenda pentru inundatie cu noile conditii ale transformarilor socio-rezidentiale ale oraselor si satelor si ale pietei imobiliare?

c) etc.

Astia reinfiinteaza partidul comunist folosindu-se de asociatiile de proprietari si cum nu poate lipsi birocratia… se incarca oamenii cu si mai multe hartii. Adica, numai ceilalti sa fie sufocati de hartii? Interesant este ca sunt localitati in care multi locatari nu s-au constituit in asociatii de locatari sau au renuntat la ele si se descurca foarte bine, pentru ca fiecare are contract, personal, cu furnizorii de utilitati.

Acum, pe bune, cu banii prin care au sponsorizat (subventionat) timp de peste 20 de ani gigantii de termoficare ar fi montat centrale de apartament tuturor celor care locuiesc in apartament la bloc. Cu banii platiti pentru a infasura blocurile in “zapada artificiala” – raiul incendiului – ar fi reparat instalatiile de apa din blocurile vechi si foarte vechi… Desigur, daca ar fi facut asta nu ar fi avut atata  loc de intors si prea multi bani nu s-ar fi strecurat spre destinatii precise.

Proiectul de act normativ a fost publicat pe siteul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pe data de 29 iunie 2015 si se afla in dezbatere publica. Expunerea de motive si proiectul pot fi descarcate de pe site, in format .doc, aici:

https://www.mlpda.ro/lege-infiintare-organizare-functionare-asociatii-proprietari (in febr 2021 pag nu mai poate fi gasita)

Nota: pe masura ce se dezbate proiectul de lege e posibil ca unele dintre cele scrise mai sus sa nu mai aiba sens – ceea ce ar fi de bine.

Printre betoanele triste

(fragment)

In padurea de beton – cu mititele luminisuri – oamenii incearca sa se iluzioneze ca traiesc o viata in comuniune cu Natura: lupta pentru supravietuire si apar ca micile animalute care alearga in roata fixata in cusca lor.

Cu cat orasul e mai mare cu atat e mai dificil sa se asigure un standard de viata mai ridicat. Ce se intelege prin "standard de viata ridicat"? De unde sa stie povestitorul?! Unii inteleg termopan, gresie, faianta… Izolatia intregului paralelipiped din beton e – pentru unii – atingerea idealului. Se izoleaza cu termopan, apoi cu izolatie categoria B – in certificat, la deruta, scrie categoria A desi lipseste elementul care ar conduce la aceasta categorie superioara si care ar face izolatia mai scumpa. Dar, ce conteaza? Aparenta conteaza. Mucegai pe zidurile interioare?! "N-am asa ceva!" – se lauda cei mai multi dintre cei care s-au izolat asa de bine incat ferestrele lor au dimensiunea unui oberliht. Acestia nu au nevoie sa isi aeriseasca locuinta – se risipeste energie si economia e baza! Economia la energie termica, intr-o tara in care iernile sunt din ce in ce mai scurte si mai blande. Au centrale termice individuale, deci economia e mare si – implicit – cheltuielile vor fi mai mici. Ce fericire! Dar fericirea – ca tot ce exista – e trecatoare: se va impune taxa de poluare: gazele arse in centralele individuale sunt imprastiate in mediu si – conform principiului "poluatorul plateste" - nimeni nu poate comenta si va plati ics la suta din suma scrisa pe factura. Apoi, urmeaza chestiunea despre suma – modica – retinuta de furnizorii energiei electrice: sa fie ajutati cei care au ales sisteme alternative, energia verde! Poveste minunata, care are un rezumat: ce pierd furnizorii de electricitate din cauza celor care au investit in sisteme alternative sa recupereze de la consumatorii captivi. Totul se face, evident, pentru protejarea mediului. Asa-i cu economia la consum si costuri mai mici: ce se economiseste pe mere se da pe dude! Ca asa e la bloc, daca vrei confort.

Desi traiesc izolati, in cutii de beton imbracate in polistiren – cu mucegaiul aferent – cu toata viteza vietii zilnice oamenii nu sufera de "sindromul izolarii" – sunt grupati in asociatii de proprietari si sunt mandri, pentru ca in urma cu vreo douazeci de ani traiau in asociatii de locatari. Cata mandrie! Acum, ca proprietari, pot impune ei reguli si… pot retrai bucuria vietii de la sat: bat covoarele in fata blocului – in zile si la ore potrivite, cand cei mai multi vecini inca dorm, sau mananca de pranz, sau vor liniste… Si acesti minunati proprietari bat covoarele cu atata patos incat dau impresia ca vor sa se elibereze de toate frustrarile adunate in perioada imediat anterioara… Unii merg la batut covoare ca la "iarba verde": cu nevasta – care duce ligheanul cu apa si detergent, periile necesare – si cu odraslele – care trebuie sa invete din timp cum se intretine curatenia. Sotul bate covorul bine, sotia vine si-l da cu apa apoi il perie energic, apoi sotul bate din nou covorul – sub privirile atente ale odraslelor care, din cand in cand, sorb suc dintr-un pet… Si, iaca asa, stau la aer, in soare – sa se fixeze vitamina D din sucul cu gust de fructe suta la suta natural. Cand sucul se termina petul e aruncat langa bara de batut covoare – in natura va ramane acolo mult si bine, deci nu se infiltreaza in pamant, deci nu polueaza. Apa murdara din lighean e varsata langa masa de ping-pong pe care covoarele au fost intinse sa se usuce putin. Acum, cand ceilalti vecini s-au trezit, familia formata din oameni harnici se retrage in cutiuta ei. Acolo, infern! Vecina de langa iar isi face suc proaspat din fructe si legume si blenderul tulbura linistea!

Zidurile exterioare sunt izolate, dar nu si cele dintre apartamente si se aude chiar totul! Dar totul! Cu vreo trei nopti in urma sotia cea harnica a fost trezita de niste tipete disperate. Si-a zgaltait sotul care sforaia usor si i-a zis ca ar trebui sa cheme politia pentru ca se intampla ceva rau in blocul lor. Sotul, cascand, trage un timp cu urechea si-i zice sotiei ca or fi unii care striga de placere! "Daca asa fac astia la placere cum or face la durere?" se bosumfla consoarta, suparata foc ca nu putea dormi din cauza unora care par a fi injunghiati… A chemat altcineva politia…

In alta seara n-a lasat-o sa adoarma vecinul de la etajul imediat superior: iesea la baie prea des si nimerea mereu ochiul de apa – si mai tragea si apa, ca zgomotul sa fie mai puternic! Si doar putea sa lase trasul apei pentru dimineata, nu sa-i faca ei in ciuda! S-ar putea gandi vecinul la economie – ca doar e pensionar – si ar mai pastra si linistea in bloc!

Cetatenii se misca precum o pasare in colivie, sunt antrenati intr-o falsa impresie de participare la miscarea generala a colectivitatii. Sunt supusi oboselii permanente din cauza transporturilor si a zgomotului, le scade rezistenta fizica si psihica.

Odata cu cresterea populatiei si a suprafetei oraselor s-a marit si lungimea strazilor, care au devenit mai largi si mai putin intortocheate, cu multe sensuri giratorii langa care trecerile de pietoni – evident nesemaforizate – sunt atat de lungi incat pietonii sunt ca iepurasii de camp cand trebuie sa traverseze. Dar aceste treceri de pietoni ii fac pe oameni credinciosi: se roaga divinitatii inainte de a se aventura in traversare sperand ca soferii care ies din giratoriu sa-i observe la timp si sa nu-i transforme in musculite pe parbriz.

A crescut mult si suprafata constructiilor, adunand in interior zeci si zeci de familii, fiecare in cutia lui de beton, cutie care trebuie incalzita si multe cutii au fost cuplate la templele dedicate catorva zeitati care asteapta ofrande si ofera la schimb gaz, caldura si apa calda in functie de toane.

Multimea din orase polueaza pe rupte… Oamenii par a se intrece: care polueaza mai mult e mai smecher. Gunoaiele formeaza adevarati munti la marginea oraselor – pe rampe numite "ecologice" – si, uneori, acesti munti vulcanici erup din vointa sau inconstienta unora iar duhoarea invaluie o mare parte a orasului vantul fiind mijlocul de transport al duhorii iar ploaia este agentul de legatura al gunoiului cu solul.

Noaptea, pe la zece, isi spun oamenii: "Ascultam linistea" dar in departare se aude-un huruit, apoi chestii zdruncinate si pe cer se reflecta sclipiri rosii ca de foc… Nu-i bai: a venit masina de gunoi!

Evacuarea gunoiului dintre betoane e din ce in ce mai dificila… Mustele si sobolanii isi fac de lucru pe acolo – vietati deranjate uneori de cautatorii de comori. In jurul gunoaielor se grupeaza si alte vietati: caini, pisici… Locuitorii betoanelor hranesc aceste din urma mentionate vietuitoare, le incurajeaza sa vina, sa-si duca viata amarata pe acolo… Sunt si locuitori nemultumiti: prea multe pisici, deci si purici – in beciuri, in garaje, in holurile blocului… Atunci, omul are solutia si ia atitudine: mancare otravita: si pisicile mor pe capete. Copiii le gasesc lesurile pe terenurile de joaca, pe trotuar, cand pleaca la scoala… Si multi copii plang de mila acestor animalute pe care incercau sa le prinda cu o zi in urma sau carora le aduceau mancare. Dar asa e viata: supravietuieste cel mai puternic. Acum nu mai sunt pisici, deci nici purici – ca si cum sobolanii si cainii n-ar avea purici iar mustele verzi n-ar fi purtatoare de microbi. Oamenii s-au mai linistit putin. Dar, ce se aude?! Latra cainii?! "De ce tot latra cainii?" se plang unii. Pentru ca asta fac, de obicei, cainii: latra. Cainii latra, magarii rag, oamenii vorbesc… cu cei de la ecarisaj: "Veniti, dom'le! Nu pot dormi noaptea de atatia caini care tot gasesc sa-si povesteasca ceva cand e ora mea de somn. Innebunim, nu mai rezistam! Trebuie sa faceti ceva, e datoria voastra, pentru asta sunteti platiti – din banii nostri!" Hingherii vin, cum sa nu vina? Primesc bonus pentru fiecare caine prins – daca e mort e si mai bine. Vin hingherii cu arcanul, cum veneau altii – pe vremuri – sa ia tinerii in catanie. Cainii urla, copii plang, unii oameni se cearta cu hingherii. Unu-doi caini scapa, ceilalti sunt inghesuiti intr-o cusca si apoi transportati la "adapost" – asa numesc hingherii locul unde sunt ucisi, cu sadism, cainii prinsi latrand si tulburand astfel linistea unora sensibili cu nervii.

Pentru a evita procedura dura vine una bucata administrator adapost caini – sustinuta de minunatii edili – cu ideea recensamantului animalelor precum cainii si pisicile cu propietari: sterilizare. "Daca privim la cainii vagabonzi realizam ca multi seamana cu unii caini de rasa, deci proprietarii nu sunt constienti ca…" bla-bla-bla… Si sa fie asa, bucata administrator adapost caini uita multe elemente – ca doar vrea fonduri de la edili. Nu vrei sa-ti sterilizezi animalul e de rau, ca te taxeaza anual! Adica, amendeaza preventiv! Asta da metoda de a rezolva problema cainilor fara stapan – dar mai sunt oameni care gandesc si i-au pus la punct pe initiatorii aberatiei. Dar asa e intre betoane: creierul se aeriseste mai greu si multi sunt obedienti.

Au lichidat si cainii, si pisicile dar au uitat de sobolani – si acestia se inmultesc, pentru ca asta fac si sobolanii: se inmultesc precum… soarecii. Sobolanii nu latra, nu miauna, nu stau sa fie vazuti de dusmanii lor bipezi si fara pene… si scapa, adesea, de la exterminare.

Intr-o dimineata, pe spatiul verde de langa un bloc, un cetatean in patru labe cauta ceva. "Ce-ai pierdut, vecine?" il intreaba unul dintre putinii care mai merg la munca si care are somnul bun, ca nu sta degeaba toata ziua. "Nimic!" se rasteste cel care umbla de-a busilea. "Caut un afurisit de greiere care a cantat toata noaptea si n-am putut dormi!"

(p.d.n.)

Si-am incalecat pe un beton si v-am scris rezumatul povestii fara ton.