(fragment)
In padurea de beton – cu mititele luminisuri – oamenii
incearca sa se iluzioneze ca traiesc o viata in comuniune cu Natura: lupta
pentru supravietuire si apar ca micile animalute care alearga in roata fixata
in cusca lor.
Cu cat orasul e mai mare cu atat e mai dificil sa se asigure
un standard de viata mai ridicat. Ce se intelege prin "standard de viata
ridicat"? De unde sa stie povestitorul?! Unii inteleg termopan, gresie,
faianta… Izolatia intregului paralelipiped din beton e – pentru unii –
atingerea idealului. Se izoleaza cu termopan, apoi cu izolatie categoria B – in
certificat, la deruta, scrie categoria A desi lipseste elementul care ar
conduce la aceasta categorie superioara si care ar face izolatia mai scumpa.
Dar, ce conteaza? Aparenta conteaza. Mucegai pe zidurile interioare?!
"N-am asa ceva!" – se lauda cei mai multi dintre cei care s-au izolat
asa de bine incat ferestrele lor au dimensiunea unui oberliht. Acestia nu au
nevoie sa isi aeriseasca locuinta – se risipeste energie si economia e baza!
Economia la energie termica, intr-o tara in care iernile sunt din ce in ce mai
scurte si mai blande. Au centrale termice individuale, deci economia e mare si
– implicit – cheltuielile vor fi mai mici. Ce fericire! Dar fericirea – ca tot
ce exista – e trecatoare: se va impune taxa de poluare: gazele arse in
centralele individuale sunt imprastiate in mediu si – conform principiului
"poluatorul plateste" - nimeni nu poate comenta si va plati ics la
suta din suma scrisa pe factura. Apoi, urmeaza chestiunea despre suma – modica
– retinuta de furnizorii energiei electrice: sa fie ajutati cei care au ales
sisteme alternative, energia verde! Poveste minunata, care are un rezumat: ce
pierd furnizorii de electricitate din cauza celor care au investit in sisteme
alternative sa recupereze de la consumatorii captivi. Totul se face, evident,
pentru protejarea mediului. Asa-i cu economia la consum si costuri mai mici: ce
se economiseste pe mere se da pe dude! Ca asa e la bloc, daca vrei confort.
Desi traiesc izolati, in cutii de beton imbracate in
polistiren – cu mucegaiul aferent – cu toata viteza vietii zilnice oamenii nu
sufera de "sindromul izolarii" – sunt grupati in asociatii de
proprietari si sunt mandri, pentru ca in urma cu vreo douazeci de ani traiau in
asociatii de locatari. Cata mandrie! Acum, ca proprietari, pot impune ei reguli
si… pot retrai bucuria vietii de la sat: bat covoarele in fata blocului – in
zile si la ore potrivite, cand cei mai multi vecini inca dorm, sau mananca de
pranz, sau vor liniste… Si acesti minunati proprietari bat covoarele cu atata
patos incat dau impresia ca vor sa se elibereze de toate frustrarile adunate in
perioada imediat anterioara… Unii merg la batut covoare ca la "iarba
verde": cu nevasta – care duce ligheanul cu apa si detergent, periile
necesare – si cu odraslele – care trebuie sa invete din timp cum se intretine
curatenia. Sotul bate covorul bine, sotia vine si-l da cu apa apoi il perie
energic, apoi sotul bate din nou covorul – sub privirile atente ale odraslelor
care, din cand in cand, sorb suc dintr-un pet… Si, iaca asa, stau la aer, in
soare – sa se fixeze vitamina D din sucul cu gust de fructe suta la suta
natural. Cand sucul se termina petul e aruncat langa bara de batut covoare – in
natura va ramane acolo mult si bine, deci nu se infiltreaza in pamant, deci nu
polueaza. Apa murdara din lighean e varsata langa masa de ping-pong pe care
covoarele au fost intinse sa se usuce putin. Acum, cand ceilalti vecini s-au
trezit, familia formata din oameni harnici se retrage in cutiuta ei. Acolo,
infern! Vecina de langa iar isi face suc proaspat din fructe si legume si
blenderul tulbura linistea!
Zidurile exterioare sunt izolate, dar nu si cele dintre
apartamente si se aude chiar totul! Dar totul! Cu vreo trei nopti in urma sotia
cea harnica a fost trezita de niste tipete disperate. Si-a zgaltait sotul care
sforaia usor si i-a zis ca ar trebui sa cheme politia pentru ca se intampla
ceva rau in blocul lor. Sotul, cascand, trage un timp cu urechea si-i zice
sotiei ca or fi unii care striga de placere! "Daca asa fac astia la
placere cum or face la durere?" se bosumfla consoarta, suparata foc ca nu
putea dormi din cauza unora care par a fi injunghiati… A chemat altcineva
politia…
In alta seara n-a lasat-o sa adoarma vecinul de la etajul
imediat superior: iesea la baie prea des si nimerea mereu ochiul de apa – si
mai tragea si apa, ca zgomotul sa fie mai puternic! Si doar putea sa lase
trasul apei pentru dimineata, nu sa-i faca ei in ciuda! S-ar putea gandi
vecinul la economie – ca doar e pensionar – si ar mai pastra si linistea in
bloc!
Cetatenii se misca precum o pasare in colivie, sunt
antrenati intr-o falsa impresie de participare la miscarea generala a
colectivitatii. Sunt supusi oboselii permanente din cauza transporturilor si a
zgomotului, le scade rezistenta fizica si psihica.
Odata cu cresterea populatiei si a suprafetei oraselor s-a
marit si lungimea strazilor, care au devenit mai largi si mai putin
intortocheate, cu multe sensuri giratorii langa care trecerile de pietoni –
evident nesemaforizate – sunt atat de lungi incat pietonii sunt ca iepurasii de
camp cand trebuie sa traverseze. Dar aceste treceri de pietoni ii fac pe oameni
credinciosi: se roaga divinitatii inainte de a se aventura in traversare
sperand ca soferii care ies din giratoriu sa-i observe la timp si sa nu-i
transforme in musculite pe parbriz.
A crescut mult si suprafata constructiilor, adunand in
interior zeci si zeci de familii, fiecare in cutia lui de beton, cutie care
trebuie incalzita si multe cutii au fost cuplate la templele dedicate catorva
zeitati care asteapta ofrande si ofera la schimb gaz, caldura si apa calda in
functie de toane.
Multimea din orase polueaza pe rupte… Oamenii par a se
intrece: care polueaza mai mult e mai smecher. Gunoaiele formeaza adevarati
munti la marginea oraselor – pe rampe numite "ecologice" – si,
uneori, acesti munti vulcanici erup din vointa sau inconstienta unora iar
duhoarea invaluie o mare parte a orasului vantul fiind mijlocul de transport al
duhorii iar ploaia este agentul de legatura al gunoiului cu solul.
Noaptea, pe la zece, isi spun oamenii:
"Ascultam linistea" dar in departare se aude-un huruit, apoi chestii zdruncinate si pe cer se
reflecta sclipiri rosii ca de foc… Nu-i bai: a venit masina de gunoi!
Evacuarea gunoiului dintre betoane e din ce in ce mai
dificila… Mustele si sobolanii isi fac de lucru pe acolo – vietati deranjate
uneori de cautatorii de comori. In jurul gunoaielor se grupeaza si alte vietati:
caini, pisici… Locuitorii betoanelor hranesc aceste din urma mentionate
vietuitoare, le incurajeaza sa vina, sa-si duca viata amarata pe acolo… Sunt si
locuitori nemultumiti: prea multe pisici, deci si purici – in beciuri, in
garaje, in holurile blocului… Atunci, omul are solutia si ia atitudine: mancare
otravita: si pisicile mor pe capete. Copiii le gasesc lesurile pe terenurile de
joaca, pe trotuar, cand pleaca la scoala… Si multi copii plang de mila acestor
animalute pe care incercau sa le prinda cu o zi in urma sau carora le aduceau
mancare. Dar asa e viata: supravietuieste cel mai puternic. Acum nu mai sunt
pisici, deci nici purici – ca si cum sobolanii si cainii n-ar avea purici iar
mustele verzi n-ar fi purtatoare de microbi. Oamenii s-au mai linistit putin.
Dar, ce se aude?! Latra cainii?! "De ce tot latra cainii?" se plang
unii. Pentru ca asta fac, de obicei, cainii: latra. Cainii latra, magarii rag,
oamenii vorbesc… cu cei de la ecarisaj: "Veniti, dom'le! Nu pot dormi
noaptea de atatia caini care tot gasesc sa-si povesteasca ceva cand e ora mea
de somn. Innebunim, nu mai rezistam! Trebuie sa faceti ceva, e datoria voastra,
pentru asta sunteti platiti – din banii nostri!" Hingherii vin, cum sa nu
vina? Primesc bonus pentru fiecare caine prins – daca e mort e si mai bine. Vin
hingherii cu arcanul, cum veneau altii – pe vremuri – sa ia tinerii in catanie.
Cainii urla, copii plang, unii oameni se cearta cu hingherii. Unu-doi caini
scapa, ceilalti sunt inghesuiti intr-o cusca si apoi transportati la
"adapost" – asa numesc hingherii locul unde sunt ucisi, cu sadism,
cainii prinsi latrand si tulburand astfel linistea unora sensibili cu nervii.
Pentru a evita procedura dura vine una bucata administrator
adapost caini – sustinuta de minunatii edili – cu ideea recensamantului
animalelor precum cainii si pisicile cu propietari: sterilizare. "Daca
privim la cainii vagabonzi realizam ca multi seamana cu unii caini de rasa,
deci proprietarii nu sunt constienti ca…" bla-bla-bla… Si sa fie asa,
bucata administrator adapost caini uita multe elemente – ca doar vrea fonduri
de la edili. Nu vrei sa-ti sterilizezi animalul e de rau, ca te taxeaza anual!
Adica, amendeaza preventiv! Asta da metoda de a rezolva problema cainilor fara
stapan – dar mai sunt oameni care gandesc si i-au pus la punct pe initiatorii
aberatiei. Dar asa e intre betoane: creierul se aeriseste mai greu si multi
sunt obedienti.
Au lichidat si cainii, si pisicile dar au uitat de sobolani
– si acestia se inmultesc, pentru ca asta fac si sobolanii: se inmultesc
precum… soarecii. Sobolanii nu latra, nu miauna, nu stau sa fie vazuti de
dusmanii lor bipezi si fara pene… si scapa, adesea, de la exterminare.
Intr-o dimineata, pe spatiul verde de langa un bloc, un
cetatean in patru labe cauta ceva. "Ce-ai pierdut, vecine?" il
intreaba unul dintre putinii care mai merg la munca si care are somnul bun, ca
nu sta degeaba toata ziua. "Nimic!" se rasteste cel care umbla de-a
busilea. "Caut un afurisit de greiere care a cantat toata noaptea si n-am
putut dormi!"
(p.d.n.)
Si-am incalecat pe un beton si v-am scris rezumatul povestii
fara ton.
