S-a întâmplat cu mulţi ani in urmă (mult inainte de 1990) –
nu sunt sigură că numele celor implicaţi sunt cele pe care mi le amintesc (ale
unora nici nu mi le amintesc), dar nu e important.
E o poveste de genul cineva mi-a zis că altul a zis…
Într-o zi vin in discuţie câinii cu personalitate puternică.
Tocmai aflasem şi noi de existenţa câinilor pitbull şi circula poanta că dintr-o camera in care intră
un culturist şi un pitbull iese numai pitbullul. Habar nu aveam atunci cum arată
un pitbull, iar când am vazut prima poză nu m-a impresionat – apoi, când am întâlnit
primul pitbull, mi-am schimbat părerea.
Mno, era vorba despre câini şi ţăcănelile unor rase.
Dobermanul era celebru prin RO, in ideea că la un moment dat (pe la vârsta de 7
ani) înnebuneşte şi-şi atacă stăpânul (cică, îi creşte creierul şi-o ia razna).
Nici vorba de asa ceva (am aflat repede), dar când nu ştii – şi nu găseşti
oriunde informaţii – tinzi să crezi. Erau in Braşov la acea vreme doi dobermani
superbi (altfel nici nu sunt dobermanii) pe care-i întâlneam prin zona unde
locuiau bunicii şi unde mergeam des la vremea aceea. Nu mi se păreau fioroşi,
ci doar mândri. :) Alţi dobermani nu am văzut – pe vremuri puţini erau cei care
aveam câini şi ne plimbam cu ei prin oraş şi era aproape imposibil să nu
ajungem să aflăm cum se numesc câinii, ce temperament au etc.. Dar nici despre
asta nu e vorba aici…
In grupul “de discuţii” amintit la început cineva ne povesteşte
întâmplarea povestită lui de amicul unuia al cărui frate avea un câine doberman.
Fratele proprietar de câine locuia la casă şi celalalt avea cheie şi mergea
acolo când avea chef. Aşa a făcut şi in ziua respectivă. A intrat in casa, şi-a
făcut cafea şi pentru că animalul îl tot urmărea l-a impins cu piciorul.
Dobermanul, mândru, s-o fi simţit ofuscat, aşa că l-a alergat pe intrus până ce acesta a ieşit in curte –
şi afară era rece. Intrusul a pus între
el şi câine masa din lemn de acolo. Câinele s-a înţepenit pe picioare in faţa
lui. Cum încerca omu’ să se deplaseze spre casă cum şi dobermanul, mârâind, se
deplasa pe aceeaşi direcţie; omu’ voia să se apropie de poartă, să plece, câinele
pe aceaşi direcţie. Să n-o lungesc mai mult: intrusul a stat in curte (zicea povestitorul) câteva ore, până când
fratele lui a venit de la muncă şi a închis câinele. Din acea zi fratele fără câine
n-a mai avut curaj să meargă singur acolo.
Dobermanul este între
cei mai buni câini de pază şi de apărare, având o viteza de reacţie
extraordinară. Karl Friedrich Louis Dobermann este “părintele rasei”. Sunt câini
inteligenţi, loiali, energici, curajoşi şi puternici, în ciuda aparenţei graţioase.
Sunt neînfricaţi şi foarte determinaţi atunci când sunt puşi în faţa unei
ameninţări sau a unei sarcini de lucru. Posedă o doză semnificativă de
ferocitate dar care poate fi ţinută strict sub control. Nu sunt atât de
agresivi şi periculoşi pe măsura reputaţiei, dar trebuie luaţi în seamă pentru
ca nu le plac necunoscuţii. Femelele sunt adesea mai încăpăţânate şi mai greu
de educat decât masculii. Sunt câini care prezintă un instinct de protejare a
stăpânului foarte puternic şi nu au nevoie de instructaj specific pentru a fi
calificaţi ca şi câini de pază. (wikipedia).
Socializaţi aşa cum se cuvine, educaţi de un om cu un
caracter puternic (care să îi poată domina mai ales psihic), crescuţi in
familie – nu in spatele curţii, mângâiaţi o dată pe săptămână – aceşti câini cresc
blânzi cu oamenii şi cu
animalele; sunt iubitori, răbdători şi au grijă de copii ca şi cum ar fi puii
lor, dar nu trebuie lăsaţi pe mâna copiilor mici, care nu ştiu să se poarte cu
ei, pentru că există riscul de a-i speria – nu-i muşcă, dar simulează un atac
ce-i poate speria groaznic şi pe copii şi pe părinţi.
Sunt buni câini de urmă dar şi ca însoţitori
pentru persoane cu dizabilităţi, sau in terapia cu animale.
