2022-07-18

Curcubeul din carton. Activități de vară

După micul dejun au fost anunțați că vor merge într-o plimbare scurtă prin împrejurimi, să asculte liniștea, să-și audă gândurile. Nu prea înțelegea Lulu cum e cu ascultatul liniștii și auzitul gândurilor dar se bucura să iasă din hotel și era foarte curioasă să cerceteze împrejurimile.

Papusa Lulu, imbracata in verde, sta pe o piatra si admira curcubeul confectionat din arce din carton colorat

A ieșit printre primii și-a pornit în pas vioi spre un grup de trei pietroaie a căror existență acolo nu și-o putea explica. Brusc, a apărut pe cer un arc multicolor. Entuziasmată, a strigat: „Vedeți cât de aproape este curcubeul?” Când a privit spre ceilalți a constatat că e singură. A ridicat din umeri și s-a așezat pe-o piatră, minunându-se de una singură cât de arcuit e curcubeul, cât de aproape și cât de intens se văd culorile. Văzuse multe curcubeie, dar acesta era neobișnuit. Din ce știa ea, acest arc minunat apare, în general, după ploaie, când cerul se înseninează rapid – nu plouase deloc, era sigură.

Trebuie să fie un curcubeu deosebit – mai deosebit decât orice curcubeu văzuse până atunci. De ce a rămas singură nu-și putea explica, dar părea că așa se va întâmpla pe toată durata acestui sejur neobișnuit. Poate că ceilalți „dispăruseră” deoarece curcubeul avea să-i dezvăluie vreun secret menit numai ei. Îi va spune cum găsește comoara de la capătul lui? Era ochi și urechi!

Bine că nu și-a invitat prietena – aceasta s-ar fi plictisit și-ar fi bombănit că ea vrea să se distreze, să vadă clădiri, nu să asculte liniștea și să-și audă gândurile. Și ea tot cam așa era, dar acum simțea ceva deosebit; nu putea explica. Se simțea bine departe de furnicarul și vuietul orașului, departe de mulțimea gălăgioasă și parcă mereu grăbită. Avea sentimentul că poate discuta... cu propriul eu. A zâmbit ideii dar, în fond, de ce nu?! Nu era ca și cum a fi vorbit singură; sau da?!

Capitolul patru din volumul Activități de vară (18-24 iulie) este despre un curcubeu din carton colorat, cu norișori din vată, și va fi înscris în tabel. (AV4)

Asamblarea curcubeului din carton colorat
Paginile din
Calendarul Recreativ continuă să zboare!
(prin fotografiere cu telefonul culorile curcubeului par a nu fi cele potrivite, dar sunt: nu e roz arcul interior, e violet)

2022-07-12

Frontul de est. Ciocnirea civilizațiilor

În lumea posterioară Războiului Rece, cultura este o forță ce deopotrivă divide și unifică. Popoare separate de ideologie însă unite prin cultură se unesc, așa cum două Corei și diferitele Chine încep să o facă. Societăți unite de ideologie sau de circumstanțe istorice, însă sunt divizate de civilizație se separă, așa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, Iugoslavia și Bosnia, sau sunt supuse la o încordare imensă, așa cum este cazul cu Ucraina, Nigeria, Sudan, India, Sri Lanka și multe altele. (...)

cartea "Ciocnirea civilizatiilor" alaturi de harta globului pamantesc

Timp de patruzeci și cinci de ani Cortina de Fier a fost principala diviziune în Europa. Această linie s-a mișcat câteva sute de kilometri mai la est. Ea e acum linia ce separă popoarele creștinătății occidentale, pe de o parte, de popoarele musulmane și ortodoxe, pe de altă parte. (...) Revitalizarea religiei aproape peste tot în lume întărește aceste diferențe culturale. Evenimentele din societățile post-comuniste din Estul Europei și din fosta Uniune Sovietică sunt modelate de identitățile lor civilizaționale. Cele care au o moștenire creștin-occidentală fac progrese în direcția dezvoltării economice și a politicii democrate; șansele pentru dezvoltarea economică și politică sunt incerte în țările ortodoxe; șansele în republicile musulmane sunt palide. (...)

Pe scurt, lumea posterioară Războiului Rece este o lume a șapte sau opt mari civilizații. Punctele comune culturale și diferențele configurează interesele, antagonismele și asocierile între state. Cele mai importante țări din lume provin, într-o majoritate zdrobitoare, din civilizații diferite. Conflictele locale care, cel mai probabil, devin războaie generalizate, sunt cele între grupuri și state provenind din civilizații diferite. (...)

În această lume nouă, politica locală e politica etnicității, iar politica globală este politica civilizațiilor. Rivalitatea dintre superputeri este înlocuită cu ciocnirea civilizațiilor. (p. 35-37)

Capacitățile militare globale

Pretutindeni, anii de după Războiul Rece au fost dominați de cinci mari curente în ceea ce privește evoluția capacităților militare globale.

În primul rând, forțele armate ale Uniunii Sovietice au încetat să mai existe imediat după ce Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În afara Rusiei, doar Ucraina a moștenit capacități militare semnificative. (...)

În al doilea rând, abrupta reducere a capacităților militare a stimulat un declin lent dar semnificativ în cheltuielile, forțele și capacitățile militare occidentale. (...)

În al treilea rând, tendințele din Estul Asiei diferă semnificativ de cele din Rusia și din Occident. Cheltuielile militare crescute și perfecționările forțelor armate erau la ordinea zilei; China conducea plutonul. (...) Alte națiuni est-asiatice se modernizează și își extind capacitățile militare: Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia. (...)

În al patrulea rând, capacitățile militare, incluzând arme de distrugere în masă, se răspândesc generalizat în jurul lumii.

În fine, toate aceste evenimente fac din regionalizare principala tendință a puterii și strategiei militare în lumea posterioară a Războiului Rece.

Regionalizarea procură rațiunea fundamentală pentru reducerea forțelor militare ruse și occidentale și pentru creșterile forțelor militare ale altor state. (...) Pretutindeni în lume, securitatea militară depinde din ce în ce mai mult nu de distribuția globală a puterii sau de acțiunile superputerilor, ci de distribuția puterii în interiorul fiecărei regiuni a lumii și de acțiunile statelor de nucleu ale civilizațiilor. (p. 126-129) (...)

Diferențele etnice, rasiale și religioase

Aproape toate țările sunt eterogene, deoarece includ două sau mai multe grupări etnice, rasiale și religioase. (...) Divizările adânci în interiorul unei țări pot duce la violență în masă sau amenință chiar existența acelei țări. (...) Dacă geografia și cultura nu coincid, ele ar putea fi făcute să coincidă prin intermediul genocidului sau al migrării forțate. (...)

Ucraina este divizată între greco-catolicii ucrainieni naționaliști din vest și ortodocșii ruși din est. (p. 198, 200). (...)

Relații posibile între Rusia și Ucraina

O paradigmă statistă l-a condus pe John Mearsheimer1 să prezică faptul că „situația între Ucraina și Rusia este de natură de a face posibilă izbucnirea competiției de securitate între ele. Marile puteri ce au o lungă și neprotejata frontieră comună, ca aceea dintre Rusia și Ucraina, se lasă deseori în voia unei competiții condusă de temeri de securitate. Rusia și Ucraina puteau să depășească această dinamică și să învețe să trăiască împreună în armonie, însă ar fi fost neobișnuit dacă ar fi făcut-o.” 

Pe de altă parte, o perspectivă civilizațională accentuează apropiatele legături culturale, personale și istorice dintre Rusia și Ucraina, amestecul rușilor și ucrainienilor din ambele țări și se concentrează în schimb pe linia de falie civilizațională care divide ortodocșii din estul Ucrainei de uniații2 din vestul acestei țări, un fapt istoric de primă importanță și de mare vechime pe care Mearsheimer îl ignoră.

În timp ce o perspectivă statistă pune în evidență posibilitatea unui război ruso-ucrainian, o perspectiva civilizațională minimalizează această posibilitate și evidențiază în schimb o alta, cea a Ucrainei scindată în două jumătăți, o separație care – factorii culturali ar fi condus la o atare presupunere – putea fi mai violentă decât cea din Cehoslovacia, însă mult mai puțin sângeroasă decât cea din Iugoslavia. Aceste predicții diferite dau naștere la diferite priorități politice.

Predicția statistă a lui Mearsheimer asupra posibilului război și a cuceririi Ucrainei de către ruși l-a dus pe acesta la susținerea ideii ca Ucraina să aibă arme nucleare. O perspectivă civilizațională ar fi încurajat cooperarea dintre Rusia și Ucraina, ar fi îndemnat Ucraina să renunțe la armele sale nucleare, ar fi promovat o substanțială asistență economică și alte măsuri menite să ajute menținerea unității și independenței ucrainiene și ar fi garantat evenimentele neprevăzute planificate pentru posibila scindare a Ucrainei. (p. 51, 52)

În afară de Rusia, cea mai populată și cea mai importantă republică fostă sovietică este Ucraina. (...) Din punct de vedere istoric, cei din vestul Ucrainei vorbeau limba ucrainiană și au fost puternic naționaliști; cei din Ucraina de est au fost majoritari ortodocși și au vorbit, în mare parte, limba rusă. (...) Diferențele între estul și vestul Ucrainei se manifestă în atitudinile locuitorilor lor. (...) Fisura est-vest a fost pregnant evidențiată cu ocazia alegerilor prezidențiale din iulie 1994. (...)

Ca o consecință a acestei divizări, relațiile dintre Ucraina și Rusia ar putea să se dezvolte într-una din trei modalități. La începutul anilor ‘90, existau probleme critic importante între cele două țări în legătură cu armele nucleare, Crimeea, drepturile rușilor din Ucraina, flota Mării Negre și relațiile economice. (...) În pofida chestiunilor extrem de contencioase și a presiunii naționaliștilor extremiști din ambele părți, conducătorii ambelor țări au lucrat din greu și, în general, cu succes pentru a modera aceste dispute. (...)

O a două posibilitate ar fi ca Ucraina să se despartă, de-a lungul liniei sale de falie, în două entități separate, cea estică fiind absorbită de Rusia. (...) Așa cum sublinia un general rus, „Ucraina sau mai degrabă estul Ucrainei va reveni în 5-10 ani. Ucraina vestică poate să se ducă în iad”. Un asemenea rest de Ucraina greco-catolică și orientată occidental ar fi viabilă dacă ar avea un sprijin occidental puternic și efectiv. Un asemenea sprijin este, la rândul său, posibil să apară doar dacă relațiile între Occident și Rusia se vor deteriora serios și vor începe să semene cu cele din timpul Războiului Rece.

Un al treilea scenariu, mult mai probabil, este acela potrivit căruia Ucraina va rămâne unită, sfâșiată, independentă și va coopera în general strâns cu Rusia. O dată cu problemele tranziției în legătură cu armele nucleare și forțele militare vor fi rezolvate, problemele cele mai serioase pe termen lung vor fi cele economice, a căror rezolvare va fi facilitată de o cultură împărtășită parțial și de legăturile personale strânse. (p. 240 – 246)

Postarea este înscrisă la Citate favorite.

Fragmentele de mai sus sunt copiate din cartea „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (Ed. Antet, 1998), publicată de Samuel P. Huntington în anul 1996.

Am ales, în principal, referirile la Ucraina și Rusia.
Împărțirea în „subcapitole” îmi aparține.

Note

1. John J. Mearsheimer (n.14.12.1947), politolog american, expert în relații internaționale.

2. uniat - care ține de biserica creștină orientală unită cu biserica catolică, păstrând o anumită autonomie față de papă.

(colaj foto realizat în editorul online pixlr.com)

2022-07-11

Evantaiul din carton. Activități de vară

A venit ziua cea mare: plecarea în călătoria surpriză. 

Era un grup mic și fiecare membru al grupului a fost luat de acasă cu un microbuz. La aeroport n-au fost probleme – semn că va fi o călătorie magică

papusa blonda, inalta de 15 cm, imbracata in costum alb cu negru si cu valia neagra de dimensiunea cutiei de chibrituri
Avea bagaj puțin, cu haine care se spală ușor, se usucă repede și nu trebuie călcate – nu prea-i păsa ei de haine șifonate dar, totuși, voia să facă impresie bună.
materiale si etape lucru troler negru cu rosu in miniatura
Avionul a aterizat la timp; au parcurs, tot cu un microbuz, o șosea șerpuită tăiată prin pădure și au ajuns la un hotel mic, vopsit în alb și roz: Hotel „Evantai”. Așa cum era construit chiar avea alură de evantai – pentru cei cu imaginație – intrarea se făcea printr-o „boltă” în formă de evantai.
Lulu și-a spus că aceasta nu e o călătorie prin lumea așa cum o cunoaște, ci pe un tărâm al fanteziei.
La „Recepție” li s-au repartizat camerele și alături de cartela de acces au primit câte un evantai.
miniatura evantai roz cu model auriu
Camera era mică, minimalist mobilată și – evident! - nu lipsea evantaiul.
De curiozitate, a căutat să afle cum se face un evantai și-a găsit videoclipuri cu instrucțiuni pentru evantaiul agățat pe peretele camerei:
https://www.youtube.com/watch?v=enh_Eh4hmy0
materiale si etape lucru evantai roz din carton cu aplicatii material rosu sintetic
dar și pentru cel mic, primit la sosire:
https://www.youtube.com/watch?v=-wAGS5l40LY

materiale si etape lucru evantai miniatura din carton roz
Și-a amintit că pe blogul Explorator prin viață este o temă în Calendarul Recreativ – la provocarea Activități de vară (11-17 iulie) - fix despre evantai. Va avea și ea unul înscris în tabelul de acolo. 

evantai roz din carton cu material rosu aplicat si margine cu sclipici, lung de 20 cm
Până atunci, însă, avea de explorat – cel puțin, așa își imagina.

S-a întins pe patul confortabil și s-a lăsat în voia somnului – aventura începea a doua zi.

Ce-o visa Lulu... ea știe; dacă aflu, zic mai departe.

2022-07-08

Puterea, bogăția, cunoașterea

Mușchii, banii și mintea, le zice, între altele, Alvin Toffler în „Puterea în mișcare” publicată în anul 1990. Am citit-o în 1995, publicată la Editura Antet; din păcate, editorul a renunțat la notele bibliografice și la index „pentru a facilita cursivitatea lecturii” – ce l-o fi determinat să creadă că așa ceva doresc toți cititorii? În fine.

Cărțile din trilogia lui Alvin Toffler („Șocul viitorului” - 1970, „Al treilea val” - 1980) și „Puterea în mișcare” - 1990) au ca subiect central schimbarea – ceea ce li se întâmplă oamenilor când întreaga lor societate se transformă brusc în ceva nou și neașteptat. „Șocul viitorului” este despre procesul schimbării – felul în care schimbarea afectează oamenii și organizațiile. „Al treilea val” e despre direcțiile schimbării – încotro ne duc schimbările de azi. „Puterea în mișcare” este despre controlul schimbărilor care urmează – cine le va da formă, și cum.

cartea Puterea in miscare, de Alvin Toffler, prezentata pe un fundal cu un computer

Puterea răsare din țeava puștii, zicea Mao Tse-Tung.
Banul vorbește (zice un anonim)
Cunoașterea în sine înseamnă putere, ne învață Francis Bacon.

Banii, cultura și violența nu sunt singurele surse ale puterii din viața de zi cu zi - dar reies ca fiind cele mai importante - iar puterea nu e nici bună, nici rea. Este o dimensiune a virtualmente tuturor relațiilor umane. Este, de fapt, reciproca dorinței și de vreme ce dorințele omenești sunt infinit variate, orice lucru care poate îndeplini dorința altcuiva reprezintă o potențială sursă de putere. Traficantul de droguri care se poate abține de la „fixație” deține putere asupra consumatorului.

Violența, bogăția și cunoașterea iau, fiecare, diferite forme în jocul puterii. Violența, de exemplu, nu are nevoie să acționeze la modul propriu; amenințarea recurgerii la violență este adesea suficientă pentru a determina supunerea. Amenințarea cu violența se poate ascunde și îndărătul legii.

Violența, avuția și cunoașterea sunt sursele fundamentale ale puterii sociale. (...) Toate trei pot fi folosite la aproape toate nivelurile vieții sociale, din intimitatea locuinței și până la arena politică.

Indiferent ce alte instrumente ale puterii pot fi exploatate de către o elită conducătoare sau de către indivizi în relațiile lor particulare, forța, bogăția și cunoștințele sunt nivelurile de bază. (...)

Puterea funcționează în grade variate, iar unele puteri au, categoric, o cifră octanică mai joasă. În luptele crâncene care vor cuprinde curând școlile, spitalele, afacerile, sindicatele și guvernele, aceia care înțeleg „calitatea” (puterii) vor câștiga un însemnat avantaj strategic. (...) Violența, chiar și atunci când dă rezultate (orice guvern se bazează pe armată și pe poliție pentru menținerea sistemului în funcțiune) violența generează rezistență. Victimele sau supraviețuitorii ei așteaptă prima ocazie de a riposta. Principala slăbiciune a forței brute sau a violenței, însă, constă în absolută ei inflexibilitate. Nu poate fi folosită decât pentru a pedepsi. Pe scurt, violența este putere de calitate inferioară.

Bogăția, prin contrast, este un instrument mult mai bun al puterii. Un portofel gras e mult mai versatil. În loc să amenințe cu aplicarea unei pedepse, el poate oferi și recompense gradate fin – avansuri sau lichidări, în bani sau natură. Averea se poate folosi fie în mod pozitiv, fie negativ. Este, prin urmare, mult mai flexibilă decât forța. Bogăția deține o putere de calitate medie.

Puterea de cea mai înaltă calitate provine din aplicarea cunoașterii. (...) Puterea de înaltă calitate nu este simplă constrângere. Nu reprezintă doar capacitatea de a-ți atinge scopurile, de a-i determina pe alții să facă ceea ce vrei tu, deși s-ar putea ca ei să prefere contrariul. Înalta calitate implică eficiența – folosirea celor mai reduse resurse de putere pentru a atinge un țel. Cunoașterea poate fi adesea folosită spre a face ca celeilalte părți să-i „placă” agenda ta de acțiune. Ba chiar poate convinge partenerul că el însuși se află la originea ei.

Prin urmare, dintre cele trei surse fundamentale ale controlului social, cunoașterea, cea mai versatilă, poate servi și ca multiplicator al averii și forței.

Puterea maximă le stă la îndemână celor aflați în poziția de a folosi toate cele trei instrumente în conjuncție inteligentă unul cu altul, alternând amenințarea pedepsei și promisiunea recompensei, deopotrivă cu persuasiunea și inteligența. Pentru a-i calibra pe feluriții participanți într-un conflict de putere – fie negociere, fie război – ne este de folos să discernem cine comandă accesul și la care dintre instrumentele fundamentale ale puterii.

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Cunoașterea și sistemele de comunicare nu sunt antiseptice sau neutre în relație cu puterea. Virtualmente fiecare „fapt” folosit în afaceri, viața politică și relațiile umane cotidiene derivă din alte „fapte” sau supoziții care au fost modelate, deliberat sau nu, de către structura de putere preexistentă. Astfel, fiecare „fapt” are o istorie-a-puterii și ceea ce s-ar putea numi un viitor-al-puterii – un impact, mare sau mic, asupra viitoarei distribuții a puterii.

Non-faptele și faptele disputate sunt în egală măsură produse și arme în conflictul de putere din societate. Faptele false și minciunile, precum și faptele „adevărate”, „legile” științifice și „adevărurile” religioase acceptate, reprezintă în totalitate muniția jocului-puterii în curs de desfășurare, fiind prin ele însele o formă a cunoașterii.

În carte, termenului „cunoștință” (de la cunoaștere) i s-a acordat un înțeles lărgit față de definiția din dicționar, și se referă la informații, date, imagini și imagerie, la atitudini, valori și alte produse simbolice ale societății, fie că sunt „adevărate”, „aproximative” sau chiar „false”. Toate acestea sunt folosite sau manipulate de căutătorii-de-putere, după cum au fost dintotdeauna. La fel se întâmplă și cu mijloacele de transmitere a cunoștințelor: căile de comunicație, care, la rândul lor, dau formă mesajelor ce se scurg prin ele.

O diferență crucială distanțează violența și averea de cunoaștere, pe când ne avântăm spre era denumită a informației: prin definiție, atât forța cât și avuția sunt proprietatea celor puternici și bogați. Caracteristica realmente revoluționară a cunoașterii este aceea că le poate fi accesibilă și celor slabi și săraci. (...) Indiferent de prăpastia care desparte bogații de săraci, un hău și mai mare îi separă pe cei înarmați de cei neînarmați, și pe neștiutori de cei cultivați.

Cunoașterea este cea mai democratică sursă de putere. Trăsătură care o face să reprezinte o continuă amenințare la adresa celor puternici, cu toate că o folosesc și ei pentru a-și întări propria putere. Mai explică și de ce fiecare deținător-de-putere – de la patriarhul unei familii pană la președintele unei companii sau prim-ministrul unei națiuni – vrea să controleze cantitatea, calitatea și distribuția cunoștințelor în domeniul său.

Dacă nu înțelegem cum și spre cine se scurg cunoștințele nu putem nici să ne protejăm contra abuzului de putere, nici să creăm societatea mai bună, democratică, pe care o făgăduiesc tehnologiile zilei de mâine.

Controlul cunoașterii este nodul gordian al luptei mondiale de mâine pentru putere, în toate instituțiile omenești.

2022-07-07

O mică umbrelă de soare

Lulu abia s-a abținut să țopăie de bucurie până a ajuns acasă. Deși o copleșeau emoțiile, și-a sunat cea mai bună prietenă și-a invitat-o la o limonadă rece, să-i dea vestea cea mare.

S-a întins pe scaunul lung din grădină, răsfoind o revistă, dar nu reușea să se concentreze la imagini. 

Gândurile îi zburau la ce haine să-și ia cu ea; câte, ce fel? Cine erau cei cărora li se va alătura? O mie de întrebări care aveau și n-aveau sens în acel moment.

Privind spre umbrela de soare a zâmbit. Era cam strâmbă umbreluța, dar îi plăcea pentru că a făcut-o singură, urmărind instrucțiunile dintr-un video:

https://www.youtube.com/watch?v=CUVJyym8T5k

A lucrat umbreluța pentru jocul Activități de vară – tema doi (4 - 10 iulie) - găzduit pe un blog simpatic unde a descoperit o mulțime de provocări.

o mica umbrela de soare
N-a fost prea complicat de făcut, chiar dacă a greșit când a calculat dimensiunile „brațelor” umbrelei în raport cu rotundul pe care urmau a fi prinse. Nici material n-a avut suficient, dar și-a spus că „din avion nu se vede”.

etapele realizarii umbrelei de soare jucarie
După ce a terminat de montat umbrela și-a dat seama că nu prea avea cum s-o fixeze în grădină așa că a încropit o masă din plastic din ce-a găsit prin beci: cădiță (un capac de la o sticlă de suc) pe care o avea când era mică-mică și mosorul de la un furtun de grădină care se stricase (mosor de la leucoplast). Umbreluța s-a potrivit perfect cu noua masă de grădină.

masa de jucarie confectionata din dop de sticla de suc si mosor de leucoplast
Acum avea unde să așeze și tava cu sucuri sau gustări, și fructe, și reviste și multe altele – până când va începe să plouă și va alerga în casă luând la repezeală obiectele care nu rezistau la apă.

miniaturi: revista moda, tava cu pahare cu suc, cos cu fructe galbene
Dar! Să stea acolo pe un scaun i s-a părut total incomod așa că și-a meșterit și un scaun lung, cu salteluță și spetează rabatabilă.

jucarie scaun lung de gradina din carton si material albastru cu ornamente din plastic albastru
Clopoțelul de la poarta i-a alungat gândurile. S-a grăbit într-acolo, pentru că numai prietena putea fi.

2022-07-05

Înghețată pe săturate

Alte texte aveam în minte să scriu, să public, dar mi-am amintit de zilele în care am mâncat înghețată pe nerăsuflate. Nu mă săturasem, efectiv, dar...

Pentru jocul Activități de vară am confecționat trei „cornete de înghețată” și mi-am amintit (sigur, îmi amintesc destul de des dacă-i în context) de două zile în care am mâncat înghețată până la punctul de îngheț.

Nu încercați așa ceva!

Când m-am angajat prima dată în „câmpul muncii” am avut, între altele, o colegă care părea să fie „copia mea” (sau eu a ei – tot aia); aveam cam aceleași idei, ne plăceau și ne displăceau cam aceleași lucruri, fapte, aceiași oameni și eram la fel de (i)mature.

Se spunea că primul salariu câștigat trebuie „spart” cu prietenii, colegii. Zis și făcut: în ziua în care am luat primul salariu am invitat-o pe M. în oraș, la cofetărie sau vedem noi unde. Era în luna septembrie, dar era cald ca vara. Mi-a venit ideea cu înghețata (ne plăcea la amândouă). Și-am hotărât să luăm la rând cofetăriile și să nu ocolim nici chioșcurile sau automatele (deservite de personal uman la acel moment) cu înghețată.

mai multe sortimente de inghetata expuse intr-o vitrina frigorifica
Atelierul era pe o stradă din apropierea cinematografului Patria (o zona centrală a orașului), unde se afla una dintre cele mai faine cofetării din oraș (nu la fel de faină ca atunci când eram copil dar încă faină). Am intrat acolo și am comandat câte o cupă de înghețată cu mai multe arome. Apoi alte cupe, cu înghețată de ciocolată și tot așa am mâncat vreo șase cupe. A fost punctul de plecare, cofetăria numita „Patria” pe atunci. Apoi am luat orașul la pas, spre Piața Sfatului (ca distanță nu cred că sunt mai mult de 2 km de la Patria), mâncând înghețată oriunde o găseam. Din Piață am revenit spre zona Patria prin altă parte a orașului, și-am mâncat înghețată. Erau o mulțime de cofetării în acele zone, și multe „chioșcuri”. Nu ne-am săturat de înghețată, dar am renunțat să mai mâncam pentru că nu mai puteam vorbi și abia înghițeam: gâturile noastre n-au reacționat prea plăcut la atâta „frig”.

Am ajuns acasă cu nasul roșu, curgând, și peste noapte am avut frisoane, am strănutat să-mi sară ochii din cap. Am refuzat să înghit pastile, pentru că – în mintea mea – nefiind, practic, „bolnavă de răceala” ci doar „înghețată pe interior” n-aveau sens pastilele.

A doua zi m-am prezentat la muncă răgușită, cu nasul curgând. M. era fix în aceeași stare, suferise aceleași simptome. Ne-a pufnit râsul pe amândouă și, la terminarea programului, ne-am gândit... s-o luăm de la capăt cu mâncatul de înghețată, pe „principiul” „cui pe cui se scoate”. Surpriză! Am băgat înghețată în noi până când am putut din nou să vorbim clar. N-am ajuns în Piața Sfatului când nici nasul nu ne mai curgea și ne simțeam amândouă ca și cum n-am fi mâncat decât o prăjiturică. Am dovedit, totuși, maturitate: am hotărât să nu mergem mai departe cu mâncatul de înghețată, să nu provocăm soarta. Eram mulțumite că ne-am „vindecat”.

Ne-am testat limitele, într-un fel, și-am verificat „principiul” „cui pe cui se scoate”. Poate că e valabil „principiul” sau doar am avut noroc. Nu știu.

După câteva luni am făcut același lucru cu dulciurile: am mâncat prăjituri și bomboane pe același traseu. Ne-a fost rău de-am crezut că ne întoarcem pe dos, dar a doua zi am luat-o de la capăt și ne-am revenit. N-am rămas cu sechele! 

Nu încercați așa ceva!

Cum ziceam: pagina aceasta nu era „programată”; e „rezultatul” confecționării celor trei cornete de înghețată.


Image by Jan Vašek from Pixabay

Înghețată pompon la cofraj

A venit vacanța (de ceva timp, deja) cu trenul din Franța! Din Franța pentru că rimează cu vacanța, bănuiesc – n-am știut niciodată de ce din Franța și, probabil, nici nu contează care-i ideea cât timp e vacanță. Nu e cazul meu, cu vacanța – „păcătoșii n-au odihnă” – dar între activitățile cotidiene are loc și confecționatul „jucăriilor” înghețată.

Azi v-o reamintesc (prezint – după caz) pe Lulu: păpușa care plecase de aiurită prin lume, să-i vadă lumea hainele, când cu Provocări verzi, Salvăm păpuși. Am adus-o-n peisaj pentru că mi s-au părut cam... terne înghețatele.

O papusa blonda, inalta de cca 10 cm si trei cornete de inghetata din cofraj si mohair

Lulu a tot mâncat înghețată și a câștigat – la nu știu ce promoție – un tichet (sunt la modă tichetele) de vacanț
ă. Itinerariul e surpriză, spun organizatorii, dar Lulu nu se-ncurcă în amănunte și pleacă la drum. Organizatorii au fotografiat-o pe câștigătoarea marelui premiu lângă trei cornete „gigantice” de înghețată.

În Calendarul ReCreativ s-a dat startul la Activități de vară. Provocări diverse și simpatice. Postările pot fi înscrise în tabelul de aici. (AV1)

Una dintre activitățile mele preferate – nu doar vara dar în special vara – este mâncatul de înghețată, de care o fi, înghețată să fie. De confecționat, am confecționat trei înghețate la cornet: ciocolată cu cireșe, fistic și vanilie.

un pui de pisica ce se intinde la cornetele de inghetata din carton si ata
Am ales înghețată la cornet nu doar pentru că mi s-a părut că e cel mai simplu de lucrat dar și pentru că văzusem câteva astfel de obiecte și-mi doream să încerc – am prins ocazia. 

trei cornete inghetata din carton si ata in suport maro din plastic

Am t
ăiat un cofraj de la ouă, și am făcut trei pompoane pe care le-am lipit de marginea interioară a cornetului. Simplu.