Citate si proverbe despre bani si avere. CF

Banu-i ochiul dracului - spune un proverb. Cum să fie? întreabă unii. Cum te descurci fără bani? Și, in gând, le zic: pricepeți ioc despre ce-i vorba în propoziție. Banii sunt necesari, dar sunt ochii dracului atunci când unii încep să-i iubească și să facă orice pentru ei: să fure, să înșele, să ucidă, să vândă droguri, să vândă oameni, să se căsătorească etc. pentru bani. Mai sunt avarii: ăștia, practic, colecționează bani și când trebuie să dea o sumă cât de mică (chiar și numai în interes personal) doar că nu-i lovește damblaua. Sunt și unii cu foarte mulți bani și care devin aroganți, crezându-se stăpânii universului deși mai au greieri in călcâie. Diavolul, altfel spus, le face cu ochiul... și pune stăpânire pe ei.

Fie vorba: e super-extra-fain când banii sunt mulți sau... cât să acopere necesitățile și ceva in plus, pentru plăceri diverse: daruri, donații, călătorii, cărți etc.

Iubirea de bani este rădăcina tuturor lucrurilor, scrie undeva in Biblie. O avea cineva argumente care să contrazică afirmația? Oh, unii ar încerca, confundând iubirea de bani cu necesitatea...

M-a apucat cârcotitul! Am fost parte într-o discuție mai amplă despre bani, și mi-a venit ideea să caut citate despre bani, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Proverbe despre bani

Cei mai buni bani sunt cei pe care îi folosești.

Banii pe care îi aduc vânturile ii iau înapoi uraganele.

Banii cu bani se câștigă.

Nu sunt pierduți banii care îți sporesc mintea.

Toți cei care au bani sunt mândri.

Dacă ai bani de risipit, ridică mai bine case din ruine.

E bine să cheltuiești, dar dacă întreci măsura se cheamă că risipești.

Banii adunați de zgârciți sunt mâncați de cel care stă liniștit deoparte.

Maxime și cugetări despre bani

Ibn Al-Muaqaffa':

Cei mai primejdioși bani sunt aceia din care nu se cheltuiește. (Kalila și Dimna)

Nu te întrista dacă ai puțini bani. (Kalila și Dimna)

Cel care are minte nu se bucură de banii mulți și nu se întristează dacă sunt puțini, căci banii sunt mintea și munca sa. (Literatura mică)

*

Bani sunt asemenea unei orgi care scoate, pentru cel care nu știe să cânte bine la ea, melodii neplăcute. Banii sunt asemenea dragostei; îl ucid pe cel care este zgârcit cu ei și îl învie pe cel care îi dăruiește cu generozitate. (Djubran, Zâmbet și lacrimă)

Noi avem mai mulți bani decât aceia care trăiesc în sat, dar ei sunt mai nobili decât noi sufletește. Noi suntem sclavii ambițiilor noastre, iar ei sunt fiii mulțumirii cu ceea ce au. (Djubran, Miresele poienilor)

Dacă omul ar avea două văi pline cu bani, ar dori o a treia. Pe om nu-l satură decât țărâna. (Hadis)

Unde se îngrămădesc banii vin și grijile. (Horațiu)

Banii nu trebuie să intre în casa oamenilor cinstiți decât pe calea virtuții. (Jacques Amyot)

Banii sunt un bun servitor, dar un râu stăpân. (Francis Bacon)

Proverbe despre avere

Cea mai buna avuție este mulțumirea cu puțin.

Cel la care a plouat își închipuie că peste tot a plouat.

Cel căruia nu-i pasă de averea sa înseamnă că se respectă pe sine.

Beția bogăției e mai primejdioasa decât beția vinului.

Maxime și cugetări despre avere

Averile părinților aduc de cele mai multe ori nenorociri copiilor. Acele haznale largi pe care truda tatălui și a mamei le-au făcut să fie pline se preschimbă in temnițe înguste și întunecoase pentru urmași. Acel zeu măreț cu forma de dinar, pe care îl adoră oamenii, se preschimbă într-un diavol înfricoșător, care chinuie sufletele și ucide inimile. (Djubran, Aripile frânte)

Din averea ta ai atât cât mănânci și totuși vei pieri, atât cât îmbraci și totuși ceea ce porți se va rupe (...), restul este pentru moștenitori (Djahiz, Avarii)

Averea pentru mine nu-i / Cât sănătatea trupului. (poet neidentificat)

Averea care-ți ajunge pentru mâncare și băutură este suficientă. (Imru Al-Qays)

Ibn Al-Muqaffa':

Nu există avere mai bună decât mintea. (Literatura mică)

Să știi că averea ta nu-i poate îmbogăți pe toți oamenii, așa că împarte-o doar acelora care pe drept o merită. (Literatura mare)

Să nu-l socoți bogat pe acela care nu a contribuit la strângerea averii sale. (Literatura mică)

Să nu te încânte faptul că cineva te onorează pentru o poziție sau pentru o funcție pe care o ai, fiindcă funcția este lucrul care trece cel mai repede in lume. Să nu te încânte nici faptul că cineva te onorează pentru avere, căci, după funcție, ea dispare cel mai repede. (Kalila și Dimna)

Al-Mutanabbi:

Nu are faimă-n lume cel cu averi puține / Și n-are avere-n lume cel ce faima nu-și ține.

Tot ce deasupra țărânii se află, țărână va fi.

Unde-s slăviții regi ce-au adunat comori? / Din ele și din regi nici pulberi nu măsori. 

*

Bogăția face nefericit pe cel care o are și totuși tremură când e să o folosească la ceva. (Aristotel)

Ceea ce face bogăția noastră nu e mulțimea averilor noastre, ci chipul nostru de a viețui. A nu fi lacom este un bun asigurat. A nu cumpără nimic pe toane e un venit. (Cicero)

Nici sărăcia nu poate înjosi sufletele mari, nici bogăția nu poate înălța pe cele josnice. (Vauvenargues)

Avuția este ca apa sărată: cu cât se bea, cu atât ațâță setea. (Schopenhauer)

Bogăția sufletului este singura bogăție; celelalte bunuri sunt bogate in dureri. (Lucian, Antologia)

Copiate din Proverbe, maxime și aforisme arabe, Editura Albatros, București, 1976 și din Cugetări și maxime, Editura Tineretului, București, 1968.

Puterea, bogăția, cunoașterea

Mușchii, banii și mintea, le zice, între altele, Alvin Toffler în „Puterea în mișcare” publicată în anul 1990. Am citit-o în 1995, publicată la Editura Antet; din păcate, editorul a renunțat la notele bibliografice și la index „pentru a facilita cursivitatea lecturii” – ce l-o fi determinat să creadă că așa ceva doresc toți cititorii? În fine.

Cărțile din trilogia lui Alvin Toffler („Șocul viitorului” - 1970, „Al treilea val” - 1980) și „Puterea în mișcare” - 1990) au ca subiect central schimbarea – ceea ce li se întâmplă oamenilor când întreaga lor societate se transformă brusc în ceva nou și neașteptat. „Șocul viitorului” este despre procesul schimbării – felul în care schimbarea afectează oamenii și organizațiile. „Al treilea val” e despre direcțiile schimbării – încotro ne duc schimbările de azi. „Puterea în mișcare” este despre controlul schimbărilor care urmează – cine le va da formă, și cum.

Puterea răsare din țeava puștii, zicea Mao Tse-Tung.

Banul vorbește (zice un anonim)

Cunoașterea în sine înseamnă putere, ne învață Francis Bacon.

Banii, cultura și violența nu sunt singurele surse ale puterii din viața de zi cu zi - dar reies ca fiind cele mai importante - iar puterea nu e nici bună, nici rea. Este o dimensiune a virtualmente tuturor relațiilor umane. Este, de fapt, reciproca dorinței și de vreme ce dorințele omenești sunt infinit variate, orice lucru care poate îndeplini dorința altcuiva reprezintă o potențială sursă de putere. Traficantul de droguri care se poate abține de la „fixație” deține putere asupra consumatorului.

Violența, bogăția și cunoașterea iau, fiecare, diferite forme în jocul puterii. Violența, de exemplu, nu are nevoie să acționeze la modul propriu; amenințarea recurgerii la violență este adesea suficientă pentru a determina supunerea. Amenințarea cu violența se poate ascunde și îndărătul legii.

Violența, avuția și cunoașterea sunt sursele fundamentale ale puterii sociale. (...) Toate trei pot fi folosite la aproape toate nivelurile vieții sociale, din intimitatea locuinței și până la arena politică.

Indiferent ce alte instrumente ale puterii pot fi exploatate de către o elită conducătoare sau de către indivizi în relațiile lor particulare, forța, bogăția și cunoștințele sunt nivelurile de bază. (...)

Puterea funcționează în grade variate, iar unele puteri au, categoric, o cifră octanică mai joasă. În luptele crâncene care vor cuprinde curând școlile, spitalele, afacerile, sindicatele și guvernele, aceia care înțeleg „calitatea” (puterii) vor câștiga un însemnat avantaj strategic. (...) Violența, chiar și atunci când dă rezultate (orice guvern se bazează pe armată și pe poliție pentru menținerea sistemului în funcțiune) violența generează rezistență. Victimele sau supraviețuitorii ei așteaptă prima ocazie de a riposta. Principala slăbiciune a forței brute sau a violenței, însă, constă în absolută ei inflexibilitate. Nu poate fi folosită decât pentru a pedepsi. Pe scurt, violența este putere de calitate inferioară.

Bogăția, prin contrast, este un instrument mult mai bun al puterii. Un portofel gras e mult mai versatil. În loc să amenințe cu aplicarea unei pedepse, el poate oferi și recompense gradate fin – avansuri sau lichidări, în bani sau natură. Averea se poate folosi fie în mod pozitiv, fie negativ. Este, prin urmare, mult mai flexibilă decât forța. Bogăția deține o putere de calitate medie.

Puterea de cea mai înaltă calitate provine din aplicarea cunoașterii. (...) Puterea de înaltă calitate nu este simplă constrângere. Nu reprezintă doar capacitatea de a-ți atinge scopurile, de a-i determina pe alții să facă ceea ce vrei tu, deși s-ar putea ca ei să prefere contrariul. Înalta calitate implică eficiența – folosirea celor mai reduse resurse de putere pentru a atinge un țel. Cunoașterea poate fi adesea folosită spre a face ca celeilalte părți să-i „placă” agenda ta de acțiune. Ba chiar poate convinge partenerul că el însuși se află la originea ei.

Prin urmare, dintre cele trei surse fundamentale ale controlului social, cunoașterea, cea mai versatilă, poate servi și ca multiplicator al averii și forței.

Puterea maximă le stă la îndemână celor aflați în poziția de a folosi toate cele trei instrumente în conjuncție inteligentă unul cu altul, alternând amenințarea pedepsei și promisiunea recompensei, deopotrivă cu persuasiunea și inteligența. Pentru a-i calibra pe feluriții participanți într-un conflict de putere – fie negociere, fie război – ne este de folos să discernem cine comandă accesul și la care dintre instrumentele fundamentale ale puterii.

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Cunoașterea și sistemele de comunicare nu sunt antiseptice sau neutre în relație cu puterea. Virtualmente fiecare „fapt” folosit în afaceri, viața politică și relațiile umane cotidiene derivă din alte „fapte” sau supoziții care au fost modelate, deliberat sau nu, de către structura de putere preexistentă. Astfel, fiecare „fapt” are o istorie-a-puterii și ceea ce s-ar putea numi un viitor-al-puterii – un impact, mare sau mic, asupra viitoarei distribuții a puterii.

Non-faptele și faptele disputate sunt în egală măsură produse și arme în conflictul de putere din societate. Faptele false și minciunile, precum și faptele „adevărate”, „legile” științifice și „adevărurile” religioase acceptate, reprezintă în totalitate muniția jocului-puterii în curs de desfășurare, fiind prin ele însele o formă a cunoașterii.

În carte, termenului „cunoștință” (de la cunoaștere) i s-a acordat un înțeles lărgit față de definiția din dicționar, și se referă la informații, date, imagini și imagerie, la atitudini, valori și alte produse simbolice ale societății, fie că sunt „adevărate”, „aproximative” sau chiar „false”. Toate acestea sunt folosite sau manipulate de căutătorii-de-putere, după cum au fost dintotdeauna. La fel se întâmplă și cu mijloacele de transmitere a cunoștințelor: căile de comunicație, care, la rândul lor, dau formă mesajelor ce se scurg prin ele.

O diferență crucială distanțează violența și averea de cunoaștere, pe când ne avântăm spre era denumită a informației: prin definiție, atât forța cât și avuția sunt proprietatea celor puternici și bogați. Caracteristica realmente revoluționară a cunoașterii este aceea că le poate fi accesibilă și celor slabi și săraci. (...) Indiferent de prăpastia care desparte bogații de săraci, un hău și mai mare îi separă pe cei înarmați de cei neînarmați, și pe neștiutori de cei cultivați.

Cunoașterea este cea mai democratică sursă de putere. Trăsătură care o face să reprezinte o continuă amenințare la adresa celor puternici, cu toate că o folosesc și ei pentru a-și întări propria putere. Mai explică și de ce fiecare deținător-de-putere – de la patriarhul unei familii pană la președintele unei companii sau prim-ministrul unei națiuni – vrea să controleze cantitatea, calitatea și distribuția cunoștințelor în domeniul său.

Dacă nu înțelegem cum și spre cine se scurg cunoștințele nu putem nici să ne protejăm contra abuzului de putere, nici să creăm societatea mai bună, democratică, pe care o făgăduiesc tehnologiile zilei de mâine.

Controlul cunoașterii este nodul gordian al luptei mondiale de mâine pentru putere, în toate instituțiile omenești.