Politician cu metafore

Un politician va face tot ce-i necesar pentru a-şi păstra funcţia – va deveni chiar patriot (William Randolph).

Cu toate că mulţi politicienii români nici măcar nu mimează patriotismul ei îşi păstrează, totuşi, funcţiile – ba mai sunt şi realeşi.

Daniel Barbu e unul dintre foştii miniştri ai culturii; cultură de perle, probabil.

Vineri, 23 septembrie, acest membru ALDE (e un partid, nu alde ăla din deal, cu sensul de “specimen de felul… de tagma, oameni ca…”, aşa cum scrie in DEX), e lăsat să vorbească aleşilor locali din partidul mai sus menţionat. Probabil îşi imagina că… îi încurajează?! Ce găseşte de cuviinţă să le spună:

V-aţi ales o meserie grea. Este cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (...) Meseria de politician este grea şi foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan.

Evident că reacţiile nu au întârziat să apară. Şi tipul e tras de mânecă să-şi ceară scuze.

Sâmbătă e contactat de cineva de la Mediafax şi întrebat dacă nu consideră necesar să-şi ceară scuze. Răspunsul lui e clar:

Am spus că e la fel de riscantă. De ce să-mi pară rău? Nu înţeleg. E o meserie grea şi riscantă peste tot în lume. Papa Francisc a spus ieri (vineri - n.r.mediafax) că ştirile pe surse sunt o formă de terorism. Deci gândiţi-vă că politicienii, în general, sunt judecaţi după ştiri pe surse. Deci este o meserie riscantă.

Aş zice că declaraţiile lui nu au ajuns la cunoştinţa publicului “pe surse” şi ar trebui să conducă la pierderea reputaţiei. Politicienii din statele unde cetăţenii au dreptul să poarte arme n-ar fi atât de josnici şi să facă o astfel de metaforă. Acolo ar fi izolaţi social şi mult timp n-ar mai avea tupeu să-şi scoată capul în public cei care ar face declaraţii ca cele care sunt la ordinea zilei pe scena politicii româneşti (un fel de a spune, că numai politică nu-i ce se întâmplă aici).

Un veteran i-a dat replica:

Am participant la 3 misiuni în Afganistan domnule Daniel Barbu. Ştiţi ce se afla în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt şpăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afganistan pe o diurna egala cu 40% din diurna unui politician. Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveţi pe nas), a scris pe FB un fost ofiţer MApN. (sursa mediafax)

 În final, se scuză, după ce află de rănirea soldaţilor din Afganistan, duminică:

Evident că era o metaforă, puteam să spun un teatru de război. Am spus Afganistan, un soldat, n-am spus un soldat român, sunt şi talibani acolo, sunt soldaţi în multe uniforme... Era o simplă comparaţie pentru a arăta că există riscul de a-ţi pierde reputaţia. Eu insumi am fost agresat violent de o hoardă de aşa-zişi manifestanţi. Eu personal mi-am riscat viaţa, în Bucureşti, în anul 2013 fără ca cineva să sancţioneze agresiunea la care am fost supus. Asta este calitatea vieţii publice româneşti. Regret dacă am lezat sensibilitatea cuiva, n-am vrut să ofensez pe nimeni. Dimpotrivă, am vrut să îmbărbătez nişte aleşi locali 

şi insistă in ideea lui:

Evident că politicienii nu-şi riscă viața. N-am vrut să lezez sensibilitatea cuiva, am vrut să atrag atenţia asupra unei probleme şi, ca să spun aşa, s-a vădit că am avut dreptate. Valul de violenţă verbală şi de atitudine, de ameninţări fizice care mi-au fost adresate confirmă faptul că e riscant să fii politician.

Şi mai declară că reacţiile soldaţilor i se par inacceptabile pentru o societate civilizată, raportate la o simplă metaforă.

Individul acesta pune semnul egal între a-ţi pierde reputaţia şi a-ţi pierde viaţa! Degeaba o dă apoi la-ntors. Partea rea e că-i ţine figura – şi lui şi celorlalţi ca el.

Cine votează cu aceştia, cu partidele din care ei fac parte? Să nu-şi imagineze cineva că există vreun partid mare (ca număr de membri) in RO care să nu aiba astfel de “tipologii”… Sunt atât de mulţi cei care vorbesc in… “hiperbole" încât mă întreb: eu cu cine să votez? Poate aflu răspunsul, prin eliminare… La ora actuală am in minte numai partide formate din câţiva oameni (care ar putea fi exact ca cei cunoscuţi dar care n-au avut ocazia să arate cine sunt, deci nu mă pot pronunţa)… dar aceste partide n-au şanse de a ajunge partide parlamentare pentru că legea electorală favorizează in continuare nu independenţii şi partidele mici, ci partidele mamut in care se adună cetăţeni care n-au convingeri politice – de-ar avea unele convingeri politice solide n-ar migra dintr-un partid in altul ca pescarii după bancurile de peşti.