2018-07-05

Oboseala. Jocul cuvintelor

Oboseală. Se simţea ca şi cum traversa un tunel ca o cochilie. Mângâia, absent, motanul cu mustăţi foarte lungi care torcea in poala lui. Pe ecranul televizorului se derula un serial oarecare - unul despre care credea că îi place; îi plăcuse, până şi-a da dat seama că viaţa lui e o ruină, că el priveşte cum trăiesc alţii.
Era specialist in microbiologie şi mai tot timpul îi era ocupat in laborator, cu entităţile invizibile cu ochiul liber şi care, uneori, păreau a avea voinţă proprie. Începuse să-i devină egal dacă clienţii erau multumiţi sau nu de prestaţia lui.
In teorie, avea o mare capacitate de regenerare psihică, dar azi privea indiferent vinul rubiniu din paharul aşezat direct pe furnirul măsuţei de cafea la care soţia, care-l părăsise prea devreme pentru o lume aşa-zisă mai bună, ţinea foarte mult, şi privea cu interes cum dau din codiţe peştişorii din acvariu, peştişori care păreau a avea o viaţă socială mai bogată decât a lui.
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul lui se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: tunel, cochilie, specialist, egal, ruina, rubiniu, mustati, serial, capacitate, codite, teorie, oboseala.

8 comentarii:

  1. Vai ce tare a iesit povestea de azi <3!!!! Pur si simplu mi se derula filmul in fata ochilor pe masura ce citeam!
    Suuuuper :*!!!
    M-am identificat un pic cu personajul principal :)))). Doar ca eu am testoase in acvariu.. haha.

    Ahh si nu stiu daca am reusit sa iti zic dar a mers pana la urma si am inceput iar sa primesc notificarile pe mail :O. Culmea e ca acum o saptamana cand am incercat exact acelasi lucru nu a mers :))). Mi-ai purtat noroc. Multumesc :*!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Rux! <3
      Hahaha! Ce figura esti! Eu n-am nici acvariu, nici broscute testoase dar sunt zile cand cred ca motanii se distreaza mai bine ca mine! :))
      E posibil sa fi scris, ca raspuns pe blogul tau, dar (si imi pare rau) nu am reusit sa ajung, inca, sa citesc raspunsurile.
      Ma bucur tare mult ca ti-a fost utila informatia preluata de la Mia.
      Cu multa placere! Imi place cum suna ca ti-am purtat noroc (multumesc pentru compliment) dar esti singura "vinovata", pentru ca ai perseverat. :)
      Pupici! <3

      Ștergere
  2. wow! un text complex, compact, scurt dar bogat în descrieri. Esti graozava! Atât de frumos ai prezentat simtirile savantului ratat, ca eu l-am si vazut cu motanul în poala, privind pestisoroo in acvariu si masuta cu paharul de vin! Ca intr-un film! Fantastica decriere, felicitari! Daca mai socotesti ca ai avut cuvinte impuse, trebuie recunoscut ca textul este o CAPODOPERA! nu se simte nicio fraza fortata, doar asa sa încapa înca un cuvânt din lista! BRAVOOOO!
    Te pup Diana draga. Transmite te rog celorlalte doua doamne dragi mie, salutari si îmbratisari. Cu drag de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma coplesesti, Carmen draga! Multumesc! <3 Nu stiu cum se intampla dar cele 12 cuvinte se impletesc singure... :) Le las sa ţopaie in cap si se aseza cam cum vor ele.
      Pe pagina cu cele 12 cuvinte este, mereu, si o imagine careia ar trebui sa ii adaugam un text. Mie nu-mi iese deloc! Imi plac atat de mult imaginile si sunt atatea povesti in ele incat nu reusesc sa aleg. :) Parca as fi nascuta in zodia Balantei. :)
      Multumesc, zambet cald! :) Le transmit de fiecare data! Si ele imi tot spun sa-ti transmit din partea lor. :)
      Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Multumesc, Robert!
      Mi-ar placea sa am talentul tau la desenat! :) Ar fi si mai scurt si mai cuprinzator si mai interesant. :)

      Ștergere
  4. Esti incredibila! Ce film ai creat din nou, prin imbinari de cuvinte pline!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mona! Simt cum ma umflu in pene (le asez repede la locul lor) :) si ma bucur tare mult ca iti place. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.