2018-07-25

Chemarea. Jocul cuvintelor

Luna strălucea pe cerul catifelat al nopţii ca o monedă uriaşă din argint, aruncând sclipiri jucăuşe in apa neagră de beznă care clipocea la marginea digului pustiu. Se auzea glasul mării acompaniat de câteva acorduri de jazz ce ajungeau la el întretăiate, dintr-un local aflat in apropiere, mai sus, dincolo de plajă; un loc unde, seara, se adunau localnicii, marinarii şi turiştii, uitând de griji, de drumuri, de familie, împărtăşind vicii şi depănând poveşti cu iz de legendă.
Nisipul fin era ridicat de un vânt zglobiu şi răsucit ca in dansul mistic al dervişilor rotitori, dans care simbolizează crearea universului. In ritmul muzicii inimii care cânta de iubire, îmbătat de parfumul nopţii cu lună plină, se legăna şi el, încetişor, cu privirea fixată la valurile cu guler alb de dantelă.
Era îndrăgostitul clasic: iubea iubirea, şi nimic nu-i vindeca aceasta dependenţă. Uneori se simţea vinovat pentru aceste rătăciri ale inimii nestatornice aflată veşnic in căutarea focului din fiecare început.
Un sunet ciudat, dar plăcut, i-a reverberat in fiinţă. Nu era marea şi nu era vântul, nu era glas de om dar era melodios, chemându-l, parcă, in apa întunecată, pat cu aşternut de mătase neagră, argintată. Doar câţiva paşi îl despărţeau de îmbrăţişarea eternă....
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: jazz, dans, familie, seara, clasic, dependenta, iubire, povesti, sunet, rataciri, vicii, luna.

4 comentarii:

  1. Tare frumos scrii !Ti-am apreciat mereu scriitura,indemnandu-te sa publici !

    PS.Am cam intarziat cu un comentariu pentru Cosimo Ruggieri,dar imi cer scuze !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Natalia draga, pentru laude si incurajari.
      Imi doresc sa scriu dar... pentru ceva mai lung, mai serios, ma simt plina de platitudini, de truisme... :)
      *
      Multumesc pentru acel comentariu!
      Ma bucura prezenta ta pe aici, atunci cand ai timp... oricand - important este sa fii bine, si cand esti aici si cand lipsesti! :) E ceea ce iti doresc: sa fii bine.

      Ștergere
  2. Azi noapte pe la 4 cand am terminat eu de lucrat paturica.... (poetic, nu??) era o luna cat roata carului ..:)))) Intai galbena, apoi s-a portocalit... poate s-a si inrosit dar nu am mai stat sa vad ca... in sfarsit am si adormit (scriu in rime :D).
    Povestea ta mi-a amintit de Murakami - e pasionat de jazz. Intr-una dintre povestile sale actiunea areloc pe plaja, la malul marii... mi-ai reamintit de ea (cred ca din culegerea "In noapte" facea parte..).
    Chiar am un dor acum sa staaaaau si sa citesc pur si simplu (doar ca dupa ce reusesc sa ma pun si eu la zi pe aici ma asteapta un rand de fructe .. :D). Asa ca aman cititul si ma bucur de acest fragmanet frumos <3.

    pupici cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici au fost nori, n-am mai vazut Luna de ceva timp. :(
      Da, e poezie in lucrul la paturica in zori de zi. :)
      Jazz la malul marii! Un saxofonist cantand la apusul soarelui - sau la rasaritul lui, dar mai mult farmec mi se pare ca are la apus. :)
      Esti tare harnicuta! :) Te admir pentru cum gasesti timp pentru atat de multe!
      Multumesc pentru apreciere, Rux! Pupici cu drag! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.