2021-04-27

Marți din Săptămâna Mare

Marți, în Săptămâna Patimilor, Isus a ținut predica de pe Muntele Măslinilor, ultima mare cuvântare pe care a ținut-o. A prevestit despre distrugerea Templului din Ierusalim, evenimentele lumii viitoare, propria să Înviere și altele.
În această zi de marți este amintită și pilda celor zece fecioare: cinci înțelepte și cinci nesăbuite. Pilda e, între altele, un îndemn la priveghere: cele cinci înțelepte au luat cu ele și untdelemn, în vase, nu doar în candelă, iar celelalte cinci nu au luat și o rezervă de untdelemn. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemenea unei nunți, El fiind Mirele. Mirele întârzie și fecioarele adorm. Când, la miezul nopții, se vestește sosirea lui fetele se trezesc să-l întâmpine. Cinci dintre ele aveau ulei pentru candelă, cinci nu mai aveau și-au fugit să cumpere - cele înțelepte au refuzat să le dea din uleiul lor pentru că și candelele lor s-ar fi stins. Cât timp lipsesc acestea cinci sosește mirele, care intră la nuntă alături de cele care „erau gata de nuntă” și ușa se închide. Mai târziu au ajuns celelalte și au strigat: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el le-a răspuns: „Adevărat v
ă spun că nu vă cunosc”. (Matei 25: 1-13)
Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie, cea fără ulei reprezintă evlavia fără milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Există mulți oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți/nemilostivi (lămpile lor sunt goale). Candela fără ulei poate simboliza multă știință teoretică, dar puține fapte bune; poate reprezenta realizarea personală, narcisistă și egoistă, fără interes pentru nevoile celor din comunitate.
Fecioarele nesăbuite nu au făcut rău aproapelui, dar nu s-au îngrijit de lumina din suflete. Flacăra e alimentată de untdelemn, prin care se înțelege credința, și credința nu se poate împrumuta.
*
Se mai numește Marțea Seacă. Există superstiția băii ritualice pentru a seca bolile.

Image by Hirusha Randika from Pixabay

4 comentarii:

  1. Ce imi place sa-ti citesc aceste postari cu atatea idei principale...Intr-adevar Credinta nu se poate imprumuta. iar Lumina trebuie sa ne fie in suflet, ca doar se spune ca suntem fiii lumini. Trebuie insa sa credem si sa ne manifestam ca atare... Pupci, Diana draga! O zi frumoasa sa ai. 😘❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru compliment, Suzana draga! ❤
      Cum e pentru altii nu stiu, dar greu imi pare uneori sa manifest lumina. 😊 Probabil ca nu ma straduiesc cat ar trebui.
      Multumesc! Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤ 😘 ❤

      Ștergere
    2. Scuze pentru greseli! Tot de pe telefon am scris. Am constatat ceva ciudat. Inima rosie pe tel. este neagra pe calculator. Oare de ce?
      Si nu stiu daca este vorba de straduinta, cred ca doar de credinta.
      Totusi suntem multa energie asa ca nu e de facut nimic, doar sa fim. Cam simplista exprimarea, insa de ce nu?
      Pupici si o seara placuta, Diana draga!❤️ 😘

      Ștergere
    3. Greseli... 😊 Nu-s greseli. Sa vezi ce-mi iese mie cand - rar! - trimit vreun sms! (ii tot scot "autocorectarea" si tot intra) :))
      N-am idee de ce e asa cu inimioarele - pe computer doar negre le vad pe blogspot (pe WP si altele sunt rosii sau sunt patratele, dar nu stiu cum ar aparea trimise de pe telefon).
      Cu cat mai simplu cu atat mai pe inteles. 😊
      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Seara frumoasa si tie! Pupici! 😘

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.