joi, 22 aprilie 2021

Păpădia. Legende și povești

Legenda păpădiei

S-a întâmplat cu mult timp în urmă, nimeni nu mai știe când. Pe cer trăiau cândva și mai multe steluțe strălucitoare, alături de părinții lor, Soarele și Luna. Mamei lor, Luna, îi plăcea să le dea strălucire imediat ce se întuneca și toate veneau când le chema, să strălucească pentru a lumina lumea. Într-o zi, un grup de steluțe n-a venit la chemarea mamei lor ci au continuat să se zbenguie, ascunzându-și fețele, puse pe șotii. Tot jucându-se, steluțele neascultătoare au alunecat, și-au alunecat până când au ajuns pe pământ, unde s-au simțit foarte singure și au început să plângă de dorul mamei și au plâns toată noaptea și le-a părut foarte rău că n-au ascultat. Dimineața, când tatăl lor, Soarele, a strălucit cu putere totul s-a trezit din somn, inclusiv micile steluțe - și-au început din nou să plângă când au văzut unde sunt. Soarele le-a strigat și când ele au privit spre el le-a zâmbit și steluțele au redevenit fericite. Apoi, Soarele le-a spus că de acum trebuie să strălucească pe pământ, nu pe cer, să facă pământul frumos.
De atunci, în fiecare dimineață când răsare soarele, păpădia se deschide și arată ca o stea galbenă care strălucește în iarbă. Păpădiile sunt fericite pentru că marginile de drum, câmpurile, grădinile - chiar și cele neîngrijite - sunt înfrumusețate cu lumina lor aurie.

Floarea copiilor

Cu mult, mult timp în urmă florile au avut o ceartă teribilă, care nu se mai termina, despre care este cea mai frumoasă, cea mai iubită de oameni și de zâne. În final, au căzut de acord să lase Zânele Florilor să decidă. Acestea au trimis pe cea mai bună și blândă zână să facă pace între flori și să aleagă pe aceea care va primi titlul de „floare perfectă”. Micuța zână a hotărât să supună florile unui test, adresându-le tuturor aceeași întrebare: „Unde ți-ar plăcea cel mai mult să trăiești?” Prima floare întrebată a fost Trandafirul. Trandafirul a răspuns că i-ar plăcea să crească pe lângă zidul castelului pentru ca reginele, regii, nobilii care treceau pe acolo zilnic să-i admire frumusețea și parfumul, petalele catifelate. Puțin încântată de răspunsul trandafirului, zâna a trecut mai departe și a întrebat Laleaua unde i-ar plăcea să trăiască. Mândră, înaltă, laleaua a răspuns: „Vreau să trăiesc într-o grădină publică unde oameni de toate condițiile ar veni să-mi admire culorile minunate, ținuta dreaptă și mândră.” Și de lângă lalea Zâna a plecat tristă, și-a tot mers până a ajuns într-o pădure, unde a întâlnit câteva Violete cărora le-a adresat aceeași întrebare. „Ne place în pădure, unde să nu ne vadă nimeni și unde copacii împiedică Soarele să ne strice frumoasa culoare.” Zâna a plecat mai departe, căutând alte flori pe care să le întrebe unde le-ar plăcea să trăiască. A vorbit cu Crinul Tigru, care i s-a părut mult prea sălbatic și mândru de culorile și parfumul său. Floarea Soarelui abia i-a răspuns la întrebare, fiind prea ocupată să se învârtă după Soare. Orhideele voiau să fie scoase la dans pe rochiile tinerelor. Narcisa era preocupată să-și admire reflexia în oglindă apei...
Dezamăgită, cu lacrimi în ochi, Zâna era pe cale să renunțe, când a ajuns pe un câmp cu flori galben-portocaliu, pufoase, strălucitoare, pe tulpini lungi și subțiri; aveau frunze lungi și zimțate foarte aproape de sol, ca niște raze verzi. Păreau atât de fericite și de vesele pe acel câmp încât Zâna le-a privit nedumerită, pentru că nu le cunoștea. Le-a întrebat cum se numesc și unde ar vrea să trăiască. „Suntem păpădii” - a răspuns o floricică. „Vrem să trăim acolo unde putem fi găsite cât mai repede, unde sunt copii - să fim primele flori pe care le culeg primăvara copiii și le duc mamei și, mai apoi, când ne suflă semințele și-și doresc ceva să le purtăm dorința pe aripi de vânt. Vrem să trăim pe lângă drumuri și pe pajișți, să răsărim prin crăpăturile asfaltului pentru ca toți cei care ne văd să zâmbească fericiți văzând culoarea noastră strălucitoare.”
Pe măsura ce păpădia glăsuia Zâna se însenina tot mai mult și zâmbetul ei era tot mai larg. Știa că a găsit floarea perfectă. A spus păpădiei: „Păpădie mică, ești floarea o specială, perfectă, și dorința ta va fi îndeplinită. Veți înflori peste tot, din primăvară până în toamnă și veți fi cunoscute cu numele de „floarea copiilor”.
De atunci, Păpădia apare primăvara devreme și e întâlnită până toamna târziu, răsărind în cele mai neașteptate locuri, cu putere și hotărâre.

Nehotărâta care obține ce-și dorește

La începutul Lumii, Creatorul a trimis un înger să întrebe toate plantele cum vor să arate. Cu excepția Păpădiei toate au știut. Păpădia a primit răgaz o zi, să se mai gândească. În acea zi, Păpădia a privit spre Soare și văzându-l așa de frumos și-a dorit să fie galbenă și frumoasă ca Soarele. Până să apară îngerul a venit seara și Păpădia a văzut cât de frumoase sunt Luna și stelele, așa că s-a răzgândit: voia să fie ca Luna și stelele. Când a sosit, îngerul a găsit-o nehotărâtă: voia să fie ca Soarele, ca Luna și ca stelele. Ce să facă îngerul? I-a îndeplinit toate dorințele: păpădia arată mai întâi ca Soarele, apoi e rotundă și argintie ca Luna și mai apoi se transformă în steluțe.

Vântul de Sud și Fata cu părul de aur

Vântul de Sud, mult mai blând - și mai leneș - decât frații săi din Est, Vest și Nord, avea o deosebită plăcere să se miște încetișor, să se bucure de frumusețea lumii sau să stea nemișcat pur și simplu. Era, de felul lui, și cam timid. Într-o zi de primăvară, privind pe pajiște, a văzut o minunată ființă îmbrăcată în verde, cu părul uimitor de galben - ca razele de soare. S-a îndrăgostit pe loc, dar n-a îndrăznit să se apropie și să-i vorbească, mulțumindu-se s-o admire de la distanță; s-a gândit că-i poate vorbi a doua zi. S-a dus la culcare oftând, hotărât ca în ziua următoare să-i vorbească. A văzut-o și a doua zi, dar iar a ezitat, crezând că nu trebuie să fie prea grăbit, pentru că voia să-i propună să se căsătorească. În fiecare zi ezita, și timpul trecea. Într-o dimineață abia dacă i-a mai zărit părul de aur și s-a gândit că și-a așezat pe cap șalul verde, fiind supărata din cine știe ce motiv și nu era momentul s-o deranjeze. În ziua următoare a constatat c-a așteptat prea mult: părul ei strălucitor devenise alb, ca al unei femei bătrâne. Vântul de Sud a oftat de durere și dezamăgire și atunci aerul s-a umplut de pufuri argintii care zburau care-ncotro, și când a privit din nou spre ea, dispăruse. Le-a povestit fraților săi ce i s-a întâmplat, întrebându-i dacă nu e vina lor pe undeva. Aceștia au râs cu lacrimi auzindu-l și i-au zis că s-a îndrăgostit de Păpădie.
(o legendă a nativilor americani)

Tânărul grădinar și păpădia 

Cândva, cu mult timp în urmă, un tânăr a plantat în grădina casei sale o mulțime de semințe de flori alese să fie una și una de frumoase. Când florile au crescut și s-au deschis tânărul a constatat că între toate cele plantate de el sunt o mulțime de păpădii. Nedorind buruieni în grădina pe care o dorea cea mai frumoasă a luat legătura cu maeștrii grădinari de pretutindeni și fiecare i-a oferit câte o soluție, dar niciuna n-a avut rezultatele scontate: păpădiile continuau să apară. În final, tânărul s-a hotărât să meargă la palatul șeicului și să ceară sfatul înțeleptului grădinar regal. Acesta a stat cu el în grădină mult timp, discutând cum să scape de buruieni; i-a dat toate sfaturile pe care le primise deja și n-au dat rezultatele dorite. Atunci, bătrânul grădinar l-a privit lung pe tânăr și i-a spus: „Singurul lucru pe care ți-l mai pot sugera este să înveți să iubești păpădiile”.
(poveste sufi)

6 comentarii:

  1. Dragile de ele, acum le iubesc şi mai mult, că le ştiu povestea. Câte nu făceam din codiţele lor şi cât le mai suflam şi cât mai alergam după puful ăla, să avem noroc dacă-l punem în sân...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scriind aceste povesti mi-am amintit o multime de nazbatii: cum mi-am inverzit (mica fiind) costumasul alb tricotat de mama - cica m-am tarat prin papadii, in parc - cum il zapaceam pe tata sa-mi faca bratari, coliere si coronite din papadii - a incercat sa ma invete sa fac, dar nici azi nu stiu sa impletesc coronite din flori - si multe altele. Adevarate bijuterii papadiile! 😊
      Si noi faceam la fel cu pufii! Si azi suflu in papadii, dar numai pentru placerea de-a vedea "parasutistii" in zbor. 😊

      Ștergere
  2. N-am stiut legenda si povestile... Imi placeau mult papadiile in copilarie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-ar placea sa aflu si altele. 😊 Pe net sunt, in alte limbi, si mi-a fost cam lene sa le traduc si adaptez.
      Si-acum nu-ti mai plac papadiile? 😊

      Ștergere
  3. Ce frumoase povesti! Zilele astea am vazut multe papadii. In ambele ipostaze, ceea ce mi s-a parut un pic ciudat pentru luna aprilie!

    Cam dense zilele astea. Ma delectez si cu Summit-ul si cu spalatul geamurilor! 😊
    Pupici si o seara faina, Diana draga!❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi s-a parut "culmea" ca nu sunt asa de multe papadii intr-un loc unde mereu erau multe. Din cele cu pufi am vazut si in alti ani cand credeam ca n-ar trebui sa fie. Nu stiu care e "logica" papadiilor. 😊

      Eu n-am idee cand a trecut aceasta saptamana! Nu-mi zi de geamuri! :)) Imi facusem plan "marti" (sa zicem) sa spal geamurile a doua zi. Haha! A doua zi a dat frigul - cand s-a incalzit nu am mai gasit timp. Acum... ma intreb daca sa le mai spal - intr-o saptamana sunt la fel, de la praful ridicat de ventilatorul magazinului de la parter, in special. Of. Am obosit numai gandindu-ma la spalat geamuri.

      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Noapte buna, zi frumoasa, spor in toate! 😘 Pupici!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. ❤️ Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun comentariu si sa evit eventuale obraznicii ale unora la adresa prietenilor. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.