2021-04-18

Luna Aprilie cu ale ei

Cred că nimeni nu ar putea spune cu certitudine de unde-și trage numele luna aprilie, dar unele explicații există. În latină, luna e numită Aprilis, și ar proveni de la cuvântul „aperio”, „aperire”, care se traduce „a deschide” - în ideea, probabil, că în această luna se deschid mugurii plantelor. Cu mii de ani în urmă (înainte de anul 700 i.Hr.), luna aprilie era a doua în calendarul roman și avea 29 de zile. În anul 45 i.Hr., când Iulius Cezar a introdus noul calendar (calendarul iulian), luna aprilie a devenit a patra lună din an și avea 30 de zile.
Alte explicații ale denumirii lunii aprilie: ar proveni de la numele grecesc al zeiței frumuseții: Afrodita (Aphros) sau numele etrusc: Apru; în Roma antică luna aprilie era dedicată zeiței frumuseții; în prima zi a acestei luni avea loc un festival dedicat zeiței.
Grecii antici numeau luna aprilie Mounichion (de fapt, astfel se numea jumătate din aprilie și jumătate din mai); atenienii antici aveau mai multe calendare.
În calendarul popular românesc luna aprilie se numește și Prier (deschizător); unii cercetători sunt de părere că „Prier” provine de la verbul „a prii” - timp prielnic pentru semănături și lucrări în gospodărie. Vremea înșelătoare, timpul neprielnic pentru lucrările de primăvară (friguros, secetos) anunță sărăcie și luna aprilie mai e numită „Traistă-n băț”. În folclorul românesc se spune că „Prier priește, dar și jupuiește” - aluzie la zilele neprielnice muncii la câmp. Alta denumire: Florariu (înfloritor).
În Prier, câmpurile se închideau - oile și vitele nu mai erau lăsate să pască libere. Se începea formatul turmelor, se tundeau oile care urmau să urce la munte, ciobanii începeau repararea (sau construirea) stânelor, țarcurilor pentru animale.
Se spune că atunci când vine cucul (pe la jumătatea lunii aprilie) se instalează cu adevărat primăvara.
Curiozitate? Luna aprilie începe, în anii bisecți, cu aceeași zi a săptămânii ca luna ianuarie și cu aceeași zi a săptămânii ca și iulie în toți anii.

Superstiții despre vreme în aprilie

Vremea în aprilie e capricioasă: când frig, când cald; cald sau ger.
Dacă în luna Prier este vreme frumoasă, călduroasă luna mai va fi rece, cu posibile înghețuri și vara va fi furtunoasă Dacă e frig și înnorat în aprilie în luna mai va fi cald și frumos. Dacă tună și fulgeră în aprilie de ger nu trebuie să ne temem. Negura la răsărit e semn bun pentru anul în curs.

Sărbători în luna aprilie

În această lună sunt și unele sărbători/comemorări religioase și laice. Între acestea:
Ziua Păcălelilor, de 1 aprilie. O superstiție spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12, altfel aduce ghinion.
În ziua de 1 aprilie este marcată și Ziua internațională a păsărilor; evenimentul marchează reîntoarcerea păsărilor din zonele unde au iernat și are ca scop conștientizarea publicului despre necesitatea ocrotirii habitatelor acestora.
3 aprilie e Ziua Jandarmeriei Române - e marcată data la care, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc și a semnat actul de înființare.
În 7 aprilie e ziua internațională a sănătății - e marcată înființarea Organizației Mondiale a Sănătății în anul 1948.
În 8 aprilie este Ziua Internațională a Romilor - declarată oficial în anul 1990, în Polonia, la al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor, pentru a marca prima mare întâlnire internațională a reprezentanților romilor care a avut loc între 7-12 aprilie 1971 în apropiere de Londra.
În ziua de 11 aprilie este pomenit Sfântul Antipa, despre care se crede că vindecă durerile de dinți. Sfântul s-a rugat ca cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de boli (între care și durerile de dinți).
18 aprilie, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice - această zi a fost instituită în anul 1983 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
21 aprilie (1689) - Marele incendiu din Brașov.
22 aprilie - Ziua Planetei Pământ; e ziua în care s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. A fost fondată în anul 1970 de un senator american, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată pentru mediu.
22 aprilieîncepe în Bucuresti "fenomenul Piața Universității".
Ziua de 23 aprilie este dedicată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.
24 aprilie - Ziua Comemorării Genocidului Armean
În 25 aprilie anul acesta este Intrarea Domnului în Ierusalim/Duminica Floriilor (Sfântul Apostol Evanghelist Marcu)
În 29 aprilie e Ziua Mondială a Dansului, celebrată din anul 1982 - e comemorată astfel și ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727-1810).

Image by _Alicja_ from Pixabay

12 comentarii:

  1. Foarte interesant articol.!
    O mulțime de evenimente importante sunt în acestă lună, iar eu despre unele nici nu știam.
    O săptămână superbă îți doresc, Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere.
      Despre unele am aflat si eu de curand - si sunt aproape sigura ca nu le voi retine pe toate, daca nu recapitulez din timp in timp. 😊
      Multumesc, Stef! Saptamana superba iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Câte lucruri interesante am aflat! Îţi mulţumesc, Diana! Nu ştiam multe dintre lucruile legate de luna asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, Potecuta! Mi-ar placea sa declar ca voi tine minte tot ce-am aflat (si am scris aici), dar sper ca imi voi aminti cand/daca va fi "nevoie". 😊

      Ștergere
  3. Foarte interesantă prezentarea lunii aprilie cu ale ei! Multe lucruri nu le știam și mulțumesc că m-ai luminat.

    Să ai o săptămână excelentă, dragă Diana! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, Zina draga! ❤️ Multumesc pentru apreciere.

      Multumesc. Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  4. Esti teribila cu aceste informatii! De marea majoritate habar nu aveam!
    Ce rabdare ai sa culegi astfel de lucruri!
    Si eu vin si le iau de-a gata! 😊 Multumesc frumos, draga mea!
    Multumesc si pentru floricelele mov. Una din culorile preferate.
    Pupici si o seara placuta, Diana draga!
    Pe aici tocmai a plouat un pic...❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru compliment, Suzana draga! Ooo! Vino si ia, daca ti-e ceva util. 😊 Pentru mine sunt utile astfel de compilari deoarece imi abat gandurile de la ceea ce nu-mi place - nu e "fuga de realitate", ci doar o "linistire a mintii/sufletului" - o "racorire", sa zic asa. Uneori aleg desenele animate sau basmele. 😊
      Cu drag! Si mie imi place culoarea - imi plac si aceste floricele, cu parfumul lor puternic (anul acesta nu sunt pe aproape asa de multe ca in anii trecuti, cand parfumau aerul).
      Aici ploua cate un pic (sau mai mult) de cateva zile - e o umezeala teribila!
      Multumesc. Noapte buna si zi frumoasa iti doresc, cu drag! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere
  5. Interesanta sinteza! Aprilie e singura luna care incepe cu pacaleli. Teoretic. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere!
      Teoretic. 😊 Altfel, suntem pacaliti: ba e cald, ba e frig, ba e soare, ba ploua si tot asa.

      Ștergere
  6. Foarte interesant!
    Multumesc!

    P.s.
    Din istoricul zilei de azi am optat sa postez despre inceputul fenomenului Piata Universitatii din anua 1990

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere.
      Cu placere.

      Am vazut; m-am intristat deoarece pare ca nu reusim sa rezolvam ceva cu adevarat esential.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.