Brățară cu cireșe. Festivalul fructelor de vară

Pentru că-mi plac (nu doar) brățările foarte mult am ales să confecționez o brățară cu cireșe pentru tema din această săptămână a Festivalului fructelor de vară.

Inspirația a venit aproape instantaneu în timp ce priveam modelele sugerate de Niko, pe al cărei blog este tabelul pentru înscrierea titlurilor postărilor celor care se joacă.

Materiale folosite (ce-am avut prin casă): o fâșie dintr-un „pet” de apă minerală la juma' de litru, piele, sârmă moale, ață și bile din ceramică (dintr-un șirag pe care nu l-am mai purtat în ultimul timp).

Plasticul l-am învelit (prin lipire cu adeziv) în piele vernil (păcat că nu se vede bine culoarea pe care o consider super) și am adăugat o „crenguță” decupată din piele maro pentru a nu fi prea monotonă brățara.

Cireșele sunt agățate pe „codițe” din sârmă înfășurată în ață cu ceva sclipiri argintii, legate mănunchi. Frunzele sunt o bucată de piele înnodată și crestată pe margini (înainte de-a o înnoda). Cireșele sunt lipite de brățară cu silicon (la cald).

Brățara nu e tocmai frumos finisată dar fiind prima dată când lucrez o brățară în acest „stil” zic că-i prototip care poate fi îmbunătățit. Are „avantajul” că e flexibilă, brățara, și se potrivește mai multor dimensiuni de încheieturi.

Foarte scurtă istorie a brățărilor

Brățările par a se purta din cele mai vechi timpuri (anul 5000 i.Hr., în Egipt). De-a lungul istoriei au avut importanță atât în cercurile laice cât și în cele religioase; au fost purtate ca protecția împotriva spiritelor rele, ca semn al stării civile, iar în unele culturi erau purtate pentru ca iarna să se transforme în primăvară mai devreme decât mai târziu.

Cele mai vechi brățări erau făcute adesea din materiale naturale: iarbă, flori etc., dar și din crenguțe sau scoici și chiar din oase de animale sau pietre. Mai apoi, brățările au fost confecționate din cupru sau bronz și, pe măsură ce omenirea evolua, din aur și argint; azi, argintul este cel mai comun material pentru brățări, și li se adaugă pietre prețioase sau semiprețioase (evident, sunt și din aur).

Cercetătorii par a fi de acord că în Egiptul antic brățara avea doar rol decorativ, „la modă”. În alte culturi, brățările au avut (mai au) un rol important în ceremoniile de nuntă.

Unele sunt menite să protejeze încheieturile – cum erau brățările din piele ale soldaților greci, de exemplu, care au devenit în timp parte tradițională a uniformei lor militare. Dar tot brățări erau și cele purtate de sclavi pentru a li se cunoaște proprietarul.

Brățările erau purtate atât de femei cât și de bărbați cam până în evul mediu, când au devenit un accesoriu purtat în special de femei. În secolul XX bărbații au început să poarte din nou brățări; sunt confecționate din diverse materiale (au chiar forme diverse), cu diferite semnificații / scopuri sau doar ca accesoriu fără altă semnificație decât... modă, și sunt purtate de femei, copii, bărbați.

Chiar și în secolul XXI, oamenii poartă brățări cu diverse talismane, simboluri ale zodiei sau „piatra natală” (piatra zilei de naștere la încheietura mâinii dăinuie din timpuri străvechi). Există brățări despre care se crede că ajută la vindecare și prosperitate, și brățări care protejează împotriva deochiului etc..

La un moment dat, brățările au fost modul prin care clasa bogaților își afișa bunăstarea și locul în societate. 

Azi, mulți poartă brățări care arată apartenența la un grup sau care arată o cauză pe care o susțin (de exemplu, benzile de cauciuc imprimate cu simboluri sau cuvinte care se poartă la încheietura mâinii).

Prietenii pot schimba între ei brățări asortate confecționate din șnur și legându-și unii altora brățara la încheietura mâinii simbolizează legătura dintre ei. În China se obișnuia ca părinții să ofere copiilor brățări de jad pentru a-i asigura de dragostea și protecția lor.

Cu sau fără simbolistică, mie-mi plac brățările! Știu, mă repet. În mod cert voi purta și brățara pe care am confecționat-o cu această ocazie, dar nu știu încă la ce s-o asortez.

Cireșe pictate pe un vas din plastic

Săptămâna aceasta a Festivalului fructelor de vară, notată în Calendarul ReCreativ, se încheie luni și tema este „fructe desenate, pictate”.

Am scris în titlu „pictate” pentru că am folosit vopsea (peste marker, în cazul fructelor nu și al frunzelor). A fost unul dintre modelele postate ca sursă de inspirație pe blog la Niko, unde este și tabelul pentru înscrierea în joc – m-am „repezit” la acest model pentru că mi s-a părut cel mai simplu. Și chiar a fost ușor!

În plus, aveam nevoie de un vas mititel pentru un alt cactus desprins din „capul” unui cactus mai mare.

Am folosit un vas mic, de la ceva brânză cu smântână; i-am făcut și găuri „în dos”, să se scurgă un eventual surplus de apă; tăvița e un capac de borcan.

În martie am desprins din același cactus mare doi mai mici: unul scund și unul lung. Cel scund nu a crescut, cel mare s-a pleoștit.

Nu prea-i mai înțeleg pe cactuși! Cu nu foarte mult timp în urmă îi aveam mari, frumoși, cărnoși, și-apoi i-a apucat să se usuce rând pe rând, în mod accelerat. S-or fi supărat pentru că acord atenție și altor plante?! Mă gândeam că nu sunt așa de supărăcioși cactușii! Or fi vanitoși, pe sistemul „nu mă mai joc cu tine dacă te joci și cu alții”.

Cireșe albe pompon. Festivalul fructelor de vară

M-am trezit în dimineața zilei de întâi mai, mi-am făcut cafea și când am terminat de băut cafeaua era 31 mai. Mă gândesc că ar fi același lucru dacă n-aș mai zice „luni, marți, miercuri...” ci „ianuarie, februarie, martie...” la cât de repede am senzația că trece timpul.

În săptămâna care se încheie cred că am muncit la cooperativa „munca în zadar”! Nimic n-a fost cum nu doar speram ci știam (daaa! câtă infatuare!!) că ar trebui să fie.

Pentru Festivalul fructelor de vară, jocul găzduit de Niko (pe al cărei blog este tabelul de înscriere) am avut de pregătit „fructe din fire”.

Am văzut un model de cireșe pompon și m-am repezit să le fac! N-am prea avut spor pentru că tot altele îmi solicitau prezența, dar tot am făcut șapte cireșe albe - galbene ca Soarele. Da, se coc pe la sfârșitul lunii iunie dar nu am material pentru ceva fructe roșii și să cos, croșetez, tricotez nu știu.

Nu, nu sunt corcodușe – corcodușele au codițe scurte și, în plus, la acest moment (în cartierul acesta) au dimensiunea boabelor de mazăre (un pic mai mari sunt unele, dar nu cu mult) și sunt verzi (cele roșii, corcodușele, sunt vineții, dar tot mărunțele).

În grabă, bineînțeles că am greșit! Numai în capul meu „fructe din fire” înseamnă fructe din ață și sârmă! 

Codițele sunt din sârmă înfășurată în ață. Știți vorba ‘ceea: o întorci ca la Ploiești! O întorc, și-mi zic că și sârmele sunt... fire (pentru că sunt) – sigur, e doar o scuză!

Cu frunzele m-am cam chinuit și în final am ales să lipesc câte un „snop” de ațe la două dintre cireșe.

Coșulețul e învelit în plasă de la fructe. 

Mama ar spune cam așa: „Diana, ai fușerit”. Cu toate scuzele mele, ar avea dreptate. M-am grăbit; nu mi-au ieșit așa cum le-am gândit inițial și... asta e.

Omul superior sau nobil

Confucius, când se referea la conduita și caracterul oamenilor, a folosit un termen care de-a lungul timpului a fost tradus diferit: „om superior”, „om nobil”, „bărbat nobil” sau simplu „domn”, dar și „persoană înțeleaptă, politicoasă, onorabilă”. Având în vedere societatea patriarhală existentă în vremea lui Confucius și unele dintre „zicerile” lui cu referire la femei, cred că se referea la „bărbatul nobil”, dar îmi place mai mult sensul accentuat mai sus - chiar de-ar fi cu referire doar la bărbați, nu-i problemă (măcar de-ar fi toți oameni superiori în sensul dat de Confucius). Oameni superiori în conduită și caracter, nu superiori prin comparație cu alte ființe umane în calitatea lor strictă de ființe umane. Că unii se cred superiori altora doar pentru că ajung să citească un prompter la TV – de exemplu – e altă discuție.

Confucius le prezenta discipolilor săi (și nu numai) atributele unui om superior și îi îndemna să-i admire și să-i imite fără ezitare pe acești oameni superiori moral, înțelepți etc..

Unele dintre virtuțile pe care le-a predicat Confucius sunt compasiunea, bunele maniere, loialitatea, respectul, integritatea, altruismul, omenia, armonia socială.

Ce spunea Confucius despre omul superior:

Iată patru dintre trăsăturile unui om superior: în comportamentul său este modest; în slujirea superiorilor este respectuos; în hrănirea oamenilor este bun; în a ordona oamenilor este drept.

Ceea ce caută omul superior este în sine, ceea caută omul mărunt este în alții.

Omul nobil are mintea deschisă și nu are prejudecăți.

Omul superior e modest în discurs, dar excelează în acțiunile sale.

Omul superior subliniază calitățile altora, nu accentuează defectele.

Omul superior se gândește întotdeauna la virtute; omul inferior se gândește la confort.

Omul superior înțelege ce este drept; omul inferior înțelege ce se va vinde.

Omul superior în gândire e calm și statornic; omul inferior în gândire e agitat și îngrijorat.

Omul superior impune cu ușurință respect, fără mândrie; omul inferior are mândrie dar nu impune cu ușurință respect.

În relația cu lumea, omul superior nu e pentru nimic și împotriva a nimic; standardul său este dreptatea.

Când ar trebui să vorbești cu o persoană și nu vorbești cu ea, o pierzi. Când nu ar trebui să vorbești cu o persoană și vorbești, îți pierzi respirația. Înțelepții nu pierd nici oameni și nici respirația.

Un om inferior se minunează de lucrurile neobișnuite; un om superior se minunează de lucrurile obișnuite.

Cunoașterea este doar strălucire în organizarea ideilor, nu înțelepciune. Omul cu adevărat înțelept trece dincolo de cunoaștere.

Așa cum apa se modelează după forma vasului care o conține, tot așa omul înțelept se adaptează circumstanțelor; el știe când să opună rezistență și când să se lase dus de curent.

Postare pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Cei cu gândire superioară sunt atotcuprinzători, nu sunt blocați în doctrine; ei au mintea deschisă ideilor și informațiilor dar nu sunt sclavii acestora.

Căpșunel între căpșuni

Căpșunel a fost solicitat să stea de pază la căpșuni. Lupul paznic la oi! Grea sarcină a primit, dar s-a conformat și stă, aproape leșinat de poftă, lângă șase căpșuni.

Tema cu numărul patru din Festivalul fructelor de vară, jocul găzduit de Niko, este despre confecționarea fructelor 3D. Am ales căpșunile deși puteam alege orice fruct. Se pare că-mi plac foarte mult căpșunile; nu doar să le mănânc, ci și să le confecționez.

Când am văzut o tanti cum confecționează „Căpșunei” n-am rezistat tentației și mi-am încercat talentul.

L-a luat cu leșin pe Căpșunel – se sprijinea de „zid”, să nu-i dezamăgească – total! - pe cei care l-au trimis să păzească fructele.

Instrucțiuni de confecționare la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=2vz2vArLElc&feature=emb_imp_woyt

Căpșunile din satin mi s-au părut cel mai ușor de făcut chiar dacă a trebuit să cos un pic cu mâna (deloc nu-mi place să cos cu mâna)

Indicații la adresa de mai jos, min. 2:23

https://www.youtube.com/watch?v=d7KQHkVNA_c

Căpșuna mare, din carton, îmi place cum arată (cea mică-mică mai puțin). Tiparul l-am copiat din poza aflată pe blog la Niko.

Am făcut și una din hârtie, și arată binișor (e cea de mărime mijlocie, după un tipar făcut din hârtie; foto dreapta).

Pentru a nu le lăsa împrăștiate pe lângă Căpșunel, le-am făcut cutii, din inelele de carton de la șervețele.

Cam atât.

Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm. (George Bernard Shaw)

Obezitatea e epidemică, din 3 mai

Așa-mi trebuie, dacă nu stau lipită de TV să ascult știrile, nu citesc presa! Aflu abia acum că din 3 mai lobiștii de la OMS au declarat că obezitatea a atins proporții epidemice. Scrie în Raportul făcut în urma unui congres despre obezitate care a avut loc în acest an și OMS (ce ne-am face fără Organizația Mondială a Sănătății?), prin reprezentanții ei de frunte, dă avertismente dure (cum altfel ar putea fi avertismentele?!) cu privire la obezitate.

Nu știu cum văd alții lucrurile, dar mie-mi pare a fi o altă statistică vrăjeală menită să-i abată pe oameni de la ale lor. Chiar au cântărit toți oamenii din Europa și-au ajuns la concluzia că 60% sunt obezi?! Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.

Când vrei să vinzi ceva creezi nevoia.

Mâine-poimâine apar iar șefi de stat și de guvern care ne arată cu degetul, amenințător, spunându-ne că suntem în război cu supraponderabilitatea și cu subponderabilitatea și trebuie luate măsuri drastice: la intrarea în toate spațiile publice închise sau deschise unde se vând produse alimentare vor exista cântare și unelte de măsurat înălțimea – portarul va calcula dacă indicele masei corporale se încadrează în standarde. Cine se încadrează intră; cine e sub sau peste standard vine după ce se îngrașă sau după ce slăbește, de la caz la caz (sau dacă se prezintă cu o listă de cumpărături scrisă și semnată de un nutriționist autorizat).

În mintea unora, toți oamenii trebuie să aibă masa corporală ideală, conform standardelor inventate tot de unii ca ei, să poată vinde pastile și aparate fel de fel.

Avem epidemia de diabet, de exemplu (despre alta de gen n-am auzit, dar nu înseamnă că nu există), și acum avem și de obezitate. Nu, n-am greșit. Epidemie și pandemie sunt termeni utilizați în general în cazul bolilor transmisibile, dar se folosesc și în cazul unor boli netransmisibile, pentru a sugera nevoia de măsuri urgente. Mda. Se mai spune că obezitatea e o boală. Și dragostea e boală, conform specialiștilor. Așa cum o spun specialiștii sună ca și cum toți oamenii s-ar îngrășa pentru că mănâncă mult. Sunt și unii care se îngrașă pentru că mănâncă mult și sunt sedentari dar obezitatea apare, mai des, în urma unor dereglări hormonale. Sigur, excesul de greutate poate conduce la diferite afecțiuni (tot specialiștii – cine alții? - ne informează că duce și la nu știu câte forme de cancer). Așa! Stresați oamenii speriindu-i, specialiștilor, să îi dereglați și apoi să-i tratați.

Cei care abia au ce să mănânce sunt, de regulă, bolnavi (și) de diabet – fără hrană corespunzătoare se poate întâmpla asta. Ups! Pentru epidemia de sărăcie nu există pastile?!

Se încurajează consumul de medicamente ceva de speriat, din punctul meu de vedere.

Nu cu mulți ani în urmă s-au luat de oamenii slabi: să nu mai apară pe podiumul caselor de modă și prin reviste/reclame oameni anorexici ‘că sunt unii care vor să-i imite și se nenorocesc.

Repede cu părerea despre slabi: anorexic, ftizic și mai știu eu cum dar pe scurt: bolnav.

E la modă să ai picioare strâmbe?! Se vor găsi mulți care să-și rupă picioarele pentru a le avea, mai apoi, la modă (e trist, dar e adevărat). Încerc să subliniez ideea că oamenii nu pot fi salvați prin interdicții impuse de lege.

Politicienii sunt cei care pun etichete oamenilor și tot ei vin, mai apoi, cu legi care să pedepsească pe cei care folosesc etichetele puse de ei.

Factori care determină obezitatea

Revin la raportul celor de la oms. Sunt specificați acolo câțiva factori care determină obezitatea, între care... digitalizarea. Se încurajează la greu comerțul online, au proliferat jocurile pe computer, o mulțime de aplicații care-i țin pe unii doar în fotoliu, aplecați peste dispozitive (urmează epidemia de discopatie cervicală?) – factori care impun, practic, sedentarismul. De ce să-mi mișc fizicul din fotoliu să merg să-mi cumpăr o pâine de la magazinul de peste drum când mi-o poate aduce curierul?

Măsuri posibile

Directorul regional oms pentru Europa zice că anumite măsuri pot fi luate pentru ca traiectoria obezității să se schimbe. Între acestea: crearea unor medii mai favorabile, promovarea investițiilor și a inovării în domeniul sănătății, dezvoltarea unor sisteme de sănătate puternice și rezistente.

La ce se referă cu medii mai favorabile el știe (ce idei are pentru îmbunătățirea acestor medii nu mai spune). Sisteme de sănătate puternice și rezistente... Rezistente la ce?! La foc, probabil, în cazul Ro. Puternice în ce sens? Medicina a cam devenit comerț: ai bani, ești tratat pe măsură, n-ai bani... cumpără-ți o aspirină și nu mai consuma aerul din spital.

Când zice de inovarea în domeniul sănătății e la mintea cocoșului la ce se referă: genele! Nu de la ochi, cele din ADN. Au descoperit gena obezității, da! După mai mult de 20 de ani de cercetări care au inclus secvențierea genetică în masă. Speră să facă ceva pastile, să fie recomandate oamenilor pentru a le induce starea de sațietate. Cu astfel de pastile au rezolvat și foametea în lume – în viitorul apropiat, se pare, va fi atins obiectivul 2 al ONU.

Implementarea unor măsuri prin care restaurantele sunt obligate să prezinte informații nutriționale - să facă acest lucru și pe aplicațiile online, iar serviciile care livrează mâncare să fie clasificate ca afaceri din domeniul alimentar pentru a putea fi trase la răspundere ca restaurantele mai sus amintite – este altă idee a lobiștilor de la oms.

O altă măsură ar fi taxa pe zahăr, bani care se colectează la bugetul de stat (pentru un sistem de sănătate mai puternic, desigur).

Și vânzătorii ar putea da sfaturi nutriționiste, recomandând clienților cam ce să cumpere pentru a se menține sănătoși.

Aici îmi dau mai tare cu opinia de gard: ce-ar fi să interzică toate porcăriile de alimente care conțin fel și fel de chimicale care, cică, nu dăunează sănătății dacă sunt consumate în cantități mici. Ce înseamnă mic în context?! Dacă un E-x (de la E-urile alimentare) apare pe eticheta a mai mult de jumate din produsele pe care le consumă un om într-o zi e cantitate mică sau mare?! Cine stă să adune procentele de E-uri din majoritatea alimentelor care se comercializează?

Sigur va fi cineva care să spună că fără E-uri ar fi prea puțină mâncare pentru câți oameni sunt pe Terra! Dacă-i așa, de ce se aruncă – zilnic! - tone de mâncare?!

Ia să nu mai fim stresați, de administratorii statelor, cu birocrația, cu taxele și impozitele, cu pensii și salarii mici, cu foametea, cu crize economice și energetice, cu războaie, cu terorismul și cu fel și fel de vrăjeli de doi bani pentru care trebuie să suportăm fel și fel de măsuri de austeritate (și să ne descurcăm și să înțelegem) pentru binele general (binele colonel e în retragere)

Cum par a rezolva indivizii aceștia problemele?! Punând reflectoarele pe diferite categorii sociale: grași, slabi, săraci, fumători, bătrâni, (bruneți, blonzi) etc. acționând – aparent – cu intenția de a-i marginaliza, să accepte mai ușor anumite cuceriri ale științei și sfaturi de la specialiști sau să stea ascunși dacă nu vor să înțeleagă că unii le vor binele.

Mulți ne vor binele! Să nu-i lăsăm să ni-l ia. Din punctul meu de vedere fiecare om știe ce e mai bine pentru el, știe cum și când și unde se simte bine, știe ce-i place și știe că poate alege să schimbe multe în viața lui (ceea ce se poate schimba).

Mi se pare sau unii au ridicat ipocrizia la rang de politică de sănătate? Ce urmează? Vor declara supraponderabilitatea și subponderabilitatea ilegale și vor stabili amenzi pentru cei care nu vor să ia măsuri (medicamente, operații, modificări în ADN etc.) pentru a se încadra în standardele stabilite de niște unii care n-au ce face?

Surse online:

La adresa de mai jos poate fi descarcat raportul oms, în limba engleza:

https://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/obesity/publications/2022/who-european-regional-obesity-report-2022

„gena obezitatii”:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/descoperire-revolutionara-o-mutatie-genetica-rara-ii-fereste-pe-oameni-de-obezitate-1591697

alte studii genetice în materie:

https://raportuldegarda.ro/studiu-genetica-obezitatii-14-mutatii-in-13-gene-influenteaza-greutatea-corporala/

Când muzica e poluare fonică

Lumea – prin lobiștii de la oms (organizația mondiala a sănătății) și excepționalii lideri politici ai lumii – se „pregătește” pentru apropiata "pandemie" de variolă a maimuței, care „se ia” de la rozătoare; alții au parte de șuieratul obuzelor și gloanțelor din "război" și pe mine mă doare de poluarea fonică! Deh! Trebuie să se gândească cineva și la poluarea fonică.

Concertele ocazionale, chiar și când durează 2-3 zile, știi că se termină și nu trebuie să suporți zgomotul timp de luni de zile, trei zile pe săptămână.

Orașul Brașov se vrea „verde”! Stoparea poluării fonice nu pare a fi pe agenda celor care sunt toată ziua cu „orașul verde” în gură.

Foarte mulți dintre cei care se referă la zgomotul ambiant au în minte doar traficul: rutier, feroviar, aerian. Acestea trei sunt cele mai mari surse de zgomot, e foarte adevărat, și UE se „luptă” din greu să-l diminueze. Cică statele, regiunile, orașele iau fel și fel de măsuri să-l stopeze. Între aceste măsuri se numără și introducerea așa-zisei „zone liniștite” (parcuri, rezervații naturale) unde pot merge oamenii pentru a scăpa de zgomotul orașului.

Acum fac un exercițiu de imaginație: toată săptămâna suportăm „zgomotul orașului” (unii suportă și zgomotul de la locul de muncă) și la sfârșit de săptămână „evadăm” în „zonele liniștite”. Superb! Ne auzim gândurile, ne relaxăm, inspirăm adânc! Mergem acasă și vine noaptea. Somnul promite a fi unul bun, adânc, odihnitor, după atâta inspirat de aer curat, fără să sune alarma dimineața să știm că trebuie să ne pregătim pentru muncă sau școală. Ups! Ce-i asta?! Urlă muzica! Răsună tot cartierul! Vibrează stelele pe cerul senin al nopții! Păsările se foiesc printre crengile unde și-au început somnul la lăsatul serii. Probabil că și insectele au fost tulburate... Nici nu-ți trebuie sculă de măsurat să-ți dai seama că zgomotul e peste 55 db. Îți țiuie timpanele și te întrebi ce-ai rezolvat cu „rezervația naturală” în care ai inspirat adânc aer curat. Îți spui că, deh, se distrează oamenii la sfârșit de săptămână, ești înțelegător. Dar se repetă gălăgia la fiecare sfârșit de săptămână, de șase luni și ceva, de vineri până duminică inclusiv, de la ora 22 până pe la 3-4-5 dimineața (uneori mai puțin). Începi să te întrebi ce fac polițiștii. Poate că nu aud din sediul unde sunt 24 de ore din 24, dar la intervale anumite patrulează prin oraș. Muzica urlă pe o arteră principală – pe acolo nu se patrulează?! Așteaptă, ei, să reclame cineva, punctual? N-ar trebui să aștepte, pentru că în atribuțiile lor intră și faza cu „ocrotirea ordinii și liniștii publice”, iar când decibelii se aud dintr-un local public numit club pot interveni fără să fie sesizați de cetățeni – e vorba despre „liniștea orașului”, despre protejarea mediului și sănătății oamenilor. Polițiștii au dreptul să constate „flagrantul de zgomot” și să sancționeze vinovatul (exact așa cum au dreptul să-l rețină pe hoțul prins în flagrant).

Există așa-numite regulamente de funcționare a acestor cluburi: zgomotul lor nu trebuie să se fie auzit de cei care nu vor să-l asculte. Trebuie izolate fonic, altfel spus, pentru ca cei care vor să se distreze să aibă liber la distracție iar cei care vor să se odihnească să aibă o șansă reală la odihnă.

Poluarea fonică e dezastruoasă – aproape ca cea atmosferică! Oamenii expuși pe termen lung la zgomot pot avea parte de o mulțime de neajunsuri: disconfort, efecte negative asupra sistemului cardiovascular și asupra sistemului metabolic, tulburări de somn, tulburări cognitive la copii, și altele.

La sfârșit de săptămână se presupune că oamenii au dreptul – prin lege – la zile de odihnă. Îhî! Unii oameni! Acei oameni care n-au baftă de cluburi în zona rezidențială, cluburi ai căror proprietari nu respectă legea.

De aparatele pentru aer condiționat doar amintesc: chiar dacă nu e depășită limita de zgomot admisă, un zgomot mai mic dar continuu distruge creierii celor care sunt obligați să-l suporte. În unele state, pentru zgomotul ambiant produs de te miri ce făptuitorul e pedepsit penal.

Speri ca măcar la sfârșit de săptămână să ai parte de liniște! Speri, mata, dar speri degeaba! Culmea! La sfârșit de săptămână, în unele locuri, nu e liniște nici ziua și nici noaptea – e liniște noaptea doar în „zilele lucrătoare”, dar nu și în zilele în care ai „dreptul legal la zile de odihnă”! Unii agenți economici încalcă oamenilor acest drept și nimeni nu pare să se sesizeze. S-or gândi că „zile de odihnă” nu include nopțile aferente?

Asta se cheamă „agresiune prin zgomot”. Un local cu activitate de discotecă nu poate funcționa oriunde, oricum.

Îți trebuie curaj să spui da jocului și odihnei într-o cultură în care oboseala e văzută ca un simbol al statutului social. (Brené Brown)

Image by Jeon Sang-O from Pixabay