marți, 5 februarie 2019

Eu ce să zic?

Pentru că am început capitolul “cum mă fac de râs” mai scriu una, după ce am recunoscut public că, indirect, spre ruşinea mea, am trimis la naiba o necunoscută.
In 2017 am găsit in debara o pereche de ciocate (cizme/botine cu vârf ascuţit). Mi-au plăcut (îmi plac) foarte mult şi le-am păstrat, ştiind că moda va reveni (nu e că mi-ar păsa de modă in mod deosebit, dar). Le-am luat şi le-am dus la cizmarul din apropiere, să-i schimbe flecurile - nu mai fusesem la cizmar de ani şi ani, nici nu mă gândeam că mai există astfel de ateliere. Un cizmar foarte lăudat de cei care au beneficiat de serviciile lui - asta are legătură pentru că m-am dus de două ori după încălţăminte şi n-a fost gata reparaţia, aşa că a doua oară le-am luat nefăcute, deşi se oferise să le facă “pe loc” (mi-am luat şi banii înapoi, desigur - plătisem ca “şmechera”, toţi banii, nu in rate, cum făceau toţi; poate de-asta n-a reparat ciocatele!).
Merg a doua oară după ciocate. Pentru a ajunge in atelier trebuie coborâte câteva trepte, spre subsolul casei. Era toamnă, era vreo şase seara, prea multă lumină nu era pe acolo. Cobor o treaptă şi pe uşa atelierului năvăleşte un bărbat înalt, solid. Tresare vizibil, şi-i cade dintre degete ţigara pe care voia s-o aprindă.
- Ce m-aţi speriat! exclamă, apoi se apleacă după ţigară.
- Fain! mă amuz, şi fac pe deşteapta: Arăt de speriat! 
- Eu ce să zic? face el.
Cred că in acel moment aveam faţa uneia care şi-a făcut lifting facial singură: ochi căscaţi, gură căscată! “Să zici că nu e chiar aşa!!!” am zis in gând, ‘că tare n-am reuşit să articulez cuvintele! 

14 comentarii:

  1. am râs cu lacrimi <3 Diana draga, uite asemenea întâmplari iti scot la iveala adevaratul caracter - esti un om normal, cultivat si cu ascutit simt al umorului (numai oamenii inteligenti poseda asa ceva!) Ai un spirit de observatie puternic si treci tot ce se intâmpla în jurul tau, prin filtrul mintii si inimii tale. De aceea, tot ce scrii - chiar daca descrii faze... urâte sau ciudate, ele sunt foarte frumoase <3 ☺☺☺ Te pup si te îmbratisez

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru complimente, draga mea Carmen! <3
      Daca astfel de faze mi s-ar fi intamplat pana pe la vreo 20 si ceva de ani m-as fi "consumat", si abia dupa mult timp m-ar fi amuzat - azi ma amuz exact cand se intampla! :)) Faza cu "sperietoarea" m-a ajutat sa nu ma enervez cand am aflat ca nici de data aceasta nu fusesera schimbate flecurile. :)
      Te imbratisez si eu! Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  2. Hahahahaha ....
    Ce badaran! Unde-i întalnesti fata mea?
    Sa nu-mi spui ca toata Ro sa umplut de ei! OMG! Hahahaha ...

    Zi cu soare fara ... sperietoare! Hahahaha...
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faza m-a ajutat sa nu ma enervez cand am aflat ca nici atunci nu erau gata ciocatele! :)
      Nu i-as zice badaran, pentru ca, deh! m-a mancat limba si-a trebuit sa comentez. :)) S-o fi jenat ca s-a speriat atat de tare iesind de la lumina si vazand in faţa lui o umbra conturata din penumbra. :)) Asta nu inseamna ca sunt vreo frumusete! :)) Dar nici de speriat! Sper! :))
      In Ro au fost si sunt multi badarani (femei si barbati deopotriva)! :)

      Multumesc, Ella draga! Zi frumoasa iti doresc si eu ţie! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Cred că nu se aştepta să zici ceva, a rămas fără replică :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o varianta la care m-am gandit mai apoi! Daca am facut pe desteapta... :)

      Ștergere
  4. Ce faaază! Se vede că l-ai speriat rău de tot apărând pe neașteptate și l-ai lăsat fără replică! 😂😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. El a ramas, poate, fara replica, dar mi-a servit... o replica ce m-a lasat muta! :))
      Zi frumoasa! <3

      Ștergere
  5. Ha, ha, ce întâmplare! Pentru ce a zis... parcă n-aș râde. Cam așa se întâmplă când vrem să fim deschiși și prietenoși cu cine nu trebuie. Și se întâmplă adesea ca unii să-și ia nasul la purtare, chiar ca niște bădărani.
    Despre partea cu neexecutarea lucrării de reparație a încălțărilor, asta mă irită cel mai mult. Am dus odată niște ghete la un asemenea „meșter”. Nimic greu, doar de schimbat un fermoar stricat. Am așteptat mai bine de o lună și ghetele nu erau gata. Când i-am zis să mi le dea așa, că le fac în altă parte, a dat-o cotită că mi le face într-o oră. Deci... se putea și mai repede. Problema e că le-a făcut prost, la câteva zile după asta, fermoarul s-a descusut, de bine ce fusese prins. Nu m-am mai dus cu el înapoi, am preferat să-l cos singur, cu acul, decât să mai dau ochi cu marele „meseriaș”... Și câți sunt așa... Iar dacă te mai iau și la glume nesărate...
    Zi bună, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In exact acel moment, nu am râs, dar mai apoi...! :)) A fost si vina mea - puteam sa tac. :)
      Cel pe care l-am speriat nu era cizmarul, era un client care se grabea sa iasa.
      Cand am aflat de existenta acelui atelier in apropiere am fost foarte bucuroasa, iar faptul ca trei persoane l-au laudat pe mester m-a determinat sa duc ciocatele, pentru ca era toamna si se potriveau. :)
      E tare neplacut cand se intampla asa... "Pe vremuri" in cartier era un cizmar nemaipomenit! Lucra bine si niciodata nu am avut surpriza sa nu fie gata lucrarea in ziua in care a zis.
      N-o sa inteleg vreodata de ce meseriasii isi bat joc, practic, de munca lor... Cred ca merg pe principiul "nu mai vii tu, dar vin alti 100". :( Un alt motiv pentru care... n-are ursul coada. :(
      Multumesc, Alex draga! Iti doresc sa ai si tu zile senine! :)

      Ștergere
  6. Sa nu te apuci sa faci colecție de...memorabili din ăștia! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, nu! :) Imi amintesc una-alta cand vad/aud/citesc ceva pe undeva si daca tot se zice ca blogul e un fel de jurnal online adun aici... (si) colectia de bancuri cu mine in rolul principal. :)

      Ștergere