Apelul primit de la viitorul soţ al celei mai bune prietene
n-a mirat-o foarte mult pentru că ea era una dintre domnişoarele de onoare. O
ruga să îl întâlnească azi, la un restaurant din centrul oraşului. Îi plăcea
prietenul bunei sale prietene - şi la bărbaţi aveau aceleaşi gusturi dar
niciodată nu s-a întâmplat să fie geloase una pe cealaltă pentru vreun bărbat.
Nu s-a pregătit in mod deosebit pentru întâlnire, dar simţea
oarecare emoţie, deşi nu ar fi fost prima dată când ar fi fost numai cu el.
Acum avea sentimentul că îşi înşală prietena! A alungat gândul şi-a plecat la
întâlnire. El o aştepta in uşa
restaurantului; a condus-o înăuntru, unde au ocupat o masă lângă fereastră. Ospătarul
a venit imediat şi a luat comanda. Până când au sosit gustările au discutat
fleacuri, deşi ea ardea de nerăbdare să afle ce doreşte el, pentru că voia să
plece cât mai repede. Când acel gând al plecării se derula sub fruntea ei, bărbatul
i-a luat palma
dreaptă între ale lui. Ea a tresărit puternic şi l-a ţintuit cu privirea.
- Eşti sigură că nu vrei să fii iubita mea?!
Tânăra a rămas mută; simţea cum îi transpiră palma între ale lui şi a încercat
să o retragă. Dacă l-ar fi cunoscut înaintea prietenei sale da, i-ar fi plăcut
foarte mult să fie iubita lui. Fragmente de amintiri îi zburau acum prin minte
şi realiza că el pusese şi înainte astfel de întrebări, prin gesturi, cuvinte,
priviri. Inima bătea să-i spargă pieptul şi el îi reţinea mâna.
- De ce faci asta?! a reuşit să întrebe. Vrei să alungi
prietenii din jurul viitoarei tale soţiii?
- Nu - spuse hotărât. Vreau doar să ştiu, cât se poate de
clar, că nu există cea mai mică şansă să fim împreună. Îmi place Ina, mi-e
dragă, dar după ce am început să te cunosc mai bine pe tine…
- Aşa ceva nu se poate. Dacă nu-mi eliberezi mâna iese urât.
El i-a eliberat mâna.
- Te rog să nu-i spui Inei. Chiar vreau să mă căsătoresc cu
ea.
Femeia s-a ridicat şi a ieşit din restaurant ca vântul. Picioarele
îi tremurau, obrajii îi ardeau, tâmplele îi zvâcneau şi buzele îi erau uscate.
Nu putea gândi raţional. Mergea pe străzi aiurea, cu gândul numai la prietena
ei. Cum putea să-i spună aşa ceva cu o săptămână înainte de nuntă?! Nu se
gândea să fie iubita acelui om, dar va crede asta prietena ei? Cum putea să mai
dea ochii cu ea şi soţul ei după această întâmplare?! Ar trebui să-i spună?
Spunându-i, exista riscul ca prietenia să se sfârşească. Acelaşi risc exista şi
dacă nu-i spunea, plus riscul nefericirii prietenei sale într-o astfel de
uniune matrimonială. Zeci de întrebări se alergau in mintea ei ca frunzele
uscate într-un vârtej de vânt. Avea o săptămână pentru a hotărî ce să facă.
Spera să intervină ceva şi situaţia să dispară. Se simţea ruptă in două!
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte (202), găzduit de Eddi.
Tema săptămânii: Dilema.
Cu siguranta, ar fi trebuit sa ii spuna.
RăspundețiȘtergereAcesta este, cred, primul impuls la cei mai multi: sinceritatea.
ȘtergereDiana, ce teme grele ne dai... nu ştiu dacă aş face faţă acestei încercări, nu ştiu cum ar fi mai bine. Dacă e un test? Dacă nu e? Dacă... uf, jocul ăsta al tău m-a provocat tare. Chiar nu ştiu dacă i-aş spune sau nu. Sigur, e un joc, e imaginaţie. Dar nici aşa nu mă pot gândi la cum aş proceda.
RăspundețiȘtergere:) Si eu as fi intr-o mare incurcatura pentru ca sunt foarte multe "variabile" si o solutie certa, cu efecte negative cat mai mici, nu stiu cum se poate gasi. Sper sa nu am de rezolvat, vreodata, o dilema de gen.
Ștergerevaaai ce poveste! parca vad scena, ca într-un film... Cat de împovarata este tânara femeie, acum, dupa ce a trait o asemenea scena! Daca eu as fi într-o asemenea situatie, eu as spune prietenei mele ce propunere mi-a facut logodnicul ei. Simnt ca asa trebuie sa faca prietenele între ele. Daca viitoarea mireasa nu ma crede si rupe prietenia cu mine, atunci înseamna ca m-am inselat si ca ea nu a fost niciodata adevarata prietena pentru mine, deci... m-am inselat, dar nu am pierdut nimic! O situatie extrem de delicata, în care nicio femeie nu doreste sa fie prinsa.
RăspundețiȘtergereMinunat textul tau Diana draga.
Un weekend minunat, de la trio pentru quattro. Pupici si îmbratisari <3
Multumesc, Carmen draga! <3
ȘtergerePrimul impuls ar fi adevarul, riscand terminarea prieteniei, dar eliberandu-ma de povara nu o transmit prietenei?! Poate ca ea va continua nunta, dar va avea multe indoieli cu privire la sot, la alte prietene - cumva, cel putin pentru un timp, linistea ei sufleteasca ar disparea.
Doar teoretic "analizand" mi se pare cumplita o astfel de dilema.
Iti multumesc. Weekend minunat iti doresc sa aveti si voi!
Imbratisari si pupici de la quattro pentru trio! <3
Tare complicata o astfel de dilema. Sincer, chiar nu as vrea sa o intalnesc in viata reala... Si totusi scenariile posibile sunt doar ipoteze de lucru, ale unor momente care inca nu exista! Totusi as miza pe cartea sinceritatii...
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru poveste, Diana draga! Pupici si un weekend placut! <3
Si mie mi se pare tare complicata o astfel de situatie. Sinceritatea e, cred, primul impuls, dar ce se va alege de linistea sufleteasca a prietenei? Cand stim ca prietena e o persoana puternica putem "risca" adevarul (dar chiar si asa, tot exista un risc). Poate ca tipul a avut o "iesire de moment" (un fel motiv pentru a evita casatoria), poate ca... poate ca... Asa cum zici: sunt multe ipoteze.
ȘtergereMomentele nu exista pentru noi, dar unii sigur le-au trait si poate ca unii traiesc aceasta dilema chiar acum. :)
Cu placere. Iti multumesc pentru interes, Suzana draga!
Weekend minunat iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Este tare neplacut sa intri într-o astfel de situatie! Noroc ca este doar o poveste, aici la tine pe blog si nu "îti da batai de cap"! :))
RăspundețiȘtergereSa ai o duminica cat mai placuta, Diana draga! Pupici! <3
O asemenea dilema mi-ar mai lipsi si... m-as ascunde-n munti! :))
ȘtergereNumai gandindu-ma la o astfel de situatie simt cum mi se strange stomacul!
Multumesc, Ella draga! Duminica frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Pfff clar trebuie sa ii spuna prieteneu! Halal sot, se casatoreste cu planul A daca planul B nu accepta o relatie noua..maxim egoist, nu se gandea la sentimentele nimanui. Si litere la alfabet sunt multe. Nici o dilema aici!:)
RăspundețiȘtergereSi iar ai scris asa bine! :)
Adevarul care taie-n carne vie pare potrivit, dar cred ca depinde foarte mult (si) de circumstantele date - mai ales de puterea prietenei de a suporta o astfel de "lovitura".
ȘtergereOhooo! Egoismul lui e maxim! Si, mergand pe ideea aceasta, cine ar accepa o propunere de gen ar trebui sa inteleaga ca poate pati la fel, mai devreme sau mai tarziu.
Multumesc, Mona! :)
E o situatie delicata. Consider ca nu trebuie sa-i spuna prietenei; tainele sunt taine!
RăspundețiȘtergereInspiratie si spor!
Tare delicata, si cu multe "variabile". Tainele sunt... haine grele.
ȘtergereMultumesc, la fel! Numai bine! :)