Orice om cu o minte fermă şi clară trebuie să ţină cont că, in orice condiţii, pământul este jos şi cerul este sus, iar omul se găseşte in patria sa in orice loc.
Nu numai Biserica a rezistat heliocentrismului lui Copernic.
Când, conform obiceiului, contemplam stelele pe un cer senin, am observat o stea nouă şi neobişnuită, depăşind in strălucire toate celelalte stele. Niciodată nu mai fusese o astfel de stea în acel loc pe cer.
Acum este destul de clar pentru mine că nu există sfere solide în ceruri, iar cele care au fost concepute astfel de autori pentru a salva aparenţele, există doar în imaginaţia lor, în scopul de a permite minţii să conceapă mişcarea pe care corpurile cereşti o urmează in cursurile lor, şi, cu ajutorul geometriei, să determine evoluţia numerică prin utilizarea aritmeticii.
Atribuite lui Tycho Brahe:
Un astronom trebuie să fie cosmopolit, căci nu se poate aştepta ca oamenii de stat ignoranţi să-l preţuiască.
Cei care neagă influenţa planetelor încalcă evidenţa clară, pe care niciun om educat şi cu judecata sănătoasă nu ar trebui să o contrazică.
Tycho Brahe (Tyge Ottesen Brahe), astronom şi matematician danez (cu preocupări şi in alchimie), s-a născut in 14 decembrie 1546 la Knudstrup, lângă Helsingborg (azi in Suedia) într-o familie de nobili danezi.
A fost cel mai mare astronom observator de după Hipparchos (cca. 190-120 î.H,), datele adunate de el depăşind în exactitate măsurătorile astronomice anterioare inventării telescopului la începutul secolului al XVII-lea.
A determinat pentru prima dată poziţia unei comete faţă de stelele fixe, precum şi faţă de Pământ, dovedind că acestea nu sunt formaţiuni meteorologice (contrazicând astfel observaţiile făcute de Aristotel şi Ptolemeu), ci fenomene astronomice, care, la fel ca planetele, se mişcă în jurul Soarelui (a scris despre aceasta - şi altele - in lucrarea sa De nova stella, apărută in anul 1573). Observaţiile efectuate de Tycho asupra planetei Marte vor fi folosite de Kepler (care i-a fost elev şi îi devine asistent in anul 1600) pentru deducerea legilor sale.
Regele danez Frederick al II-lea îi apreciază munca şi, in 11 februarie 1575, îi dăruieşte insula Hven (azi Ven), unde, in 1576, va fi construit (cu ajutor financiar de la rege) observatorul Uraniborg (Castelul cerului), primul observator modern din Europa.
După moartea regelui Frederick al II-lea,
sub domnia fiului acestuia, Tycho Brahe, din cauza dificultăţilor financiare şi
a opoziţiei întâmpinate din partea nobilimii, e nevoit să părăsească Danemarca şi,
in primăvara anului 1597, se stabileşte (cu familia) undeva lângă
După plecarea sa observatorul Uraniborg va fi distrus complet. In 1598 publică lucrarea Astronomiae instauritae mechanica, considerată a fi capodopera sa. Câteva exemplare sunt de lux şi le trimite principalelor curţi regale din Europa. Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Rudolf al II-lea, îl invită la curtea sa din Praga pentru a-şi continua cercetările, devenind matematicianul curţii regale.
Sora sa, Sophie Brahe, a avut preocupări în diverse domenii ştiinţifice şi l-a asistat în multe din observaţiile sale astronomice.
La Praga, in 24 octombrie 1601, după 11 zile de agonie, Tyho Brahe moare. Se spune că pe patul morţii ar fi repetat cuvintele Non frusta vixisse videor (Sper că nu am trăit degeaba). Şi n-a trăit degeaba, el furnizând uriaşe cantităţi de observaţii corecte pe care alţi astronomi le-au folosit in cercetările lor. Toate lucrările sale au intrat in posesia lui Johannes Kepler, care a devenit matematicianul curţii după moartea lui Tycho Brahe şi care, datorită studiilor făcute de predecesorul său a pus la punct bazele viitoarelor sale legi şi a finalizat Tabelele Rudolfine (1627), in care era precizată poziţia a 777 de stele şi planete.
Tycho Brahe este primul care a văzut supernova din 1572. Supernova e o stea care explodează şi devine foarte strălucitoare înainte de a dispărea din vedere, un fenomen astronomic cu o frecvenţă a apariţiilor într-o galaxie de două-trei ori pe mileniu. El a ajuns la concluzia că supernovele (cum sunt numite azi) nu sunt fenomene atmosferice sau comete fără coadă:
Prin urmare, concluzionez că această stea nu este un fel de cometă sau un meteorit ... ci este o stea strălucitoare, una care nu a fost văzută niciodată înainte de vremea noastră, în nicio epocă de la începutul lumii.
Thanks!
RăspundețiȘtergereWith pleasure.
ȘtergereMultumesc pentru noutate, Diana draga! Cred ca este un nume care merita studiat legat de alchimie! :)
RăspundețiȘtergereSubiectul influentei planetelor asupra noastra este atat de interesant! Mereu m-am intrebat cum au ajuns acesti oameni la concluzii atat de categorice...
O saptamana excelenta sa ai! Pupici! <3
Cu multa placere!
Ștergere:) M-am gandit la ideea "Tycho Brahe alchimistul" insa nu prea am gasit informatii in limba română. :) Se pare ca in alchimie a fost influentat de Paracelsus.
Probabil ca studiau "coincidentele". :) In antichitate si in evul mediu horoscopul avea un rol important - Tycho Brahe a facut si el "horoscoape"; astronomii se straduiau sa calculeze cat mai bine pozitia corpurilor ceresti si pentru ca astrologii sa poata face predictii cat mai exacte.
Luna, se pare, ne influenteaza - de ce nu ne-ar influenta si altele? :)
Multumesc, Suzana draga! O saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Foarte interesante, și citatele și datele biografice. Recunosc că nu știam mare lucru despre Tycho Brahe. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereSăptămână excelentă, dragă Diana!
Cu multa placere!
ȘtergerePrea multe nu tin minte nici eu despre el - doar cine a fost, si cam ce a facut. :)
Multumesc, Zina draga! Saptamana excelente iti doresc sa ai si tu!
Cu aceste citate, legate de "stele" ... mi-ai făcut așa un dor de vara! Să stau în șezlong noaptea târziu și să admir cerul, este unul din cele mai preferate hobby! Da, primul citat este foarte adevărat, deșii uneori este tare plăcut să crezi și ... invers! :))
RăspundețiȘtergereO săptămâna excelență și cu "stele" strălucitoare! Pupici! <3
Oooo! Scriind despre Tycho nu mi s-a facut dor de contemplat cerul, dar mi-ai facut tu! Sezlongul meu e in balcon, dar cerul se vede frumos! :) Nu asa cum se vede dintr-o gradina, dar tot e ceva.
ȘtergereMultumesc, Ella draga! Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu, cu cer senin si stele stralucitoare, la propriu si la figurat! Pupici! <3
Fraza zilei ar fi:” Un astronom trebuie să fie cosmopolit, căci nu se poate aştepta ca oamenii de stat ignoranţi să-l preţuiască.”! M-am gândit automat la agramații din fruntea unei țări care...singură și i-a ales.
RăspundețiȘtergereTot respectul pentru Tycho Brahe! :)
O săptămână plină de realizări, dragă Diana! :)
La analfabetii functionali (in cea mai mare parte) m-am gandit si eu! :)) Pe cei din Parlament i-am ales noi (si astia mai mult isi tin gura si stau degeaba); cei din guvern au fost numiti - nu suntem vinovati! :)
ȘtergereMultumesc, Mirela draga! O saptamana cu multe impliniri iti doresc sa ai si tu! :)
Bine a sesizat Tyho Brahe: daca nu suntem putin cosmopoliti, nu putem socializa, nu ne putem integra...
RăspundețiȘtergereToate cele bune!
Mai ales azi trebuie sa fim, macar putin, cosmopoliti.
ȘtergereMultumesc. Toate cele bune! :)