Părinţi buni

- Eu aş vrea ca fiica mea să mă ducă la azil, dacă n-o să mă mai pot descurca singură - zice o doamnă in vârstă de 88 de ani a cărei fiică trăieşte in altă ţară de mulţi ani.

- Nu cred ca v-ar duce; cred că ar plăti pe cineva să stea cu dumneavoastră, acasă - zice interlocutoarea.

- Aşa zice şi ea, că la azil ajung cei care nu mai au pe nimeni sau cei de care vor să scape copiii.

- Sunt acolo şi părinţi de care au vrut să scape copiii, dar nu e o regulă generală.

- Ba da, să ştii… Bătrânii îi încurcă pe tineri, mai ales când locuiesc in acelaşi spaţiu.

- Depinde şi de bătrâni - zâmbeşte cealaltă. Unii sunt cicălitori, dar cei mai mulţi sunt părinţi buni, chiar dacă au impresia că le ştiu pe toate, şi nu cicălesc cu rea intenţie. Nu toţi, cel puţin.

- Contează foarte mult să fii parinte bun, să îţi dai copiii la şcoli bune, să le plăteşti meditaţii, să îi obligi să înveţe bine pentru a intra la o facultate bună…

- Să înţeleg că părinţii săraci nu sunt părinţi buni dacă nu au posibilitatea să plătească să îşi trimită copiii la facultate?

- Nu prea sunt. Ce viitor le oferă ei copiilor?

- Îi pot învăţa să se descurce singuri, le asigură strictul necesar, le oferă dragoste… Facultatea nu reprezintă tocmai un scop in viaţă. Sunt destui oameni care n-au studii superioare şi se descurcă foarte bine, au familii armonioase. Dacă nu au bani nu înseamnă că nu sunt părinţi buni. Dacă îi bat sau îi înfometează intenţionat, dacă îi trimit la cerşit da, sunt răi, dar sărăcia nu îi face pe părinţi să fie răi cu copiii lor; şi oamenii săraci îşi iubesc copiii la fel de mult ca şi cei bogaţi, şi şi-ar da viaţa pentru ei.

- Sigur că şi aceia care nu îi bat sunt buni, dar buni cu adevărat sunt părinţii care au bani şi le fac copiilor o casă, le plătesc facultatea… Copiii trebuie să se realizeze in viaţă.

- Ce înţelegeţi prin “realizare in viaţă”?

- O şcoală bună, facultate, un loc de muncă unde se câştigă bine, o casă, maşină, posibilitatea de a merge in excursii, cunoştinţe care te pot ajuta când ai nevoie… Uite, cutărică a cumpărat pentru amândoi copiii săi câte o maşină, după ce au terminat facultatea; cutărică a construit o casă cu două etaje: ei să stea la parter şi copiii la etaj, dar copiii au plecat in străinătate şi ei sunt bătrâni acum şi nu mai pot avea grijă de o casă aşa de mare…

- Vedeţi? Au fost părinţi… buni, dar la bătrâneţe tot singuri sunt.

- Nu sunt singuri, pentru că au o femeie care le face curăţenie şi le găteşte. Plătesc copiii.

Cealaltă n-a mai zis nimic. Părinţii buni sunt cei care au bani, părinţii buni ajunşi la bătrâneţe rămân in grija unor străini pe care îi plătesc copiii - nu poţi contrazice cu vehemenţă (argumentat) un om ajuns la o vârstă atât de înaintată şi ale cărui subiecte preferate sunt despre ce şi cât au unii şi alţii.