2019-02-11

Părinţi buni

- Eu aş vrea ca fiica mea să mă ducă la azil, dacă n-o să mă mai pot descurca singură - zice o doamnă in vârstă de 88 de ani a cărei fiică trăieşte in altă ţară de mulţi ani.
- Nu cred ca v-ar duce; cred că ar plăti pe cineva să stea cu dumneavoastră, acasă - zice interlocutoarea.
- Aşa zice şi ea, că la azil ajung cei care nu mai au pe nimeni sau cei de care vor să scape copiii.
- Sunt acolo şi părinţi de care au vrut să scape copiii, dar nu e o regulă generală.
- Ba da, să ştii… Bătrânii îi încurcă pe tineri, mai ales când locuiesc in acelaşi spaţiu.
- Depinde şi de bătrâni - zâmbeşte cealaltă. Unii sunt cicălitori, dar cei mai mulţi sunt părinţi buni, chiar dacă au impresia că le ştiu pe toate, şi nu cicălesc cu rea intenţie. Nu toţi, cel puţin.
- Contează foarte mult să fii parinte bun, să îţi dai copiii la şcoli bune, să le plăteşti meditaţii, să îi obligi să înveţe bine pentru a intra la o facultate bună…
- Să înţeleg că părinţii săraci nu sunt părinţi buni dacă nu au posibilitatea să plătească să îşi trimită copiii la facultate?
- Nu prea sunt. Ce viitor le oferă ei copiilor?
- Îi pot învăţa să se descurce singuri, le asigură strictul necesar, le oferă dragoste… Facultatea nu reprezintă tocmai un scop in viaţă. Sunt destui oameni care n-au studii superioare şi se descurcă foarte bine, au familii armonioase. Dacă nu au bani nu înseamnă că nu sunt părinţi buni. Dacă îi bat sau îi înfometează intenţionat, dacă îi trimit la cerşit da, sunt răi, dar sărăcia nu îi face pe părinţi să fie răi cu copiii lor; şi oamenii săraci îşi iubesc copiii la fel de mult ca şi cei bogaţi, şi şi-ar da viaţa pentru ei.
- Sigur că şi aceia care nu îi bat sunt buni, dar buni cu adevărat sunt părinţii care au bani şi le fac copiilor o casă, le plătesc facultatea… Copiii trebuie să se realizeze in viaţă.
- Ce înţelegeţi prin “realizare in viaţă”?
- O şcoală bună, facultate, un loc de muncă unde se câştigă bine, o casă, maşină, posibilitatea de a merge in excursii, cunoştinţe care te pot ajuta când ai nevoie… Uite, cutărică a cumpărat pentru amândoi copiii săi câte o maşină, după ce au terminat facultatea; cutărică a construit o casă cu două etaje: ei să stea la parter şi copiii la etaj, dar copiii au plecat in străinătate şi ei sunt bătrâni acum şi nu mai pot avea grijă de o casă aşa de mare…
- Vedeţi? Au fost părinţi… buni, dar la bătrâneţe tot singuri sunt.
- Nu sunt singuri, pentru că au o femeie care le face curăţenie şi le găteşte. Plătesc copiii.
Cealaltă n-a mai zis nimic. Părinţii buni sunt cei care au bani, părinţii buni ajunşi la bătrâneţe rămân in grija unor străini pe care îi plătesc copiii - nu poţi contrazice cu vehemenţă (argumentat) un om ajuns la o vârstă atât de înaintată şi ale cărui subiecte preferate sunt despre ce şi cât au unii şi alţii. 

18 comentarii:

  1. Hai sa-ti spun eu cum sta treaba cu copii si batranii ... :))
    Aici în Olanda sunt foarte putine cazuri unde batranii sunt îngrijiti acasa! Nu este aceasta metoda! Toti batranii care nu se mai pot îngriji merg la azil ... saraci...bogati. tot la azil ajung!Doar cei foarte bolnavi, adica terminali au ajutor acasa, asta daca nu au fot la azil înainte!E tare lunga povestea ... Asa ca ... banii nu se impart copiilor decat dupa deces dar nici parintii nu cumpara vile si alte alea copiilor! Se merge pe principiul ... te-am tinut la scoli cat ai vrut tu, acum te descurci! Nici nunta nu este facuta cu ajutorul parintilor ...
    Probabil ca romanii considera asta o "barbarie" dar asa sunt sducati din generatie in generatie...
    p.s unde nu ai înteles întreaba-ma ca si eu m-am încurcat in idei ...:)) e tare complicata treaba cu batranii si eu ma rog la Dumnezeu sa dau coltul înainte ca sa fiu o povara pentru altii! :))
    Seara faina! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru informatii, Ella draga!
      Un principiu asemanator (cred) functioneaza in U.K..
      Azilul e chiar indicat pentru varstnicii care nu se pot ingriji singuri si pentru care familia nu poate plati sa fie ingrijiti acasa (non stop sau partial). Important este sa si fie ingrijiti... Unde exista o astfel de traditie se presupune ca metoda e verificata si varstnicii sunt ingrijiti; cand, insa, mergi la azil si vezi varstnicul plin de escare pentru ca el nu se poate misca singur si nimeni nu-l ajuta sa faca miscare (sau cand sunt "injectati" cu calmante, sa doarma aproape non-stop... te gandesti de 100 de ori daca e bine...
      In Austria (probabil si in alte state) sistemul de asigurari acopera o mare parte din costurile ingrijirii varstnicilor neajutorati la domiciliu, familiile putand imprumuta (lua cu chirie, sa zic asa) paturi performante, scaune cu rotile etc..

      Doamna in cauza, insa, sustine ca parinti buni sunt numai aceia care isi pot permite, financiar, sa isi trimita copiii la scoli bune, sa le cumpere masini, sa le faca si o casa, eventual... Altfel spsu, orice om sarac care are copii nu e un parinte bun.
      Cat despre banii pentru nunta... :) S-au mai schimbat putin lucrurile si aici, dar mai sunt nunti unde se striga darul!! (si nu la sate).
      Si in UK pare cam "alambicata" chestiunea cu internarea varstnicilor in azil si vor sa schimbe ceva in lege (daca n-or fi schimbat deja, pentru ca informatiile mele sunt de acum cativa ani).
      No, m-am luat cu vorba! :)) Mi-am amintit si de un caz cu o doamna care nu voia sa-si duca mama la azil... Nu! Nu scriu aici! :)
      Multumesc! Zi frumoasa iti doresc! Pupici! <3

      P.S. Zic la fel ca tine: nu vreau sa fiu povara pentru altii! :)

      Ștergere
  2. un subiect controversat treaba cu batranii, cine ingrijeste de ei, acela trebuie intrebat! Depinde de multi factori decizia, care poate este mai buna in multe cazuri! decat sa stea nesupravegheat cu zecile de ore, ca tre sa mergi si la munca... e greu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa este, decizia trebuie sa tina cont de mai multi factori iar cand problemele varstnicilor sunt grave cred ca ar trebui internati (suna foarte dur) pentru ca familia sa poata, efectiv, trai.

      Ștergere
  3. Oribil...fiind in interiorul sistemului de azil atit in Germania cit si in Anglia hai sa iti zic io cum e...in Germania, e cam naspa sa iti duci parintii la azil, unless e f grav..in general ii tin acasa cu un carer live in, ceea ce mi se kare normal...cei ce ajung in azile se degradeaza f rapid, este clar partea psihologica..in Anglia, majoritatea isi duc oarintii la azil, de obicei ii oacalesc ca e respite...la odihna...o perioada, apoi se lungeste oerioada, apoi ii lasa acolo...am avut clienti care nu erau vizitati niciodata de copii, am avut clienti vizitati...tendinta e sa ke vinda casa, sa isi imoarta banii si sa ii lase sa crape in azile...scirbos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, in azil, varstnicii se degradeaza foarte repede - mai ales cei care nu au ales sa se interneze (si sunt constienti de ceea ce li se intampla).
      In Germania pare sa fie o situatie asemanatoare cu cea din Austria, pentru ca si acolo exista posibilitatea angajarii unei persoane care sa stea permanent cu varstnicul.
      In U.K. stiu ca e (era) un pic mai complicat in anumite situatii, in sensul ca statul interneaza varstnicii iar daca in casa nu ramane sa locuiasca un mostenitor imobilul ajunge in proprietatea statului.
      Am avut ocazia sa merg in camine pentru varstnici - si inainte de 1990 - si chiar daca in unele sunt destul de bine ingrijiti cei mai multi sunt tristi pentru ca se simt parasiti, pentru ca sunt vizitati rar spre deloc... :( In RO, cei mai multi internati au probleme destul de grave.
      Da, e tare scarbos sa iti internezi parintii doar pentru a le vinde casa - macar nu-i lasa pe drumuri, cum am intalnit un caz in RO, cu ani in urma (cine stie cate cazuri de gen or mai fi?).
      Multumesc pentru informatii.

      Ștergere
  4. Bom dia, os lares a que chama de abrigo podem ser do melhor do mundo, mas nunca são completos, falta o mais importante que é o amor da família, os idosos que deram amor ao seus filhos, devem de receber amor dos mesmos, os lares é um engano, é como fazer um deposito da pessoa que nos deu vida e amor.
    AG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bom dia!
      "é como fazer um deposito da pessoa que nos deu vida e amor." - é tão terrivelmente dito, mas realmente verdade!
      Existem algumas situações em que a escolha mais difícil deve ser feita, mas o amor das crianças não deve ser esquecido; quando o amor está faltando... :(

      Ștergere
  5. Bună Diana!
    Povestioara ta este interesantă,ca și Ella mă rog la Dumnezeu să mă ia înainte de a fi povară pentru băieții mei!
    O săptămână ușoară îți doresc,draga mea!
    Pupici și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Uneori mi-e greu sa cred ca exista oameni pentru care viata inseamna doar sa acumuleze... bunuri.
      Si eu imi doresc sa nu fiu povara.
      Multumesc. Iti doresc sa ai si tu o saptamana usoara!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere
  6. E foarte delicată problema, tocmai pentru că e atât de bine prinsă în mintea lor ideea asta de "om realizat e ăla care are, care le-a dat copiilor ziduri, pământuri, averi". Şi e greu tare să le explici că sunt multe alte aspecte.
    Despre bătrâni la azil, iar e greu. Că pe la noi se întâmplă ce se întâmplă, nu prea poţi sta liniştit în toate cazurile. Deşi vine o vreme în care ei au nevoie de supraveghere permanentă şi e de preferat să fie acolo decât singuri acasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi se pare cam... aiurea cum vad unii viata si stiu ca prea multi oameni vad "averile" ca fiind o cine stie ce realizare in viata, dar fiind punctul lor de vedere nu am de gand sa il contrazic (doar il comentez) :) Nici nu ma mir ca cei mai multi oameni sunt orientati spre castig - chiar si cu orice pret in anumite cazuri.

      Neincrederea in azil (sau poate iubirea, cumva gresit inteleasa, sau un sentiment de vinovatie) au determinat unii copii sa isi ingrijeasca singuri parintii aflati in stare grava si, in unele cazuri, acesti copii au murit inaintea parintilor, lasandu-si proprii copii orfani (de mama, cel mai adesea).

      Ștergere
  7. Eu sustin varianta cu azilul. Imi propun sa dau in scris de pe acum, cand se presupune ca am discernamant, ca acolo trebuie sa sfarsesc ...
    Nici nu cred ca e important daca va fi Ro, NL sau US...
    Sa ai bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de dorit, intr-adevar, pentru binele celor dragi, dar...! :) Daca nu vor vrea cei dragi? :)Se intampla.
      Multumesc. Multe bucurii iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  8. Ziua bună, dragă Diana! Ai punctat tare bine o problemă atât de delicată a zilelor noastre. Sunt atâtea și atâtea situații la care unele familii ajung în anumite momente ale vieții și când membrii lor ajung să nu mai locuiască împreună. Îmi amintesc cum povesteau bunicii mei că pe vremea lor, părinții alegeau ca unul dintre copii să rămână în casă cu ei, pentru a le fi sprijin la bătrânețe. Nici nu se punea problema ca să ajungă să fie îngrijiți de alte persoane. Poate doar cei care nu aveau copii, dar și aceștia își apropiau nepoți sau alte rude. Acum lucrurile stau cu totul altfel. Copiii se împrăștie prin toată lumea și foarte puțini rămân acasă, lângă cei bătrâni. Mai ales la țară, unde multe case devin pustii, după ce bătrânii se sting. Așa că, atunci când sunt duși la azil, se întâmplă și pentru că nu ami are efectiv cine să stea lângă dânșii. Este trist, pentru că acolo, oricât de bine îngrijiți ar fi, se sting, puțin câte puțin, de dor, de singurătate...
    Numai bine, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit ca era acest obicei, ca unul dintre copii sa ramana in casa parinteasca, sa aiba grija de parintii ajunsi la batranete.
      Situatiile sunt, intr-adevar, fel si fel in prezent. Ma doare sufletul cand vad cum unii parinti se sting de dorul copiilor chiar si fiind in casuta lor... Copiii sunt in strainatate, pe nepoti ii vad rar si cand ii vad unii nu se pot intelege cu ei pentru ca cei mici nu stiu limba româna... Tare trist.
      In destul de multe sate, din pacate, se intampla sa ramana casele pustii... In Halchiu (o localitate aproape de Bv) la un moment dat, casele sasesti parasite candva de proprietari au fost ocupate abuziv de romi - unele au fost recuperate, altele nu. Ma tem ca acelasi lucru s-ar putea intampla si in prezent cu unele case care nu mai sunt locuite. De hoti doar amintesc... :(
      In azil - daca sunt in putere - cred ca reusesc sa se simta foarte bine cei care au fost singuri toata viata.
      Multumesc, Alex draga! Zile senine iti doresc!

      Ștergere
  9. M-a întristat felul în care defineşte doamna părinţii buni :( Sper că nu gândesc foarte mulţi oameni aşa. Exemplu personal: ai mei n-au avut bani de meditaţii şi de tot felul de cadouri scumpe sau mai ştiu eu ce. Dar m-au încurajat mereu, am învăţat de drag, am făcut o facultate şi am un loc de muncă bun, o casă, o maşină, toate prin propriile puteri. Iar asta, categoric, nu înseamnă că ai mei nu sunt sau n-au fost buni.
    Toţi părinţii vor să le ofere copiilor lor un trai bun "din faşă", însă nu toţi au posibilitatea, dar dacă le oferă iubire, suport necondiţionat, îi ambiţionează cu dragoste să devină oameni de omenie, muncitori, descurcăreţi, atunci sunt părinţi minunaţi, demni de respect şi de toată iubirea copiilor lor.

    Legat de azil, mi se pare un subiect tare sensibil. Am auzit de tot felul de cazuri de bătrâni care au vrut chiar ei să meargă la azil şi le-a fost bine, dar şi cazuri mai triste. Sunt situaţii şi situaţii. Chiar acum mi-am amintit de o poezie de Adrian Păunescu, "Repetabila povară". E tristuţă aşa, dar reflectă o realitate încă prezentă. Cred că nimeni nu-şi doreşte să ajungă o povară în viaţa propriilor copii, iar părinţii / bunicii noştri merită să aibă parte de nişte ultimi ani buni, la cald şi frumos, de preferat alături de copii. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pe mine m-a intristat. Cred ca sunt prea multi oameni care cred la fel - sau aproape la fel - sau mai rau, afirmand ca oamenii saraci nu ar trebui sa aiba copii!! :(
      Ca tine, ca mine sunt o multime. Cand o ascultam ma gandeam si la parintii mei, dar si la multi altii pe care ii cunosc si care n-au avut parinti care sa le ofere pe tava totul...
      Cred ca celor care vad numai si numai latura materiala a vietii le lipseste ceva - nu stiu ce - si vor sa compenseze material. :)

      Varstnicii care aleg (fara a se face presiuni asupra lor) sa mearga la azil se simt bine acolo, in general... Celor care nu vor, le este greu; de cei care nu se pot ajuta singuri, fiind imobilizati la pat (dar constienti) nu mai zic! :(
      E trista poezia - am recitit-o acum, pentru ca mi-ai amintit-o. Si-am oftat adanc.
      Ai dreptate: langa copii le este cel mai bine. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.