2021-05-14

Mai la început de mai

Am fost tentată să scriu că nu prea-mi amintesc cum a început luna mai, dar imediat mi-am amintit: a fost Paștele! Prea multe nu s-au petrecut de atunci până acum - zilele seamănă între ele. Și-am observat, abia după ce am editat fotografiile, că și serile seamănă destul de bine între ele.
Am destul de multe fotografii făcute din balcon nu pentru că mă plimb pe balcon, ci pentru că e locul unde fumez cel mai des. Scriam zilele trecute că acum are teiul frunzulițe. Are:
Azi sunt și mai mari decât în trei mai pe la prânz.
Spre seară, pe la ora 20 („scria” pe poză, de-aia știu), mi-au plăcut norii:
Pe la 20:30 mi-a făcut cu ochiul Soarele care mergea la nani. 
Hm. De fapt, Soarele nu merge la nani, ci începe un nou schimb de lucru, în altă emisferă; pleacă pentru a ne da nouă de veste că e timpul să mergem la nani. Cum?! Nu doarme nimeni de la ora 20? Ha! Mulți dorm, deja, la ora 20 - și pe la 5 dimineața începe noua lor zi (unii o încep pornind mașina de spălat rufe!)
În seara următoare, pe la ora 20 și ceva (pe poză scria „20:23” = știu exact ce-am făcut în 4 mai la ora 20:23; de parcă i-ar păsa cuiva! nici chiar mie nu-mi pasă, da-mi place ideea de a ști, pentru un timp măcar) am încercat să privesc Soarele-n ochi, prin „obiectiv”:
Cu această ocazie am observat că în jurul acestei ore de seară Soarele pleacă printr-un punct ce-l pot identifica în „curbura” ramurii teiului (poate că săptămâna viitoare sau luna viitoare va fi altfel).
În 7 mai, pe la ora 15, mă strigă guguștiucul să-i dau papa. Când zic că mă strigă nu exagerez. Uneori stă pe crengile teiului (mai puțin acum, de când au ciopârțit creanga pe care ședea cel mai bine), dar în acea zi se așezase pe pervaz la geamul de la balcon și era cu fața spre geamul de la camera unde petrec cel mai mult timp când sunt acasă - și „guguia” (sau cum face el); privea „pe după colțul balconului” spre fereastra în spatele căreia bănuia (dacă nu știa) că sunt (l-am văzut pe fereastra camerei și m-a pufnit râsul). Cum să nu merg să-i dau grăunțe?! Am pus grăunțe și hop și porumbeii! I-am tot zburătăcit, până când au părut că s-au liniștit așezându-se pe crengile teiului. Am vrut să-i fotografiez pe ramuri și fix atunci au pornit spre fereastră! 
Și să fi vrut, n-aș fi reușit să fotografiez porumbeii în zbor!
Și-o mandală, dacă tot am desenat-o.
Și-am gătat povestea despre cele câteva zile mai de la început de mai.

14 comentarii:

  1. Imi place 'foisorul' tau de observatie. Pozele pe care le faci au ceva aparte, insa acum cand ne arati mai multe si in diferite momente ale zilei,
    parca au o aura de vintage, cumva. Nu stiu daca e potrivit cuvantul, dar altul nu am acum. Pasarile in zbor mereu ne surprind cand preluam pozele si asta este chiar minunat.
    Iar mandala este surprinzatoare, cu dantela de pe margine. O fi programul ala la liber, insa are efecte deosebite.
    Multumesc mult, Diana draga! M-am delectat matinal, ceea ce este perfect!
    O zi minunata sa ai! Pup!❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie a inceput sa-mi placa "foisorul" - pauza de tigara se prelungeste, uneori, de la 10 minute chiar si la jumatate de ora, pentru ca stau acolo si fac poze (ceea ce nu-i totdeauna ideal). 😊
      N-am idee de ce par "aburite" - probabil pentru ca soarele "bate" fix in telefon (mai ales dupa ora 17); nici telefonul nu face poze prea reusite (unele le "aranjez" in programul pixlrX - doar in sensul ca apas "auto fix" si poza de pe PC incepe sa semene cu cea din telefon; pe PC unele sunt intunecate).

      Pe masura ce incep sa ma obisnuiesc cu programul de mandale si mana devine tot mai sigura pe linii imi dau seama ca pot obtine foarte multe efecte. Mi-ai oferit o jucarie super! 😊
      Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Ma bucur sa stiu ca ti-a facut placere sa privesti pozele. Zi minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      Ștergere
  2. Ce frumos e la tine! Şi eu tot în balcon fumez, dar eu am numai cerul de admirat. În rest, se construieşte acum parcare supraetajată şi cam atât. Am doi pomişori la blocul din faţă... Am noroc totuşi că stau la 6 deci mai aproape de cer decât de betoane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooo! Sa vezi cerul e super! Orizontul e larg si multe se petrec pe cer cand e pe acolo chiar numai un norisor. 😊 De la mine, pentru a vedea o "bucata" mare de cer trebuie sa ma aplec peste balcon, mai ales cand sunt copacii infrunziti. :))

      Ștergere
  3. Superb este universul infinit ! In urma cu ceva vreme, am facut mai multe fotografii ale Soarelui în diferite faze ale zilei, de la Rasarit si pâna la Apus. În toate aceste poze în centrul Soarelui apare un punct negru, ceea ce m-a determinat sa cred ca soarele este de fapt o "gaura neagra" care radiaza fotoni si unde electromagnetice pe lungimi de unda si frecvente vizibile pe de 540 ± 200 THz...
    https://www.youtube.com/watch?v=66HgM5z0MBc
    Un Weekend binecuvântat, sublim, cu bucurii si cer senin, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru video - nu am inteles chiar totul (si de-ar fi fost in limba româna nu as fi inteles chiar totul) 😊 dar cred ca esentialul l-am inteles (am mai vazut unele documentare despre): Universul e infinit, vedem din el numai o mica parte si in veci vreun om nu va reusi sa-l "cunoasca integral".
      Interesanta ideea Soare=gaura neagra, dar acel punct negru poate avea alte explicatii cand e vorba despre fotografii.
      Multumesc, Iosif! Weekend minunat iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
    2. Daca iubim în adevar cu pasiune, credem, cercetam, meditam, analizam si cautam sa întelegem si sa aprofundam obiectiv cunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu, vom constata ca absolut tot ceea ce percepem rational-sentimental prin cele cinci simturi, a fost facut (creat) din El, prin El si pentru El...*CuVântul*, si ca toate acciunile, lucrurile, fenomenele, micro si macrouniversale se tin prin El si converg spre El într-o ciclicitate perpetuum mobile infinita, o evolutie în spirala a scânteii (Lumina primordiala) iesita de la Dumnezeu, aparuta de dincolo de limita spatio-temporala a materiei vii, preprogramata dupa un calendar infinit, desavârsit, absolut, fara început si fara sfârsit...

      Ștergere
    3. Totul porneste de la Sursa si revine la Sursa - fara inceput si fara sfarsit, asa cum ai scris.

      Ștergere
  4. https://www.youtube.com/watch?v=yBNtJN9j2_I

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Pe scurt, am inteles ca nici corpul uman nu este cunoscut, asa cum nici cosmosul nu e, in "integralitatea" lui si "microcosmosul" care e corpul uman va ramane - in cea mai mare parte - o necunoscuta (pentru inca cine stie cat timp)

      Ștergere
  5. Faci tu ce faci cu soarele și numai pe la tine mi-l ți.😇
    Weekend frumos, Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am rugat sa plece spre tine! N-a ajuns? Ca pe aici a fost si n-a prea fost. 😊
      Multumesc, Stef! Weelend frumos iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Sper sa nu-si faca Natura un obicei din a ne trimite din iarna-n vara direct! 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.