Uneori îmi vine să dau cu Lumea de Pământ

Un câine maidanez doarme încolăcit la umbra uneia dintre băncile înşirate de-a lungul bulevardului. Un ins îmbrăcat in halat, cu sorţ “de piaţă” agăţat de gât trece pe acolo şi-l loveşte cu piciorul. Câinele sare schelălălind jalnic şi o ia la fugă printre oamenii care se feresc din calea lui înjurând. Îl întreb pe ins ce i-a făcut căinele. Îmi spune să mă duc dracului; îi urez să aibă şi el o zi bună.

Trei adolescenţi stau pe o bordură şi trag din punga in care au vărsat prenadezul cumpărat de la magaziunul din apropiere. Nu au treabă cu trecătorii, doar inspiră adânc din pungile lor. Un individ in trecere îi dă unuia o palmă peste cap şi începe să-i înjure de mamă şi-i alungă de acolo in şuturi. Un barbat, aflat şi el in trecere pe acolo, îl întreabă pe individ ce are cu amărâţii. Individul se întoarce furios şi îl ameninţă pe bărbat cu bătaia. Copii au fugit, bărbatul îşi vede de ale lui, pentru că nu are chef să se bată cu un nefericit.

O bătrânică lasă nişte bobiţe pentru pisici in locul unde, probabil, se adună pisicile să mănance. O individă in trecere pe acolo o face “babă nebună care in loc să-şi vadă de nepoţi are grijă de mâţe”. N-o cunoaşte pe bătrânică, dar ştie ea ce şi cum. Bătrânica zămbeşte strâmb şi priveşte in jurul ei, parcă cerând cuiva să o susţină. O susţin şi ma iau de muierea care nu se simte bine in piele ei şi se ia de oameni pe stradă. Mă înjură şi pe mine şi mă trimite “la produs”. Îi urez să aibă şi ea o zi bună şi pun şi eu bobiţe pentru pisici.

O puştoaică îşi plimbă căţeluşul rasa Shih Tzu. Îl ţine in lesă, dar lesa e lungă şi trotuarul e îngust. O muiere, cu mâinile ocupate de sacoşe încărcate, începe să ţipe la puştoaică să-şi ia "jigodia" din drum. Fata, speriată, trage de lesă şi ia in braţe căţelul care începuse să latre ca disperatul, fiind speriat de tipa cu manifestare nevrotica. O femeie in trecere pe acolo o întreabă pe “doamnă” ce a păţit. Aceasta, cu vocea exagerat de piţigăiată, ţipă: “Mi-e frică de câini de mor! Mor! Mor! Mor!” (dădea din mâini zdruncinând sacoşele). Căţeluşul latră in braţele fetei care se îndepărtează, femeia ţipă piţigăiat de nu se mai înţelege om cu persoană. Un tip - deloc dus la biserică, se pare - in trecere pe acolo îi răcneşte femeii să se ducă acasă şi să-şi invite soţul la o “partidă”. “Ce partidă?! Soţul meu nu joacă cărţi!” ţipă speriata şi toţi cei prezenţi ne cocoşăm de râs. Ştiu, nu-i frumos să râzi de oameni necăjiţi, dar...

Un individ se ceartă cu o femeie care dă mâncare la porumbei într-un loc unde porumbeii nu deranjează pe cineva. Pentru că individul urlă de mai-mai să-i plesnească o vena la tâmplă şi femeiea avea glasul tremurat de emoţie mă bag in vorbă ca măraru-n ciorbă şi întreb chestia cu ochi de ce îl deranjează porumbeii. “Pentru că sunt purtători de boli!” îmi strigă individul aflat la un pas de apoplexie - judecând după cât de roşie îi era mutra. “Om bătrân” - îi zic - şi crezi tot ce dau unii pe gură deşi zeci şi zeci de ani nu te-ai îmbolnăvit de la porumbei”. Mă înjură, şi ameninţă: “las’, că otrăvesc eu şobolanii zburători”. Tac. Puteam să-l enervez dar nu voiam să-l am pe conştiinţă: îl enervez pe stradă şi moare acasă.

Mă opresc aici cu exemplele, dar mai am un sac. Nu reuşesc să îi înţeleg pe unii şi pace bună! Desigur, ştiu că toţi aceştia care nu au loc de alţii nu au avut - sau nu mai au - cea mai fericită viaţă şi cum văd pe cineva aparent fericit, cum să le strice ei bucuria - dar dacă nu le e bine in viaţa lor de ce or vrea să strice plăcerea altora?! Mi-e milă de aceşti oameni, dar mi-e tare greu să îi înţeleg.