Luna februarie abia a început dar mă
grăbesc să pregătesc o temă pentru că zboară timpul de n-am
văzut așa ceva! Acum e data de 1, acum e luna la final.
Din
cele 12 teme din fila Provocări verzi 2013 am ales să confecționez
o umbrelă de soare. Părea ușor de făcut, când am văzut
filmulețul, și pentru că de mult timp tot vreau să aflu dacă pot
face o umbrelă mi-am zis de ce nu acum?
M-am
inspirat dintr-un tutorial video:
și-a
ieșit, in final, ce se vede mai jos.
Mi-am
pregătit materiale dar pentru că nu am avut bețișoare ca în
filmuleț am folosit scobitori. N-a fost o idee bună pentru că sunt
prea groase capetele care sunt în umbrelă („tijele” trebuie să
fie subțirele, pentru aspectul general).
Octogonul
pe care l-am folosit - aveam deja șablonul - e de 8 cm;
scobitorile le-am tăiat de 5 cm, dar sunt prea lungi - dacă le
scurtam nu mai aveau vârf ascuțit și nu mai puteam înfige perlele.
Arăta ciudat și închisă și deschisă, cred că
din cauza „spițelor” pe care nu le-am măsurat cu prea multă
răbdare înainte de a le decupa și cred că nici nu le-am lipit pe
material la distanța optimă. Pentru
a avea un aspect mai frumos i-am adăugat un volan. După ce am
adăugat volanul se vedea cusătura, așa că am adăugat paspoal.
A fost ca-n povestea cu finul în vizită la naș. Nașul îi oferă
finului mămăligă cu lapte. Mănâncă finul și-i rămâne lapte.
- Nașule, mai pune un pic de mămăligă pentru că mi-a rămas
lapte. Pune nașul mămăligă, mănâncă finul. - Nașule, zice el,
mai pune niște lapte că mi-a rămas un pic de mămăligă. (și tot
așa).
E
lungă de 7,5 cm umbrela, măsurată din vârful moțului la mâner.
Pentru ceva drăguț trebuie măsurat cu atenție și răbdare – de
răbdare duc o lipsă ceva de speriat!
Am
scotocit în debara și-am scos păpușile. Umbrela mi s-a părut
potrivită pentru păpușa din Colțul verde (Salvăm păpuși). N-am
putut s-o fixez deschisă pentru că păpușa nu are brațe
articulate și-ar fi arătat că Mary Poppins, cu umbrela mult
deasupra capului (și nu ar fi la fel de faină ca Mary P.)
Geanta
verde, miniatură, s-a potrivit bine păpușii în costum popular din Șcheii Brașovului, costum pe care l-am făcut tot pentru filmul
serial cu păpuși.
Pentru
Gi era prea mică geanta.
Am
tot uitat să vă arăt diploma și felicitarea primite de la Rux
pentru jocul din decembrie: Împodobim bradul virtual.
Fotografiile le-am prelucrat (cât m-am priceput) in editorul online PIXLR X.
Pentru inceput am crezut ca e o unbrela reala...Imi place ca te joci.Ai un suflet minunat,de copil si normal ca trebuie sa ai si cu ce.Te pup Diana!
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru compliment, draga Flori! ❤️
ȘtergereSi eu! 😘
Wow, that would be impossible for me to make. I don't have a crafty bone in my body.
RăspundețiȘtergereHave a fabulous day, Diana. ♥
You think so?! You don't have a crafty bone in your body? 😊 You tried? 😊
ȘtergereThank you! Have a fabulous day too, Sandee! ❤️
Esti foarte îndemanatica si umbreluta este foarte frumoasa!
RăspundețiȘtergereChiar si materialul este frumos si daca nu ma insel chiar am avut o data o umbrela cu un material asemanator.
Seara frumoasa si spor la jucat! LOL
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
Multumesc pentru compliment, Ella draga! ❤️
ȘtergereMaterialul chiar e frumos (imi place foarte mult, adica) 😊 E cu flori mititele, de trandafir, luceste discret, e vaporos - a fost rochie candva.
Multumesc! Iti doresc sa ai o zi minunata! Pupicios! 😘 😘 😘
Mie mi se pare că-i reușită umbrela. Arata bine, chiar daca e închisă, perlutele ii dau un aer chic. Gentuță sta și ea bine pe umărul păpușii brunete, iar diploma încununează munca și talentul tau. Și perseverență și răbdarea. Seara buna! 😘❤️
RăspundețiȘtergereDupa ce i-am atasat "volanul" a inceput sa-mi placa si mie - nu mai avea aspectul acela "scheletic" (puteam sa-mi imaginez o "umbrela vietnameza", in cel mai bun caz) 😊
ȘtergereHa! Ce fotograf perfect sunt! Papusa e roscata, de fapt! Acum observ ca e bruneta in poza, 'ca ai scris tu! 😊
Iti multumesc pentru complimente, Ina!
Zi minunata iti doresc! 😘 ❤️
Ce bine ca ai scos papusile si le-ai dat ceea ce isi doreau!
RăspundețiȘtergereAm vazut tutorialul si este chiar dragalas! Si cred ca ti-a iesit fain, iar perlutele arata tare sic!
Felicitari, Diana draga! Pupicei si... noapte buna! 😘❤️
Mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa le scot din debara, si-am zis sa fie mai devreme (partea rea - in sensul ca nu era timp pentru - e ca am facut si ordine pe acolo: praful sters, cateva obiecte aruncate...)
ȘtergereDupa ce am atasat volanul a inceput sa-mi placa, desi e usor dezaxata umbreluta.
Multumesc, Suzana draga!
Zi minunata ti doresc! Pupici! 😘 ❤️
What a cute umbrella! :)
RăspundețiȘtergereThank you! 😊
ȘtergereAdorabila!!! Imi place ce materal ai ales!!!.
RăspundețiȘtergereVai mi-ai trezit amintiri - chiar, ma intreb la ce papusa s-o potrivi umbreluta mea... :)))).
Trebuie insa sa incerc sa fac si eu una in genul acesteia. Este tare draguta. Mie imi place cum a iesit cu scobitorile :D.Ii da un aer aparte.
Si ma bucur ca ai scos papusile ;)). yey ne jucam :D. Cat de curand va veni si domnita lipsa. Sa intregim gasca. :D.
Pupici cu draaag <3
Ma bucur ca iti place!
ȘtergereAparte poate ca este, dar nu neaparat fina, sa zic asa - scobitorile sunt prea groase pentru materialul ales, pentru dimensiunea umbrelei (e "butucanoasa", mai ales la varf). Nu e urata, dar inchisa e prea groasa. 😊 Oricum, mi-am facut "damblaua" si am confectionat o umbrela pentru papusi! 😊 😊
Pupici cu drag-drag! ❤️
Iti multumesc, Luiza draga!
RăspundețiȘtergereMa bucur sa stiu ca iti place.