Adapostul Sobolia. Citate favorite

Adăpostul Sobolia, de Cezar Petrescu, e un roman despre viața în București în timpul celui de-al doilea război mondial. În vreme de război, cei care-și permit își iau tălpășița spre zone sigure, de unde îndeamnă la curaj – pe unde radio sau altfel – pe cei care, vrând-nevrând, au rămas pe baricade și s-au înrolat pentru că nu au avut pe cineva care să-i scape de încorporare sau la care să fugă pentru a fi în siguranță.

Cartea e veche – îi lipsesc câteva pagini la început și nu știu câte la sfârșit, dar e ușor de înțeles și fără aceste pagini. Nu știu dacă e prima ediție, cea din 1945, sau alta pentru că nu mai există coperțile.

Am ales câteva fragmente (am păstrat ortografia din carte):

Nici nu desfăcea ziarele. Nici nu răsucea butonul aparatului de radio cu primele comunicate și încă timidele dueluri ale propagandei din ambele tabere, încrucișându-și lamele floretelor încă fără agerimea și patosul de mai târziu. (...)

În acea lună de Septembrie dela un capăt al țării în celălalt, dela un capăt al Europei la celălalt mulți vor fi descoperit cași dânsul că au trăit o fățarnică măsluire a tot ce-au crezut că răscumpără și pecetluiesc pe vecie într’un răsboiu care se vestise ultimul și n’a fost. Pătimirile individuale înșelările, eșecurile, toate bâjbâielile, căderile, târâșurile, nu însemnau decât infime particule moleculare dintr’o mare amăgire generală. Toți crezuseră într’o lume nouă a păcii, mai bună, mai dreaptă, purificată, înnobilată. S’a prefăcut într’o mare înșelătorie. E o lume mai crudă, mai injustă, mai subminată de patimi, aviditate, josnicii, trădări, mai asuprită de despotisme. (...)

- Răsboiul. E unul singur. Răsboiul de unde vin și unde mă întorc.

- Specifică! Răsboiul pe care-l numiți voi, al vostru.

- E al țării.

- Al țării? A întrebat cineva țara? E răsboiul altora, al celor care-și puseseră în minte să domine lumea o mie de ani! O mie de ani; cifra nu definește megalomania? țicneala? delirul grandorii? O mie! Toți sunt milenari! Operează cu cifrele astronomice... (...) Pentru acest răsboiu al lor, unde-am fost anexați să furnizăm carne de tun, țara nu poate să simtă nimic. Cel mult îl suportă și atât! Dorește să se sfârșească și atât! (...)

*

- Sărmanul Dante, dacă s’ar întoarce printre hipercivilizații veacului XX, s’ar vedea silit să-și revizuiască fundamental topografia Divinei Comedii. (...) Ar trebui să strămute Infernul sus, unde l-am lăsat noi. Iar paradisul să-l coboare aici, în zonele subterestre, la adăpostul Soboliei și sobolilor, unde pe vremea sa erau situate secțiile de suplicii ale Iadului. (...)

*

Cu vehicule mai moderne, firește, motorizate, dar tot după vechea datină a cetății lui Bucur, când protipendada și zarafimea înstărită, calemgii și caftaniții stăpânirii, luau de sârg calea Brașovului și Sibiului, peste munți, în calești și chervane, berline și poștalioane cu patru cai înaintași, alaiuri de călăreți, slugi, cafegii, ciubuce și narghilele, țiitoare și nestematele lor, de îndată ce se arată primejdie de pârjol asupra târgului, lăsând prostimea și calicimea să pătimească pe loc și să se mântuie cum i-o fi norocul. (...) Dau bir cu fugiții. Se risipesc în cele patru puncte cardinale. După dânșii potopul de schije și foc! (...) Se strecurau, cu adevărat, și unele teleguțe cu tarhatul victimelor din ajun, migrând numai dintr’un capăt al Capitalei la celălalt, de la o cocioabă care a fost desfundată ieri, la alta care va fi spulberată mâine. (...) Acestea erau ușor de identificat după încărcătura în pripă, (...) după urmele de foc de pe țoale; după chipurile neguroase ale celor care le însoțeau pe jos, sprjinind cu o mână o sobă șchioapă de fier, ținând cu cealaltă o mașină roșie de tocat carne, un săculeț cu scule, un copil în fașe. (...) Erau convoaie de bejenie. (...)

Mai multe la număr erau însă și mai impetuos înaintau camioanele cu altă așezare, tîlcuită chibzuit și pe îndelete pentru drum lung: suluri de covoare și baloturi de plapome cu față de mătase, divanuri, fotolii îmbrăcate în catifea, (...) cadre aurite, oglinzi, ceramică fină, mese de bridge, (...) cutii de pălării, ursul enorm de pâslă și triciclul odraslelor. (...) Cei rămași nu-și stăpâneau ușurarea nervoasă și expansivă, gălăgioasă, contagioasă, fiindcă escadrilele de bomardiere și-au îndeplinit misiunea de azi pe-aiurea, cruțându-i, păsuindu-i încă o zi.

*

...numai pomelnicul negru al ziarelor, la coloanele de morți, înșirau nume de familii întregi, (...) trecuți împreună într’o lume unde pacea nu-i vorbă deșartă. Iar mai numeroase erau încă apelurile: „Dispărut... Cine cunoaște?... Rog din suflet... Copilaș de trei ani cu ochii albaștri și părul blond, purtând haine cenușii... Cu lacrimi în ochi... Răspunde la numele de Maricica... Dispărută.... Dispărut... Dispărută...” (...) Foaia slujea la împachetat în fundul lăzilor blănile prețioase și duzinele de pantofi. La pacostea de evacuați, se adăugase pacostea de sinistrați; acum dispăruții! Existența se anunța tot mai intolerabilă. Vivere pericolosamente! - ceruseră țării să se convertească de-a sila, cu topuzul, proclamațiile în stilul lapidar și dinamic, plin de superbie, al vremii. Iar caligrafii proclamațiilor o tuliseră în văgăuni, să-și pună la fereală scumpa lor ființă și scumpele agoniseli la adăpost. Ordine de dispersare! Bombele ouaseră un nou cuvânt, care-a scos spontan o nouă generație de cetățeni. Dispersații!

*

Convoaiele cu bejănii s-au istovit. Dispersările se definitivau până la pacea păcilor. Toți cei cu persoana deosebit de prețioasă și sacră întru a chezăși României viitorul pe-un mileniu, își descoperiseră o subită și înduioșătoare vocație pentru viața rustică, idilică, patriarhală, în satele uitate de Dumnezeu și de propria lor stăpânire, unde nu mai aveau baie, aer condiționat, sonerii, parchet, covoare persane,ci se arată în special imperioasa utilitate a prafurilor insecticide. (...) Gingașele odoare crescute cu guvernante, mai descopereau și unele taine ale naturii care cumplit le-au contrariat ereticile științe de până acum. Anume că oul îl ouă găina, nu băcanul din colț, nici lăptăreasă, iar că la această enigmă un rol oarecare mai joacă și cocoșul.

*

Privilegiații acestor dispersări (...) aflau din ziare, dela telefon și mai îndeobște de la posturile de radio străine, încotro au trecut valurile de bombardiere atât de majestuos aliniate în sbor de paradă și unde au mai așternut un covor de schije și foc. Ceilalți, cu mai vitrege ursitoare, rămași la vadul prăpăstuirilor, își îndurau stoic soarta.

***

Romanul Adăpostul SOBOLIA, apărut în 1945, este compus după o rețetă folosită de zeci de ori cu succes de Cezar Petrescu în deceniile trei și patru: un eveniment istoric de dată recentă care încă preocupă opinia publică sau chiar o obsedează este asociat cu evoluţia unor personaje fictive, dintre care nu lipsesc niciodată doi îndrăgostiți, cu un destin nefericit.

Acest roman este, încă, scris cu vervă și cu o eleganță stilistică bine însușită, practicată firesc.

Pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Despre autorul romanului Adapostul SOBOLIA

Romancier, nuvelist traducător și gazetar, Cezar Petrescu a fost un scriitor prolific; opera sa cuprinde circa 70 de volume: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, literatură pentru copii (Neghiniță și Fram, ursul polar sunt poveștile citite de mine), studii, note de călătorie și memorialistică.

S-a născut la 1 decembrie 1892 în satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași, și a murit la București, în 9 martie 1961. Tatăl lui era Dimitrie Joja Petrescu, originar de pe lângă Caracal, doctor în științe agricole la Paris, profesor la Școala de Horticultură undeva lângă Roman. Mama lui se numea Olga, născută Comonița, descendenta unei vechi familii de boieri din ținutul Neamț.

Primii doi ani de școală Cezar Petrescu îi face acasă. În anul 1907 debutează în Samanatorul, cu nuvela Scrisori. În 1915 obține licența în drept la Facultatea de Drept din Iași.

Începe colaborarea cu diverse reviste. În timpul primului război mondial e reformat și devine funcționar. În decembrie 1918 se mută la București. A activat ca ziarist, co-director, redactor la câteva reviste. Apoi se mută la Cluj, unde colaborează la o revistă. Împreună cu Gib. I. Mihăescu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic și Ion Pillat întemeiază revista Gândirea (1921). În 1922 debutează editorial cu Scrisorile unui răzeș, după modelul scrisorilor lui Alphonse Daudet. Continuă să scrie proză scurtă (nuvele, povestiri).

În paralel, lucrează la primul sau roman, Întunecare. Bolnav, revine la București, în 1923. Lucrează la cotidianul Neamul românesc al lui Nicolae Iorga. În 1928 fondează ziarele Cuvântul (preluat ulterior de Nae Ionescu) și Curentul. Apare romanul Întunecare (1927-1928), o amplă frescă socială a primei conflagrații; romanul îi aduce consacrarea.

Cezar Petrescu s-a bucurat de mare succes la public. Publică numeroase romane.

Cu banii câștigați în urma publicării trilogiei (Luceafărul, Nirvana, Carmen Saeculare – 1935-1936) dedicate lui Mihai Eminescu, Cezar Petrescu a cumpărat, în 1937, o casă impunătoare la poalele Bucegilor, în Bușteni, unde a locuit, alături de mama lui, până în 1961. După moartea scriitorului, moștenitorii au donat casa statului, împreună cu tot ce se afla în ea. Vila a devenit, în 1967, Casa memorială Cezar Petrescu.

În 1931 primește Premiul Național pentru Literatură; în 1936 va fi secretar general în Ministerul Artelor. În 1955 e ales membru titular al Academiei Române.

După al doilea război mondial și venirea comuniștilor la putere în România, scrie câteva proze convenționale, încercând o adaptare a viziunii sale istorice la noile realități. Adăpostul Sobolia (1945), de exemplu, n-a fost un roman prea convingător, așa că a ajuns să scrie proză sub nivelul literaturii sale anterioare.

A tradus, a colaborat sau a stilizat traduceri din Honoré de Balzac, Alexei Șolohov, Alexei Tolstoi, Lev Tolstoi, Gorki s.a. Traducerile din scriitori ruși și sovietici au fost impuse de programele editurii Cartea Rusă și de Ministerul Propagandei.

Spunea Paul Cernat:

Conservator social, considerat un neosămănătorist à outrance, a susținut, ca și Arghezi, Gusti sau Ralea, politica autoritară, dar antilegionară a lui Carol al II-lea (Cezar Petrescu a fost în acei ani director al «României literare» și al ziarului «România», suprimat în 1940). După 1945 s-a reorientat oportun, spălându-și vechi «păcate» prin adeziunea la programul democrației populare și reoficializându-se cu spor.

În era comunistă, prozatorul era agreat de nomenclaturiști pentru că scriind foarte mult nu avea timp să facă politică, așa că avea dosar curat. S-a adaptat la exigențele realismului socialist. A fost în U.R.S.S. și a fost cooptat, cu un rol mai mult decorativ, în Comitetul național de pregătire a Festivalurilor mondiale ale tineretului și studenților pentru pace și prietenie, în Consiliul Național al Păcii din Republica Populară Română, în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor etc.

A primit ordine și medalii, a fost laureat al Premiului de Stat, fără a deveni însă cu adevărat un demnitar al regimului comunist.

O pasiune mai puțin cunoscută a lui Cezar Petrescu a fost desenul. Lucrările sale, unele simple crochiuri realizate pe file răzlețe, altele, mult mai elaborate, dezvăluie o ocupație constantă a scriitorului.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași deține un bogat fond cu lucrări de grafică ale lui Cezar Petrescu, majoritatea acestora fiind portrete, individuale și de grup, multe, cel mai probabil, ale cunoscuților vremii. Cea mai mare parte a lucrărilor nu sunt datate și nici semnate. Singura modalitate de a le identifica rămâne antetul de pe hârtiile cu desene, ce indică perioada în care scriitorul era director al periodicelor «România», respectiv «Gândirea»

sesiza muzeografa Andreea Tacu.

Printre cele mai elaborate se numără câteva portrete inspirate din operele unor artiști români cunoscuți, precum Iosif Iser (1881-1958), sau străini, precum Jean-Louis Forain (1852-1931). O lucrare ce se remarcă prin expresivitate, pictată de Cezar Petrescu în 1916, printre puținele datate și semnate de autor, este cea intitulată Vagabond la drum, realizată în tuș și acuarelă. Aceasta a intrat în patrimoniul M.N.L.R. Iași în anul 1996, fiind donată, împreună cu alte piese, de Smaranda Chehata și Corina Bărbat, surorile scriitorului

a încheiat muzeografa Andreea Tacu.

Resurse online, Cezar Petrescu

* https://www.independentaromana.ro/cezar-petrescu-1-decembrie-1892-hodira-judet%cc%a6ul-ias%cc%a6i-9-martie-1961-bucures%cc%a6ti/

* https://www.cezarpetrescu.ro/

* http://www.napocanews.ro/2019/11/137-de-ani-de-la-nasterea-ziaristului-si-scriitorului-cezar-petrescu-prietenul-lui-gib-i-mihaescu.html

* https://newsflash.ro/cezar-petrescu-romancierul-pursange-faultat-de-critica-urechista/

* https://evz.ro/ruinarea-unui-talent-istoriile-lui-alex-stefanescu.html

Punga pentru cadouri transformata

Ceea ce am făcut nu aș numi tocmai „transformare”, deoarece am decupat dintr-o pungă de cadouri potrivită pentru sticle de băuturi. Dintr-o pungă lungă am realizat o felicitare... scurtă: 11/8 cm. Am decorat-o cu decupaj de pe o felicitare veche, sclipicioasă.

De ce am făcut asta? Particip la jocul Transformări creative inițiat de MNiko pe blogul ei. Regulamentul de participare este pe blogul Explorator prin viață. Jocul e deschis tuturor celor care vor să se joace.

Pentru luna ianuarie sunt patru teme, între care „Felicitare”.

La un moment dat mi-am dat seama că am adunat hârtii de ambalat și pungi de cadouri cu modele foarte frumoase, deși multe „le dădeam mai departe” (pungile, în special). Parcă nu-mi venea să le arunc – erau noi, practic – așa că le-am găsit utilitate: „recipiente” de depozitare, în special, dar și în hârtie și în pungi am „ambalat” ghivece de flori. Mai apoi, am început să spun – cui voia să mă asculte și cui nu (în context, evident!) – că prefer să nu primesc daruri în pungi de cadouri... Nu pentru că-s vreo mare ecologistă ce crede că Terra moare din cauza pungilor de cadouri, ci pentru că nu prea mai aveam ce face cu ele. Într-un an, cineva mi-a adus de ziua mea o carte învelită într-o pagină de ziar cu informații din sport – știind că ar fi ultimul ziar pe care aș alege să-l citesc. Am râs cu poftă, mai ales că era dichisit pachetul cu sforicică și fundițe aurii! (faza asta o uitasem și, probabil, o voi uita din nou, până când altceva, eventual, va „reactiva” amintirea).

Noh! Revenind la tema Transformărilor creative din ianuarie 2023, mi-am dat seama că nu prea mai am nici hârtie de ambalat și nici pungi de cadouri. Anul acesta am primit un dar într-o pungă care-mi place foarte mult și pe care nu am vrut s-o stric (mă gândesc ce aș putea păstra în aceasta).

Am ales o pungă pentru ambalat sticle de băutura (nu e tocmai festivă, dar e „pentru cadouri”).

După ce am terminat felicitarea m-am întrebat de ce nu am făcut-o mai lungă, ci am ales să fac o „miniatură”. N-am un răspuns logic, dar să zicem că e graba.

Ambalarea cadourilor – istorie pe scurt

Obiceiul oferirii de daruri s-ar putea spune că e ancestral – de când e omul pe Terra. Ambalarea cadourilor, artistic, e de dată relativ recentă.

Compania americană privată, Hallmark e creditată cu înființarea industriei moderne a ambalajelor pentru cadouri. În timpul sezonului de Crăciun din 1917 magazinul Hall Brothers din Kansas City a rămas fără șervețele roșii, verzi și albe pe care oamenii le foloseau să împacheteze cadourile. Au comandat din Franța hârtie decorativă folosită pentru căptușirea plicurilor și au oferit-o spre vânzare clienților la prețul de 10 cenți (s-a vândut urgent). În anul următor au folosit aceeași hârtie, dar vânzând-o cu 25 de cenți (s-a vândut urgent). Mai apoi, primul produs realizat de Hallmark pe lângă felicitările care-i făcuseră deja celebri pe proprietari, a fost hârtia de împachetat cadouri.

Pungile pentru cadouri au fost introduse în anul 1987 și conform cercetărilor efectuate de cei de la Hallmark acestea sunt în topul preferințelor consumatorilor când e vorba despre oferirea de cadouri.

Pungile pentru cadouri sunt personalizate pentru diferite ocazii: nuntă, botez, zile de naștere, nu doar pentru sărbători precum Crăciunul sau Paștele.

Pungile de hârtie sunt folosite de mult timp și prima referire la acestea apare la Bristol, în 1844.

Francis Wolle, un american, în 1851 a inventat mașina de produs pungi din hârtie (patentată în 1852). Pungile lui, însă, arătau ca plicurile: nu aveau fund plat și nu stăteau „în picioare”, iar pentru a le umple trebuiau ținute.

În 1871, inventatoarea Margareth E. Knight a brevetat o mașină pentru fabricarea pungilor de hârtie cu fund plat. Avea vârsta de 33 de ani când a inventat dispozitivul care tăia, plia și lipea pungi de hârtie. Ideea îi venise încă din 1867. Până la inventarea mașinii, pungile din hârtie cu fund plat erau confecționate manual și erau scumpe.

Înainte de-a începe formalitățile de depunere a solicitării brevetului de invenție un anume Charles Annan încearcă să-și însușească invenția, obținând un brevet (furase designul când a vizitat atelierul unde Knight își construia invenția). M. E. Knight cheltuiește o avere în justiție și, în final, instanța a decis în favoarea ei. Annan susținea faptul că fiind femeie, Knight nu putea înțelege cu adevărat complexitățile mecanice ale mașinii, și că era imposibil ca ea să fi inventat mașina.

Pentru această invenție a fost decoarată, în 1871, de regina Victoria a Angliei.

Pungile cu fund plat nu aveau lateralele pliate – cum sunt cele de azi. Luther Childs Crowell este cel care a patentat, în 1872, punga cu laterale pliabile, mai ușor de depozitat, și având colțuri mai bine definite.

Pungile din hârtie au înlocuit sacii din pânză, lăzile și cutiile pentru cumpărături timp de aproape un secol înainte de a fi înlocuite cu pungile din plastic de unică folosință pentru care a fost dezvoltat un proces de fabricație ieftin în anii 1970 și 1980. (pentru ca azi să revenim la hârtie sau la pungile „bio”).

Glob din carton colorat

După cum am mai spus: când piticii (din capul meu) sunt aliniați nu mă pot opune. 😊

Pentru jocul-concurs Ornamente pentru brad MNiko a lucrat un glob din fâșii de carton care mi-a plăcut foarte mult. Și-am făcut și eu unul, doar că eu m-am lăcomit la fâșii (piticii s-au lăcomit, de fapt).

Are dimensiunea unei mingi de ping pong (pe o astfel de minge am mulat fâșiile de carton pentru a le curba cât de cât fără cute).

După ce am tăiat fășiile (c-o foarfecă zimțată) le-am lipit la centru.

Pe fâșia verde am presărat sclipici verde.

Ciucurele e făcut din ață aurie, lucioasă și capătul cu „nod” e introdus într-o mărgea-filigran, argintiu-patinat. Înainte de a uni fâșiile la celălalt capăt am fixat ciucurele.

Agățătoarea este o „șaibă” aurie de la un șirag de mărgele „dezafectat” – e lipită cu silicon, să se fixeze bine și agățătoarea și fășiile de carton.

Globul se încadrează la grupa 4 a jocului amintit la început. Nu actualizez postarea respectivă deoarece s-ar putea să se plictisească cei care ajung acolo pentru a doua oară.

👀 La mulți ani! 2023! 👀

Pseudojurnal si legile lui Murphy

În acest an – parcă mai mult decât în alți ani – am sentimentul că legile lui Murphy și altele de gen mi s-au aplicat serios!

Amintesc câteva dintre cele care mi s-au aplicat:

1. Probabilitatea de apariție a unui eveniment e invers proporțională cu dezirabilitatea lui.

2. Dacă ceva poate să meargă prost, va merge.

3. Ori de câte ori stabilești să faci un anume lucru mai întâi, survine un alt lucru care trebuie făcut primul.

4. Anticipări negative conduc la rezultate negative. Anticipări pozitive conduc la rezultate negative.

5. După ce adaugi două săptămâni la termenul de predare a proiectului, din cauza unor unor întârzieri neprevăzute, mai adaugă încă două luni pentru întârzierile neprevăzute care nu pot fi prevăzute.

6. Nu veni niciodată cu idei noi, care ți se pot da înapoi ca sarcini.

7. Orice program se va extinde pentru a ocupa întreaga memorie disponibilă a computerului.

De la Anton Pann citire, ca o încheiere la legile ce mi s-au aplicat: Când nu putem face ceea ce vrem, nu ne rămâne decât să vrem ceea ce putem.

În rest... toate bune!

Pentru că decembrie este o „lună a sărbătorilor” se fac urări de bine mai des decât în alte luni ale anului. Printre acestea se folosesc și cele cu privire la sănătate: „Sănătate multă!”; „Sănătate! ‘Că-i mai bună decât toate”. Eh, anul acesta, la urarea „doi”, cineva a zis ceva de genul: „oare e suficient să ne mulțumim cu sănătatea dacă doar muncim și iar muncim?” Mda. Și mă gândeam (piticii dormeau): unii au sănătate și atât (cât o mai au, pentru că nu au venituri suficiente și nu - întotdeauna - din vina lor); unii nu au deloc sursă de bani; cei care au ceva bani nu au suficienți pentru a se bucura de ceva în plus față de cele necesare traiului zilnic; aproape zilnic, unii mănâncă dimineața gem de foame, la prânz umbră de rață pe miros de varză, seara aș hali salam da' n-am, și tot așa... dar sunt sănătoși (cel puțin aparent) și, practic, se cam târăsc prin viață pentru că (una sau mai multe): nu au pretenții, nu știu ce drepturi au sau nu au curaj să-și ceară drepturile conferite inclusiv prin Constituție. Fiecare e liber să facă ceea ce crede că e mai bine pentru el, asta-i o certitudine, dar:

Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori (Jim Morrison)

Desigur, sunt și cei care se mulțumesc cu ceea ce au. (a se reciti "legea lui Pann")

Bineînțeles, trebuie să ne păstrăm „gândirea pozitivă”! Tot gândind pozitiv și când nu e cazul se poate ajunge la blazare. Majoritatea pare să creadă că e bine să gândească pozitiv. Hm.

De câte ori te regăsești de partea majorității e timpul să reflectezi (Mark Twain)

Trăiască optimismul!

Și optimistul și pesimistul contribuie la dezvoltarea societății. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat parașuta (G. B. Show)

O întrebare esențială m-a bântuit în acest an, dar am primit răspunsul:

- De ce a fost dărâmat Zidul Berlinului?

- Să se poată interzice fumatul și în Est.

(cum? ziceți că altul ar fi motivul? care?)

*

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Ornamente de brad 19-24 decembrie

Mai sunt câteva zile din acest an 2022 și se încheie – odată cu anul – și jocul-concurs Ornamente de brad. Ornamentele ar trebui să fie cele corespunzătoare temelor de la Adventul fotografic din zilele 19-24 decembrie (grupa 4, altfel spus):

1. fulg/fulgi de nea; 2. glob; 3. bomboană; 4. roșu/verde; 5. sclipici argintiu/auriu; 6. scena Nașterii.

Am ornament pentru ziua de 19 decembrie: fulgi de nea

Sunt decupați din staniol, după indicațiile din video:

https://www.youtube.com/watch?v=9ua_tS8Zmv8

Pentru a nu rămâne fără sclipici pe „verso” i-am colorat cu roșu și am lipit sclipici (apoi am dat cu lac, să nu zboare sclipiciul).

De ce i-oi fi vopsit cu roșu când ar fi arătat fain albi pe „verso”? Zău că nu înțeleg acel „impuls”! Când i-am făcut nu mi-a trecut prin minte că alb ar fi fost mai potrivit!

Și am ornament pentru ziua de 22 decembrie: roșu/verde:

un fes pe care mi l-am imaginat a fi un „fes de spiriduș”.

E făcut din două triunghiuri de fetru pe care le-am lipit – să nu se vadă lipitura am presărat sclipici (roșu și verde) și am lăcuit. În vârf este o mărgică aurie, iar marginea fesului e „tivită” cu o împletitură din fire subțiri, sclipicioase: roșu, verde, auriu, argintiu, albastru (nu e făcută de mine – câteva împletituri erau „ornamente” la niște șlapi, dar le-am tăiat de la aceștia chiar în ziua când i-am cumpărat).

Casete din carton și tuburi de hârtie

Casetele sunt fără legătură cu Adventul fotografic și Ornamente de brad, și nu le-am făcut zilele acestea. Le-am lucrat în timp, după ce am văzut la MNiko un coșuleț lucrat din tuburi de hârtie.

Prima casetă:

Caseta a doua e înaltă de 6 cm, lungă de 5,5 cm și lată de 4,5 cm. Tuburile de hârtie de pe capac au 3 cm.

După cum am mai spus: când se aliniază piticii nu mă pot opune! Se potolesc numai după ce execut ce vor ei! Tre’ să-i pun la punct într-o zi, dar deocamdată mă distrez.

Ornament de perete

Cum să-i zic altfel? Tablou nu e, medalion nu e...

Oricum, ornamentul nu are legătură cu ornamentele de brad. Am „remediat” ceea ce am lucrat pentru prima dată în tehnica iris folding

Nu mi-a plăcut ce mi-a reușit atunci așa că m-am străduit să fac obiectul mai frumușel.

„Rama” este din ață aurie, lucioasă, răsucită; conturul florii e făcut cu lipici cu sclipici.

Tablouri cu ramă neagră din plastic

Am montat aceste „tablouri” cândva în primăvară. Pentru că am doar rame negre am lipit pe ele romburi colorate (tot din plastic). Latura lungă a ramei are 28 cm, latura scurta 20 cm.

Imaginile sunt decupate din calendare.

Se cam „pierde” imaginea între romburi dar nu mi s-a părut potrivită nici doar rama neagră – pentru alt gen de imagini poate că s-ar potrivi mai bine ramă neagră și îngustă, dar asta voi afla cu altă ocazie.

Despre Crăciun si brad in citate

Se spune că ingredientele de bază ale unui Crăciun fericit sunt dragostea și dăruirea timpului.

Toate cadourile de Crăciun din lume nu valorează nimic fără prezența lui Christos. (David Jeremiah)

Fie ca speranța, pacea, bucuria și iubirea reprezentate de nașterea la Betleem în această noapte să ne umple viața și să devină parte din tot ceea ce spunem și facem. (pr. Richard J. Fairchild)

Iubește și fă ce vrei! Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă îndrepți, îndreaptă din iubire; dacă ierți, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcina nu poate ieși decât bine. (Fericitul Augustin)

Bradul, simbol natural al Crăciunului

Din istoria pomului de Crăciun se deduc – fără echivoc – originile sale păgâne, motiv pentru care unii creștini nu au acceptat (unii nu acceptă nici azi) obiceiul împodobirii bradului. Vegetația veșnic verde a figurat inițial în închinarea păgână. Totuși, într-o publicație catolică se arată că bradul poate fi un simbol natural în tradițiile de Crăciun:

Bradul de Crăciun poate fi simbolul păcii pe care a adus-o Isus, pace care trebuie restabilită între Dumnezeu și oameni.

Pentru că este veșnic verde este simbolul nemuririi despre care Isus a spus că o are și pe care o pot dobândi și oamenii: „Eu sunt viața; cei care cred în mine dacă vor muri vor trăi”.

Luminițele din brad sunt simbol al Luminii pe care Isus a adus-o lumii odată cu nașterea sa: „El era lumina care strălucește în întuneric (...) și luminează pe fiecare om".

Bradul, cu vârful îndreptat spre cer, ne indică unde este Dumnezeu prezent și locul unde se află oamenii.

Pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Imagine de Artsiom Horsky de la Pixabay

CRĂCIUN FERICIT!

Venirea în lume. Advent fotografic 24

Șoricelul Bo de această dată chiar era nemișcat. Privea, emoționat, o scenă al cărei sens nu-l înțelegea. Poate cândva, cineva îi va explica pe înțelesul lui – cel puțin aceasta era speranța sa.

Nu bănuia, micuțul Bo, că el nu avea un rol determinant aici, fiind doar un șoricel. Isus pentru oameni a venit, să le reamintească de Cuvântul lui Dumnezeu, să încerce să-i împace cu Tatăl, să-i învețe despre „calea cea dreaptă” nu să-i oblige s-o urmeze.

Cu mai mult de 2000 de ani în urmă, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie s-a născut Mesia (Salvatorul). Această naștere a fost sărbătorită de coruri de îngeri și de păstori, iar magii misterioși i-au oferit Pruncului daruri prețioase.

În pagina 24 din Adventul fotografic se regăsește tema „Nașterea”.