2014-06-27

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - turnul cu clopote și ceas

Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii.

Cea mai veche ştire despre clopote la Braşov datează din anul 1476, pe vremea când braşovenii au primit poruncă să serbeze victoria şi înscăunarea lui Vlad Ţepeş ca domnitor al Ţării Româneşti.

Prin anul 1514 s-au mai efectuat unele lucrări prin turnul bisericii și au fost adăugate un ceas (deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică se afla cadranele ceasului din turn) și clopote.
În anul 1605 clopotul cel mai mare s-a prăbuşit. În anul 1689, clopotele s-au topit la marele incendiu care a cuprins Braşovul și care a afectat aproape toate cladirile din cetate; au căzut peste ceas și l-au distrus. S-au turnat alte clopote dar n-au rezistat nici acestea prea mult.
Clopotul mic, din 1791
În turn au fost așezate trei clopote: cel de 6.300 kg (din bronz) în anul 1858, considerat cel mai mare clopot din România și unul dintre cele mai mari din Europa. Mai există un clopot, din anul 1839 (1000 kg) care bătea în zilele de lucru, şi un clopot mai mic, din anul 1791 (250 kg).

La finalul treptelor in spirala / urme de incendiu
În 27 martie 2009, de Ziua Clopotului - care marca un secol şi jumătate de la sfinţirea celui mai mare clopot mobil din ţară - turnul a fost deschis pentru public pentru prima oară în 150 de ani. Turiștii au avut ocazia să urce în turn pentru a vedea clopotul pe care altfel doar îl aud.
Accesul în turn se face pe o ușă mică, pe scări înguste, în spirală, înalte, plasate într-un spațiu strâmt. Scara in spirala are 190 de trepte.

Povestea clopotului este una pierdută în negura timpului, secretul realizării de Johan Andraschowski, din Cluj, fiind uitat pe vecie.
Clopotul de 6 tone, din 1858
Clopotul mare, în varianta de azi, a fost turnat în 11 decembrie 1858, în faţa Porţilor Braşovului Vechi - în zona unde azi este Cercul Militar (Casa Armatei), în Livada Poștei - şi a fost apoi adus cu un car special tras cu 8 perechi de boi, până la biserică, unde a fost urcat timp de cel puţin 3 zile. Pe 27 martie 1859 a avut loc sfinţirea acestui clopot. La acea vreme (până în anul 1970) erau necesari opt clopotari pentru a-l mânui: era acţionat cu frânghii, de jos - clopotarii trăgeau de frânghia care acţiona un sistem rotativ ce punea clopotul în mişcare. Azi este acționat electric.
Clopotul este şi un important simbol istoric: pe partea de sus a coroanei se află inscripţii gotice, un început de cântec coral al lui Martin Luther, refermatorul din Germania, cântec care se numeşte: Cetate tare-i Dumnezeu şi armă apărătoare. În partea de vest este deviza reformatorului Jhonannes Honterus, Vegheaţi şi rugaţi-vă (a zis în anul 2009 Hanelore Agnethler, preot la Biserica Neagră).
Custozii Bisericii Negre organizează diverse tururi tematice pentru amatori; un astfel de tur este și cel în care sunt prezentate turnul, clopotele, acoperișul, ceasul și terasa de sub el, terasă de pe care se deschide vederii o parte din oraș, între care Turnul Alb, Turnul Negru (care nu mai e negru de când l-au renovat), Turnul Măcelarilor (singurul turn al cetății care mai este locuit), strada Mureșenilor (fosta stradă a Vămii sau a Mănăstirii, unde se afla și Poarta Vămii), strada Republicii (fosta Uliță a Căldărarilor și Strada Porții, unde se afla poarta principală de intrare în cetate).
Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu

6 comentarii:

  1. Am fost si eu acolo, mi s-a parut foarte impozanta biserica. Avem cu ce ne mandri, avem atatea locuri si monumente de exceptie in tara noastra!Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o cladire cu adevarat impresionanta si are o istorie pe masura.
      Adevarat ca avem, in RO, o multime de locuri exceptionale si monumente impresionante si, obisnuita fiind cu Biserica Neagra (in sensul ca e aici, o vad, o stiu etc) uneori ma minunez cat de incantati raman turistii care o viziteaza. :))
      Multumesc! Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  2. Diana draga mea,
    Anul trecut am vizitat Brasovul si pot sa-ti spun ca m-am indragostit iremediabil de acest oras.
    Este magic! Am fost fascinata de piateta de langa Prima Scoala Romaneasca, de povestile frumos narate de domnul ghid, dar cel mai mult de biserica Neagra.
    Excelent plasata, in inima orasului!
    Week-end minunat!
    Claudia

    http://themagicaljourneyofmylife.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O! Nu stiu de ce - n-am niciun merit in frumusetea orasului :) - dar gandesc (si scriu): multumesc pentru cuvintele-ti frumoase!
      Piata Prundului - din zona Primei Scoli Romanesti - are, si aceasta, o istorie super! Zona respectiva (Schei) - in vremuri de demult - se afla in afara zidurilor Cetatii si oamenii erau stiuti ca fiind foarte hotarati si duri, o adevarata "pacoste" (uneori) pentru locuitorii din Cetate. :))
      Zona unde este Biserica Neagra este, cu adevarat, una dintre cele mai frumoase (parerea mea) din oras si, oarecum, si-a pastrat aerul medieval.
      Multumesc, la fel!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  3. Mi-ai facut dor si drag de mers in centru! :) multumi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere! :)
      Scuza-mi, te rog, reactia intarziata, dar acum am observat comentariul - nu "functioneaza" alerta pe mail... :(

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.