2020-09-05

Cum a apărut primul păianjen. Legendă

În mitologia Greciei antice păianjenul a apărut din mândria unei țesătoare numita Arahne, fiica lui Idmon, un vestit vopsitor de țesături. Tânăra își imagina că poate fi mai presus de Atena, zeița care-i învăța pe oameni arta și meșteșugurile, între altele. Nicio muritoare sau zeiță nu o putea întrece în meșteșugul țesutului, și nimeni n-a îndrăznit, până la Arahne, să-și imagineze că o poate întrece.


Fabula Arahnei, pictura de Velazquez

Faima Arahnei se întinsese în toată țara Lydiei (cum zice Ovidiu în Metamorfozele). Chiar și nimfele se adunau să o privească la lucru; urzea din fire subțiri ca ceața țesături străvezii ca văzduhul. Și tare se mândrea ca nu are seamăn pe lume talentul ei de țesătoare. Într-o zi s-a lăudat că se poate lua la întrecere chiar și cu zeița Pallas-Athena, și aceasta n-o va învinge.

După câteva zile apare o bătrână cocoșată, sprijinindu-se-n toiag și-i spune tinerei că anii încheagă în ei și învățăminte, și-o sfătuiește să-i ceară zeiței iertare pentru vorbele-i trufașe și să se întreacă numai cu muritorii. Arahne o privește pe bătrână cu mânie și-i spune că și-o fi pierdut mințile la bătrânețe, să-și sfătuiască nurorile și fiicele iar pe ea să o lase în pace pentru că știe ce are de făcut și se întreabă cu voce tare de ce nu vine zeița să concureze cu ea. În acel moment, bătrâna își schimbă înfățișarea și apare Atena.

Nimfele și muritoarele de acolo s-au plecat înaintea ei și i-au înălțat cântece de slavă, mai puțin Arahne, care stătea tăcută. Atena s-a înfuriat văzând atitudinea muritoarei care tot mai dorea să se ia la întrecere cu ea. Și concursul a început.

Atena a țesut câțiva zei din Olimp, inclusiv pe Zeus, tatăl ei, stăpânul tunetelor, și unele întâmplări din viața zeilor, dar și cum pedepsesc zeii pe oameni pentru neascultarea lor.

Arahne a înfățișat și ea multe scene din viața zeilor în care aceștia apăreau plini de slăbiciuni și stăpâniți de patimi omenești. Țesătura Arahnei nu era mai prejos decât a zeiței, dar scenele brodate de ea vădeau lipsa de respect pentru zei, ceea ce a înfuriat-o pe zeiță; aceasta a rupt pânza tinerei și a lovit-o cu suveica. Arahne n-a putut îndura umilința așa că a luat o frânghie, a făcut un laț și s-a spânzurat. Atena, însă, i-a desfăcut lațul și i-a spus că va trăi mai departe și pentru că e o făptură tare încăpățânată a osândit-o pe veci să atârne și să țeasă mereu și mereu, fără oprire, și la fel să aibă parte și urmașii ei. Zeița a stropit-o pe Arahne cu seva unor ierburi fermecate și trupul i s-a strâns imediat, părul i-a căzut de pe cap și tânăra s-a transformat într-un păianjen. De atunci, Arahne păianjenul, atârnă mereu în păienjenișul pe care și-l țese neîncetat, cum țesuse în timpul vieții sale de om, și se ascunde.

(repovestire după Arahne, din cartea Legendele și miturile Greciei antice, de N.A. Kun, Ed. Orizonturi, București, 1996) (n.b. Arahne sau Arachne, cum apare în alte scrieri)

Cartea lui Nikolai Albertovici Kun a fost publicată pentru prima dată în anul 1914. Autorul s-a născut în 21 mai 1887 la Moscova, Rusia și a murit în 29 octombrie 1940 în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (a decedat subit în timpul unei prelegeri). A fost istoric, profesor de liceu, lector la Universitate și scriitor, specialist în cultura elenă a predat istoria la Universitatea de Stat din Moscova. Provenea dintr-o familie germană și engleză-scoțiană.

Legendele și miturile Greciei antice ar fi cartea după care Al. Mitru a scris Legendele Olimpului.

În anul apariției cartea s-a numit Ce spuneau grecii și romanii antici despre zeii și eroii lor (același titlu l-a avut în 1922 și 1937 când a fost reeditată). În 1940 autorul a semnat exemplarul cu noul titlu, dar n-a mai apucat să vadă cartea în librării.

În memoriile sale, nepoata autorului, Inna Kun-Nemirovskaya a scris că lucrarea bunicului său a fost tipărită în milioane de exemplare dar în nicio ediție nu s-au regăsit portretul sau biografia autorului, ba mai mult, a fost publicată și în ediție prescurtată, fără a se menționa autorul.
Fabula Arahnei (la muzeul Prado, Madrid), 1655-1660, pictor Diego Rodriguez de Silva y Velazquez.

8 comentarii:

  1. Paianjenii sunt fascinanti. Ia uite :))

    https://www.youtube.com/watch?v=C4HPXFf2Oyc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suuuuuper tare fata! :)) Acum aproape un an n-as fi putut vedea un astfel de video! :)
      Adevarul este ca din sutele de mii de specii de paianjen numai cateva sunt veninoase, si mai putine sunt fatale pentru un om sanatos.
      Paianjenii mari nu m-au "speriat" ca cei mici. :)) Pe cei mari e greu sa-i pierd din vedere. :)) Acum stiu ca nici cei mici nu intra (din proprie initiativa) in cavitatile omului viu.
      Multumesc pentru videoclip!

      Ștergere
  2. Interesantă poveste ! Nu am mai auzit-o până acum. Ce să zic, inafară de faptul că îmi par dezgustători, de fapt, mai toate insectele de altfel, așa că nu-i prea tolerez.. Cu părere de rău, dar asta e..
    Duminică plăcută, Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Mie nu mi-au parut niciodata dezgustatori dar la un moment dat m-a luat cu "scarpinici" de la vietati cu picioare multe - dar nu-i omoram nici atunci. Sunt foarte... curati. Si ne scapa de tantari si muste. :)

      Ti se iarta multe pacate daca ii ucizi. :) Sunt convinsa ca nu ucizi toti paianjenii pe care-i vezi.

      Multumesc, la fel, Stef!

      Ștergere
  3. Nu stiam aceasta legenda. Nici despre sursa de inspiratie a lui Al. Mitru...
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre faptul ca s-a inspirat Al. Mitru dupa cartea autorului rus am aflat saptamana trecuta, cand am cautat info despre autor.
      Cu placere. Multumesc pentru interes.

      Ștergere
  4. Ce bine ca ai setul de articole despre aceste fiinte!
    Panza lor mi s-a parut intotdeauna geniala. Si am inceput sa le fotografiez, cu ocazia lui Calmy. :D
    Multumesc pentru poveste. Nu o stiam.
    Seara buna, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Panzele de paianjen mi s-au parut si mie extraordinare, dar evitam sa le privesc cu prea multa atentie. Pe la mijlocul lui august am fost sa ud florile la o casuta si intre doua muscate era tesuta o panza imensa, si un paianjen maroniu cu ceva galben, mi s-a parut mie, si picioare lungi era in centrul plasei. Am fugit dupa telefon, sa fac o poza; cand am revenit, paianjenul nu mai era. Si poza n-am reusit sa fac - nu se vedea nimic pe ecranul telefonului... :(( Pozele facute de tine au iesit super!

      Cu drag!
      Multumesc, la fel, Suzana draga! Pupici! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.