2020-09-22

Copii și părinți, pe stradă

Din seria indiscrețiilor, din nou. Oamenii care în public se poartă civilizat nu e obligatoriu să se comporte la fel și la adăpostul zidurilor apartamentelor, dar cei care se poartă urât în public e (aproape) sigur că se poartă la fel și în casă.
**
În zona blocului e azi un du-te vino ca la gară... Vreau nu vreau ascult conversații, certuri, îndemnuri, înjurături și ce mai fac oamenii pe stradă. Unele conversații sunt savuroase, altele scârboase și mai sunt bârfele dar și unele fragmente interesante.

În urmă cu vreo două săptămâni treceau o femeie și-un băiețel mititel (după glăscior) – posibil mama și copilul ei.
- Eu vreau să-ți fac o surpriză foarte mare și foarte frumoasă, dar numai dacă ești ascultător. Dar tu nu vrei să fii ascultător – spunea femeia.
După câteva secunde, copilul zice:
- Nu-mi plac surprizele.
Femeia n-a mai glăsuit sau, dacă a glăsuit, ieșiseră deja din „raza” auzului meu.
**
O altă mamă (cred), alt copil, săptămâna trecută. Copilașul și mai mic decât primul (aș zice) pentru că vorbea „peltic” și numai el (și mama lui, probabil) știa ce zice.
- Nuuu maaai intraaa în iaaarbă – zicea ea, pe ton de jelanie. Te rooog, nu mai intra în iarbă. Vrei să teee im-boool-naaaa-veeesti? Nu mai pune mâna pe aia! Vrei să te îmbolnăvești și să ajungi la spital? se răstește pe tonuri înalte – am tresărit și eu, pentru că nu mă așteptam la așa reacție violentă după ce tocmai se jeluise cu voce moale. Și copilul începe să plângă din tot sufletul, „țipând cu sughițuri”.
**
Ies cu Miki "la păscut" pe la prânz. Pe aleile de lângă bloc un copil mititel pe o tricicletă din plastic ședea sub un pom în zona verde, și nu voia să se mai miște de acolo, râzând la cățel și arătând spre el. Miki era ocupată cu ale ei așa că i-am zâmbit băiețelului și mi-am văzut de drum vreo doi pași distanță, unde s-a înțepenit cățelul în iarbă cercetând cine știe ce foarte interesant. Mama copilului îl tot chema pe piticuț să vină la ea. La un moment dat aud rostit printre dinți, aproape șoptit: „De ce nu vii când te chem?” Întorc capul, amuzată, dar mi-a pierit pofta de zâmbit. Femeia tocmai răsucea pavilionul urechii micuțului – deloc în joacă! M-a durut pe mine! Copilul a început să plângă! Și ce plânset! Dar din iarbă nu se mișca. Mi-a stat pe limbă să zic ceva, dar nu te bagi în educația pe care o dau părinții copiilor. Cred că femeia a observat că am văzut-o pentru că și-a îndulcit tonul foarte mult și îi tot spunea: „De ce n-o asculți pe mama? De ce nu faci ce zice mama? De ce nu vii când te cheamă mama?” Plângând în hohote micuțul a pornit, în final – pedala plângând...
**
Până să se redeschidă grădinițele și școlile câteva familii din zonă se adunau în fața blocului de pe la orele 19-20 și rămâneau să-și supravegheze copiii la joacă până pe la 22:30 – 23. Una dintre aceste familii – cu o fetița mititică – locuiește în blocul unde locuim. Aproape în fiecare seară o auzeam râzând când mergeau spre casă. Taică-său îi tot spunea câte ceva și ea râdea în hohote! Acele hohote de râs cristalin cum numai copiii au! N-am cum să descriu ce simțeam! Mi se lățea zâmbetul până în adâncul sufletului!

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

8 comentarii:

  1. O realitate graitoare, trista si îngrijoratoare. Adevaratii parinti (Oameni)sunt pe cale de disparitie, iar copiii naturali, cu adevarat fericiti, facuti din dragoste adevarata pentru familie si viata originala, naturala, normala, sunt o raritate de pret pentru viitorul societatii omenesti.
    Zile binecuvântata, cu bucurii, pace si sanatate în deplina libertate, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din fericire sunt si multi parinti care au mare grija ce si cum. Imi place sa cred ca sunt tot mai multi. Ca parinte e sigur ca-ti mai iesi din fire si mai dai un "tipat", :) dar e acel gen de "tipat" care nu-l face pe micut sa planga cu sughituri... :(
      Multumesc, Iosif! La fel iti doresc si eu tie.

      Ștergere
  2. Of, mi s-a strâns şi mie inima. Mai asist şi eu de pe balcon la ţipetele copiilor, mai ales când sunt luaţi în casă. Doamne, cum plâng, săracii.
    E în blocul din faţă o fetiţă, nu ştiu cât are, 2-3 ani. O dulceaţă. Ei, când o scoate afară, numai mama ei se aude ţipând: nu e voie acolo, ia mâna de acolo, nu te duce acolo, nu sta acolo. Mă oboseşte teribil şi are o voce ascuţită tare. Păi, ce să facă şi copilul? Eu înţeleg că nu e voie-n baltă, dar zău, unde să meargă? Nu e loc de joacă, o lasă aşa, printre maşini.
    O zi bună îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooof! Macar s-o duca in cel mai apropiat parc. Parca nu-mi vine a crede ca unii chiar isi imagineaza ca micutii ies la plimbare cum ies adultii...

      A fost si la noi o femeie (familia s-a mutat intre timp) care racnea de la fereastra dupa copiii ei (doi): x, nu te du acolo; y, nu-i voie. Si avea un tignal de enerva si cainii :) S-a potolit dupa ce tatal unuia dintre copiii care se jucau cu ai ei i-a strigat sa vina sa stea cu ei afara daca tot are timp sa stea la fereastra.

      Multumesc, Potecuta! Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  3. Ce multe lucruri auzi din balcon! Noroc ca ai un blog si ne mai povestesti una, alta! M-am intrebat daca un copilas respinge oferta unei surprize, ce fel de de surprize a mai avut... E adevarat ca mai sunt si parinti normali, asa, ca in ultimul caz, insa in general poate fi trasa o prima concluzie ca parintii au multe lacune despre efectele cuvintelor, gesturilor, tonului asupra pruncilor. In fond nu a fost nimeni care sa-i indrume si pe ei, pe calea cea buna. Este trist ca aceste subiecte sunt promovate mult prea discret, sau nu prea sunt promovate. Nu ma incumet sa arat cu degetul ca nu prea stiu catre cine. Cert este ca stiinta este mult mai rapida decat punerea ei in practica iar rezultatele pe termen lung ale acestui decalaj sunt cam neplacute!

    Seara buna, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici macar! :)) Sunt in camera unde lucrez de regula si pentru ca am mereu fereastra deschisa (fie iarna - oberlihtul, fie vara) doar daca am castile, cu muzica data destul de tare, nu aud. In zona e un du-te vino ce n-ai vazut! :)) Sunt cuvinte (si alte sunete) care-mi distrag atentia de la ceea ce fac si atunci "incep" sa aud... Altfel e doar "zumzet". :)
      Foarte multe aud si cand plimb cainele - se "intepeneste" Miki pe te miri unde si aflu ca unii ofera cu chirie un apartament nerenovat, altul trebuie sa se intalneasca cu..., unde merg altii in weekend. :) E foarte haios. Uneori imi cant in minte "lalalala..." sa nu "inregistrez". :)

      Ieri am auzit o chestie faina de tot. O mama (cred), ii spunea copilului: "Cand te vezi cu un coleg sau cu o colega te opresti frumos si spui Eu sunt X; tu cum te numesti? Asa va veti cunoaste" (banuiesc ca era un copil care ori avea pentru prima data colegi ori avea altii).

      Sunt multi parinti care-si smucesc copiii, urla la ei, ii lovesc peste cap, ii trag de perciuni... dar imi place sa cred ca sunt tot mai multi cei care nu mai aplica pedepse fizice (ca de tipat nu te poti "lasa" chiar de tot - in anumite circumstante). :)

      Acum exista fel si fel de sfaturi, dar nu toti le citesc si - mai ales! (cred) - nu toti reusesc sa le puna in practica pentru ca stresul acumulat de unii parinti (mai ales cei care si lucreaza) e fantastic. Sigur, nu cred ca stresul le da dreptul sa rasuceasca pavilionul urechii copilului astfel incat zona sa se inroseasca... :(

      Multumesc, Suzana draga! Zi minunata iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  4. E dificil cu educatia. Multi parinti se bazau pe cadrele didactice...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convinsa ca in aceasta perioada sunt si mai stresati multi dintre ei.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.