Pui de găină crescuți în curte

Aveam puțin peste vârsta de 20 de ani când unul dintre unchi, cel în al cărui atelier a fost primul meu loc de muncă, s-a gândit să cumpere zece pui mici și galbeni și să-i crească în curte, să avem carne bună pentru gătit. I-am spus să nu cumpere, că nu mănânc. „Ei, cum să nu mănânci?!” zisese el, ridicând din umeri și... a cumpărat puii.

Mi-am amintit de pui după ce am citit la Luiza o poveste emoționantă despre niște găinușe care nu plecau de lângă surata lor ucisă de uragan.

Unchiul a cumpărat zece gălbiori și i-a adus la noi până termina el de construit cotețul. Mama le-a amenajat puilor un spațiu în balcon și avea grijă de ei. Eu mai mult mă jucăm cu „pufarinii” mici și galbeni și știam clar că nu voi gusta din ei! Cum să mănânc pufoșii după ce-i privesc în ochi, îi văd explorând prin balcon și ciugulindu-mi din palmă, dormind aproape unul peste altul, piuind în somn ș.a.m.d.?! (Scurtez povestea). Unchiul a hrănit puii – care erau mai mulți cocoși – s-au făcut frumoși de numa’ și... hai cu tăiatul, câte unul. O lingură de supă n-am gustat! Pentru mine mama gătea separat. Cu nimic n-a reușit unchiul să mă convingă să mănânc. Nici măcar „de dragul lui și a muncii lui” n-am mâncat (acest unchi ne-a fost ca un al doilea tată, lângă un frate al lui, care ne-a fost ca un al treilea tată, mai ales după ce tata n-a mai fost). Greu i-a venit să creadă că nu mă ating de mâncarea în care sunt puii crescuți de el cu mare grijă... N-a mai cumpărat niciodată pui să crească.

Tot cu păsările n-o scotea la capăt o mătușa a acestui unchi... Din copilărie și până spre sfârșitul anilor de liceu, aproape în fiecare an, după ce terminam sejurul la mare mergeam într-o comună din Giurgiu (la mare am fost din primul an de viața și până în 1993, parcă, dar la Giurgiu ceva mai rar). Mătușa unchiului pregătea bucate proaspete în fiecare zi. Eram copil când ea a încercat să mă păcălească și mi-a spus că puiul pe care-l gătea era tăiat cu mai multe zile în urmă, nu în acea zi. Am dat fuga în ultima curte, unde era butucul, și am văzut sânge proaspăt. De atunci n-a mai încercat să mă păcălească și nici n-a mai insistat să mănânc. În schimb, îmi făcea scoverzi cu brânză sau unse cu miere și mâncam până simțeam că pocnesc! Și pâine proaspătă mâncam în neștire, cu struguri, cu pepene, cu roșii. Și porumb fiert sau copt! Altceva nici nu-mi trebuia!

Mi-am făcut singură poftă de scoverzi! Și abia le uitasem, după ce am citit despre ele pe Cugiria.

Image by Steve Buissinne from Pixabay