2020-10-30

Legenda primului liliac

Cu mult, mult timp în urmă, într-o dimineață, în timp ce răsărea, Soarele s-a apropiat prea tare de Pământ și s-a încurcat în ramurile dese ale unui copac foarte înalt. Cu cât se zbătea mai tare să scape, cu atât se încurca mai mult, așa că n-a mai ajuns sus pe cer și zorile n-au mai venit. La început, păsările și celelalte vietăți n-au observat. S-au trezit, la un moment dat, dar pentru că era încă întuneric au crezut că s-au înșelat și s-au întors în culcușurile lor. Vietățile nocturne s-au bucurat, și au continuat să vâneze. Dar timpul trecea și zorile nu mai veneau; animalele au înțeles că ceva nu e în regulă, au ținut un consiliu și au hotărât să plece în căutarea Soarelui. Mica veveriță, căreia îi plăcea să sară printre crengile copacilor, a descoperit Soarele încurcat între crengile copacului, și părea foarte palid. Când a văzut-o, Soarele a rugat-o să-l ajute, să-l elibereze dintre ramuri. Veverița n-a stat pe gânduri și a început să sară din creangă in creangă, tot mai aproape de Soare, dar căldura acestuia a determinat-o să alerge din nou pe pământ.
- Surioară – se tânguia Soarele, eliberează-mă..
- Oh, Soare, ești prea fierbinte. Mi-ai ars deja blana de pe coadă.
Veverița era tare mândră de coada ei stufoasă și acum era gata să plece, să aducă ajutoare.
- Te rog, încearcă din nou! strigă Soarele după veveriță. Sunt atât de obosit încât lumina mea se va stinge curând.
Micuța veveriță, având o inima foarte mare, a alergat din nou în sus pe trunchiul copacului, spre crengile între care era prins Soarele, dar căldura puternică a alungat-o.
- Nu mă lăsa! a strigat Soarele văzând-o cum coboară în viteză.
- Dragă Soare, nu mai pot! I-a strigat veverița. Căldura ta mi-a ars toată blana; sunt neagră ca o bucată de cărbune și nu mai pot vedea. Lumina ta m-a orbit.
- Te rog, veveriță mică, mai încearcă... - se tânguia Soarele cu glas din ce în ce mai stins. Lumina mea va dispărea curând.
Veverița și-a adunat toate forțele și a alergat din nou spre locul unde era prins Soarele; de data aceasta alergând cât de repede putea a ajuns la Soare și l-a împins afară dintre crengi cu ultimele puteri. Eliberat, Soarele a zburat spre cer. Veverița se mai ținea de ramura cea mai înaltă a copacului. Căldura teribilă a făcut ca lăbuțele ei să se lungească și pielea să se întindă și micuța făptură simțea că va rămâne prinsă pentru totdeauna, cu capul în jos, în vârful copacului. Blănița îi era pârlită și nu mai vedea, iar în apropiere nu era nimeni care să o salveze.
Privind în urma lui, Soarele a văzut-o pe micuța veveriță chinuită și l-a tulburat imaginea, știind că el a rănit-o atât de rău și numai el o putea ajuta.
- Micuță veveriță, te-ai rănit salvându-mă pe mine. Vreau să îți răsplătesc bunătatea. Care este cea mai mare dorință a ta?
- Întotdeauna mi-am dorit să zbor – a răspuns imediat veverița.
Atunci, Soarele a atins-o cu o rază mică-mică de lumină și durerea veveriței a dispărut, dar era tot oarbă, iar pielea și lăbuțele încă erau lungite.
- De acum înainte – i-a spus Soarele – vei putea zbura spre cer și oriunde dorești, dar pentru că lumina mea ți-a provocat atâta rău vei zbura în timpul nopții, în întuneric, dar urechile tale vor auzi tot ce mișcă și vei simți tot ce nu mișcă. Atunci când vei avea nevoie de ajutor și vei striga îți vor răspunde copacii, stâncile, fiecare animal și plantă trimițând un ecou în urechile tale. Vei putea astfel să zbori și să eviți orice obstacol. Ne vom întâlni în zori și în amurg, să mai povestim. Acum suntem prieteni pentru totdeauna. Zboară, acum, micuța mea prietenă – a îndemnat-o Soarele.
Neîncrezătoare, veverița s-a desprins totuși de pe creangă și, spre marea surprindere – și bucurie – a reușit să zboare. A devenit, astfel, nu prima veveriță care poate să zboare, ci primul Liliac. Din acea zi, liliacul stă mereu cu capul în jos, atârnând de crengi sau în peșteri, doarme în timpul zilei și zboară toată noaptea.
Toată suflarea știe că el a fost cel care a eliberat Soarele și a salvat lumea dăruindu-i căldura și lumina și nimeni nu îndrăznește să-i derajeze somnul.
(repovestire după o legendă a indienilor Ojibwe, America de Nord)

Image by Franck Barske from Pixabay

20 de comentarii:

  1. Ce poveste frumoasă! Deci liliecii sunt veveriţe care au eliberat cândva soarele. :)
    Weekend frumos, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca da. 😊 Unii lilieci chiar au alura de veverita.
      Multumesc, Potecuta. Weekend frumos iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Chiar o legendă drăguță! Bunătatea a salvat lumea! Și ce idee dulce sa transformi veverița in liliac, drept mulțumire. Mulțumesc, Diana! Pupicii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a placut si mie ideea cu veverita-liliac. 😊
      Bunatatea va salva intotdeauna lumea si, din fericire, exista multe fiinte bune.
      Cu drag. Pupici!

      Ștergere
  3. Deosebita poveste. Cu alte cuvinte, trebuie sa fim profund recunoscatori liliecilor! Ca ne-a salvat Soarele si evident tot viul!
    Fara legatura: azi am decupat primulmeu dovleac pentru nepotica. Asa s-a intamplat... 😊 Nu-mi place aceasta sarbatoare de import, dar am executat aceasta operatiune cu multa surprindere. Cand am taiat capacul am constatat ca zona samburilor este ca o pestera, goala de continut. Si m-am intrebat daca asa e tipul, sau este cumva mai vechi, ca nu ma pricep. M-am descurcat aproape onorabil! 😊

    Pupici si un weekend simpatic, draga Diana! ❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. 😊 Nu doar ca ne scapa de multe insecte sacaitoare...
      Haha! Nu am cioplit niciodata un dovleac (si-mi tot propun) dar stiu ca e o "pestera" in el - am vazut candva, in piata, un om taind un dovleac imens (il vindea "feliat"). Felicitari pentru reusita!
      N-as zice ca ma dau in vant dupa sarbatoare, dar nu o resping - mi-ar placea sa am cu cine s-o petrec (in sensul de costume si etc.). 😊 E de import (si extra "comerciala") dar ma gandesc ca poate fi asimilata, la modul cum, de exemplu, un cuplu crestin-evreu sarbatoreste si Crăciunul si Hanuka. 😊

      Multumesc, Suzana draga! Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere
  4. :) )) Superba legenda ! Ce mare noroc cu aceasta "veverita" zburatoare ! Ce s-ar fi întâmplat oare, daca nu-l elibera pe domnul Soare ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dada, e superba! Legendele nu exclud realitatea sau credintele. 😊
      Ce sa se intample? 😊 Ce s-ar fi intamplat daca Greuceanu (al lui Petre Ispirescu) nu elibera Soarele si Luna de unde i-au inchis niste zmei: ar fi fost bezna si frig... 😊

      Ștergere
  5. Un Weekend magic, binecuvântat, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
  6. Foartă interesantă legendă. Eu am citit alta în Elena Niculăiță Voronca. Cică liliecii provin din șoareci care au ros anafura în biserică. Primesc aripi și o altă soartă. E de bine, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pfuuu! Zau ca nu stiu ce se intampla! Se pare ca observatia mea, candva, n-a fost gresita: ortodocsii (români, cel putin) par a fi axati pe rau... E ca si cum ne invata ca multe fiinte sunt dezgustatoare si trebuie stârpite... Mi se pare trist.

      Ștergere
  7. Sper, sper să fie un rai al liliecilor, că la cât de frumos le-ai cântat în strună săptămâna trecută, sigur ai un loc special acolo, iar noi ar cam trebui să ne dăm pe lângă tine să ne pui o vorbă bună lui Zeus Batman!!!

    Îți mulțumesc mult în numele tuturor păsărilor de noapte că ai vorbit atât de frumos despre ele, și pentru toate articolele dedicate lor ! 🙏👍👍😇

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Stef! Esti un dragut!
      Hahaha! Nuu! 😊 M-ati suportat cu liliecii o saptamana! Sigur sunteti in siguranta! 😊 Creaturile noptii nu se vor atinge de voi. 😊

      Si eu iti multumesc, pentru interes si rabdare.

      Ștergere
  8. Mi-a plăcut mult creația ta, liliacul !
    Trebuie să recunosc că nu am mai făcut cam de mult ceva lucru manual, și ar fi cazul să mai pun mâna pe ceva, mai ales că avem timp acum când se întunecă așa de repede.. Duminică plăcută, Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere.
      Citind "cand se intuneca asa de repede" mi-a fugit gandul la viata din trecut, la sate, cand muncile agricole erau terminate si oamenii pregateau provizii pentru iarna si iarna stateau la gura sobei lucrand si depanand povesti. 😊
      Multumesc, Stef! Seara frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  9. Eu am vazut primul liliac in copilarie, vara la Predeal. Gazda unde stateam avea curte si era mult mai fain decat la hotel.
    Geamurile aveau obloane din lemn care erau deschise lateral, aproape lipite de perete. Cand am tras usor de un oblon (era ca o fereastra obisnuita in plus, sa zic asa), pe perete statea linistit un liliac.
    M-am uitat cam 1 minut la el si am impins usor oblonul la loc. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce experienta faina! Multumesc pentru ca ai scris despre. Sa ne asteptam sa dam de ei in locuri unde nu ne-am astepta si sa stim ca nu ne ataca. 😊
      O dovada in plus ca nu se "isterizeaza" decat copiii care sunt invatati sa le fie frica, sila si mai stiu eu ce.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.