Cu prostul care n-are școală te
lupți un pic și ai scăpat, dar duci o luptă colosală cu prostul
care are școală – nu știu cui aparține „zisa”, dar mă
gândesc că prin „a avea școală” se referă la cei care au pe
perete sau în sertar o mulțime de diplome. Nu-i rău să ai multe
diplome, mai ales dacă acestea atestă că e posibil (nu probabil,
pentru că diplomele nu dovedesc mare lucru, ci doar că cineva a
terminat o școală, un curs, cu un calificativ/o notă anume, dar nu
și ce știe respectivul) să fii o persoană de încredere într-un
domeniu sau altul. Ce se întâmplă, uneori, cu acești oameni
„foarte specializați” într-un domeniu sau altul? Ajung să nu
mai vadă pădurea din cauza copacilor. Sunt atât de siguri de ceea
ce știu încât orice opinie nouă care nu se potrivește în
„tiparele” recunoscute general în domeniul lor este respinsă
„din reflex”. Puțini se hotărăsc să cerceteze o altă cale,
mai ales dacă e deschisă de cineva cu mai puține diplome... mai
ales în domeniul sensibil al medicinei. Un exemplu în acest sens
este „Uleiul lui Lorenzo”, descoperit (un fel de a spune, dar
foarte pe aproape) de părinții unui copil diagnosticat cu
adrenoleucodistrofie în 1984 (la vârsta de 6 ani) urmând să moară
în doi ani – a murit la 30 de ani, dar a fost imobilizat în pat.
Uleiul nu vindecă boala dar poate încetini evoluția mai ales dacă
aceasta e depistată înainte de a se declanșa.
Cunoașterea
nu are nimic definitiv; acest calificativ este numai expresia
aprecierii omului. Ceea ce poate fi într-un fel pentru unii ar putea
să fie cu totul altfel pentru alții. Cunoașterea (în general)
evoluează, e în continuă mișcare, schimbare, și e important ca
toți să înțeleagă acest aspect nu doar pentru a elimina câteva
dintre suferințele pe care ni le provoacă eroarea, ci pentru a
evita înfumurarea celor care cred că le știu pe toate, că știu
totul – indiferent de domeniu – și pentru a evita intoleranța
nefastă pe care o aduce această înfumurare în raporturile
sociale.
În
„Lotusul Adevăratei Legi” (care face parte dintr-o colecție de
nouă lucrări venerate de budiștii Mahāyāna) figurează o
parabolă ce ilustrează simplu absurditatea omului care se laudă că
a ajuns la Cunoașterea definitivă, absolută. Parabola am citit-o
în cartea „Tainele învățăturilor tibetane”, Ed. Nemira,
București, 1995, scrisă de Alexandra David-Néel).
Parabola
încearcă să demonstreze natura relativă a cunoștințelor
noastre.
Parabola omului înfumurat
Un
orb din naștere locuia într-o cameră. Infirmitatea îl împiedica
să vadă obiectele din jurul lui și el le nega existența de câte
ori i se vorbea despre ele. La un moment dat, unui medic i s-a făcut
milă de el, s-a dus în Himalaya și a cules mai multe plante, pe
care le-a preparat cum știa el și apoi a uns ochii orbului. Acesta
a început să vadă și a zărit cu mare uimire în jurul lui
obiecte cărora nu le bănuise existența. Și l-a cuprins o mare
mândrie: „Acum văd, cunosc toate lucrurile” – s-a înfumurat
el. Cineva i-a atras atenția: „Prietene, vezi doar câteva obiecte
care se află în camera ta – asta nu e mare lucru. Din afara ei se
mai pot vedea soarele, luna, constelațiile. De afară se pot vedea
numeroase forme, unele frumoase, altele urâte”. Fostul orb a
refuzat să creadă. „Nu există nimic din toate acestea. Tot ce e
de văzut, văd”. A fost condus afară din cameră și a văzut
strălucirea soarelui, luna, constelațiile și numeroase fenomene.
Mândria i-a devenit și mai mare. „Nu credeam când mi se spunea
despre acestea, acum le văd. Nimc nu-mi mai e necunoscut. Nimeni nu
e mai presus de mine”. Un înțelept îl mustră: „Prietene, abia
ți-ai căpătat lumina ochilor; încă nu cunoști nimic. De unde
atâta vanitate? Când erai închis în camera ta nu puteai să vezi
obiectele care se aflau afară; acum, din lipsa unor facultăți
superioare celor pe care le ai, nu poți discerne ființele animate
de sentimente binevoitoare de cele care nutresc sentimente ostile, nu
poți auzi vocea umană sau sunetul unei tobe sau oricare alt sunet
decât de la o distanță foarte mică. Îți amintești șederea în
pântecele mamei tale și de cauzele care te-au făcut să te naști
din ea? Omule, în afară de ceea ce vezi există nenumărate alte
lumi mai numeroase decât firele de nisip din Gange. Cum te poți
lăuda spunând: văd totul, știu totul? Ești încă orb, iei
întunericul drept lumină și lumina drept întuneric”.
Magnifique ! Merci pentru pilda frumoasa si atât de adevarata ! Mi-ai amintit de o magnifica descriere biblica a discutiei dintre Iov si Dumnezeu, în care acest om neprihanit cu care Dumnezeu se lauda, este cercetat si întrebat de Creatorul Atotputernic despre lucrarile minunate pe care le-a creat El, la care Iov este incapabil sa raspunda, caindu-se, vazîndu-si micimea si pocaindu-se si mai mult.
RăspundețiȘtergereIov a răspuns Domnului şi a zis:
„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –
„Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” –
„Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba şi Mă vei învăţa.” –
„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.
De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
Un sfârsit de saptamâna sublim, draga Diana !
Cu placere. Eu iti multumesc pentru interes.
ȘtergereImi amintesc numai incercarile la care a fost supus Iov. Mare incredere a avut Dumnezeu in Iov... de i-a permis tartorului sa-l puna la incercare.
Iti multumesc, Iosif! Minunat sfarsit de saptamana iti doresc sa ai si tu!
Cat adevar in '' Cum te poți lăuda spunând: văd totul, știu totul? Ești încă orb, iei întunericul drept lumină și lumina drept întuneric”!..
RăspundețiȘtergereToti suntem orbi si orbecaim, pe ici pe colo, cu multa ingaduinta.
Multumesc! Weekend frumos! Pupicii
Ooo, da! Nici nu vreau sa ma gandesc de cate ori am luat intunericul drept lumina. 😊
ȘtergereCu drag! Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici!
Despre diplome mi-e si teama sa discut. Am facut cateva gafe...
RăspundețiȘtergereAm auzit candva o descriere sugestiva a drumului spre modestie, onestitate. Cel ce mi-a prezentat-o a spus ca este vorba de principii din teoria noosferei.
Daca reprezentam, la un moment dat, volumul cunostintelor unei persoane printr-o sfera, tot ce atinge din exterior suprafata sferei vor fi notiuni de neinteles. Daca persoana se va stradui sa inteleaga, sfera lui de cunoastere va avea o suprafata mai mare, deci va fi in contact cu mai multe fenomene si lucruri necunoscute.
Concluzia ar fi ca pe masura ce invatam, ar trebui sa ne dam seama ca mai avem muuult de invatat...
Multumesc!
ȘtergereMi s-a spus candva, nu asa de frumos 😊, si am inteles ca numai invatand, avand mintea deschisa, intelegem cu adevarat cate nu stim (chiar si intr-un domeniu in care ne "stim" specialisti). Cred ca de atunci ma "feresc" de... certitudini. Totusi, am certitudini de genul 2+2=4 (desi... anul acesta nu mai sunt sigura nici de asta) 😂
Ce imi place cand postarile noastre rezoneaza cumva! Fiecare cu propria realitate si fereasca-ne de orice fel de prost prin preajma.Singurul lucru stiut este ca in fond nu stim nimic. Nu intamplator a fost enuntata aceasta idee. Mai citisem o idee tare frumoasa: atunci cand te stabilesti la o solutie, orice alte posibilitati dispar din peisaj, poate chiar o varianta mai buna decat cea aleasa. Cred ca ideea este sa fim deschisi pentru alte abordari venite de la ceilalti si sa nu le absolutizam pe ale noastre. Trist este ca din cauza unor personaje de care ai pomenit multe lanturi informationale au fost deturnate-falsificate. Istorie, medicina,arheologie, lingvistica, inventica... Poate ca omenirea ar fi pornit pe alte drumuri daca nu ar fi fost asa. Intotdeauna adevarul este drumul mai bun. Minciuna mai devreme sau mai tarziu nu te poate tari decat in mlastina.
RăspundețiȘtergereMi-a placut mult infinitul lui Gordon Johnson. O sa mai ma uit pe lucrarile lui. Sunt tare interesante.
Multumesc pentru articol, Diana draga! Seara frumoasa si weekend placut! Pupici!❤️
Intr-un fel, cred ca nu poate fi altfel. Ce infatuare! 😊 Chiar daca-i infatuare, imi place sa cred asa: ca postarile rezoneaza.
ȘtergereStiu ca nu stiu nimic, si nici măcar asta nu stiu (vorba lui Socrate). 😊
E teribil pe cate minciuni s-a "construit"! Nici nu-i de mirare ca totul incepe sa se prabuseasca... Nu stiu cum putem opri prabusirea si - mai rau! - dupa atatea minciuni cum sa mai credem ca "acum" ni se spune adevarul despre unele-altele? Odata semanata indoiala totul aluneca in derizoriu (aproape).
Pe pixabay sunt multi fotografi care au lucrari exceptionale. Imi place mult sa scotocesc pe acolo.
Cu drag! ❤️ Multumesc, Suzana draga! Noapte buna, weekend frumos! Pupici! 😘