Mă
simt cumva ciudat scriind aceste rânduri. La graniță
e
război, oamenii mor, sunt răniți, familiile se despart, pleacă în
pribegie... Acum e (din nou) un război aproape de noi, dar războaie
sunt – au fost și vor fi – în multe părți ale lumii. Unii
tineri de prin lume aproape că nu știu cum este pe timp de pace. Și
pandemii au tot fost – nu doar cu o sută de ani în urmă, ci în
prezentul nostru - în alte zone ale lumii. Acum știm prin ce-au
trecut alții nu o dată în numele sănătății publice. Sper să
nu aflăm și cum este să trăim pe timp de război, cum au aflat
mai ales bunicii noștri, cum știu oameni din multe părți ale
lumii. Cei mai mulți oameni sunt idealiști, luptă pentru ceea ce
consideră ei că este corect când, în fapt, fac jocul unor
indivizi fără scrupule și tot nu se pot salva pentru că, într-un
fel „jocurile sunt făcute”. Acest război pare a fi un război
proxy, din al
doilea
război rece, care e fierbinte.
Știu despre toate cele de mai sus și
multe altele; și ce folos?!
Așa că am lucrat o felicitare și un mărțișor din hârtie pentru ultima temă "Mărțișor" din Calendarul ReCreativ. Am lucrat dând mărunt din buze la adresa bogătașilor care nu se mai satură de bani și putere și care-s niște sadici care salivează de poftă văzându-i pe alții suferind. Datul mărunt din buze mă ajută doar pe mine, să-mi mai răcoresc ciuda pentru neputința de-ai opri pe cei abia amintiți.
Felicitarea. Pentru a realiza
felicitarea am urmat instrucțiunile din videoclipul aflat la adresa
de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=yY_p-8Pypig
Îmi
place cum a ieșit felicitarea deși... evident! se putea și mai
bine! O prezint și într-un „tipar” oferit de siteul pixlr x
(editări foto online; fără cont, fără descărcare program).
Mărțișorul. Cu mărțișorul
a fost un pic mai dificil, dar numai pentru că am realizat unul mult
mai mic decât cel pentru care sunt prezentate instrucțiuni în
videoclipul aflat la adresa de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=qmPTMNBIz0o
Sunt foarte încântată de fluturaș! Sunt tentată să tot meșteresc fluturași, dar mai bine învăț să lucrez păsărele din hârtie – ‘că de păsărele e stolul din capul meu!
Pentru că felicitarea „cu ață”
(spirelli card) mi s-a părut cam sărăcuță, dacă tot am
întins iar „ustensilele”, am zis să fac frunze! Mai bine nu
făceam!
Efectiv, nu mă descurc! Înfășurând ața ori nu-s atentă
pe unde și cum trebuie învârtită ori... mai bine nu mă gândesc
că ar fi scrântit neuronul – dar dacă e scrântit trebuie să-i
dau neapărat așa ceva de lucru (până își revine!)
Metoda lucrului este perfecta pentru neuronii nostri...
RăspundețiȘtergereArata foarte frumos. Eu mereu ma blochez la ideea sa pot trimite prin posta. Asa ca tridimensional nu prea fac. Dar simt ca voi incepe!
Ideea fluturasului este chiar de efect. As mai fi adaugat putin mai mult sclipici! Frunzele, nu stiu ce sa zic. O sa incerc si eu. Dar le vad doar cusute pe bune. Eu am facut lucrarea pentru Beccy, deocamdata.
Multumesc pentru idei, Diana draga! Pupici si weekend linistit.❤️ 😘
Chiar ca da!
ȘtergereCupa lalelei se pliaza bine, de la jumatate (stanga-dreapta), si incape in plic; la fel si fluturele (e "ingust" si cred ca nu s-ar deteriora trimis prin posta); am facut "proba" si ambele - in opinia mea - pot fi trimise in plic. Si eu ma gandesc de doua ori cand lucrez vreun martisor (si, acum, felicitare) tocmai in ideea sa poata fi trimis in plic. 😊
Cu frunzele "spirelli" am ametit! :))
Cu placere! Multumesc si eu! Weekend linistit iti doresc sa ai si tu, Suzana draga! ❤️ Pupici! 😘
Am revenit. M-am mai uitat pe net. Cred ca metoda se aplica pe forme rotunde sau ovale si nu pe ceva gen frunza. Desi am gasit o inimioara:
Ștergerehttps://ro.pinterest.com/pin/392165080043138426/
dar mi se pare asa si asa.
Nu cred ca merita sa-ti obosesti neuronii cu frunzele. Zic.
Deja am vazut la paste spirelli de m-am saturat. Poate fac in weekend! 😊
Pup. Noapte buna!❤️ 😘
Hahaha! Paste spirelli! 😊 Cautand doar "spirelli card" nu am dat si de paste fainoase. 😊
ȘtergereMultumesc pentru poza cu inima. Am vazut "spirelli" si cu triunghi, si cu patrat. De frunze m-am lecuit! :))
cu triunghi:
https://www.youtube.com/watch?v=VpzW9aAir2c
(la poza cu patratul nu am salvat link)
Pupici! 😘 Zi frumoasa! ❤️
Nu am glumit. Chiar am facut paste!😊
ȘtergereAm vazut putin triunghiul. Tot simetriile sunt cheia. Dar aici e ceva ff interesant. Taietura cu foarfeca cu model cu zimti. Faina ideea pentru o suprafata mai mare.
Pup.❤️ 😘 Seara buna!
Haha! Sunt bune pastele! Cei mai multi spun ca sunt si satioase - mie nu-mi tin de foame pastele. 😊 Eventual, daca mananc un kg. Dar imi plac! Cu ani in urma am facut siraguri de "margele" din paste fainoase rotunde, sub forma de floricele si tubulare mici - le "prajeam" in tigaie si aveau degradeuri - aratau fain dupa ce le lacuiam (imi pare rau ca nu am pastrat nici unul; am, in schimb, unul facut din seminte de mere).
ȘtergereAm ales zimtii pentru ca mi-a fost lene sa desenez un tipar cu "petale"; am desenat ieri, insa - sper ca reusesc sa infasor si firele.
Multumesc, Suzana draga! ❤️ Pupici! 😘
Ce interesantă metodă, Diana! Şi tare frumos a ieşit! Vag de tot văd în minte acum o felicitare care, deschisă, forma în mijloc un fel de evantai. Eram copil şi mă fascina.
RăspundețiȘtergereFrumos ţi-a ieşit! te felicit!
Prin metoda confectionarii fluturelui stiam sa fac doar evantai. Iar despre "stilul" lalelei stiam numai cum sunt felicitarile "de azi" desi... acum, ca ai zis... cred ca am vazut si eu dintre cele care "infloresc" cand le deschidem. 😊
ȘtergereMa bucur ca iti place. Multumesc pentru compliment.
Felicitarea ca felicitarea, dar fluturașul mărțișor a iesit super! Bravo! Mi-a plăcut și sfatul de a nu te apuca de mărțișoare cu unghiile lungi. :)
RăspundețiȘtergereFluturasul imi place si mie, mult! 😊 Haha! Sfatul e mai mult pentru mine. :)) Cei care confectioneaza lucruri, de regula, nu "uita" asa ceva. 😊 A trebuit sa lucrez cu penseta pentru a fixa margelutele in varful "antenelor"!
ȘtergereMultumesc, Jo!
Minunat fluturasul. m-am indragostit de el. Si felicitarea imi place, dar am ramas cu gandul la fluturas. Si cum imi mai trebuie martisoare, s-ar putea sa-ti fur ideea.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca iti place fluturasul! Si mie-mi place, incredibil de mult. 😊 Si sa-l lucrez mi-a placut. Ideea nu-i a mea, dar e "la liber". 😊
ȘtergereCe frumoase sunt! Felicitări, dragă Diana, pentru strădania depusă. Ți-au reușit de minune! Am să i le arăt și Sarei, căci e foarte pasionată de aceste activități migăloase și frumoase.
RăspundețiȘtergereÎți dorim o zi minunată! :-)
Iti multumesc pentru compliment, Alex draga! 😊
ȘtergereMa bucur sa stiu ca "Ochi frumosi" ❤️ e atrasa - cel putin deocamdata 😊 - de astfel de activitati.
Multumesc! Minunate zile va doresc sa aveti si voi! 😊