La o petrecere l-a întâlnit. S-au văzut, s-au plăcut, au stat împreună
aproape toată noaptea, până spre zori, când s-a spart gașca. A condus-o
până acasă. Au mers pe jos, discutând aiureli, lovind cu vârful ghetelor
stratul proaspăt de nea care se așternuse. Din cerul întunecat cădeau în
continuare fulgi mari de zăpadă. Lângă bloc, el i-a cerut numărul de
telefon. I l-a dat. Știa c-o va suna, pentru că era improbabil să nu
simtă și el „chimia dintre ei”. Și a sunat-o a doua zi, spre seară. S-au
plimbat prin oraș. Ea detestă cu pasiune plimbările „în gol”, dar îi
place să fie lângă el. Au intrat într-o cafenea, cu gândul să bea o cafea,
dar era aglomerație și gălăgie, așa că și-au continuat plimbarea prin
zăpadă. Discutau continuu, atingând fel și fel de teme, dar nu
aprofundau niciun subiect. Se comportau ca doi oameni care aveau în gând
cu totul altceva dar nici unul nu îndrăznea s-o spună.
Timp de aproape o săptămână s-au întâlnit în fiecare zi. Într-o seară,
lângă blocul ei, a sărutat-o. A fost un sărut care a amețit-o.
- Ai simțit și tu? o întreabă el, șoptit, iar ea dă din cap că da. Vino
la mine...
Și-au plecat la el, cu un taxi,
bucurându-se că n-a trebuit să rămână în dezordinea din apartamentul
ei. Locuia în partea cealaltă a orașului, într-un apartament cu două
camere, la parter de bloc. Imediat ce au intrat el s-a descălțat înainte
de a-și scoate haina, și a întins
spre ea
niște papuci de casă de culoare incertă.
- Să nu rămână prin casă apă de la zăpada topită de pe tălpi – îi
spune, ca și cum ea atunci ar fi coborât din pom.
Își scoate ghetele, sprijinindu-se de cuierul din hol, dar refuză
papucii.
- Am șosete groase – îi zice, iar el ridică din umeri și își scoate
haina, apoi intră în sufragerie, aprinde lumina și pornește un
casetofon. A tresărit când a început să urle muzica. - Dă
muzica mai încet, te rog, ‘că nu-mi aud gândurile – aproape că-i strigă, în timp ce se
descotorosește
de paltonul lung pe care-l
poartă. A răsucit butonul spre minim și s-a repezit s-o strângă în
brațe.
- Îmi place să ascult muzică la max – spune.
- Vecinii ce părere au? nu se poate abține să întrebe.
- S-au obișnuit! răspunde din vârful buzelor. Hai, că pun de-o cafea.
Ținându-și brațul în jurul taliei ei o conduce spre bucătărie.
Prin bucătăria destul de spațioasă părea că a trecut apa și-a lăsat în urma ei totul vraiște; zâmbește duios, măsurându-l cu privirea, pe ascuns.
- Unde-i baia, să-mi spăl mâinile?
Când revine din baie ocupă singurul scaun, lângă fereastră. Se simțea
ca în acvariu, la fereastră nefiind nici măcar o perdea.
- Ai grijă de cafea, mă duc să dau mâna cu cel mai bun prieten –
zâmbește din colțul buzelor, de parcă ar fi spus cine știe ce glumă, și
dispare în casă.
Cafeaua s-a fiert și i-a stins focul. Nu știa pe unde sunt cești de
cafea și n-avea de gând să cotrobăie prin dulapuri. În chiuveta plină
vârf cu vase murdare se văd mai multe cești, așa că scoate două și le
spălă. Chiar atunci revine el.
- Lasă-le! râde. Le speli dimineață.
Gluma i se pare bună, râde și ea, făcându-i jocul, ignorând faptul că
el nu și-a spălat mâinile nici când au intrat în casă, nici după ce a
fost la baie.
- De unde știi că rămân până dimineață și, dacă rămân, de unde știi c-o să spăl vasele? se răsfață.
- Nu le speli? Devine serios și nu mai știe dacă el glumește sau
nu. Se încruntă ușor, nedumerită. - De obicei, femeile care vin la mine
simt nevoia să-și manifeste spiritul gospodăresc – o spune atât de
serios încât ea își dă seama că el n-a avut o clipă intenția să
glumească; dar trece și peste asta; toarnă cafeaua în cești, ușor
plictisită și cu dor de ducă.
El își ia ceașca lui, după ce aproape că o umple cu zahăr, și merg în
sufragerie. Acolo, între alte mobile, o canapea și două fotolii foarte
joase. Vrea să se așeze pe unul dintre fotolii, dar el zâmbește șmecherește
și îi face semn să stea lângă el, pe canapea. Întâi pune ceașca pe masă,
pe un suport de pahare, apoi își ocupă locul pe canapea – genunchii
aproape că i-au ajuns la gură; se simte
ca pe-o masă de la ginecologie.
- Ar trebui să pui zahăr în cafea, îi mai taie din tărie – o
sfătuiește.
- Îmi place tare și amară – rânjește spre el.
- Nu prea e bună pentru stomac - își
motivează sfatul, foarte serios. Aprinde o țigară și îi oferă și ei una. O ia; el nu se oferă să i-o aprindă.
El pare să simtă că e cam fără chef... - Te-ai supărat că ți-am zis de
vase? întreabă. Dă din cap că nu – aproape că uitase, dar creierul ei,
analitic, deja intrase pe pilot automat și seara se anunța ratată. - Am
acest obicei: e un test pentru femeile care vin la mine. Dacă spală
vasele știu că sunt fete gospodine și relația cu ele ar putea fi ceva
serios.
De ce-i spune tâmpeniile astea?
În plimbările lor părea mai inteligent; și ea părea mai inteligentă.
Nu știe cum să-i spună să se care?
Se întreabă de ce nu pleacă, fără comentarii.
Se abține să-și arcuiască sprâncenele și să holbeze ochii. „Chimia” se dusese naibii deja.
- Înțeleg că ultimei care a fost aici i-ai dat papucii acum câteva
zile? Nu par să fie de prea mult timp vasele în chiuvetă.
- Nu – spune scurt, fără să-și dea seama că
e ironizat
sau ignoră ironia. Le-am mai spălat și eu. M-am despărțit de ultima acum
aproape un an; am făcut credit la banca pentru ea, punând gaj
apartamentul. A plătit ratele la timp, dar când a rămas fără muncă n-a
mai putut, datoriile s-au acumulat și ea a plecat. Acum trebuie să vând,
că nu am putut plăti ratele.
I se face milă de el; nu-l crede, dar ar putea fi adevărat. Nu avea cum
să-l consoleze, așa că tace; el revine la vase
și la fosta iubită!
- Când am văzut că a spălat vasele din prima zi când a fost aici am
știut că e „jumătatea mea”.
- Dar n-a prea fost, în final...
- Ba da! Cât timp am fost împreună a fost perfect. Doi ani am fost împreună!
Dacă nu alegea să plece eram și acum împreună.
- Ți-e dor de ea, înțeleg.
- Bineînțeles că mi-e dor de ea – aproape că se răstește, neînțelegând
cum de nu-i capabilă să perceapă evidența. Încă o iubesc! Tu nu-l mai
iubești pe ultimul bărbat din viața ta care ți-a dat papucii?
Câteva clipe rămâne mută; simte cum gura i se deschide fără voia ei, ca și cum i s-ar fi blocat creierul, apoi izbucnește în râs. Cu cât
râde ea mai cu poftă cu atât se întunecă mai mult chipul lui.
- De ce naiba râzi?! De dragostea mea?!
- Nuuu! reușește să spună printre hohote de râs, încercând să se
abțină. O durea stomacul de la râs. - De unde știi că ultimul mi-a dat
papucii?! Poate i-am dat eu lui, poate ne-am despărțit prieteni – vorbea
sacadat, cu lacrimi în ochi, de la râs. De câte ori privea spre el
simțea cum o sufocă râsul.
- Așa ceva nu e posibil! Prieteni! Nu se poate... Trebuie să ai și tu
inima frântă și, împreună, ne putem plânge amarul.
Era prea mult! De ce ar vrea să consoleze pe cineva care-și „plânge
amarul” dragostei?! Ca prietenă, da, ca partenera, nu! Ea nu-i mama
răniților. Bea din cafea înghițituri mari, s-o termine și să plece. Cu
fiecare gură de cafea înghițea și un hohot de râs. Într-un timp atât de
scurt auzise prea multe. Și nu-i venea a crede că tipul fermecător de
până cu doar câteva ore în urmă se transformase în... în chestia de
lângă ea, care stătea cu genunchii aproape de gură, fuma afectat, ținând
țigara între degetul mijlociu și cel inelar, având toate celelalte
degete întinse. Hohotele de râs se adunau din nou. Trebuia să plece! A
stins țigara și s-a ridicat, spunându-i că va pleca.
- Stai să termin țigara – pare că îi ordonă. Ea ridică din umeri și merge în hol; se încalță, se îmbracă și e
gata de plecare. El se ridică
și, în trecere, răsucește la maxim butonul de volum al casetofonului și vine lângă
ea, încercând s-o sărute. Se ferește de buzele lui. - Ar fi putut fi
frumos – îl aude șoptindu-i.
- Ar fi putut! Trebuia să-mi spui de vase după ce ne dădeam în bărci.
- Ești vulgară – concluzionează el și-i deschide ușa. Nu se oferă s-o conducă, nu se
oferă să-i cheme un taxi, deși era trecut de ora douăzeci și două, nu-i
spune noapte bună. Ajunsă în stradă începe să râdă. Și tot râde, până
ajunge în stația de taxi din apropiere. Și-a mai râs și când a ajuns
acasă. Cine ar crede că așa ceva poate fi real?! Nici ei nu-i vine a
crede!
Și râde iar.
Buen relato y si en esas pequeñas cosas conoces a la gente. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereExacto. Estas pequeñas cosas son esenciales, creo.
ȘtergereTe mando un beso
Foarte fain! Există și o continuare la zicerea din momentul deplasării lui la baieȘ mă duc să dau mâna cu un prieten ....cu care sper să ți fac cunoștință în curând! :)
RăspundețiȘtergereDeși băieții și fetele sunt aproape la fel, există deosebiri fundamentale create de educație, întâmplări anterioare, etc. Oricum, mi a plăcut povestirea, așa cum este ea văzută/trăită din partea feminină.
Multumesc pentru compliment!
ȘtergereO stiu! 😊 La un moment dat era "la moda".
Clar ca diferentele exista. Intr-un fel, "baiatul" din poveste a fost sincer - intr-un mod brutal, poate, dar sincer. 😊 Ea avea o "imagine de ansamblu" si era libera sa aleaga: sta sau pleaca. Omu' n-a incercat s-o "abureasca". 😊
Bun băiat! Şi ce să zic, testul ăla de suprem. Dacă aşa se aleg neveste... de aşa are parte :D
RăspundețiȘtergereFoarte faină povestea, Diana!
Unii au fel si fel de texte in cap. 😊 Nu doar barbatii.
ȘtergereAm mai scris pe undeva: stiu un tip (burlac "convins"!!) ;) care s-a casatorit in "regim de urgenta" pentru ca avusese gripa la un moment dat si... n-a avut cine sa-i dea un pahar cu apa cand el abia avea energie sa stea in capul oaselor. :D
Iti multumesc pentru compliment, Potecuta!
Mi-a plăcut povestirea.❤️ Felicitări și o zi de joi minunată!
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru compliment si urare!
ȘtergereZi de joi minunata si pentru tine! ❤️
Olá Diana!
RăspundețiȘtergereQue linda história, amei!
É uma história leve!
Parabéns e obrigada pela partilha.
Beijinhos 🌷
Estou feliz que você gostou.
ȘtergereSim; aleatoriamente na vida.
Com prazer. E eu agradeço.
Beijinhos 🌼
Ca să nu cred că ai ce ai cu bărbații, neapărat în următoarea povestire trebuie să fie fata personajul ciudat. :)
RăspundețiȘtergereHahaha! N-am nimic cu barbatii! Sunt adorabili! 😊 Fara barbati ar fi plictisitoare viata femeilor si viata barbatilor ar fi plictisitoare fara femei.
ȘtergereCred ca de-a lungul timpului am scris mai multe despre femei 😊 decat despre barbati; in special la "categoria"/eticheta "femei_si_barbati". Dar mai am! :)) Toate "pe bune".
Ai o astfel de categorie? N-am știut. De fapt habar n-am cum funcționează blogspot. E destul de dificil pentru o persoană atehnică ca mine, care vine de altundeva. :)
Ștergere"Etichete" (ca la WP), la final de postare, sub "Publicat de". 😊 Clic pe "femei_si_barbati" si apar toate postarile cu aceasta eticheta, dar una sub alta, "deschise".
ȘtergereHa, ha! Ce poveste! Inclin sa cred ca astfel de lucruri chiar se petrec!
RăspundețiȘtergereCred ca ramane un gust tare amar dupa o astfel de situatie, terminata totusi cu bine! Noroc cu vasele din chiuveta. Nu a fost inspirat sa le spele inaintea vizitei...
Multumesc pentru lectura, Diana draga!
Pupicei si seara frumoasa!❤️😘
Ooo-hooo! Si cate se petrec! :)) Nu degeaba s-o spune ca viata e un izvor nesecat de... minunatii (in toate sensurile cuvantului)! 😊
ȘtergereDaca le spala nu mai putea face "testul".
Cu drag! Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤️
Seara frumoasa si pentru tine! Pupici! 😘
Super poveste. Dar am o completare. Chestia cu vasele nu e defect masculin exclusiv. Vecina mea are masa din bucătărie pliiină de vase murdare. Cu vârf. Înțeleg să existe asemenea momente. Dar nu permanent.
RăspundețiȘtergereMă duc să le spăl pe ale mele :P
Multumesc pentru apreciere.
ȘtergereBineinteles ca nu doar barbatii au "probleme" cu spalatul vaselor dar in cazul dat vasele murdare erau "test" pentru femeile care, eventual, veneau la el si le spalau, sau nu.
Eu le mai las, 'ca pana spre seara se mai aduna. :D
Tare test!
RăspundețiȘtergereE un final neașteptat.
Felicitări pentru poveste!
Iti multumesc pentru apreciere!
ȘtergereWeekend frumos!
Foarte bun povestea! Merge la fix la serialul de la Pro: „Povești de viață”! Când și când... mai prind câte un episod.
RăspundețiȘtergereBinențeles căî se pot comenta multe și în diferite feluri. Numai așa realizăm că fiecare este ceea ce este potrivit educației primite, a ceea ce a trăit și a văzut în viața sa și în jurul său. Iar ceea ce mie mi se pare ciudat sau chiar respingător, altuia nu i se pare deloc. Eu unul, trebuie să recunosc, nu aș suporta să văd vase nespălate lăsate grămadă în chiuvetă! Mi-a rămas în sânge acest „sport”, de când în armată am spălat sute de mii de farfurii. Așa că... am un fix cu acest aspect. Iar să faci din asta un „test”.... hai să fim serioși! Ce urmă după acesta? Testul spălării șosetelor? :-)
Iar „manierele” acestui tip, de a semnaliza când merge „cu prietenul” la baie... este de prost gust, oricât de glumeți s-ar crede unii. Mă rog. E doar părerea mea și nu o impun la nimeni. Dar am înțeles-o perfect pe domnișoara respectivă.
Numai bine, dragă Diana! :-)
La un moment dat mi s-a tot recomandat sa urmaresc Povesti de viata - ceva-ceva vazusem, pe vremea cand butonam telecomanda, si nu m-a atras, dar am zis "hai sa vad"! Si... am nimerit un "episod" in care sotul si soacra incercau sa convinga sotia/nora ca e firesc sa locuiasca sub acelasi acoperis cu ei si... amanta sotului! De atunci, gata! :))
ȘtergereAceeasi parere: fiecare e altfel "construit", si inteleg inclusiv obsesia unora de a se apleca dupa scame chiar si cand au invitati la masa. 😊 Dar cum ai zis tu: sa faci test din asa ceva?! :))
Hahaha! Chiar! Testul sosetelor! :)))
Si la partea cu glumele plasate aiurea ai dreptate. Unii isi nimeresc interlocutorii fix in moalele capului cu glumele lor plasate aiurea - ca si cum ar vrea sa stie ceilalti ca stiu si ei glume.
Multumesc, Alex draga! Numai bine si la voi! 😊