Îmi dai papucii. Îți dau papucii

E o vorba „din bătrâni”: „îți dau papucii”. Asta-nseamnă că te dau afară, te alung, nu te mai vreau în casa mea, în viața mea etc. Sau: mi-am luat papucii și-am plecat – nu mai vreau în casa ta, în viața ta etc..

Originea expresiei "a da cuiva papucii"

A da papucii cuiva se obișnuia în cazul celor care se lungeau la vizită, din cine știe ce motive, iar gazda le aducea papucii (încălțămintea), ca semn că e cazul să plece. În cazuri cu îndărătnici, unii aruncau papucii afară și musafirul se ducea după ei... Ceva de gen’ e explicația, dar expresia s-a generalizat mai mult în chestiuni precum ruperea unor relații – amoroase sau de altă natură.

*******

Nu știu câți oameni – adulți – există, cărora să nu li se fi dat papucii măcar o dată-n viață sau care să nu fi dat cuiva papucii măcar o dată-n viață.

În unele cazuri e greu „să dai cuiva papucii”, în altele e mai ușor. În cazul unei relații de lungă durată și – în mare parte – armonioasă, nu uităm ușor persoana, dar o uităm, nu mai privim în urmă când se ajunge la o astfel de hotărâre; e semn că relația nu mai poate continua și continuarea ar putea însemna doar pierdere de timp sau – mai rău! - o relație cu multe „pișcături”, o relație forțată. La fel și în cazul în care „ni se dau papucii”. Nu ne cade bine, dar îi luăm și plecăm fără a mai privi în urmă – din aceleași motive.

Nu știu alții cum sunt – vorba lui Ion Creangă – dar dacă-mi dă cineva papucii nu trebuie să insiste: îi iau și pe-aici mi-e drumul. De-o fi să se răzgândească, ghinion – nu mă mai interesează. Uneori mi s-au dat papucii, alteori mi-am luat papucii și-am plecat, și plecată am rămas. E prea scurtă viața pentru a pierde timpul cu ezitări, pentru că odată instalată ideea plecării aceasta va ajunge să otrăvească nu doar relația, ci și mintea.

Paranteză: folosesc genul masculin pentru că mă refer la „om” – deci poate fi femeie sau bărbat. Am închis paranteza.

Timpul curge, curge, curge și deodată, surpriză: între cei care ți-au dat papucii, între cei cărora le-ai dat papucii sau între cei de la care ți-ai luat papucii afli că sunt unii care au rămas „agățați” de aripa ta. Ai uitat de ei, dar o întâmplare – sau o „atenționare” – îți arată care-i treaba. În astfel de situații nu prea știi ce simți: mulțumire?! mândrie?! Uau! Mi-a dat papucii și stă pe-aproape, pitit prin bălării, interesat de ceea ce fac, pe unde și cu cine fac! I-am dat papucii și a rămas pe-aproape, interesat ca cel amintit mai sus. În primul moment e o bucurie... răutăcioasă, dar apoi este tristețe. Acei oameni au rămas aproape, în umbră, fiind foarte interesați de viața ta. Așteaptă ce?! Să te vadă căzând? Să te vadă nefericit? Că doar nu stau la pândă prin colțuri întunecate doar să te felicite pentru victorii. Tu ai „trecut peste” și ei au rămas blocați în ieri. Nu e, cumva, trist acest fapt? Cum să mai uiți un om de care începe să-ți fie milă?! Da-l uiți (din nou) până la urmă; mila nu e un sentiment care să facă cinste cuiva – nici celui care-l generează, nici celui care-l nutrește (milostenia e altceva, și nu e cazul).

Ce s-a sfârșit ar trebui să rămână sfârșit.

Imagine de Alexas_Fotos de la Pixabay