2021-04-19

Tratament cu indiferență

În 9 aprilie, vineri seara, când străzile se închid la ora 20 și magazinele la ora 18, unii dintre administratorii statului au dat dispoziție ca pacienții de la „ortopedie” - spital de stat - să fie alungați din unitate pentru a face loc altora, aflați în stare gravă. Pe același bulevard, ceva mai încolo, un spital privat, de ortopedie și chirurgie plastică - nu-și permit administratorii statului să-i tulbure activitatea. În baza legii în care a fost instaurată starea de urgență scrie clar că în situații de criză (și criză numesc cei mai mulți ceea ce trăim - ba, mai rău: război!) pot fi rechiziționate spitale și clinici private. Acum e stare de alertă, poporenii sunt ținuți ca-n stare de urgență, dar spitalele private își încasează sumele ca-n stare de normalitate. Când scriam (și) anul trecut că mai sunt și altfel de bolnavi în Ro - și n-au parte de tratamentul necesar bolilor lor - m-au luat unii că „nu pricep” cât de gravă e situația. Pricep. Ce nu pricep este de ce nu pricep ei că există și alți bolnavi în Ro. Cei care au fost la "Foișor" pentru a li se pune un membru în ghips unde vor merge pentru a le fi scos ghipsul? La medicul de familie?!
E miștocăreală a face diferența între „...vid” și „cronic”/"acut" - toți sunt bolnavi, toți au dreptul la egalitate de tratament (conform tuturor tratatelor internaționale pe temă). Dar, nu! Băgau la greu asimptomaticii în spital, să aglomereze tot ce se poate, să crape cei care au probleme (tot) serioase, de ani! Care mai de care îți spunea, la TV: „ai simptome, vino la spital”. Pe de altă parte, strigau ca disperații - tot la TV - că nu mai sunt locuri în spitale! Vino, dar vii degeaba, altfel spus.
Toți medicii sunt îngeri - dar să nu uităm că există și îngeri ai morții, și-ar trebui să începem să facem diferența și să nu mai aplaudăm tot ce apare la TV. Mare tragedie este faptul că „personal
medical” nu pot fi numiți absolut toți cei care lucrează în spitale - oamenii cu adevărat dedicați profesiei sunt epuizați și în situațiile obișnuite pentru un spital pentru că-și respectă jurământul rostit la acceptarea în profesie. Alții și-au făcut studiile pe repede înainte (poate doar și-au ridicat diplomele - sau le-au fost trimise acasă, să nu se deranjeze prea mult) iar unii au diplome false sau au adeverințe că au terminat ceva școală. N-am să-i spun „asistentă medicală” uneia care spune: „Și ce vrei să-ți fac?” unei paciente care se plânge că are dureri mari de cap după o operație la ochi. Și nu-i voi spune „medic” unuia care spune unei paciente grav bolnavă, pentru care nu mai pot fi făcute multe: „De acum, doar sapa și lopata” și nu-i voi spune „om” unuia care declară public că-i așteaptă la spital cu lumânări pe cei care nu iau în serios criza.
În acea vineri de 9 aprilie se evacuau o parte dintre pacienții aflați în spitalul „Foișor” - ortopedie. Îmi făcea rău să privesc, dar m-am forțat - unii trăiau ceea ce eu doar vedeam. Pe unii i-au aruncat transferat la alte spitale, pe alții urma să vină familia să-i ducă acasă. A fost - și nu doar în acest caz (s-a întâmplat și anul trecut, dar gradat, să zic așa, nu cu „heirup”) - o reeditare a închiderii spitalelor de stat din 2010, când guvernul de atunci a închis 61 de spitale (politicienii voiau să închidă 200, din cauza crizei economice) - prin spital înțelegându-se ambulatorii de specialitate, policlinici, dispensare, centre de sănătate, cabinete medicale, laboratoare medicale, centre de transfuzii etc..
Mă întreb: ce-aș fi făcut într-o astfel de situație?! Să mă sune cineva vineri seara să-mi spună că trebuie să mă descurc și să vin să-mi iau ruda cu șoldul rupt abia operat din spitalul lor. Și s-o transport în orașul de domiciliu într-o mașină obișnuită, pe serpentine. Azi m-aș descurca să-mi transport ruda în condiții cât mai bune dar... voi mai putea peste zece ani?! De ce mă arunc în viitor așa de departe când nu știu ce-mi rezervă ziua de mâine? Pentru că toate nenorocirile care se întâmplă de 13 luni se vor repeta aproape ciclic (exemple din anii: 2002 - SARS, a bântuit până prin 2004; 2006 - gripă aviară; 2009 - gripă porcină, a ținut 19 luni; 2013 - altă porcină etc.). Epidemii fel de fel sunt, practic, anual prin lume. Azi mai pot câte ceva, dar pe la vreo 80 de ani (dacă mai apuc!) mă vor îndopa cu un medicament intravenos (c-așa-i „protocolul”, indiferent ce afecțiuni am) care-mi dă organismul peste cap, mă vor arunca pe un pat ATI cu un furtun în gât, vor mări presiunea la oxigen și apoi vor zice: „Asta e, nu-i nimeni vinovat; doar sistemul!” Sistemul e vinovat când tubul de oxigen din care trage (să moară) un pacient e gol de trei ore; sistemul e vinovat când tatăl al cărui copil a murit la naștere e plimbat - sus-jos - prin spital să-și ia soția acasă; prea mulți dintre cei care fac parte din sistem nu se mai comportă ca niște oameni - și nu doar de anul trecut începând (dacă sunt abrutizați ar trebui să lase locul altora). Sistemul, da! Pentru acest sistem - cu nu prea mulți ani în urmă - a fost atenționată România (de la O.M.S.) că are 30 de decese, anual, la suta de mii de oameni, provocate de boli care pot fi tratate cu succes, prelungind viața pacienților (dar, cum zicea un agent de asigurări: e mai ieftină moartea). Chiar în halul acesta au ajuns unii? Să nu-i considere oameni pe vârstnici, pe bolnavi, pe săraci?! Apare câte un terchea-berchea care a avut șansa de studii și oportunități politice la vârf datorită părinților și / sau prietenilor / rudelor și-și bate joc de oameni?
Pe cei morți aproape că i-au aruncat ca pe câini în groapă - câinii cu stăpân au parte de înmormântare, oamenii din Ro (dacă nu-s parte din „elită”) nu au (nu au avut) parte de înmormântare creștinească în „grava” situație de azi! E gravă situația, și nu doar din motivul pentru care susțin unii asta, de 13 luni.
Își bat joc de noi! Și noi ce facem? În primul rând ne bucurăm că nu suntem în situația aceea. În al doilea rând, când ni se ordonă „adunarea pe clanță” ne batem care să fie primul. Azi nu sunt în situația aceasta nenorocită, dar știu ce va fi mâine? Poate că-mi va veni rândul și ceilalți se vor bucura că nu sunt în situația mea...
Administratorilor statului român nu le pasă de cei vii, deci cu atât mai puțin le pasă de cei morți pe care acum îi plâng cei care i-au iubit.
În unele state - Germania, Franța, de exemplu, dar mai sunt - membrii familiei celui bolnav aveau permisiunea să-l viziteze în spital, costumați adecvat, încă de anul trecut - în Ro, abia după atâtea scandaluri se permite anul acesta, și sunt „puși în temă” că pe cei dragi îi vor vedea, probabil, plini de pete vineții și iritații dacă sunt la terapie intensivă. În alte state nu am aflat să fi fost scoși din spital pacienți abia operați pentru a aduce alții - nu au existat „spitale dedicate”, „spitale nededicate”, pentru a nu face discriminare între pacienți, în primul rând, asigurându-se siguranța și tratamentul pentru toți. Ne tot comparăm cu alții privind ceea ce unii cetățeni nu fac - hai să comparăm și faptele administratorilor statului român cu ale celor din alte state.
Ni s-a tot spus că O.M.S. zice aia și aia: să stăm în casă, să ne spălăm des pe mâini și să purtăm mască. Sunt convinsă că între recomandările de la O.M.S. nu există vreuna prin care trebuie supuși riscului bolnavii cronici sau accidentații pentru a fi tratați cât mai bine cei care au avut neșansa să se îmbolnăvească de boala care bântuie acum. Toți trebuie tratați în mod egal, fără a le fi lezată demnitatea, fie că-s tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, că-s răciți sau au cancer. Dar când s-a întâmplat așa, cu adevărat, în RO? Sigur, sunt și cazuri în care nu s-a făcut vreo diferență, dar sunt (aparent, cel puțin) rare și le numim excepții, deși invers ar trebui să fie excepțiile.

Image by Patter Hill from Pixabay

2021-04-18

Luna Aprilie cu ale ei

Cred că nimeni nu ar putea spune cu certitudine de unde-și trage numele luna aprilie, dar unele explicații există. În latină, luna e numită Aprilis, și ar proveni de la cuvântul „aperio”, „aperire”, care se traduce „a deschide” - în ideea, probabil, că în această luna se deschid mugurii plantelor. Cu mii de ani în urmă (înainte de anul 700 i.Hr.), luna aprilie era a doua în calendarul roman și avea 29 de zile. În anul 45 i.Hr., când Iulius Cezar a introdus noul calendar (calendarul iulian), luna aprilie a devenit a patra lună din an și avea 30 de zile.
Alte explicații ale denumirii lunii aprilie: ar proveni de la numele grecesc al zeiței frumuseții: Afrodita (Aphros) sau numele etrusc: Apru; în Roma antică luna aprilie era dedicată zeiței frumuseții; în prima zi a acestei luni avea loc un festival dedicat zeiței.
Grecii antici numeau luna aprilie Mounichion (de fapt, astfel se numea jumătate din aprilie și jumătate din mai); atenienii antici aveau mai multe calendare.
În calendarul popular românesc luna aprilie se numește și Prier (deschizător); unii cercetători sunt de părere că „Prier” provine de la verbul „a prii” - timp prielnic pentru semănături și lucrări în gospodărie. Vremea înșelătoare, timpul neprielnic pentru lucrările de primăvară (friguros, secetos) anunță sărăcie și luna aprilie mai e numită „Traistă-n băț”. În folclorul românesc se spune că „Prier priește, dar și jupuiește” - aluzie la zilele neprielnice muncii la câmp. Alta denumire: Florariu (înfloritor).
În Prier, câmpurile se închideau - oile și vitele nu mai erau lăsate să pască libere. Se începea formatul turmelor, se tundeau oile care urmau să urce la munte, ciobanii începeau repararea (sau construirea) stânelor, țarcurilor pentru animale.
Se spune că atunci când vine cucul (pe la jumătatea lunii aprilie) se instalează cu adevărat primăvara.
Curiozitate? Luna aprilie începe, în anii bisecți, cu aceeași zi a săptămânii ca luna ianuarie și cu aceeași zi a săptămânii ca și iulie în toți anii.

Superstiții despre vreme în aprilie

Vremea în aprilie e capricioasă: când frig, când cald; cald sau ger.
Dacă în luna Prier este vreme frumoasă, călduroasă luna mai va fi rece, cu posibile înghețuri și vara va fi furtunoasă Dacă e frig și înnorat în aprilie în luna mai va fi cald și frumos. Dacă tună și fulgeră în aprilie de ger nu trebuie să ne temem. Negura la răsărit e semn bun pentru anul în curs.

Sărbători în luna aprilie

În această lună sunt și unele sărbători/comemorări religioase și laice. Între acestea:
Ziua Păcălelilor, de 1 aprilie. O superstiție spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12, altfel aduce ghinion.
În ziua de 1 aprilie este marcată și Ziua internațională a păsărilor; evenimentul marchează reîntoarcerea păsărilor din zonele unde au iernat și are ca scop conștientizarea publicului despre necesitatea ocrotirii habitatelor acestora.
3 aprilie e Ziua Jandarmeriei Române - e marcată data la care, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc și a semnat actul de înființare.
În 7 aprilie e ziua internațională a sănătății - e marcată înființarea Organizației Mondiale a Sănătății în anul 1948.
În 8 aprilie este Ziua Internațională a Romilor - declarată oficial în anul 1990, în Polonia, la al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor, pentru a marca prima mare întâlnire internațională a reprezentanților romilor care a avut loc între 7-12 aprilie 1971 în apropiere de Londra.
În ziua de 11 aprilie este pomenit Sfântul Antipa, despre care se crede că vindecă durerile de dinți. Sfântul s-a rugat ca cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de boli (între care și durerile de dinți).
18 aprilie, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice - această zi a fost instituită în anul 1983 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
21 aprilie (1689) - Marele incendiu din Brașov.
22 aprilie - Ziua Planetei Pământ; e ziua în care s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. A fost fondată în anul 1970 de un senator american, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată pentru mediu.
22 aprilie - începe în Bucuresti "fenomenul Piața Universității".
Ziua de 23 aprilie este dedicată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.
24 aprilie - Ziua Comemorării Genocidului Armean
În 25 aprilie anul acesta este Intrarea Domnului în Ierusalim/Duminica Floriilor (Sfântul Apostol Evanghelist Marcu)
În 29 aprilie e Ziua Mondială a Dansului, celebrată din anul 1982 - e comemorată astfel și ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727-1810).

Image by _Alicja_ from Pixabay

2021-04-17

Jurământul medicului

Obișnuim să numim „doctor” o persoană care a terminat facultatea de medicină. Înțelesul cuvântului „doctor” e mult mai restrâns, în fapt, și se referă la un titlu academic obținut de cineva după studii aprofundate într-un domeniu (aproape oricare). Pe scurt, „doctor” este persoana care a obținut un doctorat = e super-super specializat într-un domeniu (ramură dintr-un domeniu etc.).
Desigur, sună mai bine să spunem „dna/dl doctor” decât „dna/dl medic” așa că, (și) în limba română medic și doctor sunt sinonime. Medicul este profesionistul autorizat în domeniul sănătății, care întreține/restabilește sănătatea omului practicând medicina (adică, ceea ce a învățat la facultate, după facultate, în practică, studiind continuu pentru că în acest domeniu totul pare că se dezvoltă cu viteza luminii). Medicul examinează pacienții, le
 revizuiește/completează acestora istoricul medical, diagnostichează boli sau leziuni. Administrează tratamente și sfătuiește pacienții cu privire la sănătatea și bunăstarea lor fizică și psihică.
Profesia de medic este una extrem de stresantă - pentru acei medici care o practică din pasiune. Medicina (ca și în cazul altor profesii) nu este pentru oricine. Mulți medici - mai ales cei din spitale, de la „unitatea primiri-urgențe”/ambulanță - sunt sub o presiune constantă, lucrează la ore imposibile și pot ajunge să fie afectați de epuizare severă (mai ales din cauza orelor insuficiente de somn), de anxietate.
Medicii nu au numai grija pacienților, ci și grija „hârtiilor”. Birocrația e o parte deloc neglijabilă în această profesie. Sigur, nu e inutilă, în cea mai mare parte, deoarece în activitatea directă de îngrijire a pacientului trebuie introduse anumite informații/documente într-o fișă/bază de date. Desigur, există și „personal auxiliar” pentru a ține în frâu birocrația (registratorii, de exemplu), dar nu în toate cazurile. Cel puțin un sfert din timpul medicilor este alocat completării de fișe, rapoarte etc..
Ce-l face medic pe un om? Bineînțeles, studiile - în urma studiilor devine recunoscut ca profesionist în domeniu. Un medic bun nu e doar o persoană bine pregătită profesional, informată; un medic bun este atent, analitic, calm, cooperant, creativ, energic, altruist, pasionat, bun observator, curios, prietenos, responsabil, înțelept, de încredere, curajos etc. și nu e străin de etică.
În cazul medicilor nu trebuie să se pună accent pe „cantitate” ci pe „calitate”. Un medic care lucrează într-un spital trebuie să aibă unele abilități speciale, aș zice: trebuie să fie capabil să lucreze, uneori, multe ore și adesea sub presiune, ceea ce înseamnă că trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie analitic și să ia decizii rapid; trebuie să aibă abilități de conducere - fiecare medic are o echipă, și dacă echipa nu funcționează ca un mecanism bine întreținut eforturile medicului ar putea fi zadarnice. Medicul trebuie să știe să comunice și trebuie să fie empatic.
Medicii care nu dovedesc empatie, care sunt nepoliticoși cu pacienții și colegii lor (indiferent de calificarea acestor colegi), care nu dovedesc respect față de opiniile altor medici, care nu se informează despre ultimele noutăți în specialitatea lor și - nu în ultimul rând - care sunt foarte solicitați ar trebui evitați. Un medic suprasolicitat poate fi unul foarte bun, dar dorind să aibă în grijă foarte mulți pacienți ajunge să fie și foarte obosit și oboseala îl poate aduce în situația de a greși (de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor). A aștepta prea mult o programare la un astfel de medic poate fi în dauna pacientului.
Sfaturile primite - de ani de zile - de la administratorii statului despre verificarea medicilor pe care îi alegem când avem nevoie nu sunt inutile și ar trebui urmate - putem evita o tragedie verificând în registrul medicilor/stomatologilor etc. dacă X sau Y au diplomă care le atestă calificarea.
A fi medic nu este deloc ușor. 
Fiecare medic, pentru a fi acceptat în profesie, trebuie să facă un jurământ. Noțiunea de etică în practica medicală se regăsește în acest jurământ care „datează” de pe pe vremea lui Hippocrate:
Voi folosi tratamentul pentru a ajuta după judecata și abilitatea mea, dar niciodată pentru a face rău.
Nici dacă mi se cere nu voi administra vreun toxic otrăvitor nimănui și nici nu voi sfătui pe alții să o facă.
În orice casă voi intra voi acționa numai în beneficiul pacientului.
Tot ce aud și văd în practica mea medicală le voi considera secrete și nu le voi divulga nimănui.
În Declarația de la Geneva, adoptată de Adunarea Generală a Asociației Medicale Mondiale în septembrie 1948, amendată și revizuită de câteva ori, apare o revizuire (și formulare modernă) a Jurământului lui Hippocrate:
Pe timpul admiterii mele ca membru al profesiei medicale:
Sănătatea pacienţilor mei va fi prima mea îndatorire.
Voi respecta secretele care îmi sunt încredinţate chiar şi după ce pacientul a murit.
Nu voi permite consideraţiilor de vârstă, boală, dizabilităţi, credinţă, origine etnică, sex, naţionalitate, afiliere politică, rasă, orientare sexuală, statut social sau oricărui alt factor să intervină între datoria mea şi pacientul meu.
Nu îmi voi folosi cunoştinţele medicale pentru a viola drepturile omului şi libertăţile sale civile, nici chiar sub ameninţare.
E în plină consultare publică revizuirea codului de etică privind profesia de medic:
https://www.wma.net/news-post/physicians-code-of-ethics-updated/

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay

2021-04-03

Paștele cu bucurie!

Pentru toți cei care sărbătoresc Paștele acum!
Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă sădească în suflet, inimă și minte încredere, lumină, iubire și speranță.

Imagine de Pezibear de la Pixabay

2021-04-01

Am reușit să fotografiez Luna în toată splendoarea ei

În seara zilei de luni, pe la ora 22, am ieșit pe-afară cu Miki. Pe cer, spre est, Luna se arăta în toată splendoarea ei, la nivelul teraselor unor blocuri cu patru etaje! Era mare, rotundă, galbenă; norii desenaseră pe discul ei două linii negre, subțiri, ușor ondulate - o line spre dreapta, una spre stânga. Ramurile golașe ale copacilor păreau că formează un gard de nuiele în dreptul ei, din anumite unghiuri. Cum să pierd ocazia de-a o fotografia?! Am scos telefonul, am fixat Luna și am apăsat „fotografiază”.
Și-am fotografiat becul de pe un stâlp! Miki s-a smucit în lesă - ar fi fost culmea să n-o facă în astfel de momente - și mâna cu telefonul s-a mișcat și ea. Am mai mers câțiva metri și pentru că Miki citea, concentrată, firele de iarbă, am mai făcut o poză! De data aceasta am reușit!
Am reușit să fotografiez o bulină albă pe fond negru, 
între alte buline mai mici! Chiar credeați că am reușit să fotografiez Luna așa cum era în acea seară, cum am descris-o la început?! Hm. Dacă ați crezut, înseamnă că aveți o părerea prea bună despre talentul meu la fotografiat.
Nu publicam aceste fotografii dar... e 1 aprilie! V-am păcălit că am fotografiat Luna în toată splendoarea ei!