Iepurele de pe Luna. RiO

Se spune că privind cu atenție Luna plină putem vedea, in unele nopți, Iepurașul de Jad care, in folclorul chinez, e companionul zeiței Chang'e (care locuiește în Palatul Lunii) și cel care prepară elixirul nemuririi.

Iepurele de Jad e un simbol comun în diferitele zone din estul Asiei, dar legendele care îi sunt asociate diferă, mai mult sau mai puțin. Una dintre legende o scriu aici, cu ocazia jocului Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Împăratul de Jad s-a deghizat într-un bătrân sărac, flămând, și a cerut mâncare de la maimuță, vidră, șacal și iepure. Maimuța a adunat fructe și i le-a oferit; vidra i-a dat pește, șacalul a prins o șopârlă. Iepurele a putut aduna doar iarbă, dar știind că oamenii nu se hrănesc cu iarbă s-a sacrificat pe sine aruncându-se in focul pe care acel bătrân flămând îl aprinsese. Dar iepurele nu a ars. Impresionat de sacrificiul iepurelui, bătrânul s-a dezvăluit ca fiind Împăratul de Jad și în semn de prețuire l-a trimis pe Lună, pentru a deveni nemuritor. Iepurele a devenit mai apoi cunoscut ca Iepurele de Jad nemuritor care cunoaște secretul elixirului nemuririi. De oriunde am privi, vedem conturul iepurelui amestecând cu pistilul in mojar.

Iepurele de Jad e simbol al altruismului și sacrificiului.

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.

Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găină.

Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).

Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. Șapte cm lungime are mașinuța și aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.

Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 

Doi guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.

M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.

În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.

Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.

În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 

M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).

Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):

Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.

(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊

Am reușit să fotografiez Luna în toată splendoarea ei

În seara zilei de luni, pe la ora 22, am ieșit pe-afară cu Miki. Pe cer, spre est, Luna se arăta în toată splendoarea ei, la nivelul teraselor unor blocuri cu patru etaje! Era mare, rotundă, galbenă; norii desenaseră pe discul ei două linii negre, subțiri, ușor ondulate - o line spre dreapta, una spre stânga. Ramurile golașe ale copacilor păreau că formează un gard de nuiele în dreptul ei, din anumite unghiuri. Cum să pierd ocazia de-a o fotografia?! Am scos telefonul, am fixat Luna și am apăsat „fotografiază”.

Și-am fotografiat becul de pe un stâlp! Miki s-a smucit în lesă - ar fi fost culmea să n-o facă în astfel de momente - și mâna cu telefonul s-a mișcat și ea. Am mai mers câțiva metri și pentru că Miki citea, concentrată, firele de iarbă, am mai făcut o poză! De data aceasta am reușit!

Am reușit să fotografiez o bulină albă pe fond negru, între alte buline mai mici! Chiar credeați că am reușit să fotografiez Luna așa cum era în acea seară, cum am descris-o la început?! Hm. Dacă ați crezut, înseamnă că aveți o părerea prea bună despre talentul meu la fotografiat.

Nu publicam aceste fotografii dar... e 1 aprilie! V-am păcălit că am fotografiat Luna în toată splendoarea ei!

Luna de la două noaptea

Închisesem prăvălia și fumam în balcon o ultimă țigară înainte de-a ne pregăti de culcare. Ascultam sunetele nopții și mă gândeam la nemurirea sufletului - n-am ajuns la nicio concluzie. Dintre nori s-a ivit Luna, brusc, strălucind printre ramurile copacilor. Am intrat după telefon, convinsă că n-o mai găsesc la vedere când revin. Dar era tot acolo, așa că am fotografiat-o.

Mi-am văzut de țigară mai departe, gândindu-mă că vine vara și îndrăgostiții vor mai admira Luna doar de prin balcoane (sau curți, cei care-s mai norocoși). E mai bine așa! Vara va fi caniculă - ar fi culmea să nu fie! - și seara, după ora 20, aerul va începe să se răcorească și-ar fi păcat să iasă oamenii de prin cutiile de beton încinse, să se plimbe și să-și umple plămânii cu aer mai rece, un pic mai curat.

Ce fain era pe vremuri! Ieșeai din casă când aveai chef, fără să ceri permisiunea „autorităților”; te plimbai pe unde doreai, în grup sau de capul tău; nu se criza nimeni dacă-ți îmbrățișai prietenii; nu te atenționau polițaii din mașină, nu te opreau să te legitimeze. A fost frumos cât a ținut. După vreo 45 de ani de control au fost vreo 31 de ani fără control. Deh! Roata morii se-nvârtește țac, țac, țac... La fel și roata vieții, doar că nu ne mai dă nimeni anii înapoi.