Cum schimbăm ceea ce nu ne place in lume?

Poate nu chiar in lume, pentru că nu avem această forţă - puţini au această forţă. Dar cum schimbăm ceea ce nu ne place in societatea care ne nemulţumeste şi e la… o lungime de braţ de noi? Mulţi ar spune: “schimbându-ne noi”, parafrazând ceea ce a spus Gandhi: fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume. Cam aşa şi este, cei mai mulţi sunt de acord. Dar câţi se schimbă pentru a fi schimbarea?

$ $ $

Ordinatorii de credite (cei care primesc / împart banii de la bugetul de stat / local) şi “colectorii de taxe” (cei de la ministerul de finanţe) se trezesc uneori vorbind despre “responsabilitate personală” - (şi) in sensul că de nu ne plătim taxele, ca cetăţeni, localităţile noastre nu pot beneficia de unele “îmbunătăţiri”. Dar responsabilitatea lor personală? De aceasta nu zic nimic - de fapt, zic, doar că sunt doar vorbe, pentru că ei ştiu că noi nu îi vom putea sancţiona când calcă pe bec. De fapt, putem, dacă ne-am schimba atitudinea şi ne-am asuma micile-mari mizerii pe care ar putea să ni le facă (unele controale la firme, de exemplu).

Dacă ne-am asumat responsabilitatea, n-ar trebui să nu le mai urmăm instrucţiunile dacă ei nu-şi îndeplinesc atribuţiile aşa cum scrie in fişa postului?

$ $ $

Alt exemplu: mulţi cetăţeni nu ştiu că e permisă participarea (in anumite condiţii) la şedinţele consiliului local din localitatea lor; in acest consiliu se hotărăsc taxele şi impozitele locale, se discută bugetul, se iau hotărâri cu privire la chestiuni care ţin de localitate. Să zicem că toţi cetăţenii află despre acest fapt. Câţi îşi vor face timp să participe?! Câţi accesează site-ul primăriei localităţii lor (unde există) pentru a afla ce idei ale aleşilor ar urma să fie puse in practică? Câţi îşi vor face drum pe la primărie pentru a citi ceea ce se afişează (când primăria nu are site)? Se vor schimba mulţi şi se vor implica? Dacă s-ar interesa ce pun la cale aleşii locali poate că nu ar mai fi puşi aşa de des in faţa unui fapt implinit.

$ $ $

Mulţi conducători ne cer ascultarea necondiţionată; sunt elaborate fel de fel de regulamente in acest sens. Chiar dacă am alege să facem asta, cum decidem pe cine să ascultăm necondiţionat? De regulă, oamenii aleg in funcţie de simpatii, in funcţie de ceea ce le este familiar - subiectiv, adică.

Când alegem parlamentari sau primari, de exemplu, asta facem: cedăm din responsabilitatea personală - avem încredere că ei vor fi responsabili şi vom avea şosele asfaltate, că vom avea spitale curate etc.. Mulţi nu se dovedesc responsabili şi noi putem cere demiterea lor (in cazul primarilor şi al consilierilor locali, prin referendum; in cazul parlamentarilor (încă) nu e posibil. Cei nemulţumiţi de ce nu îşi părăsesc zona de confort pentru a face asta?

Ceea ce facem astăzi este să respectăm agenda altora.

$ $ $

Cetăţenii au putere, dar nu au autoritate; angajaţii au putere, dar nu şi autoritate… etc..

Puterea trebuie folosită. Dar cel mai bine ar funcţiona încrederea, pentru că o persoană care a câştigat încrederea oamenilor nu are nevoie de autoritate. Cei care nu merită încrederea nu ar trebui investiţi cu autoritate. In cine ne încredem cel mai puţin? Nu cumva in politicieni?

Le-am permis să schimbe legea şi primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin - multe localităţi au primari pe care majoritatea nu-i doreşte. Le-am permis să îşi dea pensii speciale - majoritatea nu merită nici să fie in parlament (referindu-mă numai la parlamentari). Cum i-am putea opri să facă tot ceea ce vor şi nu ne convine? Greva generală ar fi cea mai indicată, altfel ar lungi-o cu discuţii fel de fel. E drept, in caz de grevă generală înainte de a fi mai bine va fi mai rău, dar nu putem face omletă fără să spargem ouăle.

$ $ $

Mi se pare hazliu ceva, oarecum. Dacă ţara ar fi invadată de o armată străină care ar încerca să ne distrugă ţara şi să ne supună, repede ne-am mobiliza şi ne-am împotrivi celor care vor să ne ia bogăţiile solului şi subsolului şi libertăţile. 

Guvernanţii fac cam acelasi lucru, sufocându-ne cu taxe, concesionând / vânzând păduri şi câte altele pe mai nimic, ignorând problemele copiilor, problemele legate de sănătatea publică, problemele de mediu, încercând să ne îngrădească unele drepturi etc. ş.a.m.d., dar “patrioţii” se supun fără să se revolte.

$ $ $

Multi oameni care s-ar revolta împotriva unui dictator acceptă cu uşurinţă autoritatea banului, pentru că banul conferă şi o anumită putere.

Producătorii ştiu asta, o ştiu şi politicienii, aşa că le e uşor, împreună sau nu, să-i ţină pe oameni captivi in cuşca pe care o numesc a consumerismului şi, într-un fel, să-i asmută pe unii împotriva altora: concurenţa dintre companii pentru acapararea unor pieţe, concurenţa dintre cetăţeni pentru un trai mai bun, pentru o maşină mai bună, pentru un telefon mai performant, pentru o mai bună vizibilitate pe reţelele de socializare... Ne putem schimba să găsim puterea de a spune “nu” consumului excesiv de orice fel?

Viaţa a devenit o luptă pentru câştiguri financiare: fiecare împotriva tuturor; vinzi sau eşti vândut. Pentru ca o persoană să câştige, una trebuie să piardă. Un sistem condus de profit produce sărăcia in acelaşi ritm cu concentrarea bogăţiei.