21-22 decembrie

21-22! Cine, naiba, a tras în noi? Este unul dintre sloganurile cel mai des auzit începând cu anul 1990 și până pe la începutul anilor 2000. Apoi, tot mai rar s-a auzit întrebarea. Toți ne-am dat seama că nu vom afla ceva sigur, indiferent cât și unde insistăm pentru răspuns. Unii nu știu întrebarea, altora nu le-a păsat și nu le pasă. De aflat, nu vom afla.

Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, unii numesc Revoluție. Alții numesc evenimentele „lovitură de stat”, alții... Cui ii mai pasă cum o numesc alții? Practic, a fost Revoluție – că s-a urmărit asta sau nu e altă poveste, având în vedere cine erau cei care se înghesuiau să adreseze vorbe națiunii. Și de atunci și până acum, politrucii ne tot adresează vorbe. Promisiuni deșarte, vorbe goale! E incredibil cât de gros le este obrazul! Ne mint de treizeci și doi de ani și tot de atâția ani ne facem că-i credem. De fapt, nu ne mint! Promisiunile lor sunt formulate cu verbe la timpul viitor: „vom face”, de exemplu. Ei știu că nu sunt crezuți și le convine că suntem pasivi, pentru că-și pot face mendrele după bunul plac, aruncând câte un oscior și către populația care se străduiește să supraviețuiască. Ei ordonă, cetățenii trebuie să execute. Ei spun „nu sunt bani”, noi trebuie să credem și să ne resemnăm – și apoi aruncăm o privire prin declarațiile de avere și de interese și înțelegem de ce nu sunt bani și pentru cei care chiar au nevoie de câte ceva: salarii și indemnizații imense pentru niște lucrători în slujba unui stat; cel puțin un sfert din pământurile țării (păduri, pășuni, delte etc.) au ajuns în proprietatea câtorva; luaseră ei și fabrici, și le-au vândut ca fier vechi.

Ne-au stricat Crăciunul executând un dictator după o parodie de proces. Da-daaaa, era necesar. Și azi, acei indivizi (mai mult „urmașii” lor) apar și se bat cu pumnul în piept că sunt credincioși creștini, că sunt pro viață – pro viață (bună) pentru ei. Pentru alții, pro viață la limita sărăciei sau sub, la limita ignoranței sau sub... Lor să le fie bine! „Boborul” a rezistat vreo 50 de ani strângând cureaua și din dinți – mai rezistă vreo 50!

Politrucii din România își bat joc de noi și în ani electorali: ne oferă pe liste numele la fel și fel de indivizi (-marionetă) pe care doar dacă-i vezi știi că nu pot articula, coerent, o frază – uneori nici când o citesc de pe foaie nu le iese. Dar avem alegeri libere! Avem de ales între neghină verde, verzui și neghină roșie! Apoi, după ce alegem o culoare, în scurt timp constatăm că la butoane e altă culoare! Om fi daltoniști! Mama lor de alegeri libere! Fie și așa! Doar că... indiferent ce-au început „verzii”, când apar „verzuii” abandonează tot ce-au făcut primii – că e bine, că e rău – și își pun în practică ideea proprie, dar n-au timp să-și ducă la capăt ideea pentru că iar se schimbă culoarea (deși nu e an electoral) și iar o iau alții de la capăt!

Am sentimentul că avem „alegeri libere” la fiecare șase luni. Sau... ăștia fac rotire de cadre?!

Avem în „fruncea” țării astfel de oameni și ne mirăm că sunt slugoii oricui vorbește altă limbă decât română! Se comportă exact ca ăia care-și bat nevasta dar cu alții sunt serviabili și politicoși!

Azi au în grijă destinele noastre ca cetățeni indivizi de speța celor care, în decembrie 1989, au comandat foc de voie și oamenii au fost împușcați care în spate, care-n piept, care-n cap...

Acceptăm prea multe rahaturi de la cei care au impresia că ei sunt „elite” doar pentru că au avut bani să ocupe un fotoliu sau altul. Au suferit și au murit prea mulți oameni în 1989 (și înainte!) pentru a continua să rămânem pasivi. Zic și io...