2021-12-21

21-22 decembrie

21-22! Cine, naiba, a tras în noi? Este unul dintre sloganurile cel mai des auzit începând cu anul 1990 și până pe la începutul anilor 2000. Apoi, tot mai rar s-a auzit întrebarea. Toți ne-am dat seama că nu vom afla ceva sigur, indiferent cât și unde insistăm pentru răspuns. Unii nu știu întrebarea, altora nu le-a păsat și nu le pasă. De aflat, nu vom afla.

Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, unii numesc Revoluție. Alții numesc evenimentele „lovitură de stat”, alții... Cui ii mai pasă cum o numesc alții? Practic, a fost Revoluție – că s-a urmărit asta sau nu e altă poveste, având în vedere cine erau cei care se înghesuiau să adreseze vorbe națiunii. Și de atunci și până acum, politrucii ne tot adresează vorbe. Promisiuni deșarte, vorbe goale! E incredibil cât de gros le este obrazul! Ne mint de treizeci și doi de ani și tot de atâția ani ne facem că-i credem. De fapt, nu ne mint! Promisiunile lor sunt formulate cu verbe la timpul viitor: „vom face”, de exemplu. Ei știu că nu sunt crezuți și le convine că suntem pasivi, pentru că-și pot face mendrele după bunul plac, aruncând câte un oscior și către populația care se străduiește să supraviețuiască. Ei ordonă, cetățenii trebuie să execute. Ei spun „nu sunt bani”, noi trebuie să credem și să ne resemnăm – și apoi aruncăm o privire prin declarațiile de avere și de interese și înțelegem de ce nu sunt bani și pentru cei care chiar au nevoie de câte ceva: salarii și indemnizații imense pentru niște lucrători în slujba unui stat; cel puțin un sfert din pământurile țării (păduri, pășuni, delte etc.) au ajuns în proprietatea câtorva; luaseră ei și fabrici, și le-au vândut ca fier vechi.

Ne-au stricat Crăciunul executând un dictator după o parodie de proces. Da-daaaa, era necesar. Și azi, acei indivizi (mai mult „urmașii” lor) apar și se bat cu pumnul în piept că sunt credincioși creștini, că sunt pro viață – pro viață (bună) pentru ei. Pentru alții, pro viață la limita sărăciei sau sub, la limita ignoranței sau sub... Lor să le fie bine! „Boborul” a rezistat vreo 50 de ani strângând cureaua și din dinți – mai rezistă vreo 50!

Politrucii din România își bat joc de noi și în ani electorali: ne oferă pe liste numele la fel și fel de indivizi (-marionetă) pe care doar dacă-i vezi știi că nu pot articula, coerent, o frază – uneori nici când o citesc de pe foaie nu le iese. Dar avem alegeri libere! Avem de ales între neghină verde, verzui și neghină roșie! Apoi, după ce alegem o culoare, în scurt timp constatăm că la butoane e altă culoare! Om fi daltoniști! Mama lor de alegeri libere! Fie și așa! Doar că... indiferent ce-au început „verzii”, când apar „verzuii” abandonează tot ce-au făcut primii – că e bine, că e rău – și își pun în practică ideea proprie, dar n-au timp să-și ducă la capăt ideea pentru că iar se schimbă culoarea (deși nu e an electoral) și iar o iau alții de la capăt!

Am sentimentul că avem „alegeri libere” la fiecare șase luni. Sau... ăștia fac rotire de cadre?!

Avem în „fruncea” țării astfel de oameni și ne mirăm că sunt slugoii oricui vorbește altă limbă decât română! Se comportă exact ca ăia care-și bat nevasta dar cu alții sunt serviabili și politicoși!

Azi au în grijă destinele noastre ca cetățeni indivizi de speța celor care, în decembrie 1989, au comandat foc de voie și oamenii au fost împușcați care în spate, care-n piept, care-n cap...

Acceptăm prea multe rahaturi de la cei care au impresia că ei sunt „elite” doar pentru că au avut bani să ocupe un fotoliu sau altul. Au suferit și au murit prea mulți oameni în 1989 (și înainte!) pentru a continua să rămânem pasivi. Zic și io...

10 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Exceptand politicienii, sefii si sefuletii numiti politic (si alte cateva categorii) toti avem dreptate. Murim cu dreptatea in brate. 😊

      Ștergere
  2. Din păcate nu pot să nu-ți dau dreptate. :( Am încetat de mult să mai sper.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca mai sper. Ma agit - ca sifonu', imi spun unii - asa cum pot, pe unde pot... Uneori pot doar sa scriu ce observ si nu-mi place - daca altceva nu pot face. 😊

      Ștergere
  3. Uneori imi vin idei ciudate, ca cea de acum: totul s-a intamplat atunci nu intamplator de Craciun, ca sa ne simtim zeci de mii de ani naspa si sa existe mii de pretexte de a ne zapaci o Sarbatoare Sfanta! Poti sa razi cat cuprinde...
    Astazi insa orasul a fost mai zgomotos. Un pic trezit...
    Oricum, mi-e sincer fooooarte neclar cand au fost ultimile alegeri libere si corecte... Poate vom afla ca acum fooooarte multi ani!
    Sunt atatea subiecte in spatele scenei si cred ca nu avem suficienta imaginatie pentru asa ceva.
    Dar...acum vreau sa dau druumul la MFC. Jocurile astea parca imi dau oxigen. Astazi eram in apropierea unei scoli cand tocmai ieseau copilasii la final de ore. Cu masti, multi dintre ei. Parca mi s-a facut si mai frig cand am auzit pe un pici spunand ca ce bine e afara, poate si el respira in voie...

    Pupici si sa ne gandim ca vor veni si vremuri mai bune. Poate ca azi a fost startul, cine mai stie...
    Pupici si seara frumoasa, draga mea! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu râd. O idee de gen am auzit chiar in zilele imediat urmatoare ultimului caz de pedeapsa cu moartea in Ro. Era in contextul unei discutii legata de Iliescu "bolsevicul" si clica lui de "atei".

      Am vazut secvente la TV... "Veselie" mare. Mi-e ca nu e niciun start in directia dorita. O chestiune de "start" ar trebui sa fie... subversiva. 😊
      De-ar fi sa cred ce-am citit pe ici-colo (in istorie) nu au fost alegeri corecte si libere niciodata. 😊
      Imaginatie poate ca avem, dar si de-am sti, important este sa putem dovedi (aici e greu) - si sa fie si unii dispusi sa remedieze ce-i de remediat.
      Sarmanul copil...!
      Nu vreau sa-mi imaginez cum sunt plamanii copiilor. Pe vremuri se spunea ca plamanii cresc pana la varsta de adult si se dezvolta in functie de x factori... Acum nu mai pare valabil.
      (am auzit pe strada; un batranel vorbea cu altul: "nu mai cred in nimic; nici in vaccinare, nici in Mos Craciun; m-am vaccinat de trei ori si nu mai vreau..." Mai mult n-am mai auzit, dar m-a amuzat inclusiv tonul egal - resemnat - al vocii.)

      Ne gandim, speram...! 😊 Mergem inainte.
      Am vazut - pe blogroll - ca ai publicat MFC; vin imediat dupa ce revin de la plimbarea de seara.
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Seara frumoasa si pentru tine! Pupici! 😘

      Ștergere
    2. Daca e sa ma sperie ceva este starea de resemnare. O emotie sinistra ce nu ar trebui sa existe in sufletul oamenilor. Si totusi cred ca o au destul de multe suflete.

      Am gasit asta:
      https://www.101books.ru/carte/descarca-clarissa-pinkola-estes-femei-care-alearga-cu-lupii-pdf?fbclid=IwAR1z1sPO5LIE1-tP_Jz6XMhQ086XeU1FUtVaI0EcisHU9NG9khZV-Mfw4Aw
      Am vazut-o in librarie, dar m-am abtinut!😊
      Pup!❤️

      Ștergere
    3. Da, starea de resemnare e de speriat, in anumite situatii. Varstnicii, insa - cei mai multi, din pacate - nu mai au forta necesara sa lupte pentru ceea ce doresc, sa se impotriveasca la ceea ce nu doresc si resemnarea e... "instinct de conservare". Putini ii vad pe batrani, in general, si, deodata! paaac! apare un context in care "vaaaai, sarmaaanii! sunt vulneraaaabili! sa-i protejaaam!" Haida-de! Cand e vorba de interese majore (personale/de grup) imediat devin vulnerabili o multime de oameni - au grija lor, politicienii, doar cand e sa scoata profit sau capital politic. :( Fi-mi-ar sila! (vorba "poetului")
      "Vulnerabil" e foarte la moda in ultimul timp - la unii pare a fi tic verbal.

      E un titlu interesant. 😊 Am banuiala 😊 ca "femeile care alearga cu lupii" nu au fost niciodata imblanzite in decursul istoriei - cele care chiar alearga cu lupii. Poate ca au fost ucise, poate ca au fost internate la balamuc, incuiate in casa dar nu au fost imblanzite, propriu-zis. Li s-a pus doar botnita, uneori... 😊

      Pupici! ❤️ 😘

      Ștergere
    4. Nu mai vreau să mă enervez. Nu mai privesc la TV de multă vreme. Mama a făcut infarct pe motive de știri (1995). Mă protejez. Nu pot schimba nimic. Mă uit la filme și documentare.
      Și totuși nu pot uita. Am citit azi o postare a unui scriitor pe care îl apreciez. Poate te interesează: https://www.facebook.com/dan.v.pavel/posts/4699122523501551

      Ștergere
    5. Puuuf! :( Teribil cu mami a ta...

      Iti multumesc pentru text! Cat de bine a descris situatia! Ce trist! Nici nu vreau sa stiu cati dintre cei care si-au mancat fripturile in acele zile au azi "certificat de revolutionar" - e plina Ro cu fel si fel de certificate.
      In fiecare decembrie ma umplu de ciuda (si de draci) si-mi vine sa pun mana pe furca sau topor... Sau doar sa dau pumni in gurile alea spurcate care - vorba lui Dan Pavel - ne vorbesc despre democratie; ne vorbesc despre drepturi si te miri ce!!!
      Evit si eu stirile, dar multe ajung si la mine...

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.