2021-12-10

La nouăzeci de ani!

Luni, 29 noiembrie, o prietenă (și vecină) a împlinit vârsta de nouăzeci de ani! 90! Uau!

Am întâlnit mai mulți oameni care au împlinit (și depășit) această vârstă și simt o oarecare mirare în apropierea lor. Mirare nu e tocmai termenul potrivit, dar nu știu cum altfel să explic sentimentul. Erau trecuți de 90 de ani la un moment dat dar erau atât de... verzi! Debordau de energie!

Străbunica maternă a trăit 101 ani și era vioaie, lucra în gospodărie deși vedea numai lumini și umbre. Am văzut-o doar de două ori, în copilărie, pentru că locuia departe și rar ajungeam pe acolo cu părinții. Când am văzut-o prima dată aveam 3-4 ani și - mi-au zis părinții - am început să plâng, bâlbâind că e... Baba Cloanța, dar mi-a trecut repede frica! Despre străbunica nu pot spune că mi-a fost apropiată, dar nici n-o pot uita.

O vecină de palier, sub ochii căreia, practic, am crescut ne-a fost ca o bunică, peste timp - ea și soțul au fost „a treia pereche de bunici”. A fost învățătoare și, la un moment dat, pentru scurt timp, fusese colegă cu bunicul patern (ea fiind mult mai tânără). Cum se nimeresc, uneori, lucrurile. A trăit 93 de ani, lucidă perfect și în putere până cu vreo trei luni înainte de a părăsi viața. Multe cărți pentru copii am citit din biblioteca ei.

O alta persoană care mi-a fost mai apropiată a fost un domn care la vârsta de 94 de ani (a trăit 98 de ani) urca munții. Am învățat o mulțime de la el, și multe povești de viață (de război, și nu numai, mi-a spus).

A mai fost și o altă doamnă, pe care am cunoscut-o într-un mod pe care-l pot numi ciudat, cu mulți ani în urmă (a trăit 96 de ani). Am mai scris pe undeva (în comentarii pe la cine știe ce postare) că am întâlnit-o când am ajuns „la urgențe”. Mă duseseră prietenii pentru că mă luase cu leșin în drum (să zic așa). Îmi așteptam rândul la consult pe ceva ce s-ar putea numi pat, și doamna în cauză era pe acolo. M-a privit și-a zis că sunt... deocheată! Am zâmbit strâmb, evident, dar „m-a descântat” și mi-a trecut tot răul pe care-l simțeam. M-am ridicat și mi-am văzut de drum alături de prieteni. M-am împrietenit cu acea doamnă - și-am învățat de la ea o mulțime: despre plante, despre leacuri, despre te miri ce! Cred că nu există fir de ceva verde și ea să nu-i fi știut denumirea. În afară de tata ea a fost singura persoană pe care am cunoscut-o și care știa așa de multe despre „ierburi”.

I., care a împlinit 90 de ani luna trecută, e o persoană minunată, care (nici ea) n-a avut o viață tocmai ușoară dar a reușit (a știut) să depășească obstacolele, și-a avut „timp” să ajute și pe alții. Cu ea nu filozofezi despre viață - cred că singura ei filosofie este „viața se trăiește, nu se discută”. Cumva, am sentimentul că cei din generația ei (și din generațiile apropiate) au filosofat mai puțin și au trăit mai intens. Vârstnicii au o vastă experiență de viață și nu-i doare gura să spună că „un șut în fund e un pas înainte”. Ar trebui să-i credem: au ajuns la o vârstă înaintată și sunt optimiști! Unii dintre ei au cunoscut războiul și (în Ro) naționalizarea... Și câte au mai trecut prin ei de-a lungul timpului, dar sunt aici veseli, bucurându-se de viață!

Nu e un om perfect, I., dar calitățile ei sunt mai multe decât defectele. Cine e perfect, la urma-urmei? E genul de om care a știut să facă limonadă din lămâile pe care, uneori, i le-a dat viața. Privind-o, îmi doresc să fiu la fel de tânără - și optimistă - ca ea, când ajung la această vârstă. La fel de tânără și energică precum toți cei amintiți aici mi-ar plăcea să fiu!

Cred că e mare lucru să fii sănătos la această vârstă, să te descurci singur și să ai alături de tine mulți oameni care îți doresc să-ți fie bine, care-ți calcă pragul sau te sună la telefon.

E hazlie, I. Toți cei amintiți aici au avut un simț al umorului (și al ironiei) foarte dezvoltat. Pe la vârsta de 80 de ani I. zicea că-și dorește de ziua ei să nu i se strice proteza dentară! Își mai dorea cărți și reviste cu poze multe pentru că îi era tot mai greu cu cititul, indiferent ce dioptrii ar avea lentilele ochelarilor.

Viața este o călătorie în care adunăm o mulțime de amintiri! Nu știu cum se face că înaintând în viață ne rămân vii amintirile frumoase - cele mai puțin frumoase sunt cumva estompate, nu mai au putere să ne tulbure și le povestim cu detașare - chiar cu umor sau ironie - ca și cum sunt ale altora.

Ce departe a ajuns I. în viața ei! Fiecare zi de naștere este una dintre cele 365 de zile în care Pământul se învârte în jurul Soarelui! Ce călătorie lungă! A îmbătrânit în ani, dar sufletul i-a rămas tânăr.

Un suflet care se supune trupului este un suflet incapabil de evadări spre substanța-mamă, este robul materiei nediferențiate. (Petre Sălcudeanu, în „Un biet bunic și o biată crimă”)

Cândva, cineva mi-a spus că nu se urează „La mulți ani!” persoanelor vârstnice! Ce idee! Ce înseamnă „vârstnic”? 70 de ani, 80, 90...? De ce nu, mai ales când sunt oameni sănătoși, plini de viață?! Cum să nu urezi „La mulți ani!” unor astfel de oameni?! Nu i-am auzind spunând că s-au plictisit de viață, chiar dacă s-au mai plâns de una-alta. Vorba ‘ceea: se plâng de te miri ce tinerii sănătoși...


Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

10 comentarii:

  1. Asa e, nimeni nu-i perfect. :)) O zi faina, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imperfect si cu viata lunga si sanatate. Nu-i rau deloc, as zice! :))
      Multumesc, Cristi! La fel!

      Ștergere
  2. Draga de ea! Să fie sănătoasă!
    Şi eu mi-am cunoscut o străbunică. Aveam 6 ani când a murit şi mi-o amintesc perfect.
    Nu ştiu, unii au gena bună, alţii pur şi simplu, datorită spiritului mereu tânăr, reuşesc cumva să atingă vârsta asta şi chiar mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fie! Sa fie! 😊
      Poate ca e, mai mult, vorba despre spirit. E "ciudat" cu genele. Desi nascuti din aceeasi parinti oamenii difera mult - uneori la "nivel structural". Probabil ca exista explicatii pentru aceste diferente. :)

      Ștergere
  3. La mulți ani, doamnei I. Atâta timp cât este sănătoasă să fie mulți. ❤️ Din câte povestești despre dumneaei este o persoană remarcabilă. Sunt convinsă că ai multe de învățat de la dumneaei. Personal am în familie doar un unchi care a apucat 91 de ani. Era un om înțelept și cu suflet bun. L-am iubit foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, ❤️ in numele ei! Sa ramana sanatoasa multi-multi ani!
      Am invatat multe, inclusiv despre oras. 😊 E o persoana foarte placuta.

      Oh... 91 de ani este o varsta frumoasa, dar... stiu cum plange sufletul dupa oameni intelepti si cu suflet bun pe care ii iubim; indiferent cat ar trai, tot ne doare - tare. ❤️

      Ștergere
  4. Ce minunat sa stii astfel de oameni! Sunt o adevarata sursa de inspiratie si genereaza ideea esentiala ca se poate si inca bine!
    Sa fie sanatoasa si sa va bucurati multi ani de aici inainte.
    Mi-a placut citatul lui Salcudeanu si este atat de real, din pacate. Nici nu mai vreau sa ma gandesc la asa ceva.
    Oare cum or gandi oamenii astia care sunt o istorie vie? Cat pot sa-i influenteze pe cei care nu stiu, nu inteleg, nu vad si nu pricep nimic?

    Multumesc pentru ideile de aici, Diana draga!
    Chiar mi-a facut placere sa citesc asa ceva!
    Un weekend cat mai placut!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, cumva, fascinant sa-i auzi, sa-i vezi cat sunt de activi! Nu am energia lor!
      Multumesc! ❤️
      Incepusem sa citesc romanul acum vreo doua zile si ieri am dat de citat - atunci mi-a venit in minte I., si scriind despre I. m-am gandit sa scriu si despre ceilalti.
      Cred ca ii pot influenta numai pe cei care vor sa fie influentati. Toti, cu diferite cuvinte, au dat de inteles ca sunt total detasati, impacati cu ei si cu lumea. Poate asa am inteles eu - nu stiu sigur. 😊

      Cu placere! Ma bucur tare mult ca ti-a placut. ❤️
      Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      Ștergere
  5. Am avut o mătușă care a trăit 102 ani. Refugiată din Cernăuți la Buziaș. Mai am scrisorile ei cu scris tremurat și mai am mobila (combinație bibliotecă, dulap, birou și pat deasupra) cumpărată cu cei 1000 lei primiți cadou în 70. Toți copiii de pe stradă au încercat patul.
    Mătușa Donția, fostă învățătoare, îl traducea (la 100 de ani) pe Eminescu în germană. Ca să nu se sclerozeze.
    Mulți ani sănătoși vecinei tale. Și ție asemenea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau! 😊 Scrisorile, cred, sunt amintire mai pretioasa decat mobila - chiar daca si obiectele de mobilier sunt "purtatoare" de amintiri dragi.
      Om intelept! Si bunicul patern ne tot spunea sa cititm, sa invatam pe de rost poezii sau ce-om vrea - tot pentru a nu ne scleroza la batranete. 😊 Zicea ca trebuie pus la treaba creierul, sa-l "intarim", asa cum unii isi intaresc muschii. Eu retin pe termen foarte scurt orice invat pe de rost.

      Uau! si pentru traducerile poeziilor lui Eminescu in limba germana! Cred ca nu e prea usor!

      Iti multumesc! La multi ani cu sanatate si tie! ❤️

      P.S. Am uitat s-o amintesc pe sora uneia dintre prietenele mamei - a trait 96 sau 97 de ani si stia pe de rost o multime de cantece. Erau refugiate din Basarabia. Ce povesti am auzit si de la ele! Si de rau, si de bine! 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.