duminică, 14 aprilie 2019

Zori de zi in aprilie. Poveste parfumată

- Cine s-a mutat in ruina de pe Deal? îşi întreabă Lucia mama, in timp ce ciugulea ceva de mâncare înainte să plece spre şcoală, cu noaptea in cap.
- O familie ciudată, după cum spune Mălina… Dacă e să te iei după bârfitoarea asistentă de la dispensar toată comunitatea e formată din ciudaţi!
- Şi crezi că nu e aşa? întreabă fata, o blonduţă ştearsă şi cam nebăgată in seamă de oameni.
Mama nu zice nimic, îşi vede de ale ei - mereu are altele de făcut, de când erau mici ea şi fratele ei, o puşlama isteaţă cu succes la fete, datorită căruia, din când in când, era şi ea invitată la vreo petrecere. Cu tatăl ei putea discuta orice, dar el era mai mult plecat, pentru că era paznic forestier şi in ultimul timp venea acasă numai la sfârşit de săptămână. Îşi agaţă rucsacul pe un umăr şi iese din casă. Fratele ei încă dormea - nu se grăbea niciodată să ajungă la şcoală. Ea îşi dorea calificative bune pentru că spera să părăsească orăşelul când va termina liceul. Ştia c-o să simtă lipsa pădurilor, cu parfumul lor de sălbăticie: pământ reavăn, muşchi, conifere, câteva flori necunoscute dar foarte parfumate. Parfumul drumurilor desfundate, străjuite de tufe care, primăvara, încântă simţurile cu florile lor roşii îi va lipsi; va duce dorul parfumului de verde proaspăt primăvară, frunzelor moarte toamna, nămeţilor care acoperă oraşelul iarna, când totul pare că miroase a lemn ars, ca şi cum fumul care şerpuieşte prin hornuri spre cer se combină cu frigul şi parfumul combinaţiei se revarsă apoi peste oraş şi păduri prins in fulgii mari de nea. Îi vor lipsi şi florile minunate care acoperă vara dealul, dar simţea că se sufocă aici, in “orăşelul parfumat”, cum îi plăcea să-l numească in gândurile ei. Poate de la prea mult parfum simţea că se sufocă.
Afară nu se luminase şi, pe măsură ce se depărta de casă, întunericul părea mai dens - drumul sinuos fiind tăiat prin pădure pe mai mulţi kilometri. Un val de ceaţă părea că se ridică din pământul încă rece, dar ceva era altfel decât in alte dimineţi. Aerul se simţea parfumat, ca şi cum înfloriseră lăcrămioarele, şi vântul care adia împrăştia parfumul lor peste sălbăticia pe care trebuia s-o traverseze in drumul ei spre şcoală. Orăşelul izolat in munţi are numai câteva sute de locuitori şi toată lumea cunoştea pe toată lumea, dar numai ei au rămas să locuiască sus, pe deal, la câţiva kilometri de restul comunităţii, in apropierea ruinei pe care străbunica o numea “conacul blestemat”. La ferestrele ruinei se vedea lumină, de câteva zile. Curiozitatea îi dădea ghes să bată la poartă, dar teama de necunoscut o tempera. Mereu îşi spusese că de-ar avea bani ar cumpăra locul şi ar face o minunăţie de locuinţă. Îi plăcea izolarea conacului, fiind şi mai departe de ochii şi urechile curioşilor cu care, oricum, nu prea se înţelege. Fratele ei râdea când o mai auzea, uneori, împărtăşindu-i astfel de idei, aşa că nu mai discuta nici cu el ce planuri de viitor are sau ce visează cu ochii deschişi când priveşte în zare de la fereastra dormitorului ei orientat spre Deal, spre răsărit. Tot de la străbunica ştia că zona a fost, cândva, populată de lupi; oamenii au tăiat copacii, au împuşcat animalele şi şi-au ridicat casele, dar lupii au rezistat mult timp pe acolo, între ei şi oameni fiind pe atunci un adevărat război, război care s-a întors şi împotriva proprietarilor conacului de pe deal, care au fost acolo primii - din ceea ce se ştia - şi care nu doar că ofereau adăpost lupilor, desfiinţau capcanele împrăştiate prin pădure, oblojeau animalele rănite, dar chiar ţineau pe lângă ei un lup negru imens, despre care se spunea că poate lua forma oricărui om. Ba unii chiar se jurau ca au văzut proprietarii conacului transformându-se in lupi negri.
Fiind abia începutul luniii aprilie întunericul se ridică mai târziu şi coboară mult prea devreme in orăşelul de munte izolat in alt timp şi faptul constituie un alt inconvenient, în ceea ce o priveşte. Îi place lumina, îi plac culorile vii, aprinse. Din fire e veselă, dar nu are alături de cine să îşi manifeste veselia şi bucuria de a trăi. Pentru că nu se poate manifesta alături de ceilalţi o face numai când e singură, şi cântă în şoaptă, dansează în intimitatea dormitorului, admiră natura şi cercetează cerul, imaginând în nori forme fantastice; urmăreşte insectele în iarba din dreptul ferestrei sau, pur şi simplu, inspiră aerul curat de munte şi se lasă vrăjită de parfumul acestuia. In societate e taciturnă, stângace şi nu o dată colegii i-au şoptit “ciudato!” I-ar fi spus-o cu voce tare, dar se temeau de fratele ei, băieţii, iar fetele îi doreau compania.
Copacii şi tufele care străjuiesc drumul bătătorit, clisos acum, abia au câţiva muguri - mai puţin brazii înalţi aflaţi la o distanţă apreciabilă de marginea drumului şi de care nu s-a mai apropiat de cel puţin trei ani. In lumina palidă a zorilor crengile abia înfrunzite par braţe descărnate sau gheare lungi şi ascuţite gata să o înhaţe. Încearcă să inhibe imaginaţia, dar antrenamentul de atâţia ani nu prea îi permite aceasta cu uşurinţă şi vede în orice umbră, în orice creangă sau copac o fiinţă vie. Pe acolo hălăduiesc şi lupi, dar mai în adâncul pădurii - rareori vin aproape de drum pentru că pădurarii aruncă hrană şi pentru ei, nu doar pentru cerbi şi capre sălbatice.
Parfumul de lăcrămioare devenea tot mai puternic, dar distingea şi un altul, pe care nu îl putea identifica. Poate era crin, poate iasomie?! Şi-a ridicat nasul, adulmecând aerul ca un copoi urma vânatului. Sunetul de crenguţe uscate călcate au încremenit-o în mijlocul noroiului de pe drum. Inima bate să îi spargă pieptul şi o simte undeva în gât. Fornăitul auzit imediat după aceea a făcut ca tot sângele să i se scurgă din cap; simte că leşină şi nu mai poate înainta. Lumina ceţoasă care s-a instalat nu îi e utilă: totul devine fantastic şi, parcă, mii de ochi roşii o pândesc de pretutindeni. Încearcă zadarnic să îşi recapete suflul, numără în gând, face exerciţii de respiraţie. Tufişurile trosnesc puternic şi dintre crengile fară frunze se iveşte o siluetă înaltă, învăluită în negru. Primul şi singurul ei gând este: "Lupul negru!" Şi atunci se linişteşte ca prin farmec: lupul negru - conform legendei povestite de strabunică - apare numai când trebuie să fie cineva pedepsit sau atunci când cineva are nevoie de ajutor. Lupului negru nu i se poate împotrivi nimeni. Acum simte clar parfum de iasomie - şi zâmbetul se întipăreşte pe chipul ei: lupul negru miroase a iasomie. Aproape că-i vine să râdă!
- Bună - aude un glas angelic şi are senzaţia că deja a trecut pragul dintre viaţă şi moarte şi a întâlnit îngerul călăuzitor, pentru că acel chip palid, perfect oval, încadrat de plete întunecate ca nopţile pe care nu le iubeşte foarte mult poate aparţine numai unui înger.
Privirea i se opreşte la două animale uriaşe care seamănă cu lupii, dar nu sunt tocmai lupi. Raţiunea începe din nou să acţioneze, dar mai lent.
- Cu ce parfum te-ai dat? se aude întrebând, ca şi cum ar fi cunoscătoare in materie de parfumuri, şi imediat îşi spune-n gând: ”Cât de idioată poţi fi! Şi te miri că ceilalţi te ignoră!”
- Mon Jasmin Noir - răspunde apariţia, după o scurtă ezitare, şi buzele palide zâmbesc.
- Ce se întâmplă? reuşeşte să întrebe, cu privirea fixată în cea a unuia dintre animale şi, mecanic, întinde mâna spre acesta - pentru că îi plac animalele şi visează că ele o înţeleg. Patrupedul, fără a mârâi, se retrage imperceptibil şi stăpâna lui priveşte lung, pe furiş, spre tânăra blondă care mima curajul in mijlocul drumului.
- Inspir aerul zorilor. Locuiesc casa de pe Deal… - rosteşte vocea, sunând acum mult mai pământean in urechile Luciei.
- O, Doamne! răsuflă uşurată. M-am speriat îngrozitor - o priveşte în ochii albaştri ca cerul unei senine zile de vară. Eşti toată in negru! Am crezut că eşti lupul negru! Aoleu, ce toantă sunt! N-am vrut să sune aşa… - se scuză, observând uşoara încruntare a celeilalte. Apoi am crezut că eşti îngerul călăuzitor în lumea de dincolo… - continuă cu sinceritatea care o caracterizează şi care pe mulţi i-a lăsat fără replică şi - poate - de aceea puţini o suportă în imediata apropiere.
Tânăra îmbrăcată in negru râde. Animalele de lângă ea se relaxează şi îşi văd de ale lor, marcând tufele de lângă drum. Aşa cum a apărut a şi dispărut între tufişuri şi ramurile acestora au acoperit-o vederii - cu patrupedele ei cu tot. Se mai simţea doar parfumul de iasomie, amestecat cu parfum de crini şi mosc.
Lucia îşi urmează drumul cu paşi grăbiţi, aproape năucă, nefiind sigură că s-a întâlnit cu fata aceea sau e doar o viziune născută din temerile sau speranţele ei. La ora aceea de crepuscul imaginaţia îi mai joacă feste, uneori. Cu vreo trei ani în urmă a întâlnit în pădurea de brazi - dar la ceas de seară - un tânăr la fel de palid şi cu părul la fel de negru. Atunci l-a văzut prima şi ultima dată. Se priviseră - ei îi tremurau genunchii - dar nu şi-au vorbit. După aproape un minut silueta silfidă s-a pierdut în desiş. Pentru că nimeni nu îl mai văzuse a renunţat să mai întrebe despre el, spunându-şi că ar putea fi vreun rătăcit prin zonă, dar evita să se mai plimbe printre acei brazi.
Până să ajungă la şcoală s-a luminat. Parfumul de iasomie îi persista in nări şi imaginea fetei pe retină - enigmatica fată! Visa, din nou, cu ochii deschişi, sperând că fata e de vârsta ei şi când va veni la şcoală vor fi apropiate şi, in sfârşit, va avea şi ea o prietenă căreia să-i povestească tot ce-i trece prin minte, tot ce simte şi alături de care să bântuie prin pădure. Când va merge spre casă va urca la conac şi va bate la poartă.
=======================================================================
Poveste scrisa pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela. In tabelul deschis acolo descoperişi alte poveşti parfumate.
=====================
Mon Jasmin Noir, de la Bvlgari, este o nouă versiune a parfumului Jasmin Noir. Versiune nouă sau veche, cunosc parfumul numai din poze şi descrieri. A fost lansat in anul 2011 şi prezintă o combinaţie de iasomie şi crini, învăluită într-un amestec proaspăt de citrice cu accente de mosc şi lemn de cedru. Notele de vârf sunt: lăcrămioare şi lămâie; note de mijloc: iasomie şi iasomie Sambac; note de bază: mosc, patchouli, cedru de Virginia şi nugat. Iasomia de Sambac este subliniată de laptele de migdale şi patchouli.

12 comentarii:

  1. O poveste seducator de frumoasa! Si cred ca te-ai strecurat si pe tine un pic prin ea. Asa am simtit, pe nuante aromate de iasomie...
    Zile frumoase, cu bucurii, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Suzana draga! :)
      Poate doar cu lupii, care ma fascineaza. Cred ca toti cei care scriu se strecoara - constient sau nu - si pe ei in povestire, in poezie etc..
      Cred ca atunci cand un autor reuseste sa se transpuna in fiecare personaj in parte reuseste o opera care sa dainuie - mie nu-mi reuseste!! :(( Nu reusesc sa dezvolt prea mult o idee pentru ca, la un moment dat, cuvintele se leaga tot mai fortat.
      Dupa multe inceputuri-incercari care nu m-au dus absolut nicaieri am reusit sa conturez doar ceea ce se vede. :) Atunci cand cuvintele nu se leaga singure, cand ideea nu se dezvolta singura (ma rog, fara hopuri) renunt sa scriu.
      Multumesc, la fel! Zile senine iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Gradat, am coborat pe poteci, in noapte cu Lucia, cat sa ne speriem cu ea.. Frumoasa poveste. :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeee, Lucia doar pare sperioasa. :)
      Multumesc pentru apreciere. Numai bine!

      Ștergere
  3. Ce poveste frumoasa! Ce poveste frumoasa!! Mi-a placut grozav de mult, am citit cu emotie si curiozitate, parca eram acolo, in padure, am simtit parfum de iasomie dar si a ropierea acelui animal fantastic! Ai creat o lume si o poveste, fabuloase!
    Te imbratisez, Diana, multumesc pentru emotie! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru entuziasm, draga Panhora! :)
      Te imbratisez cu drag! <3

      Ștergere
  4. Ah ce poveste ... ce descriere amanuntita a locurilor si a personajelor ... Intunecimea padurii îmi da si mie fiori fara sa ma gandesc ca cineva "ciudat" ar fi prin apropiere. Nu am avut ocazia sa vad niciodata un lup (daca ma mai plimb pe aici prin padure poate dau nas în ns cu vreunul, pentru ca de curand, lupul sa întors în padurile Olandei) Parfumul nu îl cunosc, dar daca miroase a iasomie trebuie sa fie grozav de fain!
    Transmite salutari codrilor si muntilor, tare îmi este dor de ei!!!
    Iti doresc zile senine cu parfum de lacramioare si de verde proaspat!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutarile au fost transmise! Arborii, vantul, muntii mi-au raspuns ceva - cred ca au multumit si au transmis o invitatie de revedere. :)
      Am citit pe undeva ca lupii au reinceput sa revina (sa fie adusi) prin padurile de unde au disparut, si ma bucura faptul si sper sa li se asigure un habitat potrivit pentru a nu exista, din nou, conflicte intre crescatorii de animale si lupi.
      Natura e mereu surprinzatoare! Acum scriu ca imi plac padurile - si e foarte adevarat - si afirm ca nu ma tem in padure (si e adevarat) dar s-ar putea ca realitatea sa ma contrazica la un moment dat si sa dau nas in nas cu lupul! Poate ca atunci, ultimul meu gand ar fi: ce frumos este! :)) Sper ca nu!!! :))
      Multumesc, Ella draga! Zile senine si parfumate pe placul tau iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
      (parfumul il cunosc numai din poze si textele altora) :)

      Ștergere
  5. Poveștile tale par a fi populate de creaturi ireale ale pădurilor, chiar dacă se dovedesc a fi oameni, dar nu orice fel de oameni, ci unii aparte prin gândire, forță, nonconformism, curaj, intuiție, sentimente. Firul epic al poveștilor te ține aproape pentru a-i savura fiecare secvență, tot ce duce spre finalul , de fiecare dată altfel decât ai crede. Imaginația ta bogată, Diana dragă, transformă o poveste parfumată în scenariu de film, să știi! Mi-a plăcut foarte mult.
    Și la orice parfum mă așteptam, dar la iasomie mai puțin....Însă ce poate fi mai liniștitor decât proaspăta iasomie?! Și, adusă din grădina casei din deal, pate liniștește. De fapt, fata mărturisește simplu că a folosit Jasmine Noire ceea ce ne calmează, readucându-ne într-o matinală plimbare de aprilie, prin pădure! Lupii...păi lupii fac parte din blogul tău și sunt superbi în fiecare poveste!
    Să ai o săptămână frumoasă și parfumată, Diana dragă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Mirela draga! <3
      Lupii ma fascineaza de cand am aflat ca exista (cred!) Si-mi plac basmele, legendele - intr-o destul de mare masura cred ca in mintea mea cuvintele se impletesc aproape singure pe o anumita tema.
      De ce am ales tocmai acest parfum de data aceasta nu stiu - la alte povesti stiam exact. :) Dar iasomia poate fi legata de relaxare, de iubire; lacramioarele aduc noroc in dragoste; crinul e floarea regalitatii si, cumva, lupul e regele padurilor... :)
      Multumesc! Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata!

      Ștergere
  6. Tare mi-a placut povestea ta, iar parfumul m-a facut curioasa. Pare sa aiba note primavaratice, placute. L-ai incadrdat perfect ion poveste. As fi fost curioasa sa aflu ce s-a mai intamplat cu personajele tale.
    Sa-ti fie ziua de poveste, Diana draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e in categoria parfumurilor "de primavara".
      Multumesc pentru apreciere.
      Mi-ar placea sa pot duce la capat o poveste - rar reusesc sa-mi imaginez mai mult decat pana la punctul in care cuvintele par sa se lege singure. :)
      Multumesc, Dana draga! La fel! <3

      Ștergere