Ziua Detinutilor Politici Anticomunisti

In data de 9 martie e marcată, in România, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, victime ale unui regim totalitar instaurat după al doilea război mondial; ziua e instituită prin Legea 247 din 2011 și e dedicată memoriei celor care au fost închiși, deportați sau persecutați pentru opoziția față de regimul comunist.

Probabil că nu întâmplător a fost aleasă această zi pentru a coincide cu data la care, in calendarul ortodox, sunt pomeniți cei 40 de Mucenici din Sevastia. Aceștia erau un grup de soldați creștini în armata romană staționată in Sevastia, in primele decenii ale secolului al IV-lea, într-o perioadă marcată de persecuții împotriva creștinilor, in timpul domniei împăratului Licinius, co-împărat roman cunoscut ca fiind ostil noii credințe. Cei 40 au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni și să-și renege credința, gest considerat de autorități un act grav de nesupunere. In plină iarnă, dezbrăcați, au fost aruncați într-un lac înghețat, torturați astfel pentru a fi determinați să se dezică de Hristos. Soldații au indurat până la capăt suferința, cu credința neclintită.

Sunt amintiți in fiecare an, in 9 martie, românii care au luptat împotriva regimului totalitar comunist, mărturisind și credința religioasă împotriva ateismului, și care au ajuns să fie închiși în lagăre și închisori, unde au îndurat grele suferințe, mulți plătinând prețul suprem.

La Brașov, la Monumentul Luptătorilor Anticomuniști din Piața Teatrului Sică Alexandrescu, a avut loc o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din România.

Din istorie

Partidul comunist a început să se formeze, in România, din 1921...

In anul 1944 se poate spune că cel de-al doilea război mondial s-a încheiat. România a fost ocupată de armata sovietică pentru mai mult de zece ani, țara intrând în sfera de influență a URSS. De la Moscova au fost impuși oameni la conducerea țării și a fost sprijinită acapararea tuturor instituțiilor statului de comuniști. In 6 martie a fost instaurat primul guvern condus de comuniști (Petru Groza); regele a fost obligat să abdice in 30 decembrie 1947. Trupele sovietice s-au retras în 1958.

Ce au făcut comuniștii

Susținuți puternic de sovietici, acționând în ilegalitate in timpul războiului, spre final au "ieșit la lumină" și au fost utili in politica de atunci, dar ce a urmat... 

Democrația a fost "eradicată", înlocuită cu un regim totalitar ce a durat până în decembrie 1989.

Pluralismul politic a fost eliminat; un partid unic, Partidul Comunist Român, era suficient. Dar până atunci... In 1948, Partidul Social Democrat (PSD) a fuzionat cu Partidul Comunist (PC), rezultând un partid unic: Partidul Muncitoresc Român (PMR). Socialiștii adevărați au avut de suferit ulterior (nu toți trecuseră de partea comuniștilor). In 1965 Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român.

La începutul erei comuniste, tinerii care proveneau din familii de oameni înstăriți și/sau din unele familii de intelectuali nu aveau dreptul să se înscrie nici la învățământ mediu, cu atât mai puțin la studii superioare. Mulți intelectuali, mulți dintre cei cu o stare materială bună până atunci nu au avut dreptul la pensie (dacă aveau vârsta), aveau dreptul, eventual, la o muncă prost platită...

Proprietatea privată a fost limitată; fabrici, uzine, bănci, cooperative etc. au fost naționalizate; țăranii înstăriți au fost obligați să își înscrie terenurile agricole în cooperative de stat; cetățenii aveau dreptul să aibă în proprietate o singură locuință - ce avuseseră in plus a fost naționalizat - in cazul unora s-a naționalizat totul, proprietarii fiind, in unele cazuri, obligați să trăiască în vreo cămăruță, in restul casei fiind instalate familii aduse la muncă, cetățeni care s-au evidențiat în rândurile comuniștilor etc.

La un moment dat s-au închis granițele - călătoriile erau permise, mai apoi, in "țări prietene" (= cu regim totalitar), iar în țări "vestice" in anumite condiții, cu aprobări speciale. Legăturile cu cetățeni străini erau interzise. Deținerea valutei a fost interzisă.

Ascultarea posturilor de radio străine și cititul publicațiilor primite din străinătate nu erau acceptate; multe cărți au fost efectiv interzise, in sensul că nu aveai voie să le ai in bibliotecă și nici să le împrumuți de la biblioteca publică - de predat la școală anumiți autori, filosofi etc. nici nu se punea problema.

Presa, filmele, cărțile etc. erau cenzurate.

Justiția avea ca misiune înfăptuirea politicii de stat; procurorii erau instrumente executive ale partidului unic; procesele erau rapide, pedepsele foarte mari; uneori, din completele de judecată făceau parte asesori populari. Securitatea statului putea desfășura anchete penale și putea să rețină oameni, chiar fără măcar un proces mascaradă. Miliția era un organ represiv al statului. 

Unii cetățeni - prea puțini, din păcate - au înțeles ce se întâmplă și, bogați sau săraci, intelectuali sau muncitori, au sperat la o eliberare de armata de ocupație și de comuniști și s-au opus regimului care se instaura; așa a început rezistența.

Ce s-a întâmplat cu nemulțumiții de regim

Unii erau nemulțumiți de noul regim, de alții era nemulțumit noul regim...

Politicieni din partidele tradiționale - liberali, conservatori, țărăniști - au fost arestați și unii au murit în închisoare.

După unificarea PSD cu PC, în 1948, mai mulți fruntași socialiști sunt arestați; liderii sunt condamnați la ani grei de închisoare, sub acuzația de "înaltă trădare" - în închisori precum Jilava, Văcărești, Gherla (unii au murit în închisoare, alții curând după eliberare din cauza bolilor grave contractate).

Mulți dintre liderii politici și religioși care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, participând la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au sfârșit în temnițele noii puteri "proletare".

Preoți și credincioși au fost închiși, unele lăcașuri de cult au fost închise sau dărâmate.

Țăranii care se opuneau colectivizării au fost bătuți, arestați sau omorâți (sau toate trei).

Unii oameni au fost dați afară de la locul de muncă, altora li s-a interzis accesul în anumite unități de învățământ, alții au fost mutați în alte localități sau li s-a impus domiciliu forțat.

Un fel de concluzie

Intrarea sovieticilor in România a însemnat instaurarea unui regim de teroare... Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, in timpul regimului comunist, in țară au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, în care au suferit peste 3 milioane de români, dintre care 800 de mii au murit.

N-au scăpat de represalii nici unii dintre cei care au contribuit la Marea Unire.

In timpul lui Ceaușescu Nicolae au făcut o șmecherie, pentru ca dictatorul să se poată lăuda că în țara lui nu există deținuți politici: cetățenii ostili regimului erau "judecați" și condamnați pentru așa-zise infracțiuni de drept comun (furt, speculă etc.)

Ar trebui să cercetăm rațional trecutul (nu judecând doar după ceea ce a trăit fiecare personal, in pătrățica lui) și să nu-i uităm pe cei care s-au sacrificat pentru a le fi mai bine lor și urmașilor lor. Ce facem cu libertatea la care ei au contribuit din plin arată în ce măsură le apreciem sacrificiul.

Din punctul meu de vedere, lupta anticomunistă continuă și azi și va mai continua, probabil, câteva decenii, pentru că Statul și instituțiile sale sunt conduse, încă, de foști comuniști, de rude sau prieteni etc. ai foștilor comuniști.