2021-06-21

Despre luna iunie

Luna iunie e prima lună de vară. E a șasea lună în calendarul gregorian și are 30 de zile. În general, vremea în luna iunie e capricioasă, se lasă cu tunete și fulgere, dar în acest an s-a exagerat cu ploaia.

În această lună, în emisfera nordică, are loc fenomenul astronomic numit solstițiul de vară: 21 iunie (mai rar în 20 iunie), începutul verii astronomice - cea mai lungă zi din an (simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă - începutul iernii astronomice); anul acesta, cu solstițiul de vară coincide a doua zi de Rusalii (Lunea Sfântului Duh).

Denumirea lunii

În folclorul românesc, iunie se mai numește Cireșar, Cireșariu, Cireșel sau Luna cireșelor - pentru că cireșele (nu doar ele) încep să se coacă.

Probabil că denumirea lunii vine de la numele zeiței romane Iuno (Iunona, Junona), soția zeului Jupiter, considerată ocrotitoarea femeilor căsătorite, a căsătoriei, ea având grijă ca tinerii care se căsătoresc la începutul verii să nu se despartă. Acesta o fi izvorul superstiției că o căsătorie încheiată în luna iunie va fi trainică.

Există opinii conform cărora luna a fost închinată zeiței tinereții (juneții), Hebe și chiar că denumirea vine de la Junius Brutus (Lucius Junius Brutus), considerat fondator (semi-legendar) al Republicii Romane, care a fost unul dintre primii consuli (509 i.Hr.). Calendarul popular românesc consideră această lună sub patronajul planetei Jupiter.

Tradiții în luna iunie

În credința populară vara începe cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) și durează până la Sfânta Maria Mică (8 septembrie, nașterea Maicii Domnului).

În perioada muncilor agricole - una dintre primele îndeletniciri de bază ale omului - se stabilea un echilibru între muncă și odihnă, existând mai multe etape în ceea ce privește muncile agricole. Era marcat sfârșitul anumitor munci și pregătirea pentru altele. Chiar și în timpul unei zile de muncă se respecta un echilibru între muncă și odihnă. De exemplu, la coasă și la seceră, se respectau prânzul mic (micul dejun), prânzul mare, odihna de după prânzul mare (când se cânta și se spuneau povești) și cina.

În 22 zile a lui Cireșar, soarele vine în zodia Racului, și cine se va naște în această vreme înțelept va fi, cu obiceiuri bune, norocos și îndelung la viață. Semnul acesta e călduros și umedos; atuncea este bine să facă cineva moară pe apă sau altceva.

Sărbători religioase în luna iunie

Ca și în alte luni, în iunie sunt câteva sărbătorii fixe și unele variabile (care depind de data la care e Paștele în anul respectiv).
Sărbătorile fixe
În ziua de 2 iunie e comemorat Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

În ziua de 11 iunie (Vartolomeul Grâului) e prăznuit Sfântul Vartolomeu (Bartolomeu), unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Isus. Este Sărbătoarea Grâului. Agricultorii credeau că Vartolomeu pune boabe spicului de grâu, îl împârguiește și îi grăbește coacerea și tot el (Vartolomeul Grâului) îi pedepsea pe cei care îi nesocoteau ziua: stârnea furtuni și vijelii, bătea piatra (dădea grindină). Femeile nu torceau - să nu vină furtuna - iar bărbații încetau orice activitate ca nu cumva să nu mai crească grâul. În această zi oamenii duceau grâu la biserică, pentru a fi binecuvântat; din acest grâu se făcea pâine, și erau hrănite cu aceasta și animalele și păsările (pentru a fi ferite de boli). Oamenii săraci păstrau grâul sfințit pentru sărbători. Pâinea era considerată „chipul lui Hristos” - cine o călca în picioare săvârșea un mare păcat; din grâu se face pâinea iar pâinea se preface în Trupul lui Hristos la Liturghie.

În ziua de 12 iunie e prăznuit Sfântul Onufrie cel Mare.

În ziua de 24 iunie se face pomenirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular ziua e numită și „Cap de vară”, deoarece Soarele e la apogeu. Ziua mai e numită Sfântul Ioan de Vară, Ziua Soarelui, Ursina sau Amuțitul cucului.

În această zi sunt sărbătorite și Sânzienele (sau Drăgaica). În noaptea de 23 spre 24 iunie plutesc în aer sau umblă pe pământ, cântă și dansează, împart rod holdelor și fecunditate femeilor căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, oferă leac și parfum florilor, tămăduiesc bolnavii și apară semănăturile de grindină. Deși sunt „zâne bune”, Sânzienele se supără pe cei care lucrează în ziua de 24 iunie; dacă nu sunt cinstite stârnesc vijelii, lasă câmpul fără rod și plantele fără leac. Cine lucrează de Sânziene nu va avea liniște tot anul - va simți nevoia să muncească mereu și se va simți rău (e o pedeapsa de la Sânziene). În seara din ajunul sărbătorii oamenii puneau la colțul dinspre răsărit al casei coronițe din flori de sânziene - dacă în ziua următoare găseau în coronițe păr de la animale era semn că în acel an animalele vor fi sănătoase și nu vor suferi de foame.

În zorii zilei de 24 iunie femeile în vârstă mergeau în locuri necălcate și adunau roua Sânzienelor; la revenirea în sat, dacă nu vorbeau și dacă nu întâlneau pe nimeni, puteau oferi roua pentru sănătate și dragoste.

Sânzienele sunt și plantele cu floricele mici, galbene (Galium verum), care înfloresc în preajma zilei de 24 iunie; sunt considerate plante de leac, „aducătoare de noroc și belșug”; sunt plante erbacee și fac parte din familia Rubiaceae; în Banat, Bucovina, nordul Moldovei, Maramureș, Oltenia, Transilvania se numesc sânziene; în Dobrogea, Moldova de sud și centrală, Muntenia se numesc drăgaice.

În ziua de 29 iunie sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Petru e fratele Sfântului Andrei (amândoi au fost ucenici ai lui Isus). Sfântul Pavel (Saul, pe numele lui necreștin) e numit „Apostolul neamurilor”. Cei doi apostoli, Petru și Pavel, sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi (29 iunie 67), în timpul prigoanei creștine declanșată de împăratul roman Nero.

În calendarul popular românesc se vorbește despre Sânpetru de Vară în 29 iunie, și apare fie ca personaj pământean, fie ca ființă celestă. Sânpetru e cel mai cunoscut în calendarul popular (marchează miezul verii agrare și perioada secerișului). Acum se „calcă” ceapa și usturoiul. Se spune că nu e bine să scuturi merii până în această zi, pentru a feri holdele de grindină. Atunci când Sânpetru pocnește din bici sar scântei care se prefac în licurici care să arate calea celor rătăciți prin păduri (până acum, licuricii au stat ascunși).

Aproximativ o jumătate de an desparte pe Sânpetru de Vară de fratele lui, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor.
Dacă de Sânziene a amuțit cucul, de Sânpetru tace privghetoarea.
Sărbători religioase variabile în luna iunie
Pentru că Sărbătoarea Paștelui a fost, anul acesta, la începutul lunii mai, în iunie sunt:
în 10 iunie, la 40 de zile de la Paști, praznicul Înălțării Domnului (Ispasul). Biserica a consacrat această zi ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească (în toate bisericile, mănăstirile etc. ortodoxe din țară și din străinătate, se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor, pe toate câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea țării și întregirea neamului).

Există credința că odată cu Înălțarea Domnului se înalță și sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată până la acest moment, iar sufletele care rătăceau deveneau strigoi și provocau necazuri oamenilor și animalelor, motiv pentru care se practicau unele ritualuri magice de apărare: erau culese și sfințite plante precum leuștean, alun, paltin (despre care se credea că au proprietăți apotropaice); se buciuma la răspântie de drumuri și pe dealuri; oamenii își încingeau mijlocul cu ramuri de leuștean; erau date de pomană bucate pentru morți.

în 20 iunie e Sărbătoarea Rusaliilor sau Duminica Cinzecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh (se prăznuiește la cincizeci de zile după Paști). A fost numită „Rusalii” după sărbătoarea trandafirilor din lumea romană: „Rosalia”, care era consacrată cultului morților. Sâmbăta dinaintea Rusaliilor e destinată pomenirii morților: Moșii de vară („moși”, de la strămoși).

în 21 iunie, a doua zi de Rusalii, este Lunea Sfântului Duh.

Obiceiuri de Rusalii. Se duc la biserică frunze de tei sau de nuc, simbol al limbilor ca de foc, semne ale coborârii Sfântului Duh. Frunzele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor, fiind considerate simbolul darurilor de la Sfântul Duh, daruri nenumărate, diverse.

În tradițiile românești, în iunie se face referire și la o pasăre considerată sacră: cucul, o pasăre aducătoare de bucurie, pe placul lui Dumnezeu (e păcat să omori cucul; îi seacă mâna celui care ucide această pasăre). Se spune că cel căruia îi cântă cucul în față prosperă. Cucul e o pasăre care nu clocește - femela își depune ouăle în cuiburile altor păsări (de regulă în al unor păsări cântătoare mai mici).

Numele cucului s-a păstrat și în etnobotanica românească, în cazul unor plante considerate de leac: ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului, umbra-cucului s.a.

Se crede că primul cântat al cucului vestește anii pe care-i mai are de trăit cel care-l aude sau câți ani mai are până la căsătorie cel care-l aude (și nu e căsătorit). Cucul e și mesager de dragoste, dar participă și la farmecele de dragoste.

Cucul cântă până la Sânziene sau până la Sânpetru, când „răgușește”, pentru că s-a hrănit cu boabe de cireșe sau de orz, ori pentru că a auzit șuieratul coasei. Se zice a tăcut cucul, a trecut primăvara.

Superstiții despre vreme în luna iunie

Se știe că în luna iunie vremea e capricioasă, cunoscută pentru vijelii, furtuni și ploi care pot dăuna recoltelor, așa că recoltele, oricât de promițătoare par a fi nu sunt certitudini - oricând vremea capricioasă poate compromite rodul câmpului, livezilor, viilor. Se spune că în iunie, mai mult decât în alte luni, forțele benefice se confruntă cu cele malefice și din acest motiv străbunii au închinat unele practici magice divinităților benefice, dar și celor malefice, pentru
înduplecare și îmbunare.

Se spune că tunetele și fulgerele din iunie prevestesc o vară ploioasă, cu nori, iar ploile prevestesc belșugul de Crăciun (adică, oamenii vor putea să-și facă destule provizii pentru iarnă pentru că recoltele au fost bune). Dacă va tuna în Cireșar va fi rod bun la pâine dar vacile vor rămâne sterpe.

Ploile prevestesc, în special, recoltă bogată de porumb, dar dacă plouă mai mult decât e necesar via va avea de suferit. Dacă nu plouă în iunie va fi grâu mult, dar nu și mălai. Dacă bate vântul de la miazănoapte grâul va avea roade bogate.

Dacă în ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (ziua de Sânziene) soarele va răsări frumos și va străluci până la apus, e semn bun pentru vremea secerișului și cositului; dacă va fi ploaie sau negură, așa și-n vremea secerișului: mai mult ploaie decât vreme bună. Dacă tună și fulgeră în 24 iunie nucile și alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase.

Zile dedicate internațional și național

În prima zi de iunie este Ziua Internațională a copilului. Tot la 1 iunie sunt: Ziua mondială a laptelui (din 2001), Ziua Lunii pline, Ziua mondială a părinților (din 2012), ziua „zi ceva drăguț” (din categoria „amuzante”).

3 iunie, din categoria „amuzante”: ziua gogoșilor (din 1938). 4 iunie: ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii (din 1982) și din categoria „amuzante” am ales să amintesc ziua îmbrățișării pisicii. 5 iunie - ziua internațională a mediului (din 1972). 6 iunie, ziua vizionării filmelor în aer liber (din 1933). 8 iunie - ziua internațională a Oceanului Planetar și din categoria divertisment: ziua prietenilor buni. 9 iunie - ziua rățoiului Donald. 11 iunie - ziua porumbului fiert. 12 iunie - ziua internațională împotriva exploatării copiilor prin muncă (din 2012); din categoria amuzant: ziua trandafirului roșu. 13 iunie, ziua internațională a conștientizării albinismului. 14 iunie, ziua mondială a donatorilor de sânge. 15 iunie - ziua mondială a conștientizării abuzurilor asupra vârstnicilor; din categoria divertisment: ziua fotografierii naturii (din 2006). 17 iunie - ziua mondială pentru combaterea deșertificării și secetei. 20 iunie - ziua mondială a refugiaților (din 2001). 21 iunie - ziua internațională a sportului Yoga (din 2015); ziua Soarelui. 25 iunie - ia câinele cu tine la muncă; ziua ia copilul cu tine la muncă, ziua navigatorului. 26 iunie - ziua internațională pentru susținerea victimelor torturii (din 1997); ziua drapelului național (România); ziua internațională împotriva abuzurilor și traficului ilicit de droguri (din 1987). 27 iunie - ziua internațională a pescarului (din 1984). 28 iunie - ziua constantei tau = 2pi (vă rog, nu mă întrebați despre ce-i vorba; aflati in sectiunea "comentarii", prin amabilitatea unei prietene online). 😊 29 iunie - ziua Dunării. 30 iunie - ziua urmăririi meteorilor.

sursa pentru "zile dedicate": http://calendar.city-star.org/ro

14 comentarii:

  1. Multumesc pentru aceste informatii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow Diana that was another very interesting blog and also enjoyed reading again. Wish you beautiful days.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you for your words and for stopping by.
      Wish you the same: beautiful days!

      Ștergere
  3. Un fel de octombrie a fost iunie anul asta. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooo, daaaa! :)) O minunata toamna, cum ai scris la un moment dat. 😊

      Ștergere
  4. Luna iunie imi place mult de tot. Motivul este personal, dar imi place ca este inceput de vara. Din iulie, parca lunile galopeaza spre toamna mai repede. Multumesc pentru toata colectia de idei din care ma infrupt pur si simplu. Si ma simt ciudat...
    Anul acesta sper sa fac si eu gem de cirese amare, din cele mici. Inca acest exercitiu nu l-am realizat. Si mi-l doresc.
    De multi ani nu a mai plouat de ziua copilului. Eu cred ca a plouat tocmai pentru asta si pentru a nu se intampla lucruri rele... Si poate Sfantul Duh coboara mai usor spre noi prin apa, care este si un vector informational. De ce nu?
    Mandala pare tridimensionala. Arata fain de tot.
    Daca vezi cirese albe, mai exact sunt galbene, sunt bune pentru ficat. Un gem din ele este tare bun. Este gemul la care trebuie adaugata lamaie.
    Am gasit un link despre alimente dubioase. Ti-l las aici:
    https://www.infoactual.ro/alimente-contrafacute-pe-care-le-cumparati-fara-sa-stiti-pot-provoca-daune-grave-sanatatii.html
    Banuiesc ca mai sunt o gramada. Merita sa le stim.
    Uneori imaginatia mea e depasita de asa ceva!

    O saptamana linistita sa ai, Diana draga! Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand ma gandesc la luna iunie e ca si cum as vedea ceva dragalas, ca o jucarie - poate de la Sanziene (sarbatoarea) mi se trage, poate de la "ziua copilului"... habar n-am, dar am tendinta sa zambesc. Inca nu-s (total) lobotomizata! :))
      Imi plac ciresele! Cele din poza mi le-a adus mami, culese de ea, din pom netratat cu chimicale. Si mi-a adus si gemuri, cateva borcane, si dulceata - din fructe "curate" (produse facute de ea). Nu-s obsedata de "mancarea sanatoasa", dar nici nu bag sub nas orice, mai ales cand pot alege. Sigur! Mananc chips si pufuleti (mai ales cand in pungi sunt "surprize") 😊
      Multumesc pentru link. De-a lungul timpului am adunat multe info despre alimentele contrafacute (le cumpar pe cele cat mai putin artificiale cand altfel nu se poate).
      Imi place ideea cu ploaia benefica! 😊
      Pentru ca fumez si beau multa cafea ii dau ficatului pelin sau rostopasca (doar o frunzulita de rostopasca, dimineata, timp de 7 zile si 7 pauza si tot asa). Si pelinul si rostopasca sunt foarte amare, da-mi place si gustul amar la fel de mult ca dulcele sau acrul. 😊 Am cateva carti vechi despre una-alta cu alimentele, plantele si altele. Nu scriu de prin ele pentru ca mai mereu exista "reactii adverse" si in cazul plantelor, si n-am chef s-o pateasca cineva incercand marea cu degetul fara a tine cont de "contraindcatii" - unii nici nu stiu ca ceva le poate fi contraindicat; de exemplu, salvia nu e tocmai recomandata celor cu tensiune mica, iar sunatoarea celor cu probleme de inima...

      Iti multumesc pentru interes (si nu numai), Suzana draga! ❤️ Saptamana linistita iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      Ștergere
  5. Si pe asta am vrut sa-l vezi:
    http://stiri.tvr.ro/cele-mai-falsificate-alimente-pe-care-le-consumam-frecvent_817035_foto.html#view

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit, multumesc.
      N-am mai lungit mesajul anterior, si scriu aici. Cu ceva ani in urma am tot cumparat cate 200 de gr (!!) :)) din mai multe feluri de salam - fierbeam o felie-doua si daca apa se colora in roziu stiam ca nu-i cazul sa-i dau nici cainelui. La una dintre marci apa s-a facut aproape rosie! Culmea a fost ca salamul a ramas "palid" dar n-a fost rau la gust (bineinteles ca am gustat inainte si dupa fierbere) 😊 Dupa acel experiment am preferat sa mananc rar salam; nu prea mi-e pofta de "carnuri" si mezeluri - cu dulciurile e mai rau, si-au stricat zaharul, si-au stricat si faina, untul, laptele; chiar si sarea, adaugand iod in mod obligatoriu. Cei care au, oricum, iod in plus ce fac? Sare de mare? Ha! :)) Exista si pericolul sa ajunga unii la exces de iod tot bagand "iodate" in ei... Bine ca au aprobat pentru consum uman nu mai stiu ce insecte! Am lasat celelalte vietuitoare fara habitat; le facem concurenta la hrana acum?
      Anul trecut am cumparat o ciocolata - marca pe care obisnuiam s-o cumpar - si ce-mi veni?! Hai sa mai citesc ce contine! Avea vitamine!!! S-o manance cine-o face! Nu-mi iau vitaminele din ciocolata lor. Prefer lamaia sau patrunjelul, pentru vitamina C, de exemplu.
      Nu inteleg de ce se produce atat de mult din moment ce se stie ca foarte-foarte multa mancare ajunge la gunoi... O mie de marci/feluri de... orice si, in cazul celor mai multe, difera doar ambalajul (si pretul, care cred ca-i mai mult pentru ambalajul sofisticat, pentru ca "E-uri" gasim in mai toate daca le cumparam din magazin). Pfuuu! si-alta pasare cantatoare. 😊

      Ștergere
  6. Bună ziua, Diana! ❤️
    Iunie mi se pare cea mai strălucitoare și frumoasă lună din an! E luna vacanțelor de vară, mai precis a începutului acestora, în 15 iunie elevii și studenții începeau vacanța, chiar dacă acum datele sunt fluctuante. E luna cireșelor, Cireșar cel dulce și bun, e luna celor mai lungi zile și scurte, dar intens catifelate nopți, a înfloririi teilor parfumați, a ieleleor nebunelor, a Sânzienelor, a Soarelui, ploilor călduțe și a alegerii destinațiilor de concediu, a bucuriei că am scăpat de hăinăria grea și ne-am luat șlapi și tricouri ca să mergem la plajă, e luna bucuriei! Și e luna în care s-a născut scumpa mea fiică! ❤️ Pentru mine 20 Iunie va însemna doar atât❤️, plus pre-ziua celei mai lungi zile din an!
    Mulțumesc pentru informații, mi-a fost dor de tine, te-am căutat pe fb și am intrat să văd ce mai faci! O vară minunată îți doresc, Diana dragă!❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara, Mirela draga! ❤️ Ma bucura tare mult vizita. E o surpriza placuta!
      Citind randurile tale am sentimentul ca citesc una dintre povestile parfumate. 😊

      La multi ani frumosi, cu sanatate, copilei tale dragi! Si succes cat mai mult in cariera de artist! Urarea e si pentru parintii ei, si pentru ceilalti care dragi ii sunt. ❤️
      Pe FB sunt ocazional, cand merg sa iau poze pentru jocuri. Reactionez la notificari, atunci cand sunt de la prieteni, dar plec repede si pentru ca prea des se tot blocheaza pagina de FB si trebuie sa reincarc si alea-alea, care-mi strica placerea. 😊
      Cu drag! Iti multumesc pentru vizita si urare! Vara minunata iti doresc sa aveti si voi, Mirela draga! ❤️

      Ștergere
  7. vax albina23 iunie, 2021

    Multe lucruri și linkuri interesante în articol și în comentarii. Am tot gugălit.
    Știi de ce se serbează tau=2xpi pe 28 iunie? Am aflat. Pi este serbat pe 14 03 adica 03/14 pentru că are valoarea 3.14...Tau e dublul lui pi, deci 3.14x2=6.28, deci ziua lui este 06/28/.
    Mai vin să mai citesc ce am pierdut. Zile frumoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru urare, apreciere, pentru interes si pentru informatia despre pi si tau! ❤️
      Zile frumoase iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.