25 apr. 2012

Cel mai frumos dar



Leacul pentru durere este langa noi; trebuie doar sa intindem mana si sa-l luam.

De ce sa plangi cand poti sa razi? De ce sa simti ca… te dizolvi cand poti creste?
Numai durerea o simti? Cauti durerea pentru a sti ca mai poti simti? De ce iti chinui sufletul pentru a afla ca durerea este reala? Doar stii ca este! Dar daca chiar vrei sa simti durere pune palma pe plita incinsa a unui cuptor! Sa vezi atunci durere! Si daca nu doare suficient pune si sare, sau zeama de ardei iute… Cam asa ceva fac unii sufletului lor! Sufletul vrea sa simta bucuria, fericirea! Nu zeama de ardei iute!
Nu e bine sa fii precaut cand iti deschizi sufletul! Dragostea e vie, evolueaza continuu; nu te ascunde in spatele nesigurantei, a fricii (ca nu va dura). Cand dragostea iti iese in cale cuprinde-o cu amandoua mainile, primeste-o in sufletul tau. Dar nu te juca niciodata cu dragostea – te poate mistui…
Cei mai multi aleg sa fie cu cineva pentru a nu fi singuri. Altii doresc sa simta ceva magic – uneori se intampla… daca se intampla vreodata. In primul rand trebuie sa gasesti fericirea in adancul sufletului – si apoi totul devine posibil.
Ca intr-un film de desene animate, as vrea sa tai o particica din fericirea aflata in adancul sufletului meu si sa o lipesc – ca pe un palsture -  pe rana unui suflet ranit… sa afle ca nu doar durerea ii poate face pe oameni sa simta.
Gandeste-te la clipele frumoase din trecut si acestea vor deveni prezent… fara ca tu sa faci altceva decat sa te gandesti la ele…
Oamenii lasa un semn in viata fiecaruia dintre noi dar cei mai multi nu reusesc sa ne vada sufletul – poate pentru ca nu sunt capabili sa vada mai departe de sufletul lor, poate pentru ca noi nu vrem sa ridicam valul care ne adaposteste sufletul…

Nici chiar parintii nu vad adanc in sufletul nostru, asa cum nici noi nu reusim sa vedem in al lor. Cand ii pierdem, insa, ne spunem ca am fi putut fi mai atenti la ei, ca am fi putut sa le citim in suflet. Abia dupa ce parintii mor incepem sa descifram semnele pe care ei ni le aratau fara a indrazni sa ne spuna: “mi-e greu”. Cand credeam ca le descifram semnele si le spuneam “vin sa stau mai mult cu tine” ei ne spuneau: “nu-nu, mi-e bine, ai grija de viata ta” si noi ii credeam, sau ne prefaceam ca ii credem si plecam sa ne vedem de viata. Dragii nostri parinti, nu voiau sa credem ca vor sa puna stapanire pe viata noastra, ca un fel de recunostinta pe care ar fi trebuit sa le o aratam pentru tot ce au facut pentru noi.
Cel mai frumos dar pe care il putem face unui om este sa ii daruim din timpul nostru. Oferim suficient de des acest dar? Il oferim parintilor nostri daca altora nu il oferim?

In memoriam...
Tata, G.I.T. (25.04.1941 - 29.08.2010)

Niciun comentariu: