Intr-o seara de toamna, cand deja se intunecase, mergeam cu pasi grabiti spre
casa – eram, deja, in intarziere si stiam ca mama imi va face observatie.
La parterul unui bloc pe langa care trebuia sa trec functiona o sala de
biliard. Usa era deschisa, se auzeau glasuri de barbati al caror ficat parea
imbibat in alcool si fumul gros al tigarilor pe care le fumau iesea in valuri
in strada, ca o ceata toxica. Am vrut sa ocoloesc – desi pierdeam si mai mult
timp – dar am vazut un individ care lovea un caine – un caine lup superb – cu
tacul de biliard. Oricine putea observa ca barbatul e beat… L-a lovit de
cateva ori si apoi a intrat in sala… Cainele a ramas afara, cu coada stransa
intre picioare, cu fatza indreptata spre usa spatiului in care intrase cel
care l-a batut. M-am apropiat de caine… M-a privit cu ochi mici, cu urechile
lasate si capul l-a plecat imediat. Am intins mana, sa ii mangai crestetul…
M-a marait usor, dar nu s-a miscat. Mi-am continuat gestul si tremurul
cainelui a incetat – se lasa mangaiat; s-a asezat pe asfaltul rece si umed.
Cand sa plec – cu inima stransa – am vazut in apropiere niste ochelari pentru
vedere – de calitate, categoric, si in mod sigur necesari celui care i-a
pierdut si care nu puteau fi decat ai celui care a batut cainele. Primul
impuls a fost sa zdrobesc ramele sub talpa groasa a ghetei, dar m-am
razgandit. Am luat ochelarii si am intrat in sala plina de fum si de indivizi
care mai mult se certau decat jucau biliard. O clipa au amutit, vazandu-ma,
dar si eu am intepenit, in prag.
- Acesti ochelari cred ca sunt ai dv – ma adresez celui pe care nu il puteam
confunda...
Isi pipaie automat buzunarul de la camasa si zice:
- Da-i incoa’! Unde mata i-ai gasit?
- Acolo unde ati batut cainele cu tacul…
Mai multe glasuri, ingrosate, au marait dezaprobator la cuvintele mele, dar
majoritatea chiuiau: “Asa, ma, iti bati cainele; bate-l ma, ca merita – du-te
de-l mai bate, sa vedem ce face salvatorul necuvantatoarelor!”
- Il bat cat vreau si cand vreau! mi se adreseza proprietarul cainelui. E
campion, are trei medalii… Face numai ce zic eu…
- Tocmai pentru ca e campion ar trebui sa nu il mai bateti – indraznesc, de
parca vorbea gura fara mine.
- Hai, mars de-aici ca-ti dau si tie vreo doua cu tacul…
M-am retras din calea tipului beat, dar el m-a urmat afara, amenintator. Dar
n-a ridicat tacul la mine, ci l-a cainele care sedea unde il lasasem… Cainele
s-a ghemuit, scancind – stia ce il asteapta – dar mi-am interpus bratul intre
tac si caine. Nervos, individul a tabarat pe mine. Cativa dintre cei care
asistau la scena amuzandu-se si-au dat seama ca amicul lor a cam scapat de sub
control si au sarit sa intervina, strigand la el sa inceteze…Dar pana sa
intervina fizic cainele a sarit de la locul lui si si-a inclestat coltii in
bratul celui care-i era stapan. Individul urla… dar cainele smucea din brat.
Cineva a chemat ambulanta si politia… Pana sa ajunga acestia m-am apropiat de
caine si l-am mangaiat – mi-a aruncat o privire cruda, cu ochi injectati, dar
am continuat sa il mangai, pana cand bratul stapanului – la prima vedere grav
afectat – a fost eliberat.
Au venit politistii si au luat declaratii. Medicul nu l-a convins pe individul
ranit sa mearga la spital. Unul dintre politisti s-a oferit sa ma conduca
acasa, pentru a fi sigur ca betivul nu va dori sa se razbune…
Cainele lup nu mai raspundea comenzilor primite de la stapan si se apropia de
mine din ce in ce mai mult, aratandu-si coltii cand barbatul dorea sa-i puna
lesa…
- Nu prea vrea sa vina cu dumneavoastra – zice un politist.
- Sa-l ia naiba! Ca tot e batran si o sa ajunga sa manance de pomana… Ia-l
naibii de-aici! Na! Imi arunca spre fatza lesa confectionata din zale groase…
Mars de-aici acum!
Priveam la politist si el la mine. Amicii omului beat imi ziceau sa iau
cainele si sa plec. Am plecat, si cu voia politistului – care m-a chemat la
sectie a doua zi…
Fara lesa, cainele m-a urmat pana acasa… unde mai aveam o catelusa – alta rasa
– si care l-a primit cu bucurie (era o catelusa foarte prietenoasa). Au dormit
amandoi in acelasi culcus…
Am fost la sectia de poilitie – nu am facut plangere impotriva agresiunii – si
am mers impreuna cu un politist la adresa betivului. Ne-a deschis o femeie pe
al carui chip greutatile vietii se citeau usor. Dintr-o camera au navalit doi
copilasi desculti, imbracati in trening – pareau sa aiba intre 3 si 5 ani…
- L-a adus pe Nino? A venit Nino? strigau pocind usor cuvintele.
- Nu – i-a temperat mama. Nino nu mai vine; asa-i? il intreaba pe politist.
- Doar daca nu v-a mai fi batut… - zice acesta. Imi puteti garanta aceasta?
- Nu… sopteste femeia. Ne loveste si pe noi, uneori… cand intervenim pentru a
nu-l mai bate pe Nino…
- Mami, dar il vrem pe Nino…
- Si eu il vreau, dar cum…? Stiti cum e tata cand e suparat…
- Plecam la bunica si il lasam singur aici…
- Da, cred ca asa vom face…
Nino a locuit sase luni la un crescator de caini, care este si dresor. L-am
vizitat cat de des am putut si mereu m-a primit dand din coada de bucurie.
Apoi, Nino s-a mutat cu cei doi copii si mama lor. N-a mai concurat niciodata,
dar a fost iubit iar el si-ar fi dat bucuros viata pentru cei care l-au scapat
de bataile crancene si zilnice… M-a recunosct ani la rand… Acum e mort, s-a
dus langa catelusa mea.
Pe nimeni nu mai intereseaza acum ce face primul proprietar al cainelui lup…
Dar alt caine nu mai are, pentru ca alcoolul i-a erodat nu doar creierul, ci
si viata.
superb gest.toti ar trebui sa facem asa ceva si cu siguranta BUNUL DUMNEZEU NU NE-AR MAI DA ATITEA NENOROCIRI
RăspundețiȘtergereSunt - din fericire - multi oameni care se aseaza intre semenii lor si alte suflete...
ȘtergereIn BV a si murit un om aparand un caine maidanez... Desigur, nu se astepta ca betivul care lovea acel caine - pe Buksi - sa-l loveasca in cap cu o sticla. Omul e mort, ucigasul a fost condamnat la inchisoare si Buksi e in Germania, adoptat de o familie de acolo...
O tragedie... :(