16 dec. 2013

De duminică la povești



Duminica, la povești alături de Anastasia și de cei care au mai participat.
Să aveți o săptămână frumoasă!

La bucate nu mă pricep! Știu doar ce-mi place dar nu știu să și prepar. Singurul fel de mâncare ce-mi iese perfect și fără prea multă străduință este clătita. Clătitele, însă, nu sunt mâncare tradițională de Crăciun, așa că aleg să scriu despre altceva și nu despre bucate. Dacă vreți cafea… sunt expertă și în prepararea acesteia.

Îmi amintesc acei ani în care, la această dată, era mare agitație în cartier: unii dintre adulți băteau covoare pe zăpadă și pete mari, cenușii, rămâneau pe minunatul pat de omăt alb. Cât de rău ne părea nouă, copiilor, că adulții “ne” murdăresc zăpada în care urma să ne tăvălim și din care urma să ridicăm oameni de zăpadă sau ziduri pentru “cazemată”.
Căram lopeți mari pentru a curăța patinoarul de zăpada depusă peste noapte - patinoar întreținut cu grijă de adulți și unde se adunau copiii din tot cartierul. Era un vacarm teribil! Jucam hochei, “coada de șarpe”, fotbal sau prinsea pe gheață. Acum e liniște aproape ca-n pădure, deși sunt mulți copii în cartier dar, probabil, sunt în fața computerelor sau a televizoarelor. Azi, terenul e amenajat ca parcare dar nici când era teren de joacă, după 1989, adulții nu mai amenajau patinoar - sunt montate apometre și oamenii nu mai vor să plătească pentru un consum așa mare de apă. Pentru a amenaja parcarea au scos și mesele de ping-pong (pe care jucam chiar și iarna) cu blat de beton pe picioare de oțel înfipte bine în pământ - singurele mese de ping-pong în aer liber din tot orașul și care au fost comandate și plătite de părinții noștri, așa cum fuseseră si leagănele care au fost duse la fier vechi cu mult înainte de a fi desființate mesele.

În perioada sărbătorilor de iarnă - și nu numai - tata venea încărcat cu fel și fel de alimente: carne, cârnați, caltaboși, slănină, tobă, ouă și altele. Bineînțeles, bradul de Crăciun tot el îl aducea! Primea mai multi brazi, în fiecare an, și puteam face bucurie celor care nu își permiteau un brad argintiu de Crăciun. Exceptând anul 2010, când a murit tata, am avut - și sper că vom avea - în fiecare an brad împodobit.
Unchii aduceau vin, țuică, fructe și legume. Mama și mătușile urmau să pregătească preparatele care trebuiau consumate în perioada de sărbătoare: ciorbă, sarmale, pește, friptură, cozonaci, lipii, covrigei, plăcinte, prăjituri și multe altele. Nimic nu era simandicos dar atmosfera era de sărbătoare.
Noi, copiii, reptam colindele pe care le cântam mai apoi vecinilor. Colindele au început să îmi placă abia în urmă cu vreo zece ani, dar atunci îmi plăcea să merg cu ceilalți și învățam alături de ei. În timp ce repetam devoram prăjituri și alte dulciuri sau legam sforicele bomboanelor de pom.

De prin 20 decembrie casa se aglomera cu rude sau prieteni care veneau să-și petreacă la munte zilele libere. Pregăteam săniile și schiurile. Afară se auzeau colindătorii cu Capra și nu se mai înțelegea om cu persoană! Era un vacarm minunat și părea că fiecare știe exact ce are de făcut. Masa, de 12 persoane, ocupa mijlocul sufrageriei și rămânea întinsă până după data de 7 ianuarie, când, de regulă, musafiri nu mai veneau așa de des și așa de mulți. Azi mă întreb cum de reușea mama să facă față la atâta muncă! Sigur că o ajutau și ceilalți dar cel mai mult - mi se părea mie - făcea ea. Un lucru știu sigur: mă bucur că există fast-food, mă bucur că există firme care livrează acasă preparate și semipreparate. Chiar nu mă văd în stare de un asemenea tur de forță! Ca și atunci, cea mai mare plăcere a mea este să împodobesc bradul și să pândesc darurile pe care le va lăsa Moș Crăciun.
Chiar și azi, darurile le găsesc sub pom dar nu văd când sunt puse acolo. Mulți dintre cei care mă cunosc știu că aceasta este una dintre plăcerile mele de Crăciun și le sunt recunoscătoare că au ales să se joace în continuare!
sursa foto latoro.com

3 comentarii:

  1. Ehehei, ce ai deschis tu azi aici? O lume. O lume stiuta, adulmecată, simtită. Mi-e dor de fiecare imagine pe care ...cu drag...ne-ai reamintit-o. Tata. Of, tata. Crăciunul e altfel fără el. Mesele? Mă descurc la gatit...bine chiar, dar nu-mi plac musafirii. Locurile de joacă, apometre si lucruri distruse de adulti...cuvinte azi. Nu vreau să-mi stric povestea şi magia ce mi-ai picurat-o in suflet! Te imbratisez. Nu-ţi trimit inca urari. Mai e timp!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu zic ca mama ta este o martira si merita sa i se faca un monument :)
    Nici eu nu sunt foarte incantata sa am musafiri desi mai avem, ca asta este traditia, dar la noi mesele nu s-au intins niciodata cu zilele. Si eu mai sunt musafir uneori si stiu foarte bine cum e si de-o parte, si de alta. Dupa parerea mea nu-i grozav nicicum, ambele posturi ma obosesc dupa cateva ore... Ma simt cel mai bine la mine acasa, cu ai mei :)
    Ai descris foarte frumos atmosfera din familia ta. Parca eram acolo, privind. :)
    Seara frumoasa, Diana!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce amintiri frumoase! M-ai aruncat în ale mele! :)
    Şi noi aveam mese îmbelşugate, oaspeţi numeroşi..., mama muncea săraca enorm, iar noi eram bucuroşi şi puşi pe şotii. Nu prea înţelegeam noi seriozitatea cu care "gusta" mama glumele noastre, dar astăzi.... eeeee, multe s-au schimbat.
    Probabil că se va pierde tradiţia culinară cu unele ca noi :)
    (reţetele mele sunt simplu de preparat, dar şi de adaptat)

    Mulţumesc Diana că te-ai alăturat poveştilor de duminică cu asemenea amintiri.
    Mi-ai încălzit inima! te-mbrăţişez cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere