Prima ȋntȃlnire. Jocul cuvintelor(240)

De mult timp nu mai purtase costum. Se simțea stingher și ușor caraghios, plantat în fața clădirii teatrului, cu o rămurică de cireș tăiată din grădină, plină cu muguri ce stăteau să se deschidă pentru a elibera florile gingașe, rozalii. O aștepta pe ea, aceea care-i stăpânea gândurile de câteva luni, de când fusese angajată la institut, și pe care abia acum a avut curaj să o invite în oraș, cu inima bătându-i în piept ca un baros. Își imaginase că vor ieși undeva la dans, dar ea a preferat o piesă de teatru pentru prima întâlnire. Nu și-ar fi imaginat-o iubitoare de teatru - n-ar fi știut să spună de ce, dacă l-ar fi întrebat cineva. El sigur nu era genul “teatru”, dar gusta câte un spectacol, din când în când; și cum să refuzi așa o fată când e prima dată c-o inviți în oraș?

Își privi ceasul brățară. Stăpȃna gȃndurilor lui ȋntârziase mai mult de un sfert de oră - depășise limita “întârzierii acceptabile”, dar o aștepta în continuare, plimbându-se în pas mai rapid, ca un soldățel de gardă în fața teatrului. Începuse să-și spună bancuri: “bărbatul ideal își așteaptă iubita cinci ore pentru ca ea să fie gata în cinci minute” - și râdea singur, nepunând la suflet faptul că a fost păcălit și lăsat să aștepte ca un caraghios. Fata întindea coarda! Trecuse o jumătate de oră! De ce nu pleca? Se gândea că, poate, i s-a întâmplat ceva fetei. Ar trebui să o sune, dar cui să-i fi trecut prin cap un schimb de numere de telefon? Mâine, la serviciu, se va duce glonț la ea și-și va cere scuze că n-a putut veni la întâlnire și n-a avut un număr de telefon, s-o anunțe.

O rafală bruscă de vânt îl smulse din gândurile zăpăcite care-i bântuiau prin cap. Se răcorise brusc aerul și sus se adunau nori negri, de ploaie. Nu și-a terminat bine gândul “o ploaie mi-ar mai lipsi” că apa a și început să cadă din cer. Și vântul sufla tot mai tare, transformându-se-n furtună. Aerul avea miros de pământ ud și asta l-a mai înseninat; îi plăcea acest parfum al pământului saturat de apă. Să nu ajungă și el saturat de apă s-a refugiat sub o arcadă, înghesuindu-se între alți trecători… uniți în ploaie și în cȃnt de tunet. Și atunci o vede! Venea mergând poticnit prin perdeaua de apă, cu chipul numai zâmbet, cu rochia lipită de trup, făcând cu greu față rafalelor de vânt turbat. A fugit spre ea și i-a oferit haina lui, apoi crenguța de cireș. Cu o scurtă îmbrățișare ea l-a făcut să uite toate gândurile amare, și-au pornit spre treptele teatrului, piesa fiind deja începută. Fata l-a oprit râzând, arătând spre hainele ce le purtau amândoi și din care curgea apa. Au plecat prin ploaie, înlănțuiți. Nu s-au dus la dans, dar s-au distrat în ploaie; nu s-au dus la teatru, dar au fost încântați de jocul  norilor, vântului, ploii.

₪₪₪

Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Cele 12 cuvinte: imbratisare, cires, inima, timp, furtuna, cant, dans, limita, miros, inceput, coarda, suflet.