Superstiții despre vâsc

Vâscul (Viscus album) e o plantă semiparazită care crește pe alte plante, dar nu e total dependent de copac: are capacitatea de a produce clorofilă și de a trage energie de la soare.

Influențată, probabil, de poveștile cu și despre druizi, mult timp am crezut că vâscul crește numai pe stejari, dar am aflat că și alți copaci „găzduiesc” vâsc: mesteacăn, plop, tei, salcie, paltin, jugastru, păducel, măr, păr, brad, molid, pin. Vâscul de stejar diferă, un pic: are frunze căzătoare și fructul are o singură sămânță.

Într-o zi de iarnă, pe cale ferată ce trece printre munți și dealuri, am văzut în depărtare, în copacii golași, o mulțime de „cuiburi” ca niște sfere verzui, și mă minunam cât de multe sunt! Habar nu aveam ce vedeam! Am aflat mai târziu – în timp – că acele „cuiburi” erau... vâsc! Toantă mă mai am!

Vâscul rămâne verde și iarna, fiind rezistent la frig și întuneric, dar e o plantă periculoasă pentru copacul pe care crește; a fost numit și „planta-vampir”, pentru că extrage substanțele nutritive, mineralele și apa de care planta are nevoie, rămânând astfel verde tot anul și rezistând perioadelor de secetă. Un copac pe care vâscul s-a dezvoltat în exces va slabi și, în final, va muri pentru că devine sensibil la atacurile dăunătorilor; ramurile parazitate de vâsc se vor usca în timp – totuși, vâscul crește lent. Cu toate că e semiparazit, e important în ecosistem (adăpost și hrană pentru diferite specii) și în viața oamenilor (în medicină).

Fructele albicioase (rozalii sau roșiatice, în funcție de specie) apar spre sfârșitul toamnei, începutul iernii și sunt toxice. Nu sunt toxice și pentru sturzi și mătăsari, care sunt foarte atrași de bobițele albe. Aceste păsări fac ca vâscul să crească atât de sus în copaci: își ascut ciocurile de o creangă sau își lasă fecalele în zonele înalte ale copacilor, semințele de vâsc lipindu-se astfel de scoarța copacului.

În credințele popoarelor europene, dar nu numai, vâscul (numit și „creanga de aur”) e considerat o plantă sacră, cu proprietăți magice. E simbol al curățeniei spirituale, al armoniei și libertății, dar reprezintă și sănătatea, viața lungă, norocul și bucuria – pentru anul care vine.

Grecia antică este cea mai veche cultură cunoscută pentru venerarea vâscului – grecii antici numeau fructele sale „sperma stejarului” și au considerat planta un simbol al fertilității masculine. În mitologia greacă, Eneas avea asupra sa vâsc („creanga de aur” - doi porumbei l-au îndrumat spre aceasta) pentru a fi protejat în călătoria sa în infern și pentru a-și asigura reîntoarcerea.

Vâscul era considerat plantă sacră și de norvegieni, de celți, de vechii germani (care credeau că planta provine direct din cer), dar și de indienii nord-americani.

Popoarele germanice o considerau și plantă medicinală (are proprietăți medicinale); planta a fost numită iarba-druizilor, fuga-dracului, mătura-vrăjitoarelor (în America de Nord) s.a.

În cultura anticilor, vâscul era considerat plantă magică și era folosită ca afrodisiac pentru a stimula fertilitatea. Era așezat în leagănele copiilor pentru a nu fi furați de zâne. În țara Galilor se credea că, așezat sub pernă, induce vise premonitorii. În Suedia era ținut în case pentru a preveni incendiile; italienii aveau aceeași credință: protecția împotriva focului. În unele zone era legat în ciorchini și agățat în fața caselor pentru a speria demonii care trec pe acolo. În alte locuri, vâscul era folosit în ritualuri dedicate pentru găsirea comorilor. A fost considerat și panaceu.

Celții considerau această plantă ca fiind de esență divină, cel mai prețios vâsc fiind cel de stejar (se găsea cel mai rar), pe care îl numeau „lacrima stejarului”. Culegerea vâscului de stejar – în apropierea solstițiului de iarnă - era însoțită de ceremonii fastuoase. Druizii, îmbrăcați în alb, tăiau vâscul cu o seceră de aur – planta nu trebuia să atingă pământul, pentru a nu-și pierde proprietățile magice - apoi îl înveleau într-o mantie albă. Se adunau ofrande, se jertfeau doi tauri albi, se înălțau rugi către zei pentru a fi gonite duhurile rele. Atârnau crengile de vâsc deasupra ușilor pentru a-și proteja locuințele împotriva fulgerelor și spiritelor rele.

În credința druizilor, vâscul era simbol pentru pace și prietenie. Tradiția cerea ca dușmanii care se întâlneau în pădure, întâmplător, sub un pom în care era vâsc, să depună armele și să accepte un armistițiu până a doua zi.

Vâscul și obiceiul sărutatului

În mitologia scandinavă boabele albe ale vâscului se spune că sunt lacrimile vărsate de zeița Frigga la moartea fiului ei Baldur (Balder/altele) – devenind astfel un simbol al dragostei. Alții spun că s-ar fi convenit – după moartea lui Baldur – că oricare doi oameni care trec pe sub vâsc să schimbe un sărut în memoria frumosului zeu.

Sărutul sub vâsc a fost asociat cu festivalurile organizate cu ocazia Saturnaliilor; mai târziu, cu tradițiile legate de căsătorie – una dintre credințele care au stat la baza obiceiului era ideea că vâscul e un leac pentru infertilitate.

În țările anglo-saxone, mai ales, tradiția spune că cei care se sărută sub o ramură de vâsc vor avea parte de fericire și bucurie. E semn de bun augur al dragostei: de Crăciun, oricare fată stătea sub o creangă de vâsc nu putea refuza sărutul, ceea ce putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Fata care se găsea sub vâsc și rămânea nesărutată avea ghinion în dragoste în anul care urma, și rămânea nemăritată.

Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă și fericită.

Se spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o femeie trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului – când nu mai erau bobițe pe creanga (coronița) de vâsc nimeni nu se mai săruta sub ea. Cei care refuză un sărut sub vâsc se spune că vor avea ghinion în anul următor. În unele culturi sărutul sub vâsc este o promisiune de căsătorie.

Washington Irving a scris, în anul 1820, în „Ajunul Crăciunului” (a treia povestire din cinci adunate într-o carte despre Crăciun): Un tânăr ar trebui să culeagă o boabă de fiecare dată când sărută o fată sub planta agățată, iar când boabele s-au terminat puterea romantică a plantei încetează. De atunci, mulți tineri au căutat ramuri de vâsc pline cu boabe albe, pe care le-au atârnat în casele lor.

În multe zone, obiceiul sărutatului sub vâsc se practică și de Crăciun și de Anul Nou; în alte zone, ori de Crăciun, ori de Anul Nou.

Simbol al sărbătorilor de iarnă

Considerat protector pentru casă și familie, vâscul a devenit, în timp, un simbol al sărbătorilor de iarnă. În ajun de Crăciun, oamenii își împodobesc casele cu vâsc, pentru pace sufletească (și ca simbol al bucuriei). Agățat deasupra ușii, de Anul Nou, în special, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire.

Conform unor tradiții, vâscul ar trebui păstrat în casă până în anul următor – se credea că protejează casa de fulgere și foc. O crenguță de vâsc era adesea ținută afară, agățată pe clădirea ce se dorea protejată, timp de douăsprezece luni, până la următoarea sărbătoare de Crăciun, când era schimbată.

Această mulțime de obiceiuri dovedesc că vâscul a avut un efect profund asupra vieții și imaginației oamenilor.

Imagine de congerdesign de la Pixabay

Șana Tova! Să ai un an bun!

Un An Nou Dulce tuturor celor care sărbătoresc... trecerea dintre ani!

După tradiție, Rosh Hashana (cunoscută și ca Yom Teru’ah = Sărbătoarea Trâmbițelor) ar fi, de fapt, ziua în care se aniversează crearea omului, a lui Adam. Pesach, care marchează exodul din Egipt, e considerată ziua de naștere și anul nou pentru poporul evreu pentru că atunci evreii s-au format ca națiune.

*

Sărbătoarea Anului Nou a început în această seară, la apus, și durează până duminică seară; se trece din anul 5780 în anul 5781.

Rosh HaShana (Roș HaȘana = Anul Nou) e ziua supranumită Capul Anului (rosh=cap; shana=an). Ziua Anului Nou e variabilă de la an la an dar schimbarea are loc toamna, în septembrie-octombrie; calendarul evreiesc este lunisolar, cu 12 luni. În Israel se folosesc ambele calendare.

Șana este un cuvânt care vine din radicalul Yașan, care înseamnă vechi. Repetarea anotimpurilor este un îndemn tacit de a repeta faptele anului trecut, dar pentru a nu cădea în capcana rutinei omul trebuie să se oprească, să evalueze ce a făcut în anul care se încheie și să stabilească obiective pentru anul care începe. Cărțile sfinte spun că perioada aceasta a anului e dedicată judecății, soarta omului urmând să fie pecetluită la sărbătoarea Yom Kippur (Ziua Ispășirii) care urmează după 10 zile de la Anul Nou (Cele zece zile ale căinței).

Un obicei important de Rosh HaShana este suflatul din Șofar (shofar/corn de berbec); suflatul în corn simbolizează „trezirea” poporului pentru a medita la faptele din trecut și schimbarea în bine a celor rele. În cele două zile se suflă din șofar la sinagogă. Când Rosh HaShana cade într-o sâmbătă (șabat, ziua a VII-a de odihnă) nu se suflă.

Pentru cina de Anul Nou masa e decorată cu lumânări de sărbătoare și nu lipsesc fructele de sezon (în special strugurii). Între alimentele tradiționale sunt peștele (simbolizează prosperitate și belșug), pâinea albă împletită și prăjitura cu miere. Populare sunt merele cu miere și pâinea înmuiată în miere (simbolizând un nou an dulce). Și rodia este un fruct de sărbătoare.

În timpul sărbătorii oamenii trebuie să fie veseli, optimiști, în ideea că la sfârșitul zilei Dumnezeu le va accepta rugăciunile și căința.

Image by Ri Butov from Pixabay

Cu Sorcova online

Sorcova, vesela,

Să trăiți, să-mbătrȃniți,

Peste vară, primăvară,

Ca un păr, ca un măr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oțelul.

La anul și la mulți ani!

Gȃndurile unui pesimist. Urare de An Nou!

La acest final de an mă simt pesimistă.☺Rețineți, vă rog: un pesimist este un optimist informat. Pesimistul spune: mai rău nu se poate! Optimistul zice: ba se poate! Pesimistul spune că viața e grea (și, uneori, chiar e grea), dar nu se resemnează, ci rezolvă / depășește problemele pe măsură ce apar - nu-i chiar așa de rău să fii pesimist o zi pe an. ☺

Un Nou An, un nou început. Ce-a fost mai puțin bine, să dispară în trecut. Oh! Stop! De trecut scăpăm luându-l cu noi în viitor - zice un proverb. Atunci, să-l luăm, dar să nu-i permitem să ne tulbure prezentul. Să nu pornim la drum nou cu gândul că ceva, la un moment dat, nu va fi bine. Se va întâmpla așa? Poate; dar să nu ne gândim chiar de la primul pas pe noul drum - ne gândim la ce e de făcut atunci când e cazul. Multe dintre cele trăite în anul care tocmai se încheie vor continua în noul an, dar de multe noutăți vom avea parte și, probabil, alte visuri vor vibra in gândurile noastre - pe ele, cred, trebuie să ne concentrăm. Ce-ar fi ca toți oamenii să dorească bine pentru ceilalți, să își dorească să protejeze cu adevărat Natura și mai puțin să-și dorească “mașini străine” și gresie nouă în baie? Da, utopie - pentru că, înainte de orice, suntem oameni și e în natura noastră (a majorității covârșitoare) să ne gândim întâi la noi și la cei care ne sunt dragi. E atât de firesc încât aș zice că nu putem fi “acuzați” de egoism. Sau da?!

Ce-mi doresc: Să ne bucurăm de fiecare zi, să zȃmbim cât mai mult, să rȃdem… din orice! Să colecționăm amintiri frumoase! Să găsim empatie pentru semenii noștri mai puțin norocoși. Ah, da! Și-mi doresc să realizez măcar un sfert din ceea ce mă gândesc că ar trebui să împlinesc! Vă doresc și vouă să realizați tot ceea ce v-ați propus! Și să ne fie bine!

Anul care vine va semăna, în multe puncte, cu cel care tocmai se încheie (și cu alții care au trecut) dar vom fi măcar un bob mai înțelepți, asta-i sigur! Vom avea parte de stres, de zile mai puțin bune, de gânduri pesimiste, dar toate acestea să fie cât mai puține - și asta-mi doresc și vă doresc!

Sunt un șoricel; îmi doresc să nu mă dea gata pisica nici anul acesta! ☺

Să aveți un an minunat! Să scrieți in romanul vieții un capitol extraordinar!

Visurile să devină realitate!

LA MULȚI ANI! 

Vine, vine Moş Crăciun!

Vine, vine Moş Crăciun!

Daruri-haruri să primiţi şi fericiţi să fiţi!  

Săniuţa Moşului către un Nou An ne duce! Să păşim cu bucurie! Sănătate vă doresc, şi multe împliniri!

Viaţa tuturor, afirmă specialiştii, ☺este un roman – pe care nu toţi au timp să-l scrie. Un roman-fluviu, aş adauga. Ca orice roman care se respectă are multe volume, multe capitole şi multe subcapitole. Le scriem în timp ce trăim. Într-un nou capitol întâlnim, întotdeauna, referiri la capitolele trecute – nu se poate altfel. Nu rupem paginile deja scrise dar, in timp, literele se estompează şi doar citind paginile apropiate ne mai amintim ce-am scris cândva.

Unele capitole sunt triste tare, dar ar fi păcat să le sărim după ce le-am trăit din plin. Alte capitole cuprind bucuria vieţii! Aceste pagini trebuie recitite mereu şi mereu -  sunt capitolele care ne dau puterea de a merge mai departe.

Vă doresc să aveţi de recitit volume întregi cu pagini despre bucurie! Şi vă doresc să scrieţi volume întregi cu pagini despre bucurie! La fiecare final de an bilanţul capitolelor scrise să fie pe plus în ceea ce priveşte sănătatea, bucuria, voioşia, realizările, implinirile şi tot ceea ce vă bucură sufletul.

LA MULŢI ANI!

Să ne regăsim cu bine şi in anul care vine!