A
înflorit şi liliacul (Syringa vulgaris)
de sub balcon! Sunt tufe încă mici, înghesuite
între un cireş şi-un corcoduş, la câţiva metri de un tei. Parfumul florilor
ajunge, uneori, in casă, un parfum suav, plăcut. Se spune că parfumul florilor
de liliac are efect calmant şi o bună metodă de relaxare ar fi să şezi pe o
bancă, la umbra unui liliac înflorit şi să inspiri cu nesaţ parfumul florilor
hermafodite care par in culmea fericirii in lunile aprilie-mai.
Deşi
florile au o viaţă scurtă arbustul trăieşte mult şi nu e pretenţios la sol şi
climă (deşi nu prea suportă solul acid). Floricelele sunt comestibile (a nu se
consuma in cantităţi mari) dar parfumul e mai plăcut decât gustul, şi pot fi
presărate câteva pe salatele de primăvară.
Denumirea
latină
Într-o
legendă nordică se spune că florile de liliac apar atunci când Primăvara alungă
zăpada de pe câmpuri şi împleteşte razele soarelui cu cele ale curcubeului,
trimiţându-le pe Pământ. Când Primăvara ajunge in ţinuturile nordice mai rămân
numai culorile violet şi alb, care sunt presărate asupra unor tufişuri, sub
formă de flori minuscule, dând naştere florilor de liliac.
O
altă legendă pe care am cules-o de
nu-mai-ştiu-unde, zice că in vremuri îndepărtate au trăit doi tineri care s-au
iubit foarte mult, dar destinul a fost crud cu ei şi tânărul s-a îmbolnăvit şi
a murit. Iubita lui, Lili, mergea zi de zi la mormântul lui şi îi plângea
dispariţia. Într-o zi, răpusă de durere, nu s-a mai ridicat de pe mormântul
lui. In locul unde a rămas a răsărit un arbust cu flori mov-albastre ca şi
culoarea ochilor fetei. Oamenii au numit arbustul Liliac, după numele fetei.
*
Liliacul
alb simbolizează inocenţa tinereţii, puritatea, iar cel mov primele emoţii ale
iubirii. Liliacul mai este asociat cu reînnoirea, renaşterea, noile începuturi.